3.1. Teorii privind aparitia si definirea statului
3.2. Componentele statului: populatia, teritoriul si organizarea politica
3.3. Tipuri de stat: democratice- dictatoriale
3.4. Forma de stat
3.5. Statul de drept
3.1. Teorii privind aparitia si definirea statului
In cadrul oricarei societati o componenta importanta a sistemului politic o constituie institutiile politice. Ele asigura derularea si realizarea efectiva a vietii si practicii politice. Principala lor caracteristica este aceea ca au ca obiect de activitate puterea politica, organizarea, transmiterea, exercitarea, conducerea si legitimarea ei.
In cadrul oricarui sistem politic se intalnesc doua tipuri distincte de institutii politice:
a) institutii politice statale care au in centrul lor statul, cea mai importanta si cea mai veche institutie a societatii si care in functie de natura puterii exercitate se impart in:
- institutia politica executiva - guvernul;
- institutia legislativa - parlamentul;
- institutia sefului statului.
b) institutii politice extrastatale din care fac parte partidele politice.
Cea mai importanta si eficienta institutie in exercitarea puterii politice a fost si ramane statul. Ea este in acelasi timp si prima institutie politica structurala, organizata si institutionalizata de detinere, exercitare si legitimare a puterii politice.
Importanta si esentialitatea statului pentru orice societate a facut ca inca din antichitate ea sa fie supusa unei intense si permanente preocupari a celor ce se ocupa cu descifrarea elementelor vietii sociale si studiul politicii.
Inca din primele sale manifestari, statul a fost vazut intr-o dubla ipostaza, atat ca teritoriu ce desemna si identifica o continuitate sociala cat si ca institutie suprema a societatii.
Vechii greci defineau statul cu notiunea de polis-stat cetate, ca asezare delimitata de alta, dar si ca institutie de exercitare a conducerii sociale.
La randul lor, romanii, pentru a face o mai mare distincti intre stat ca teritoriu, asezare si stat ca institutie, foloseau doi termeni distincti: de "civitate"-stat in sensul de teritoriu si "res-publica" - ca institutie politica, aceasta din urma fiind mult mai aproape de semnificatiei ei reale.
Si vechii germani au vazut in stat atat o organizare teritoriala, cat si una politica, definindu-l cu notiunea de land.
Pentru intaia oara notiunea de stat - "statio" este folosita de N.Machiavelli in scrierea sa Principele (1513), cand se refera la ideea unitatii.
Incepand cu secolul al XVIII-lea termenul de stat, in sens de putere si institutie politica cu rol major in organizarea si conducerea societatii, se impune treptat in limbile moderne. Dupa aceasta perioada notiunea de stat va fi folosit in sensul de institutie politica sau de comunitate umana aflata sub o anumita autoritate, acceptiune care si astazi si-a pastrat valabilitatea.
O problema mult disputata care nu si-a gasit nici astazi o rezolvare deplina, este aceea a definirii si genezei statului.
De-a lungul vremii, problema definirii originii si continutului statului a generat mai multe teorii:
1. Teoriile teocratice
Acestea sunt proprii societatilor antice si feudale. Potrivit acestora, statul este o creatie divina, rezultatul vointei lui Dumnezeu, acceptarea si supunerea fata de acesta este o obligatie religioasa.
In feudalism are loc o coabitare intre puterea laica si biserica, ce a avut ca efect imprimarea unui pregnant caracter divin atat puterii cat si institutiilor sale politice, fapt ce a determinat o justificare si o legitimare supranaturala a acestora.
In acelasi timp biserica, prin dogma sa teologica a contribuit in mare masura la fundamentarea pe un temei divin a doctrinei monarhice absolute. Potrivit acesteia, monarhul este reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant, el primeste si exercita puterea de la Dumnezeu, iar pentru faptele si actele sale nu este raspunzator decat in fata divinitatii.
Cei mai de seama reprezentanti ai teoriei teocratice au fost Aurelian Augustin cu lucrarea De civitate Dei, si Toma D'Aquino cu Suma Teologica.
Aurelian Augustin este primul teolog al bisericii crestine care pune problema raportului dintre statul pamantesc si statul lui Dumnezeu, deschizand lupta pentru hegemonie dintre biserica si puterea laica.
