Logo referatelecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Cadrul general al activitatii de evaluare referat






1.1. Scurt istoric. Concepte de baza in evaluare

Teoria evaluarii a aparut la sfarsitul secolului al 19-lea. Primul economist care a stabilit elementele in baza carora se poate determina valoarea unei proprietati a fost Alfred Marshall (1842-1924). In conceptia sa pentru determinarea valorii unei proprietati trebuie sa se aiba in vedere: comparatia directa de piata, costul de inlocuire si capitalizarea veniturilor. Irving Fisher (1867-1947), economist american neoclasic, a dezvoltat teoria valorii-venitului, care consta in abordarea pe baza de venit a valorii. Fisher sustine ca valoarea unei proprietati este functie de marimea veniturilor viitoare actualizate (renta, chirie, profit, cash-flow) generate de proprietate .
Teoria evaluarii se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:
- are in vedere bunurile de natura capitalului imobilizat si circulant, bunurile mobile si imobile care formeaza proprietatea personala, intreprinderile sau afacerile in ansamblul lor si nu bunurile de consum;
- se refera la marimea valorii bunurilor care apartin unei proprietati, fara a avea in vedere, in mod special, sursa valorii;
- nu foloseste notiunea generica de valoare, ci tipuri de valoare (valoare de piata, valoarea justa, valoarea ipotecii, valoarea de lichidare, valoarea de investitii, valoarea speciala, valoarea de asigurare etc.);
- definirea tipurilor de valoare, conditiile aplicarii lor, procedurile si metodele de estimare a marimii valorii sunt precizate in Standardele de Evaluare, elaborate de organisme profesionale nationale si internationale;
- evaluarea are caracter dinamic, inscriindu-se tot mai mult in optica investitorului, ca urmare a tendintelor de globalizare a pietelor de investitii.
Activitatea de evaluare este, asadar, un complex de operatiuni, desfasurate pe baza unor metode si respectand standarde de evaluare, prin care se atribuie o valoare unei proprietati (intreprinderi, afaceri, proprietati imobiliare, valori mobiliare - hartii de valoare, actiuni, obligatiuni) la un moment dat.
Teoria si practica evaluarii necesita definirea unor concepte de baza, cu care acestea opereaza, precum: proprietate / active, valoare, pret, cost, piata.
Proprietatea reflecta drepturile de posesiune asupra unei proprietati imobiliare (terenuri, constructii etc.) numita proprietate reala, si, de asemenea, asupra unor obiecte fizice, altele decat cele care formeaza proprietatea imobiliara, numita proprietate personala. Termenul de activ este folosit de multe ori pentru a desemna conceptul de proprietate. In evaluarea unei intreprinderi obiectul evaluarii poate fi reprezentat de: activele necorporale, corporale, financiare aflate in proprietatea intreprinderii sau controlate de aceasta .
Valoarea este expresia monetara a utilitatii unei proprietati (bunuri si / sau servicii) pentru cumparatorii si vanzatorii ei. Manifestarea valorii este conditionata de transferabilitatea proprietatii, exprimata prin capacitatea sa de a fi schimbata pe bani sau pe un alt bun. Valoarea atribuita prin activitatea de evaluare este o valoare conventionala, rezultata in urma unor judecati, calcule, expertize efectuate de evaluator, care depinde de cantitatea si calitatea informatiilor detinute de acesta si, nu in ultimul rand, de experienta sa. Valoarea rezultata in urma procesului de evaluare are un caracter subiectiv, deoarece reprezinta opinia evaluatorului, exprimata in conditiile specifice ale proprietatii evaluate. Conform Standardelor Internationale de Evaluare conceptul economic de valoare reflecta imaginea pe care o are piata despre beneficiile care ii revin celui care poseda bunurile sau primeste serviciile, la data efectiva a evaluarii.
Pretul are caracter obiectiv, fiind un element tangibil, real, o suma concreta rezultata in urma unei tranzactii, incheiate intre vanzator si cumparator, acesta fiind solicitat de vanzator si acceptat de cumparator. El poate exprima de "n" ori valoarea estimata de evaluator sau poate fi mai mic decat valoarea reala. Este deosebit de important de precizat ca evaluarea nu are ca obiectiv precizarea a priori a pretului tranzactiei. Rolul evaluarii este de a da indica un interval de valoare, care ulterior va servi ca baza de negociere a pretului si care ar putea concilia pozitiile divergente dintre vanzatori si cumparatori. De fapt in acest interval de valoare se situeaza "pretul rezonabil" . Pretul de evaluare al unei intreprinderi este relativ si datorita numarului mare de metode de evaluare utilizate, ceea ce indica faptul ca nici una dintre ele nu este perfecta; valoarea unei intreprinderi nu poate fi riguros calculata, aceasta ramane un lucru empiric, numai viitorul justifica sau infirma pretul de evaluare (a posteriori). Pretul de evaluare est important pentru viitorul intreprinderii, el "apasa" asupra cumparatorului si determina rentabilitatea viitoare a investitiei sale, va fi mai dificil de rentabilizat o intreprindere cumparata la o valoare foarte ridicata, din lipsa de disponibilitati; in general, achizitiile reusite se realizeaza la preturi moderate. Astfel, rolul evaluarii ramane cel de a favoriza o tranzactie echilibrata.
Costul proprietatii / activului reprezinta suma necesara pentru a produce un bun material, imaterial sau serviciu, prin insumarea cheltuielilor pe faze ale procesului de productie, distributie si vanzare a bunului economic. In evaluarea de active se utilizeaza categoriile de cost de achizitie, cost de inlocuire, cost de reproductie, cost de creare, cost istoric etc.
Piata reprezinta un sistem de relatii intre cumparatori si vanzatori, intre care se schimba obiecte ale proprietatii prin mecanismul pretului.
Reevaluarea este o operatiune de natura exclusiv contabila , activitatea prin care se evalueaza din nou o proprietate, cu scopul de a aduce la "pretul zilei" valoarea estimata prin procesul de evaluare, de obicei prin aplicarea unor indici sau coeficienti adecvati de actualizare. Spre deosebire de activitatea de evaluare, reevaluarea se din ordinul autoritatilor (Ministerul Finantelor) si este o activitate administrativa, prin care se doreste reactualizarea valorilor contabile ale proprietatilor inregistrate la costuri istorice cu cele actuale, influentate de procesul inflationist. Ea este o activitate cu impact asupra modificarii capitalului social al intreprinderilor ca si a bazei de impozitare.

