Studiul conceptelor, categoriilor si principiilor de baza ale dreptului este realizat de teoria generala a dreptului in cadrul careia sunt elaborate concepte ca cel al dreptului, normei juridice, izvorul de drept, sistemul dreptului, raporturi juridice, raspundere juridica .
Fundamentarea acestor concepte se realizeaza plecand de la informatiile furnizate de stiintele juridice de ramura si de stiintele juridice istorice.
Spre deosebire de stiintele juridice de ramura, teoria generala a dreptului cuprinde acel sistem conceptual prin care se explica realitatea juridica si se scot in evidenta unele caractere proprii si permanente ale fenomenului juridic pentru a-l defini si a-I contura spatiul in cadrul sistemului social istoric din care face parte.
Teoriei dreptului ii este proprie atat perspectiva filozofica a cercetarii fenomenului juridic, cat si perspectiva stiintifica propriu-zisa, adica studiul cauzelor concrete si a modului istoric determinant al aparitiei si formelor de manifestare a raporturilor juridice.
Teoria generala a dreptului este o stiinta si o disciplina de referinta pentru intregul sistem de drept, scopul sau fiind aceala de a imbogati si amplifica cunoasterea dreptului si de a elabora unele constante ale dreptului.
Abordarea studiului dreptului de pe pozitia unei teorii generale dateaza din 1275 cand Wilhem Durantis publica lucrarea ˝Speculum iuris˝, considerata ca fiind prima incercare de analiza enciclopedica a dreptului.
Enciclopedia dreptului sau teoria generala a dreptului se fundamenteaza insa abia in sec.al XIX-lea, cand isi propune sa inlocuiasca filosofia dreptului si dreptul natural.
Mircea Djuvara, eminent jurist roman si filozof din anii '30, considera ca Enciclopedia dreptului studiaza permanentele juridice, adica ceea ce este constant in orice relatie juridica.