La randul sau, calugarul Toma d'Aquino va crea la mijlocul secolului al XIII-lea asa cum spunea si papa Leon al XIII-lea, "singura si cea mai autentica filosofie a bisericii catolice", care era un mixaj intre credinta si ratiune, la care se adauga numeroase referiri din Sfanta Scriptura.
In aceeasi teorie se incadreaza si conceptia lui Platon care in Republica realizeaza o constructie teoretica a statului pe principii divine, dar cu multe elemente de elitism politic si de utopie. Statul, dupa Platon, reprezinta o organizare de tip artistocratica, bazat pe caste, unde conducerea este asigurata de elita filosofilor si inteleptilor.
2. Teoria patriarhala
Aceasta teorie este foarte apropiata de cea teocratica. Ea sustine ca statul ar fi luat nastere direct din familie, iar puterea monarhului din puterea parinteasca a lui Dumnezeu. Elemente ale unei asemenea teorii intalnim la Aristotel, dar si la unii politologi contemporani ca Robert Filmer, care in lucrarea sa Patriarhul (1953) considera ca monarhul, ca mostenitor, al lui Adam, este creat de Dumnezeu, ar detine puterea de la acesta si deci implicit ea ar avea un caracter, o natura divina.
3. Dreptul natural
Dreptul natural este o veche teorie sociala, ea aparand inca din antichitate, fiind sustinuta si promovata de ganditori ca Mo-tzi, Men-tzi, scoala stoica greceasca, Epicur etc.
Despre un drept natural nescris aflam si de la Sofocle si Cicero, acesta din urma, in scrierea sa De republica face distinctia intre dreptul natural si cel legal.
In feudalism, dreptul natural a fost inlocuit cu cel divin, intreaga explicare si reglementare a relatiilor sociale se va face prin divinitate.
In perioada descompunerii feudalismului si trecerii la capitalism, dreptul natural isi va recapata caracterul laic, rational si va deveni o arma ideologica in lupta burgheziei contra feudalitatii.
Dreptul natural exprima pozitia, atitudinea noii clase in ascensiunea burgheziei fata de problema preluarii si organizarii puterii politice.
In acceptiunea dreptului natural, statul nu este o institutie de esenta divina, vesnica si imuabila, ci o creatie umana, supusa unor continui transformari, schimbari.
4. Teza contractualista a statului
Este in stransa legatura cu dreptul natural, care de altfel constituie temeiul, fundamentul acesteia. Ea marcheaza un pas inainte in evolutia teoriilor despre stat, in sensul ca inlatura vechea ipoteza teocratica potrivit careia statul ar fi ca o creatie si o vointa divina.
Desi originile teoriei contractualiste se regasesc in antichitate, ea a fost fundamentata si dezvoltata in epoca iluminista, avand ca principal protagonist pe Montesquieu si mai ales pe J.J.Rousseau. Acesta din urma, intr-o lucrare cu titlul semnificativ Contractul social, considera ca statul a aparut dintr-o nevoie naturala, pe baza unei intelegeri intre putere si cetateni, cand acestia din urma si-au delegat atributiile lor puterii pentru a le folosi in numele comunitatii, a binelui comun.
Aflati intr-o lupta deschisa pentru putere cu vechea clasa si monarhia absoluta, reprezentantii politici si ideologici ai noii clase - burghezia, merg si mai departe, sustinand ca in cazl in care una din parti, cum era cazul in acel moment al puterii feudale, nu-si respecta obligatiile asumate prin contract, acesta poate fi anulat, ceea ce in practica politica insemna inlocuirea puterii.
In felul acesta se justifica si legitima revolutiile burgheze care urmareau abolirea vechii puteri si a vechiului stat de esenta feudala.
5.Teoria organicista
A aparut ca o riposta spirituala, ca o contrarevolutie ideologica a vechii clase feudale si a bisericii fata de burghezie, de revolutie si doctrina sa liberala.
Ea este o varianta a conservatorismului politic din perioada cand aceasta se prezinta si se manifesta ca o ideologie antiburgheza.
Teoria organicista este o analogie mecanicista intre organismul uman si cel social.
