Surse de reglementare a extradarii
Izvoarele extradarii se gasesc in conventii si tratate internationale, in declarati de reciprocitate, in legea interna, iar in lipsa acestora in uzanta internationala.
Astazi, principala sursa de reglementare a extradarii o aflam in conventiile si tratatele internationale. Acest lucru este normal, tinand seama de faptul ca extradarea este un act de colaborare si asistenta juridical intre state.
In doctrina s-au observat insa neajunsurile pe care regimul conventional le prezinta in practica. S-a precizat ca tratatele sunt lupsite de uniformitate, se incheie sub conditia reciprocitatii si nu au aplicabilitate decat in raport cu statul contractant. Ca alternativa la incoerenta pe care acest sistem o intretine, se propune sistemul legislativ.
Dar nu intodeauna la baza extradariisau aflat aceste considerente. In antichitate se obtinea mai cu seama in virtutea fortei, a intimidarii sau ca semn de curtoazie.
In evul mediu, extradrea incepe sa se faca pe baza de reciprocitate. Aceasta a insemnat un pas inainte in dezvoltarea institutiei extradarii, principiul reciprocitatii avand rolul de a lega statele pentru o obligatie sinalagmatica.
Principiul reciprocitatii presupune ca statul solicitant, inainte de a trece la solutionarea unei cerei de extradare, sa primeasca din partea statului solicitant o declaratie prin care acesta isi asuma obilgatia de a favoriza o cerere de extradre de acelasi fel ce ar putea veni din partea statului solicitat.
Acest principiu a dat nastere la controverse.
Bernard critica principiul reciprocitatii considerandu-l drept “o ramasita a trecutului cand relatiile internationale se reglementau dupa intersele reciproce ale suveranilor”.
Problema care se ridica in prezent, este aceea daca independent de existenta unui tratat, sau a unei conventii ori a dispozitiilor din legea interna, extradarea este subordonata reciprocitatii.
Exista state care conditioneaza extradarea de reciprocitate indiferent de existenta sau nu a unui tratat, insa majoriatetea o fac numai atunci cand extradarea se acorda in termenul legii interne.
In dreptul international nu exista insa o regula conform careia extradarea nu ar putea fi acordata decat potrivit principiului reciprocitatii.
Aceasta inseamna ca un stat are dreptul sa acorde asistenta juridical chiar atunci cand nu este obligat. Decizia de a invoca sau nu principiul reciprocitatii este in esenta o chestiune politica.
Codul penal roman contine o singura dispozitie relative la extradare. Art.9 C. pen. reglementeaza sursele juridice ale extradarii aratand ca extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de reciprocitate si in lipsa acestora in termenul legii. Ordinea de functionare a acestor surse este cea prevazuta de text – mai intai asa cum este firesc de altfel, conventiile internationale, in al doilea rand reciprocitatea, iar in lipsa acestora, legea interna.
Intrarea in vigoare a Constitutiei din anul 1991 a adus schimbari importante si pe acest plan. Astfel art.19 art.2 prevede posibilitatea extradarii cetatenilor straini si apatrizilor numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate.
In lumina acestei noi reglementari, avand in vedere formularea categorica a dispozitiei constitutionale, se desprinde concluzia ca extradarea nu mai poate fi acordata in temeiul legii potrivit art.9 Cod penal.
Totusi, dupa cum s-a subliniat in doctrina ( Matei Basarab, Drept penal, partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, p.79), dispozitia constitutionala are menirea de a stabili cadrul general, astfel ca nu exclude existenta unei legi interne care sa aiba caracter subsidiar.
Legea interna ar avea astfel rolul de a servi ca baza la incheiarea conventiilor si stabilirea conditiilor reciprocitatii.
La eleborarea noii legi privind extradarea au fost avute in vedere aceste considerente, acordandu-se preferinta normelor cuprinse in conventiile internationale la care Romania este parte, legea aplicandu-se doar in baza sau pentru executarea acestor norme, precum si pentru completarea situatiilor nereglementate de acestea.
In lipsa unei conventii internationale, prevederile Legii nr. 286/2001 reprezinta dreptul comun aplicabil de statul roman in virtutea curtoaziei internationale sub garantia reciprocitatii.