1.2. Definirea categoriilor de valoare

Pentru diferite scopuri ale evaluarii si pentru anumite categorii de proprietati evaluate se utilizeaza o multitudine de tipuri de valoare. A fost necesara elaborarea standardelor adecvate fiecarui tip de valoare, care tin seama de diferite criterii de evaluare . Astfel, sunt definite in cadrul standardelor de evaluare:
- categoria de valoarea de piata;
- categorii de valori necesare in cazul evaluarilor pentru garantarea creditelor, ipotecii si gajului;
- alte categorii de valori, in afara categoriei de valoare de piata.
a. Pentru realizarea de tranzactii cu proprietati/active si pentru inregistrari in documentele financiar-contabile se utilizeaza valoarea de piata. Grupul European al Asociatiilor de Evaluatori ((TEGoVA) si Comitetul International pentru Standardele de Evaluare (IVSC) definesc valoarea de piata ca "suma estimata pentru care un activ ar putea fi schimbat, la data evaluarii, intre un cumparator hotarat sa cumpere si un vanzator hotarat sa vanda, intr-o tranzactie libera (nepartinitoare), dupa un marketing adecvat, in care fiecare parte a actionat in cunostinta de cauza si fara constrangere".
b. Pentru garantarea creditelor bancare notiunea utilizata este valoarea ipotecii, definita de Directiva Consiliului Europei 98/32/EC, astfel: "valoarea unei proprietati determinata de un evaluator care efectueaza o evaluare prudenta a vandabilitatii viitoare a proprietatii, pe baza luarii in considerare a aspectelor mentenabile pe termen lung ale proprietatii, a conditiilor normale si celor locale ale pietei, utilizarii curente si utilizarilor alternative adecvate ale proprietatii. Elementele speculative nu vor fi luate in considerare la stabilirea valorii ipotecii. Valoarea ipotecii va fi sustinuta cu documente intr-o maniera transparenta si clara". Elaborarea standardului de evaluare pentru garantarea creditelor, ipotecii si gajului a devenit o necesitate pentru lumea financiar bancara, a creditului ipotecar, in speta. Aceasta idee este confirmata de rolul important al evaluatorilor in lumea financiar-bancara din SUA, Marea Britanie, Canada care solicita asigurarea profesionala a derularii normale a operatiilor de creditare. Standardul isi propune sa asigure cadrul in care evaluatorul poate executa lucrari de evaluare pentru institutii specializate in acordarea si garantarea creditelor. Sunt cazuri in care evaluatorul va lua in considerare valoarea de lichidare sau alte categorii de valori in afara valorii de piata, in functie de circumstante sau de cerintele partilor, tinand seama de faptul ca finantatorii sunt interesati de garantarea rambursarii si nu de preluare a activului sau afacerii respective;
c. Desi in majoritatea cazurilor evaluarea se refera la valoarea de piata, sunt situatii care solicita utilizarea si a altor categorii de valori decat valoarea de piata, respectiv:
- pentru lichidarea intreprinderii se foloseste si se determina valoarea de lichidare sau valoarea de vanzare fortata, respectiv: " suma care poate fi incasata in mod rezonabil in urma vanzarii unei proprietati intr-o perioada de timp prea scurta pentru a fi conforma cu perioada de timp specificata in definitia valorii de piata". Valoarea de lichidare se calculeaza pe baza vanzarii activelor individuale, cat mai rapid posibil, luandu-se in calcul costurile asociate lichidarii (comisioane, onorarii, cheltuieli administrative, taxe si impozite legale);
- investitorii folosesc conceptul de valoare de investitie, definita ca reprezentand "valoarea proprietatii pentru un anumit investitor, pentru o categorie de investitori sau pentru obiective de investitii bine identificate". Valoarea de investitie se determina prin actualizarea fluxurilor viitoare de venit generate de proprietate;
- valoarea de asigurare care este valoarea unei proprietati care face obiectul unui contract de asigurare;
- valoarea de impozitare care este valoarea unei proprietati conform definitiei date de legislatia fiscala referitoare la taxele pentru proprietati;
- conceptul de valoare a afacerii se defineste in Standardele de Evaluare Internationale si Europene ca fiind "valoarea globala a unei intreprinderi care va continua sa functioneze si in care repartizarea acestei valori globale a afacerii, pe partile ei componente, se face functie de contributia lor la afacerea totala si nu in functie de valoarea de piata insumata a componentelor ei";
- pentru a determina diferenta dintre cursul unei actiuni si valoarea ei reala si, deci, pentru a lua decizia de a vinde sau de a cumpara actiuni cotate se utilizeaza valoarea intrinseca sau valoarea fundamentala, folosita de analistii financiari si definita ca fiind "pretul care este justificat pentru o actiune, atunci cand sunt luati in considerare factorii primari de influenta". Ea este o valoare subiectiva, rezultata in urma judecatilor efectuate de fiecare analist pentru a o determina. Managerul financiar estimeaza valoarea intrinseca prin estimarea atenta a urmatorilor factori care o determina: valoarea activelor intreprinderii, profiturile viitoare probabile, dividendele viitoare probabile, rata de crestere viitoare probabila;
- valoarea de recuperare reprezinta valoarea unei proprietati (exclusiv terenul) vanduta pentru materialele recuperabile si nu pentru utilizarea in continuare;
- valoarea speciala se refera la un element de valoare cu caracter extraordinar, superior valorii de piata, care apare prin asocierea fizica, functionala sau economica cu o alta proprietate. De exemplu, o firma a platit in Bucuresti un pret de peste 6 ori mai mare decat pretul pietei la acel moment, pentru o mica suprafata de teren. Situatia speciala a aparut deoarece terenul respective se afla in vecinatatea imediata a proprietatii sale, permitea iesirea la o artera comerciala si ii dadea posibilitatea sa realizeze dimensiunile optime pentru constructia ce si-o proiectase ;
- valoarea justa este un concept de valoare elaborat de Organismul International de Normalizare Contabila (IASC) si desemneaza o valoare echivalenta a valorii de piata, concept creat datorita faptului ca valoarea de piata nu se poate defini in absenta unei piete bursiere suficient de active. Valoarea justa este definita, conform Standardelor Internationale de Contabilitate, ca fiind suma la care se poate tranzactiona un activ sau deconta o datorie, de buna voie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv ;
- valoarea de utilizare se refera la valoarea cu care un anumit activ contribuie la valoarea intreprinderii din care face parte, fara a avea in vedere suma ce s-ar obtine prin vanzarea acestuia. Ea se refera la valoarea unui activ al intreprinderii pentru o anumita utilizare, de catre un anumit utilizator, nefiind valoare de piata.