Statul este sinonim cu organismul uman si este format din mai multe parti intre care exista o legatura indestructibila. El dispune de un cap care sa conduca, sa orienteze activitatea, acesta fiind sinonim cu aristoctratia feudala, un stomac care sa consume, adica aceeasi aristocratie, si un membrii care sa produca tarani, muncitori, comercianti.
Altfel spus, statul este un organism viu cu manifestari in viata sociala si care, ca si individul, are si el perioada de crestere, apogeu, declin si moarte.
Aceasta teorie a urmarit sa justifice, sa legitimeze existenta statului feudal, a inegalitatilor sociale din cadrul acestuia, sa evidentieze predestinatia rolului si statutului claselor si categoriilor sociale, in special al uneia de a conduce aristocratie si a celorlalte de a se supune si de a fi conduse.
6. Teoria violentei
A incercat sa explice aparitia statului ca o simpla necesitate naturala a oamenilor de a curma violenta din societate, de a statua ordinea intre oameni, clase si grupuri sociale.
Thomas Hobbes considera ca statul nu rezulta dintr-o inclinatie a omului spre viata sociala, ci, dimpotriva, din necesitatea temperarii agresivitatii lui naturale.
7. Teoria psihologica
Conform acestor teorii, statul este rezultatul unor factori biologici, psihologici, cum ar fi: vointa, dorinta de a trai impreuna, existenta acelorasi obiceiuri, facturii psihice, elemente ce au ca impus si inchegat statul.
8. Teoria juridica
In viziunea teoriei juridice, statul a aparut din necesitatea reglementarii prin acte normative de esenta juridica a relatiilor, raporturilor dintre oameni, grupuri si clase sociale, a statuarii rolului si locului acestora in societate. Fondatorul acestui curent, Hans Kelsen, vedea aparitia statului ca "personificarea totala a dreptului" sau "personificarea ordinii juridice"2
9. Paradigmele doctrinar politice moderne si contemporane sunt cele care analizeaza puterea statala din perspectiva politica. Ele pun accentul pe locul si rolul statului in societate, pe atributele si prerogativele institutiilor sale.
Doctrinele politice clasice - liberalismul si conservatorismul - confera statului un rol minimal, acela de a crea cadrul social, economic, politic si juridic pentru buna functionare a societatii. La randul lor, neoconservatorismul si mai ales neoliberalismul vor realiza trecerea la statul cu rol maximal, inegratoriu in societate. El este esenta, motorul dezvoltarii moderne a societatii.
Alte doctrine democratice, cum este cazul celei democrat-crestin, dar mai ales social-democrate, incearca sa faca din stat un element de echilibru, de mediere al societatii, de realizare a pacii si protectiei sociale.
Un cu totul alt statut confera paradigmele nedemocratice puterii etatice, in special doctrina fascista si comunista. Acestea au facut din stat principalul mijloc pentru realizarea si impunerea politicii lor dictatoriale si totalitare.
In general, statul este considerat de cei mai multi analisti drept acea forma de organizare, institutie prin care se exercita puterea politica in limitele unui anumit teritoriu de catre un grup de oameni organizati care isi impun vointa si interesele asupra societatii.
Istoriceste, momentul aparitiei statului difera de la o societate la alta, dar ca proces istoric el are loc in perioada de trecere de la socitetatea gentilica la cea sclavagista.
Procesul aparitiei statului a fost unul obiectiv, determinat de urmatorii factori:
- dezvoltarea de ansamblu a societatii in plan social, organizatoric, economic si politic;
- trecerea la sedentarism a impus existenta si apararea unui teritoriu si in stransa legatura cu acestea, existenta unei institutii politice adecvate, concretizate in stat;
- aparitia proprietatii private, diviziunea sociala a muncii si a plusprodusului a determinat de asemenea aparitia unor institutii politice autonome care sa reglementeze relatiile dintre producatori, dintre membrii societatii.
Toate aceste modificari si transformari pe care le-a cunoscut societatea, au impus aparitia unui organism si a unor institutii specializate care si-au gasit exprimarea in stat, precum si anumite persoane carora li s-au incredintat anumite functii de organizare, aparare si conducere sociala.
