In primul rând, studiile de impact au arătat ca aderarea României la UE in 2007 este cea mai avantajoasa perspectiva atât din punct de vedere financiar, cat si ca dezvoltare economica, creştere a nivelului de trai si modernizare a tarii noastre decât o aderare întârziată sau un scenariu izolaţionist. Aşadar, daca nu am adera la Uniunea Europeana in 2007, costurile ar fi mult mai mari.
Costurile care se vehiculează ca fiind ale integrării, sunt, de fapt, costuri ale modernizării României, care a vor fi trebuit realizate oricum, chiar fără sprijin comunitar, in cazul in care nu ne-am fi integrat. Putem spune ca investim in autostrăzi pentru ca ne integram, sau ar fi, de fapt, corect, sa spunem ca vrem sa avem drumuri mai bune, care sa contribuie la dezvoltarea economiei si, implicit, la crearea de noi locuri de munca? Putem spune ca investiţiile pentru reducerea poluării sau pentru îmbunătăţirea calităţii apei potabile sunt făcute de dragul Uniunii Europene? Cred ca ar fi corect sa spunem ca noi înşine suntem interesaţi sa avem o apa mai buna si un mediu mai curat pentru fiecare dintre noi. La fel, cred ca fiecare dintre noi vrem ca toate condiţiile igienice sa fie respectate de către abatoare si fabrici de lapte, pentru a ne garanta siguranţa alimentara. Aşadar, cea mai mare parte a costurilor considerate ale aderării sunt legate de îmbunătăţirea vieţii noastre. Acestea ar fi trebuit realizate oricum. Acum, acestea sunt susţinute cu fonduri comunitare. De exemplu, costurile pentru mediu au fost evaluate, pentru următorii 20 de ani, la circa 29 de miliarde de euro. Acestea vor fi acoperite din bugetul public central si cele locale, dar si de la bugetele companiilor. In perioada 2005-2025, România va aloca anual circa 1% din PIB pentru mediu si transport, iar Uniunea Europeana, 1,7% din PIB-ul României. Este adevărat ca, la sumele oferite de Uniunea Europeana trebuie sa adăugam si o co-finanţare. Aceasta nu înseamnă insa contribuţie la bugetul comunitar, ci este o investiţie in proiecte de dezvoltare a României. Cu siguranţă nu ar fi fost mai suportabil pentru populaţie daca ar fi trebuit sa facem aceste investiţii cu fonduri 100% romaneşti.
Aşadar, contribuţia României la bugetul comunitar este de aproximativ 2,5 miliarde de euro in perioada 2007-2009 (800 de milioane in 2007 si cate aproximativ 900 de milioane in 2008, 2009) si nu 5,6 miliarde, cum greşit se vehiculează in presa. Co-finanţarea nu este contribuţie la bugetul comunitar. Aceşti bani nu pleacă din tara, ci sunt investiţi aici, in proiecte pentru modernizarea României (drumuri, canalizări, modernizări de ferme, întreprinderi, locuri de munca etc.). Dar România va primi de la bugetul comunitar, in aceeaşi perioada (2007-2009), 11 miliarde de euro, dintre care, 6 miliarde de euro plăţi, urmând ca restul plăţilor sa se facă pe măsura derulării proiectelor.
Probabil ca singurele costuri care pot fi asociate strict integrării sunt cele legate de crearea unor instituţii specifice: de gestionare a fondurilor comunitare, in agricultura etc. Dar beneficiile pe care le aduce acest sistem de management al influxurilor financiare europene sunt exponenţial mai mari raportate la costuri.
Si ar mai fi ceva: costurile monetare care trebuie acceptate, cum spuneam, drept costuri de creştere sau dezvoltare/modernizare, produc efecte pe termen mediu si lung mult amplificate fata de fiecare euro cheltuit. Si, oricum, beneficiile integrării trebuie evaluate si in planul efectelor non-monetare: modificarea comportamentului economic bazat acum, in mare măsură, pe hazardul moral; creşterea competitivităţii tehnologice, economice si comerciale; îmbunătăţirea mediului de afaceri, sub aspectul previzibilităţii si reducerii riscului de incertitudine. Si, poate, cel mai important beneficiu este cel al posibilităţii României de a participa activ la elaborarea noului acquis comunitar, in aşa fel încât sa fie servite in mod maximal interesele tarii noastre. Oare nu este cu mult mai bine sa fii parte la luarea unor decizii care au impact asupra ta decât sa fii, pur si simplu, ţinta pasiva a acestor decizii?
Cred ca este cazul sa depăşim abordarea demagogica si sa evaluam impactul aderării in mod global. Uniunea Europeana nu impune standarde arbitrare pentru a genera costuri suplimentare, ci stabileşte anumite standarde pentru a aduce un plus in calitatea vieţii fiecărui cetăţean si a crea un mediu economic dinamic si competitiv. Este clar ca exista costuri pentru modernizarea României, care este subsumata acum procesului de aderare la Uniunea Europeana. Dar aceste costuri au existat si in ultimii ani pentru eficientizarea economiei romaneşti. Acum beneficiem de sprijinul UE, ne vom integra intr-un spaţiu care va garanta, pe termen mediu si lung, o viata mai buna pentru fiecare dintre noi, iar exemplul altor state membre este elocvent in acest sens.
Consider ca, in loc de a discuta demagogic despre acest subiect, trebuie sa informam companiile si cetăţenii pentru a-i ajuta sa se pregătească bine pentru statutul de membru al Uniunii Europene.
Cred ca luciditatea, onestitatea si responsabilitatea evaluării impactului aderării (si, ulterior, a integrării propriu-zise) a României la Uniunea Europeana trebuie sa constituie ingrediente intelectuale obligatorii.
Nota de plata a integrării se va ridica la cel puţin 17 miliarde de euro pentru următorii cinci ani.
Cei patru milioane de salariaţi din România urmează sa suporte fiecare o cheltuiala de 4.200 de euro in plus fata de contribuţiile actuale prin taxe. In următorii cinci ani, România va trebui sa cheltuiască peste 17 miliarde de euro pentru a atinge standardele UE. Cea mai mare parte a acestei sume va fi plătită de cetăţenii si firmele din România.
Costurile aderării, pe care romanii le vor suporta, sunt de trei tipuri: costuri publice (care vor fi acoperite din bugetul de stat), costuri private (ce vor fi suportate de societăţile comerciale) si costuri individuale (ce vor fi plătite de fiecare cetăţean român pentru reforma sistemului de pensii, pentru reconversie profesională, pentru alt standard de viată). Pentru primele doua tipuri de costuri se poate face o estimare, chiar si generala, a valorii acestora, insa pentru cele individuale este imposibil de făcut o apreciere.
Studiile pun in lumina aspecte importante ale aderării la Uniunea Europeana:
1. gradul de concordanta a legislaţiei romaneşti si a celei comunitare;
2. strategii de politica monetara si curs de schimb;
3. implicaţiile adoptării acquis-ului comunitar asupra controlului financiar;
4. politica europeana de securitate si apărare;
5. fenomenul migraţiei si imigraţiei;
6. fondurile structurale - experienţa tarilor candidate;
7. planul de acţiune privind depozitarea deşeurilor industriale;
8. analiza comparativa intre statele membre in domeniul insolvabilitatii si al falimentului;
9. soluţii si opţiuni de management financiar pentru asigurarea unei creşteri reale a pensiilor;
10. ajutoarele de stat in sectoarele sensibile concurenţial;
11. priorităţi de dezvoltare agricolă si rurală;
12. costurile şi beneficiile aderării.