1.3. Evaluarea - activitate din sfera serviciilor profesionale

Evaluarea este o activitate din sfera serviciilor profesionale, cum ar fi: consultanta, proiectarea, avocatura etc. Activitatea de evaluare se conformeaza unor standarde profesionale si unui cod deontologic specific.
In multe tari, evaluatorii au infiintat asociatii profesionale, bazate pe asociere voluntara, care sa le reprezinte interesele si sa le reglementeze atat activitatea firmelor de evaluare cat si pe cea a evaluatorilor individuali. Aceste asociatii au rol deosebit in promovarea standardelor profesionale si etice ale activitatii de evaluare, contribuind la asigurarea reputatiei evaluatorilor in societate. In general, asociatiile profesionale contribuie la promovarea si dezvoltarea activitatii prin:
- dezvoltarea si actualizarea unui bagaj comun de cunostinte in domeniu (cursuri de formare si instruire pentru evaluatori, conferinte de informare si schimburi de experienta);
- stabilirea criteriilor minime pentru cei care vor sa practice aceasta activitate;
- elaborarea si adoptarea unui cod de comportament si practica profesionala pentru membrii lor (indatoriri si responsabilitati ale evaluatorului, obligatiile evaluatorului fata de clienti);
- analiza reclamatiilor privind incalcarea standardelor profesionale si etice si adoptarea unor masuri disciplinare.
In Romania, in 1992 s-a construit Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR), o organizatie profesionala neguvernamentala, independenta, non-profit, care actioneaza in interesul public, avand drept scop promovarea mijloacelor specifice profesiei, a metodelor si tehnicilor de diagnostic si evaluare a intreprinderilor, partilor de intreprinderi si a altor bunuri. In prezent, asociatia are peste 6050 de membri titulari (persoane fizice) si 198 de firme asociate. Activitatea sa se desfasoara in 51 de centre teritoriale. Un obiectiv esential al ANEVAR il constituie elaborarea de standarde de evaluare a intreprinderilor si proprietatilor, prin colaborare cu alte organizatii europene (Grupul European al Evaluatorilor, Comitetul International pentru Standarde de Evaluare - organism specializat in cadrul ONU, Organizatia Europeana a Evaluatorilor). Rolul standardelor de evaluare este:
- sa institue proceduri care sa permita certificarea valorii, in conditii comparabile cu legislatia interna si internationala, cu practica evaluarii si cu standardele contabile;
- sa ajute evaluatorii prin definirea elementelor fundamentale ale evaluarii, creandu-se o baza comparabila in activitatea practica;
- sa asigure parametrii de calitate pentru beneficiarii evaluarilor.
Alte asociatii profesionale care au ca obiectiv evaluarea proprietatilor imobiliare, evaluarea afacerilor si auditul financiar sunt Corpul Expertilor Tehnici, Corpul Expertilor Contabili si al Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR).
Cerintele minime pentru un evaluator este ca acesta sa fie o persoana cu buna reputatie, care sa poata demonstra ca: a obtinut o diploma universitara sau postuniversitara adecvata, la un institut de invatamant superior recunoscut, are cel putin doi ani de experienta dupa absolvire si poate demonstra ca si-a mentinut si sporit cunostintele sale profesionale printr-un program relevant de pregatire continua.
Desi activitatea de evaluare, ca orice profesiune liberala, nu este reglementata de catre institutii guvernamentale, ea se desfasoara dupa un cod deontologic, conform unor standarde si proceduri profesionale etice specifice, care implica responsabilitatea evaluatorului.
Responsabilitatea evaluatorului este, in primul rand, de natura profesionala. Aceasta decurge din modul in care evaluatorul cunoaste si aplica procedurile, metodele si tehnicile specifice si din modul de aderare la codul de comportament (obligatia evaluatorului de a executa competent fiecare evaluare si de a fi impartial; evaluatorul are obligatia de a evita abordarea gresita sau aproximarile foarte largi pentru a nu furniza rezultate false ale evaluarii; nu este corect ca evaluatorul sa accepte un contract de evaluare pentru un domeniu pentru care nu este calificat, cu exceptia cazurilor in care a adus la cunostinta clientului acest fapt sau in cazul in care s-a asociat cu un alt evaluator care are calificarea necesara).
Evaluatorul are si raspundere civila, care se manifesta in virtutea contractului civil dintre evaluator si clientul sau, prin care evaluatorul se obliga sa furnizeze un serviciu de calitatea promisa in oferta (prezentarea catre client a concluziilor si rezultatelor precise si reale asupra evaluarii facute, indiferent de dorinta si indicatiile clientului; angajarea evaluatorului intr-o lucrare este o chestiune confidentiala, evaluatorul avand obligatia de a nu dezvalui angajarea sa de catre client unor terte persoane si, de asemenea, obligatia de a nu dezvalui sau folosi rezultatele evaluarii fara permisiunea scrisa si prealabila a clientului sau, sau fara sa fie obligat de o procedura judiciara). Daca evaluatorul nu reuseste sa indeplineasca conditiile contractuale si prin aceasta el a produs daune clientului sau, acesta din urma este indreptatit sa solicite despagubiri. Acordarea de despagubiri se poate face prin intelegere intre evaluator si client sau prin decizie a instantei civile.
Evaluatorul poarta si raspundere penala, atunci cand in legatura cu activitatea de evaluare evaluatorul a incalcat legea penala. Practicile lipsite de etica si profesionalism in activitatea de evaluare sunt legate de:
- acceptarea unui contract a carui plata este conditionata de: pretul de vanzare a proprietatii sau afacerii evaluate; decizia judecatoreasca favorabila cu privire la proprietatea clientului; orice indicatie furnizata apriori de catre client;
- solicitarea unei parti care reprezinta procent din valoarea rezultata in urma evaluarii;
- acceptarea de catre evaluator a unui contract ce priveste o afacere sau o proprietate pentru care el are interese actuale sau viitore.
"Comisia de etica" si "Comisia de disciplina", conduse de un vicepresedinte ANEVAR, se preocupa de respectarea codului etic si de disciplina in cadrul asociatiei evaluatorilor din tara noastra si rezolvarea problemelor aparute in acest sens.

1.4. Tipurile de evaluare

Orice activitate de evaluare presupune insa constientizarea elementelor cheie in evaluare, respectiv:
- obiectul evaluarii (intreprinderea privita ca individualitate, proprietati imobiliare, valori mobiliare);
- subiectii (partile implicate in tranzactie);
- pozitia evaluatorului care furnizeaza elementul de reper pentru valoare si pret;
- standardele de evaluare (Standardele Internationale de Evaluare, elaborate de Comitetul International pentru Standardele de Evaluare IVSC; Standardele de Evaluare elaborate de ANEVAR), care contin definitiile conceptelor utilizate in evaluarea diferitelor tipuri de proprietati, domeniile de aplicare a standardelor, tipurile adecvate de valoare pentru tipurile de proprietati supuse evaluarii, metodele adecvate de evaluare si devierile de la cele mai adecvate proceduri de evaluare .
Prevederile Standardelor de evaluare sunt compatibile cu prevederile inscrise in Legislatia Uniunii Europene si cu Standardele Internationale de Evaluare si cu Standardele Internationale de Contabilitate. Respectarea prevederilor Standardelor are o importanta majora pentru cele trei categorii de utilizatori ai acestora, respectiv : evaluatori, clienti, specialisti in teoria si metodologia evaluarii .
Pentru evaluatori, Standardele reprezinta un ghid de conduita care ii orienteaza pe incepand de la stabilirea clauzelor contractului de evaluare, derularea evaluarii prin metodele si procedurile de evaluare folosite, pana la prezentarea raportului de evaluare si prezentarea anexelor acestuia. Respectarea Standardelor poate constitui pentru evaluator o proba de aparare impotriva reclamatiilor unor clienti, inclusiv in cazul unor pretentii de despagubiri solicitate instantelor judecatoresti.
Pentru clienti, cunoasterea Standardelor de evaluare este utila deoarece ei pot solicita ca evaluatorul sa respecte conditiile de pregatire profesionala si experienta adecvata subiectului evaluat. De asemenea, clientul se familiarizeaza cu conceptele de baza si cu continutul raportului d evaluare.
Pentru specialisti in teoria si metodologia evaluarii, cunoasterea Standardelor are importanta stiintifica, avand in vedere panoplia de notiuni utilizate, relatiile de calcul aferente diferitelor metode de evaluare.
Tinand seama de toate aceste elemente, activitatile de evaluare se pot diferentia in functie de:
a) obiectul supus evaluarii , respectiv:
- evaluari de bunuri, cum ar fi mijloace fixe, elemente de natura activelor circulante (stocuri, creante);
- evaluari de active intangibile, care pot sau nu fi inregistrate in contabilitate, respectiv active intangibile care pot fi identificate si evaluate separat (licente, marci, brevete, concesiuni etc.) cat si goodwill-ul (reputatia intreprinderii, prestigiul echipei de conducere, vadul comercial, fidelitatea clientilor etc.);
- evaluari de active economice (parti dintr-o intreprindere, sectii, ateliere, depozite, magazine), care pot functiona separat, independent, fara a perturba activitatea intreprinderii;
- evaluarea de intreprinderi in totalitatea lor, respectiv evaluarea unei afaceri in totalitatea sa.
b) scopul (obiectivul) evaluarii:
- evaluari administrative, care nu este fundamentata pe o analiza profunda a proprietatii evaluate si nici a perspectivelor economice ale acesteia, reflectate in marimea veniturilor viitoare sperate de investitor, ci consta in calcule bazate exclusiv pe date contabile, pe declaratii ale contribuabililor sau pe cursul anterior la care au fost realizate tranzactiile cu actiuni ale intreprinderii evaluate . Aceste evaluari sunt efectuate indeosebi pentru stabilirea bazei de impozitare, conform unor reguli stabilite de autoritatile de reglementare fiscala (in Romania un exemplu de o astfel de reglementare este HG 457/1997, prin care se aproba Normele metodologice privind procedurile de privatizare si conditiile de organizare si desfasurare a vanzarilor de actiuni, de parti sociale si active; conform acestei reglementari, metodologia de evaluare se bazeaza pe calcularea valorii activului net contabil, ajustata cu media profitului net realizat in ultimii patru ani);
- evaluari economice care vizeaza stabilirea valorii de piata a unei proprietati sau afaceri in vederea vanzarii, privatizarii etc.
c) beneficiarul evaluarii:
- evaluari pentru proprietarii afacerii sau proprietatii, in vederea stabilirii bazei de negociere pentru vanzare;
- evaluari pentru institutii financiar bancare si fiscale, in vederea constituirii unor garantii pentru credite, impozitarea unor operatii de vanzare cumparare, fuziune etc.
- evaluari pentru institutii si organisme publice;
- evaluari pentru instantele judecatoresti, atunci cand apar litigii legate de marimea, miscarea sau lichidarea patrimoniului sau averii unei persoane juridice;
- evaluari pentru persoane fizice (salariati, mostenitori ai proprietarilor sau persoane care doresc sa achizitionarea de titluri de valoare sau sa realizeze operatiuni de asociere;
d) pozitia evaluatorului:
- evaluari realizate de evaluatorul-consultant (consultant al vanzatorului sau cumparatorului);
- evaluari realizate de evaluatorul-arbitru (consultant al vanzatorului si cumparatorului);
- evaluari realizate de evaluatorul-expert neutru (numit cel mai adesea in situatii de litigiu, situatie in care este nevoie de o opinie neutra);
e) metoda de evaluare utilizata:
- evaluari patrimoniale, care abordeaza exclusiv latura patrimoniala;
- evaluari prin actualizarea / capitalizarea fluxurilor viitoare de venit;
- evaluari bazate pe randamentul afacerii;
- evaluari mixte;

