1. In uzul general, termenii de Drept si Justitie se folosesc cu intelesuri diferite.
Termenului de Justitie i se dau urmatoarele sensuri:
a) de dreptate care intemeiaza orice drept pozitiv, in acest sens spunem ca justitia este principiala;
b) de ideal al fiecarui drept pozitiv, in acest sens spunem ca justitia este comutativa;
c) de functie de indreptatire a institutiilor sistemului judiciar, in acest sens justitia este distributiva;
d) de sentiment individual de dreptate, in acest sens justitia devine subiectiva;
e) de prerogativa a unui organ abilitat de a pronunta dreptul intr-o pricina oarecare, in acest sens spunem ca justitia este tehnica .
Termenul de Drept este utilizat si el in mai multe sensuri :
a) de totalitate a normelor juridice destinate sa reglementeze conduita subiectelor umane, a caror respectare poate fi asigurata la nevoie de o forta de constrangere socialmente recunoscuta; in acest sens dreptul este obiectiv.
Dreptul obiectiv are o componenta statica si una dinamica.
b) de ansamblu al normelor juridice in vigoare intr-un stat, a carui respectare poate fi asigurata la nevoie de forta de constrangere a statului, prin persoane abilitate; in acest sens dreptul este pozitiv.
c) de ansamblu al prerogativelor unui subiect de drept de a avea o conduita sau de a pretinde o conduita, reglementata de dreptul obiectiv in scopul valorificarii sau apararii unui anumit interes protejat, in cadrul unui raport juridic concret; in acest sens putem spune ca dreptul este subiectiv.
d) de totalitate a normelor juridice dintr-un drept pozitiv care reglementeaza conduite umane intr-un domeniu omogen de relatii sociale; in acest sens avem un drept material.
e) de ansamblu al normelor juridice prin care este reglementata procedura de aplicare a dreptului material dintr-un drept pozitiv, astfel incat sa fie valorificate drepturile si obligatiile participantilor la raporturile juridice prevazute in normele dreptului material; in acest sens dreptul este procedural.
f) de ansamblu al explicatiilor teoretice despre fenomenul social al dreptului; in acest sens spunem ca avem dreptul ca stiinta teoretica.
g) de activitate de reglementare juridica; in acest sens se vorbeste despre un drept ca stiinta aplicata.
h) de ansamblu al regulilor de a pastra echilibrul in mediul social concret de convietuire; in acest sens dreptul devine o arta.
i) ansamblul principiilor zise naturale (cosmice, divine sau rationale) care ar constitui temeiul unificator al oricarui sistem de drept pozitiv.
Ori de cate ori folosim in limbajul nostru termenii de Drept si Justitie trebuie in mod normal, sa precizam sensul pe care vrem sa-l dam .
Asadar urmare a dezvaluirii celor noua sensuri a ideii de drept, cand voim a defini cum vom proceda astfel incat sa convina tuturora?
2. La fel ca tot ce se raporteaza la actiunile omenesti, a da fiecaruia ceea ce este al sau necesita a sti si a vrea. A sti este arta dreptului sau justitia, a vrea este un act al vointei. Atunci cand vointa are habitus-ul de a da fiecaruia ceea ce este al sau, adica atunci cand are dispozitia permanenta de a realiza actele ce tin de a da fiecaruia ceea ce este al sau, spunem ca poseda virtutea de justitie .
Vorbim de virtute, caci astfel se numesc habitus sau dispozitiile sufletului de a face binele, si numele sau este cel de justitie . Cum ar putea sa fie cel mai bine protejate si garantate drepturile naturale, daca nu prin justitie inteleasa in acest mod? Justitia este virtutea de a da fiecaruia ceea ce ii apartine; putem sa o definim cu mai multa precizie ca habitus-ul vointei de a da fiecaruia dreptul sau, adica, ceea ce ii apartine.
3. Trebuie sa insistam din nou asupra unui lucru. A da fiecaruia ceea ce ii apartine este o realitate sociala. Acest fapt social este dezirabil si bun; prin el vointa constanta de a-l realiza este o dispozitie sau un habitus bun, ceea ce numim o virtute. Exista deci o virtute denumita justitie care consta in dispozitia vointei de a da fiecaruia ceea ce este al sau.