1.5. Intreprinderea ca obiect al evaluarii. Factorii care determina valoarea intreprinderii

A evalua o intreprindere este un act foarte frecvent in viata economica contemporana. Intr-o lume supusa legilor pietei totul se cumpara si se vinde intr-un ritm rapid. In multe tari, accentuarea liberalismului, insotit de privatizare, multiplica numarul intreprinderilor care pot face obiectul evaluarii. Dezvoltarea tranzactiilor bursiere sporeste necesitarea evaluarii intreprinderilor. Multiplicarea tranzactiilor relative la intreprinderi si, deci, evaluarile se fac intr-un climat din ce in ce mai international. De fapt, vanzarea intreprinderilor de o anumita importanta pun in relatie, tot mai frecvent astazi, vanzatori si cumparatori de diferite nationalitati. Privatizarea conduce la confruntarea pe piata financiara mondiala a societatilor care vor fi cumparate de mai multi cumparatori din diferite tari. Prin urmare, evaluarea intreprinderilor devine tot mai necesara intr-un context din ce in ce mai international, ceea ce conduce la tendinta standardizarii practicilor de evaluare, la nivel mondial.
Intreprinderile au, ca oricare bun, o piata unde au loc negocieri privind cumpararea sau vanzarea de parti ale intreprinderilor (active fizice sau financiare) sau transferul proprietatii asupra unor intreprinderi in intregime. Piata intreprinderilor este alcatuita din mai multe segmente, cu particularitati specifice, precum: segmentul de piata pentru activele fizice, segmentul de piata pentru activele financiare, care la randul lui poate fi pentru achizitii si pentru plasamente ale activelor financiare.
Actorii principali care intervin in astfel de tranzactii sunt vanzatorii (persoane fizice care detin, total sau partial, in proprietate o intreprindere, mostenitori ai unor proprietari, manageri, salariati etc.) si cumparatorii (in general, persoane care nu au inca o intreprindere si doresc sa-si achizitioneze una sau proprietari ai unor intreprinderi mici care doresc sa-si sporeasca dimensiunile afacerilor lor). In cazul tranzactiilor importante se apeleaza si la alti actori auxiliari, precum: cabinete de audit, banci, experti independenti, cabinete de avocati etc. Primi trei dintre actorii auxiliari mentionati intervin, de obicei, inaintea incheierii tranzactiei, avand rolul, fie, de a consilia vanzatorul sau cumparatorul, fie, de a-si exprima parerea cu privire la valoarea tranzactiei propusa de evaluator. La cabinetele de avocati se apeleaza in avalul tranzactiei sau chiar in timpul evaluarii propriu-zise, deoarece aceasta nu se poate efectua fara a se tine seama de aspectele juridice si fiscale ale tranzactiei.
Conform diferitelor puncte de vedere, intreprinderea este definita fie pornind de la structura sa de productie, fie de la rolul acesteia in societate . Din punct de vedere al evaluatorilor, intreprinderea este inteleasa ca un bun destinat vanzarii-cumpararii, ca un obiect destinat schimbului intre un cumparator si un vanzator, pe diferite segmente specifice ale pietei. In aceste conditii, evaluarea unei intreprinderi vizeaza stabilirea valorii intreprinderii, la un moment dat, si a potentialului acesteia de a-si mari bogatia sau de a genera fluxuri de profit si cash - flow, in perioada viitoare.
Literatura de specialitate precizeaza ca valoarea intreprinderii este determinata de numerosi factori, atat de natura interna, cat si de natura externa. Printre factorii interni ai intreprinderii se pot enumera: cifra de afaceri, profitul, totalul activului, capitalurile proprii si imprumutate, politica de dividend.
O cifra de afaceri (CA) ridicat evidentiaza puterea intreprinderii pe piata, fapt care face ca unele metode de evaluare sa considere marimea cifrei de afaceri drept factor direct care determina valoarea acesteia:
;
Profitul (P) reprezinta o variabila determinanta a valorii intreprinderii, cu influenta direct asupra marimii sale. Cresterea valorii unei intreprinderi este favorizata de cresterea profitabilitatii acesteia, respectiv:
;
Pe de alta parte, intr-o economie de piata cu functionare normala, un profit superior este totdeauna asociat unui risc superior. Acesta este motivul pentru care anumite metode de evaluare a performantelor intreprinderii (in special metodele elaborate de banci) considera ca un profit exagerat nu constituie un element pozitiv, ci dimpotriva.
Activul total (A) este considerat, de catre metodele patrimoniale de evaluare, ca fiind un factor determinant direct al valorii intreprinderii, respectiv:

;
in care: SN - situatia neta;
AN - activul net;
D - datorii.
Capitalurile proprii reflecta potentialul intreprinderii de a face fata unor eventuale dificultati legate de rambursarea datoriilor, constituind o masura a solvabilitatii intreprinderii.



Datoriile intreprinderii constituie un factor ce determina, la prima vedere, scaderea valorii sale. Insa, pe o piata financiara caracterizata prin functionarea normelor legale si prin comportament rational al agentilor economici, o intreprindere nu se poate indatora, in principiu, decat in cazul in care prezinta perspective reale de crestere, intrucat niciodata o banca nu va fi dispusa sa crediteze o intreprindere riscanta, asadar, indatorarea constituie un indiciu cu privire la performantele intreprinderii. Prin urmare, privita din aceasta perspectiva indatorarea nu reprezinta un factor de diminuare a valorii intreprinderii.
Politica de dividend a dat loc la numeroase controverse, nesolutionate de teoria financiara, in ceea ce priveste partea optima din profit distribuita sub forma de dividende care sa maximizeze valoarea intreprinderii. Exista trei curente fundamentale ce sunt avute in vedere la repartizarea profitului:
- orientarea fondurilor catre investitii;
- orientarea fondurilor catre actionari, prin intermediul dividendelor;
- considerarea deciziei reinvestire a profitului / distribuire de dividende ca indiferenta, in ceea ce priveste influenta sa asupra valorii intreprinderii;
De aici concluzia ca nu se poate considera, cu certitudine, ca valoarea intreprinderii ar depinde direct sau invers de dimensiunea dividendului repartizat. Piata bursiera romaneasca demonstreaza o oarecare indiferenta a investitorilor fata de politica de dividend practicata de intreprinderi.
Asupra valorii intreprinderii actioneaza si factori exteriori, dar cu un impact deosebit asupra valorii acesteia, precum: cresterea economica la nivel de economie nationala si la nivel de ramura, rata dobanzii, inflatia, psihologia economica a agentilor ce actioneaza in economie etc.
Cresterea economica la nivelul economiei nationale reprezinta un principal reper al performantelor intreprinderii analizate. In cazul in care intreprinderea evaluata are o rentabilitate economica mai redusa decat media pe economie sau pe sectorul de activitate in care actioneaza, aceasta se considera ca un semnal al scaderii valorii sale, intrucat investitorii vor "migra" spre alte intreprinderi al caror potential este superior. Performanta unei economii este de cele mai multe ori cuantificata prin indicele bursier, care desi este calculat numai pe baza unui segment redus de intreprinderi cotate la bursa, este considerat suficient de relevant pentru evolutia unei economii, sau performanta economiei se cuantifica prin rata de crestere a produsului intern brut.
Evolutia la nivel de ramura genereaza modificari asupra valorii intreprinderii analizate in dublu sens, respectiv:
- se poate vorbi despre o crestere a valorii intreprinderii in cazul in care evolutia ramurii este crescatoare, pentru ca astfel creste interesul pentru achizitionarea de titluri de valoare ale acesteia, datorita domeniului considerat atractiv;
- dimpotriva, cresterea performantelor intreprinderii din ramura poate fi interpretata ca o concurenta mai puternica, care va antrena ingreunarea situatiei.
Rata dobanzii reprezinta, de asemenea, un etalon al performantelor intreprinderii, dar si un instrument necesar in cazul utilizarii anumitor metode de evaluare. Prin urmare:
- rata dobanzii la depozite constituie rata de remunerare minima acceptata de actionari pentru propria investitie: scaderea acestei remunerari sub rata dobanzii la depozite evidentiaza o pierdere (sub forma de cost de oportunitate) pentru acestia si se materializeaza intr-o scadere a valorii intreprinderii;
- rata dobanzii la credite reprezinta limita minima a rentabilitatii intreprinderii indatorate. Scaderea sub aceasta valoare va genera o diminuare a potentialului intreprinderii, conform efectului de levier financiar:
;
Pentru evaluator, o rata a rentabilitatii economice inferioara ratei medii a dobanzii la credite evidentiaza ca intreprinderea se afla in dificultate, iar valoarea acesteia va fi in scadere.
Rata inflatiei, in conditiile unei economii sanatoase, este intotdeauna inferioara ratei dobanzii la depozite. Astfel, pe termen lung, comportamentul agentilor ce actioneaza in economie se modifica, orientandu-se spre plasarea disponibilitatilor in monede mai stabile sau in bunuri si valori. In conditiile devansarii ratei dobanzii de catre rata inflatiei, apare necesara compararea ratei de remunerare a actionarilor cu rata inflatiei. In cazul in care cea dintai este mai mica, se demonstreaza lipsa de viabilitate a intreprinderii, deci se creeaza premisele evaluarii nefavorabile a acesteia.
Din alt punct de vedere, inflatia are efecte nefaste asupra bilantului (posturile de activ raman subdimensionate) si a contului de profit si pierdere (amortizarea este subdimensionata, iar profitul si implicit impozitul pe profit, sunt supradimensionate). Prin aplicarea mecanica a anumitor metode de evaluare, valoarea intreprinderii va creste aparent.
Comportamentul agentilor care actioneaza in economie poate avea un impact imprevizibil asupra valorii intreprinderii. De exemplu:
- grevele si alte miscari de protest, absenteismul, calificarea redusa a personalului etc. genereaza firesc scaderea valorii intreprinderii;
- anumite anunturi ale oficialitatilor pot determina reorientari ale fondurilor investitorilor, cu consecinte asupra cresterii ori scaderii valorii intreprinderii;
- interesele managementului intreprinderii pot determina cresterea sau scaderea valorii intreprinderii, prin politica de dividend abordata sau prin alte masuri.
Din cele prezentate rezulta ca identificarea unor dependente unice si certe intre evolutia diversilor factori de influenta si valoarea intreprinderii nu este usor de stabilit.

1.6. Situatiile care fac necesara evaluarea intreprinderii

Evaluarea intreprinderii raspunde multiplelor cerinte. Sfera persoanelor interesate de rezultatele evaluarii este, de asemenea, mare. Pozitia lor in raport cu elementul evaluat, scopul si obiectivele urmarite, vor influenta procesul de evaluare, valoarea estimata si pretul tranzactiilor. Printre cei interesati de specificul activitatii de evaluare mentionam:
- orice investitor detinator de capital si care poate avea urmatoarele intentii:
. cumpararea unei intreprinderi, a unei afaceri, in ansamblu, cu scopul asumarii functiei de exploatare productiva si de conducere a acesteia. In aceasta situatie, sunt posibile mai multe strategii: achizitionarea unei intreprinderi pentru a desfasura o activitate productiva pe cont propriu; dezvoltarea unei activitati prin preluarea unui concurent sau prin fuziune; diversificarea activitatii prin desfasurarea de activitati multiple.
. cumpararea de parti de intreprindere (portofoliu de actiuni) cu scopul de a obtine, de la suma astfel investita, un randament cat mai mare in conditiile unui risc asumat dat.
- actionarii, interesati de o evaluare cat mai corecta a intreprinderii pentru a cunoaste perspectivele de evolutie ale acesteia, evolutie ce le va dicta comportamentul investitional viitor (vanzarea sau cumpararea de noi actiuni);
- bancile, interesate sa cunoasca:
. nivelul de indatorare, calitatea garantiilor si potentialul financiar viitor al clientilor lor;
. performantele economico-financiare potentiale ale intreprinderilor;
- fondurile de investitii si institutiile financiare de plasament, pentru buna gestionare a portofoliilor lor;
- societatile de asigurari, pentru calculul primelor de asigurare sau al garantiilor oferite de intreprinderi;
- echipa de conducere a fiecarei intreprinderi este permanent interesata sa cunoasca estimarile de valoare asociate intreprinderii pe care o conduce, pe de o parte, pentru ca un mod de a evalua performantele manageriale este acela de a masura periodic valoarea intreprinderii, evolutia pozitiva de valoare fiind asociata cu gestiunea satisfacatoare a intreprinderii, iar pe de alta parte pentru a:
. fundamenta deciziile de baza ale intreprinderii (de investitii, de finantare prin emisiunea de actiuni sau obligatiuni, de stabilire a echilibrului financiar, de distribuire a dividendelor);
. preciza unii parametri din contractul de munca;
. defini strategia sau caile de urmat in cazul aparitiei unor evenimente majore in viata intreprinderii;
. cunoaste in cadrul gestiunii curente indeosebi a fluxului de lichiditati si a valorii pe care intreprinderea ar putea-o obtine prin vanzarea activelor sale.
- furnizorii si creditorii unei intreprinderi pentru fundamentarea si negocierea termenelor de plata sau pentru argumentarea deciziei de conversie a datoriilor;
- salariatii, in special prin forta conferita de puterea sindicatelor, pot cere salarii mai mari numai cand intreprinderea are o evolutie favorabila, materializata in cresterea valorii, altfel ei actioneaza in sensul falimentului ei si, deci, pentru pierderea propriului loc de munca;
- statul este interesat adeseori de evaluarea intreprinderilor, in special din considerente fiscale. Pentru cazul tarii noastre, un camp extrem de vast il reprezinta determinarea unei valorii avantajoase a intreprinderilor, in vederea privatizarii;
- intermediarii care sunt consultanti externi (in management, finante, legislatie) pot fi interesati de procesele de evaluare (fiind remunerati in functie de valoarea tranzactiei), deoarece ei "dau tonul" negocierilor si determina convenirea pretului tranzactiei, in functie de abilitatea lor de a intelege motivatia si obiectivele vanzatorului si cumparatorului.
Spre deosebire de piata intreprinderilor cotate, care este reglementata, piata intreprinderilor necotate nu este organizata, prin urmare tranzactiile efectuate in acestei piete sunt influentate de urmatoarele aspecte:
- contabilitatea acestor intreprinderi este mai simpla (de obicei situatiile financiare nu sunt auditate; structura capitalului utilizat este mai simpla, ponderea capitalului imprumutat in finantarea intreprinderilor este de obicei redusa la 10-15%; cheltuielile cu compensarea proprietarilor, respectiv salarii, prime, cheltuieli de deplasare etc., sunt importante avand ca rezultat diminuarea nivelului profitului brut impozabil) ;
- inexistenta unor repere sau referinte de pret;
- inexistenta unor informatii larg raspandite despre tranzactiile anterioare;
- transferul proprietatii asupra unei intreprinderi mici se face, de obicei, prin plata in rate cu un avans de 20 - 30%, restul sumei urmand sa fie platita in rate, cu o rata a dobanzii convenita ;
- vanzatorul, pe o astfel de piata, nu poate fi niciodata sigur ca toti potentialii cumparatori au luat cunostinta de tranzactie si, prin urmare, a obtinut cel mai bun pret posibil.
Literatura de specialitate grupeaza cumparatorii intreprinderilor necotate in functie de motivatiile lor individuale, astfel:
- companii cotate, care de regula dispun de un capital mai mare. Managementul acestor companii nu este dispus sa-si asume riscuri prea mari si urmaresc, prin cumpararea intreprinderii, sa-si realizeze anumite avantaje strategice. Aceste companii tind sa cumpere intreprinderi mari si vor sa fie investitori pe termen lung;
- companii necotate, care tind sa cumpere intreprinderi mai mici, dar sa fie investitori pe termen lung. Criteriul principal de cumparare este marimea fluxurilor financiare nete ce se poate obtine dupa cumparare;
- companii necotate, care considera achizitionarea de intreprinderi necotate ca o tranzactie financiara (pentru revanzare) fara a fi investitori pe termen lung. Ele nu se implica in managementul intreprinderilor cumparate si tind sa achizitioneze intreprinderi mari, pentru a caror cumparare fac imprumuturi mari, pe care le garanteaza chiar cu actiunile intreprinderii pe care o cumpara;
- managerii sau salariatii intreprinderii oferite spre vanzare, tranzactia fiind perceputa de acestia ca o investitie pe termen lung. Acesti cumparatori sunt informati referitor la functionarea intreprinderii. Ei tind sa ia credit externe mari, fapt pentru care aceste tranzactii nu au o valoare adaugata semnificativa dupa cumparare.
In general, evaluarea unei intreprinderi este necesara in situatii precum:
- operatiunile de achizitii de intreprinderi/afaceri, vanzarea - cumpararea unei participatii la o intreprindere/afacere, fuziunea cu o alta intreprindere, majorari de capital sau estimarea aportului in natura la constituirea unei alte intreprinderi sau in cazul unei asocieri temporare. Evaluarea, in toate aceste situatii, joaca un rol major pentru ca furnizeaza o opinie independenta privind valoarea intreprinderii / afacerii / participatiei, o marja in cadrul careia se negociaza in cele mai multe cazuri pretul. Cumparatorul si vanzatorul au de cele mai multe ori o imagine a priori cu privire la valoarea afacerii, imagine care rare ori este apropiata de realitate. Pretul este bazat si pe consideratii subiective, sunt cazuri in care asteptarile vanzatorului sunt foarte ridicate pentru ca el a depus multi ani efort in afacerea respectiva ("capital sentimental").
- dezinvestitiile se pot referi la vanzarea unei mici intreprinderi unui grup important sau la vanzarea unei intreprinderi in dificultate (lichidarea intreprinderii). In acest ultim caz vanzatorul este obligat sa accepte evaluarea efectuata de cel care achizitioneaza. Mai precis, logica evaluarii depinde de situatia cumparatorului in raport cu vanzatorul.
- exproprieri, pretentii de despagubiri. Proprietatile pot fi expropriate de autoritati. In acest caz, evaluatorul trebuie sa determine suma pierderilor ce vor fi compensate, alaturi de valoarea de piata a proprietatii sau afacerii expropriate. In mod uzual, despagubirile sunt legate de pierderea definitiva sau temporara de goodwill ca urmare a exproprierii. De asemenea, in cazul in care expropriatul este o intreprindere, ea poate fi despagubita si pentru pierderile cauzate de inactivitate in timpul exproprierii (Ex: cazul in care construirea unei autostrazi prin fata intreprinderii afecteaza traficul si posibilitatea de acces a clientilor, rezultand o pierdere de clientela).
- suport in caz de litigii. In tarile cu economie dezvoltata sunt multe cazuri in care prin actiunea in instanta o intreprindere doreste sa-si recupereze pierderile de valoare in afaceri. (Ex: pierderi in afaceri datorita contrafacerii produselor, nerespectarea contractelor, denigrarea marcii etc.). In toate aceste cazuri evaluarea afacerii va furniza o valoare reala a pierderii si va fi folosita in instanta pentru sustinerea cauzei.
- dispute intre actionari. Nu sunt rare cazurile in care pentru o intreprindere necotata la bursa apare necesitatea evaluarii afacerii pentru ca un actionar doreste sa se retraga.
- solicitarile institutiilor financiare. Evaluarea poate fi ceruta de institutii financiare sau alti furnizori de capital care vor sa aiba, inainte de a decide finantarea sau de a continua finantarea, valoarea intreprinderii imprumutate. De regula, in aceste cazuri evaluatorul prezinta atat valoarea in conditii de exploatare, cat si valoarea de lichidare a afacerii.
- actiunile juridice cu scop patrimonial (succesiunea, falimentul, constituirea de ipoteci etc. In primul caz, este vorba de o schimbare a proprietatii familiale si nu de vanzare, evaluarea efectuandu-se pentru calculul drepturilor de succesiune.)
- disputele intre soti. In practica este posibil ca evaluarea unei afaceri sa fie necesara in cazul divortului, daca unul dintre soti detine actiuni la una sau mai multe intreprinderi.
- aprecierea cursului actiunii unei intreprinderi cotate.
- aprecierea managementului valorii intreprinderii.

1.7. Principiile generale privind evaluarea intreprinderii

1. Evaluarile se vor face pe baza respectarii Standardelor de evaluare internationale, europene si nationale .
2. Evaluarea unei afaceri este efectuata numai de evaluatori profesionisti, cu pregatire si experienta adecvata.
3. Metodele de evaluare trebuie sa fie adecvate cu scopul evaluarii si cu cele doua ipostaze in care se poate afla un evaluator: de expert neutru si de expert consultant.
4. Valoarea unei afaceri deriva din veniturile viitoare, deci valoarea se bazeaza pe perceptiile participantilor pe piata asupra castigurilor viitoare degajate de achizitia intreprinderii. Altfel spus, se vor cumpara profiturile viitoare si nu activele corporale.
5. Valoarea estimata printr-o activitate de evaluare este valabila numai la o anumita data, numita data evaluarii. Modificarile rapide intervenite in mediul economic, social, politic determina modificarea valorilor estimate la date diferite ale evaluarii. Recunoasterea acestui principiu este fundamentala in cazul evaluarilor intreprinderii in scopul garantarii creditelor.
6. Evaluarea intreprinderii sau a unei participatii la intreprindere trebuie sa tina seama de orice contract de vanzare cumparare, de orice articol restrictiv al actului constitutiv al societatii, daca participatia la capitalul social este una majoritara sau minoritara, ca si de orice factor care poate influenta marimea valorii.
7. In evaluarea unei intreprinderi care-si va continua activitatea se va tine seama si de valoarea de lichidare, care poate fi superioara celei de exploatare, fie atunci cand intreprinderea produce pierderi, fie atunci cand obiectele proprietatii intelectuale (brevete, marci de fabrica sau de comert) au o valoare semnificativa la incetarea activitatii. Prin urmare, in cazul in care valoarea intreprinderii calculata in stare de functionare este inferioara valorii de lichidare, valoarea finala care trebuie retinuta este valoarea de lichidare. Logica unei astfel de evaluari este aceea conform careia daca vanzarea se realizeaza la o valoare mai mica decat cea de lichidare, cumparatorul va fi tentat sa lichideze intreprinderea, vanzand individual activele sale, realizand astfel un castig din tranzactie.
8. In cazul unei intreprinderi care realizeaza o rata a rentabilitatii capitalului investit egala cu costul mediu ponderat al capitalului, valoarea intreprinderii calculata prin metoda patrimoniala si prin metodele de capitalizare / actualizare a veniturilor viitoare trebuie sa se concretizeze in rezultate identice sau foarte apropiate. Daca nivelul ratei rentabilitatii este superior costului capitalului sau ratei medii a rentabilitatii intreprinderilor concurente, valoarea intreprinderii calculata dupa metodele de capitalizare / actualizare a fluxurilor viitoare de venit va fi superioara valorii determinate dupa metoda patrimoniala de evaluare. Diferenta dintre cele doua valori reprezinta valoarea globala a activelor necorporale ale intreprinderii (goodwill), care poate fi ulterior incorporat in valoarea intreprinderii.
9. Stabilirea valorii finale a unei intreprinderi, care a fost evaluata prin mai multe metode de evaluare din care au rezultat valori diferite, se face prin judecata evaluatorului, care va selecta din seria de valori obtinute o singura valoare, care este rezultatul celei mai adecvate metode de evaluare. Nu se recomanda determinarea valorii intreprinderii ca o medie aritmetica ponderata a valorilor obtinute. Aceasta optica noua este prevazuta in mod expres in standardele de evaluare europene si internationale. Se considera ca o valoare rezultata dintr-o medie a unor valori calculate pe principii total diferite nu are relevanta economica.
10. Separarea activelor redundante (sau in surplus fata de nevoile de exploatare normala a intreprinderii), evaluarea lor distincta, printr-o metoda de evaluare adecvata si adaugarea acestei valori la rezultatele obtinute prin aplicarea metodelor de evaluare a intreprinderii.
11. Cel mai general principiu de evaluare este cel al substitutiei, conform caruia pretul de cumparare maxim pe care este dispus sa-l plateasca un investitor prudent este: pretul de cumparare a terenului si costurile de constructie ale unei proprietati substituite, cu aceeasi utilitate; pretul de cumparare de piata a unei proprietati cu utilitate identica; pretul de cumparare a unei proprietati alternative, care genereaza un venit echivalent, in aceleasi conditii de risc.

1.8. Organizarea si desfasurarea activitatii de evaluare

Activitatea de evaluarea poate fi separata in trei faze distincte, respectiv: ofertarea, contractarea si executia propriu zisa a evaluarii.
Ofertarea serviciului de evaluare. Oferta este un document destinat clientului, la redactarea careia trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte:
- scopul principal al oricarei oferte este sa atraga clientul;
- redactarea ofertei sa fie clara, simpla si pe specificul clientului;
- din oferta sa rezulte ca vor fi rezolvate corect problemele clientului, in conditii de responsabilitate si confidentialitate.
Contractarea. Specialistul evaluator (echipa de evaluare) isi desfasoara activitatea in baza unui contract incheiat cu beneficiarul evaluarii (vanzatorul, cumparatorul, organul fiscal etc.). Contractul se incheie fie in urma castigarii unei licitatii organizate de beneficiarul asistentei, fie la cererea de oferta a acestuia catre o firma de consultanta. In cazul evaluarii intreprinderilor cu capital de stat trebuie sa se organizeze licitatii la care sa participe cel putin trei firme care au ca obiect de activitate evaluarea.
In general, beneficiarul anunta prin presa intentia de a face o evaluare, intocmind caietul de sarcini in care se prezinta si se formuleaza conditiile si obiectivele care se urmaresc. Firmele interesante cumpara caietul de sarcini si formuleaza ofertele in care se prezinta si se formuleaza conditiile in care isi propun sa realizeze lucrarea, intocmind oferta tehnica si oferta financiara.
Comisia de licitare a beneficiarului analizeaza ofertele si da castig firmei care indeplineste in cea mai buna masura acoperirea sarcinilor si a responsabilitatilor stabilite. Criteriul principal dupa care se judeca, de regula, aceste oferte este capacitatea evaluatorului determinata de:
- experienta generala a firmei de consultanta (evaluatorului) in domeniul evaluarii afacerilor;
- experienta consultantului in domeniul specific in care activeaza firma care va fi evaluata;
- componenta echipei de consultanta (persoane calificate cu experienta, echipa omogena etc.);
- infrastructura detinuta de firma de consultanta;
- propunerea de colaborari cu alte firme sau cu alti specialisti la realizarea lucrarii.
Alaturi de aceste criterii un rol important revine pretului solicitat de consultant pentru realizarea lucrarii. Sunt frecvente cazurile cand predomina prestigiul firmei, experienta acesteia, care constituie garantia unei activitati competente si de calitate. Nu este exclusa situatia in care firma respectiva trebuie sa fie agreata de anumite organisme (de ex. beneficiarul lucrarii poate solicita ca firma de consultanta sa fie membra a ANEVAR).
Dupa castigarea licitatiei, firma de consultanta isi numeste coordonatorul lucrarii si echipa de evaluatori care va lucra efectiv. In cadrul membrilor echipei trebuie sa fie experti tehnici, contabili, analisti, juristi etc., persoane cu pregatire diversa care sa poata acoperii inclusiv aspectele specifice ale sectorului din care face parte intreprinderea evaluata. Este posibil ca firma evaluatoare sa incheie contracte de subcontractare a anumitor parti din lucrarea de evaluare, cu alte firme sau cu persoane fizice.
Contractul trebuie sa stipuleze:
- partile contractante, cu o scurta prezentare;
- definitii ale termenilor utilizati in contract;
- obligatiile firmei de consultanta;
- obligatiile beneficiarului;
- valoarea contractului si conditiile de plata;
- clauze asiguratorii;
- diverse alte prevederi;
- anexe in care sa se prezinte modalitatea de punere la dispozitia echipei de evaluare a informatiilor necesare.
Pentru colaboratorii externi se specifica in contract obligatiile acestora cu privire la obiectul lucrarii, temele de executie si conditiile de plata. In cazul in care evaluarea se face de o persoana fizica, aceasta trebuie sa fie autorizata in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Executia propriu zisa a evaluarii. Ca orice lucrare complexa, executia propriu zisa a evaluarii implica precizarea unor faze si etape de lucru, care reprezinta nu numai o programare logica a activitatilor si lucrarilor, ci si garantia unui grad ridicat de veridicitate a lucrarii de evaluare. Etapele de lucru necesare desfasurarii activitatii de evaluare sunt:
1. Definirea misiunii evaluarii, ce presupune stabilirea obiectivelor evaluarii, intalnirea cu beneficiarul activitatii de evaluare pentru precizarea exigentelor reciproce. Deoarece fiecare evaluare este un caz particular, obiectivele evaluarii sunt si ele diferite dupa cum este vorba de vanzare, fuziune, lichidare de intreprindere etc. Totodata modul cum sunt generate informatiile de care este nevoie in activitatea de evaluare impun o anumita compozitie a echipei de evaluare si un anumit program de lucru. In stabilirea misiunii evaluatorului este esentiala identificarea si intelegerea problemei clientului. Numai dupa o corecta identificare a acesteia evaluatorul poate alege metodele cele mai adecvate de lucru si forma echipa de profesionisti. Pentru buna desfasurare a intregii activitati a echipei de evaluare este necesar sa se stabileasca o persoana din partea clientului, care sa asigure corespunzator relatia client - consultant, pe perioada de realizare a lucrarii.
2. Cunoasterea intreprinderii si a contextului specific de activitate a acesteia, etapa ce implica din partea evaluatorului documentare asupra intreprinderii, in vederea incadrarii acesteia in contextul economic general si in sectorul de activitate din care face parte. Aceasta implica colectarea de date si informatii din interiorul si exteriorul intreprinderii, intocmirea dosarului de analiza, care trebuie sa reuneasca copii ale documentelor din intreprindere. Astfel, aceasta etapa presupune un prim contact cu conducerea intreprinderii evaluate, care trebuie sa faca o prezentare a intreprinderii din punct de vedere al:
- evolutiei sale de la infiintare pana la momentul dat;
- structurii organizatorice si functionale;
- profilului de activitate si schimbarilor intervenite in ultimii ani, precum si al proiectiilor pentru perioada urmatoare.
3. Diagnosticul starii actuale a intreprinderii, respectiv alegerea metodelor de diagnosticare care vor permite identificarea punctelor forte si a punctelor slabe din activitatea intreprinderii. Aceasta etapa este absolut necesara in cazul evaluarii intreprinderilor in totalitatea lor sau a unor active independente ale acestora.
4. Previziunea cresterii activitatii si a rezultatelor intreprinderii, etapa care necesita alegerea metodelor de previziune, aplicarea lor pentru anticiparea evolutiei principalilor indicatori (cifra de afaceri, profit, cash-flow, rentabilitate), in mai multe variante, verificarea coerentei rezultatelor previziunii.
5. Estimarea valorii intreprinderii, etapa in care se precizeaza metodele de evaluare, se justifica optica de evaluare (de continuare a activitatii, de lichidare) si modelele de evaluare alese, se aplica efectiv modelele de evaluare selectate, se verifica coerenta si rezultatelor obtinute prin aplicarea succesiva a mai multor metode.
6. Incheierea evaluarii prin prezentarea raportului de evaluare, etapa care implica analiza si interpretarea diferentei de valoare rezultata ca urmare a folosirii unor metode diferite de evaluare, intocmirea raportului evaluatorului cu precizarea pozitiei sale si a variantelor pentru negociere, cu pragul de acceptabilitate a pretului.

1.9. Structura raportului de evaluare

Raportul de evaluare este produsul final al activitatii desfasurate de echipa de evaluare. Pentru a putea fi utilizat in conformitate cu scopul pentru care s-a realizat evaluarea intreprinderii, el trebuie sa contina in mod obligatoriu anumite elemente. Structura raportului de evaluare este data de urmatoarele elemente:
- titlul raportului, respectiv: "Raport de evaluare a intreprinderii";
- prezentarea succinta a intreprinderii evaluate, respectiv: denumire, adresa, act de infiintare, nr. de inregistrare la Registrul comertului, cod fiscal, obiectul de activitate etc.;
- scopul evaluarii (privatizare, vanzare, inscriere la bursa etc.) si beneficiarul lucrarii;
- prezentarea evaluatorului, cu mentionarea datelor de identificare a societatii de consultanta desemnata pentru a realiza evaluarea, prezentarea pe scurt a experientei acesteia, echipa de evaluatori etc.;
- diagnosticul pentru evaluare, inclusiv concluziile finale ale diagnosticului
- evaluarea intreprinderii, respectiv precizarea urmatoarelor aspecte: procedura de evaluare, in conformitate cu standardele existente in domeniu, si motivarea alegerii metodelor utilizate; aplicarea metodelor de evaluare se prezinta detaliat procedura de evaluare, ipotezele si argumentele care au condus la utilizarea metodelor respective; sinteza rezultatelor, in care evaluatorul isi exprima opinia asupra valorii intreprinderii sau asupra limitelor in cadrul carora se incadreaza zona negocierilor; recomandari sau precizari finale pentru beneficiarul evaluarii;
- autentificari, respectiv precizarea locului si a datei intocmirii raportului de evaluare, semnaturile echipei de evaluare in care se mentioneaza in clar numele si prenumele persoanelor din echipa.
In cazul in care raportul are dimensiune semnificativa este necesara prezentarea unei sinteze a raportului in scopul punerii in evidenta a concluziilor cheie si a rezultatelor evaluarii.









Copyright © Contact | Trimite referat