3.2. Componentele statului: populatie, teritoriu, organizare politica
Notiunea filosofica, ideologica si abstracta, statul exista in si prin institutiile sale, numai prin acestea, el devine o realitate, o prezenta vie a vietii si practicii social-politice.
Existenta si functionalitatea statului ca entitate distincta, de sine statatoare, este conditionata de prezenta unor componente fundamentale, definitorii: populatia, teritoriul si organizarea politica.
Aceste componente au existat in toate formele pe care le-a imbracat statul de-a lungul istoriei, dar in fiecare perioada acestea au avut semnificatii, valori si continuturi diferite.
Populatia constituie pentru existenta oricarei forme statale o componenta de baza, fara aceasta statul nu si-ar justifica prezenta, nu ar exista obiectul asupra caruia sa-si exercite autoritatea.
In acelasi timp, oamenii sunt cei ce creeaza si dau viata statului, il pun in miscare si fac din el o realitate vie.
Aceiasi oameni creeaza vointa de a trai in cadrul aceleeasi comunitati si tot ei dau nastere solidaritatii, fara de care statul nu s-ar putea inchega si functiona.
Populatia este aceea da identitatea si unitatea unui stat, ii conferao solidaritate rationala si voluntara.
Teritoriul constituie factorul material, spatiul in limitele caruia se creaza si functioneaza statul. Existenta sa este tot atat de necesara si importanta ca si cea a populatiei sau organizarii politice.
El este un bun al intregii comunitati si in aceasta situatie pune problema apararii integritatii si suveranitatii sale.
Organizarea politica
Componenta cu rol major in structurarea si functionarea statului. Ea instituie ordinea, legaturilr intre componentele politice ale statului, le stabileste rolul si statutul in societate, normele si limitele functionalitatii.
3.3.Tipuri de state: democratice, dictatoriale
De-a lungul istoriei, societatea a fost confruntata cu mai multe tipuri si forme pe care le-a imbracat statul in existenta si functionalitatea sa.
Raportat la cetateni, la modul cum respecta si promoveaza interesele si vointa acestora, la principiile pe care se intemeiaza, de-a lungul istoriei s-au conturat doua tipuri de state: democratice si dictatoriale.
Statele democratice
Au aparut inca din antichitate, in special in Grecia Antica si in anumite perioade si in Roma in perioada sa republicana.
O adevarata dezvoltare a acestora va avea loc odata cu societatea moderna si mai ales cea contemporana.
Acest tip de stat e in concordanta cu vointa si interesele majoritatii cetatenilor, ele fiind exponentul acestora, le fundamenteaza, apara si le promoveaza interesele si aspiratiile.
Aceste tipuri de state se intemeiaza pe principii si valori democratice cum ar fi: principiul separatiei puterii, al reprezentativitatii si eligibilitatii, al democratismului politic. Ele confera si asigura transpunerea in practica a unor largi drepturi si libertati social politice.
Sunt tipurile de state majoritare ale epocii noastre, spre ele se orienteaza astazi cele mai multe din tarile si popoarele lumii.
Statele dictatoriale, nedemocratice
Sunt primele tipuri pe care le-au imbracat statul in existenta si functionalitatea sa. Aceste tipuri de stat au dominat sclavagismul si feudalismul intr-o mare masura si epoca moderna.
Statele dictatoriale promoveaza interesul de grup sau de clasa, care in raport cu societatea sunt in minoritate, excluzand optiunile si vointa majoritatii, interesele si aspiratiile acestora.
Unicitatea puterii, exercitarea ei in mod discretional si absolut, forta, teroarea, frica sunt doar cateva din caracteristicile acestor tipuri de state.
Astazi aceste state sunt intr-un continuu regres atat ca sfera de influenta, cat si ca numar.
3.4. Forma de stat
Are in vedere modul de constituire si organizare al puterii de stat. Ea e data de trei elemente: forma de guvernamant, structura de stat, regimul politic.
3.4.1.Forma de guvernamant
Desemneaza modul de exercitare si manifestare a puterii de stat, constituirea si functionarea organelor acesteia. Altfel spus, ea exprima modul in care se exercita puterea de stat. Forma de guvernare e independenta fata de structura de stat.
Inca din antichitate, forma de guvernamanta constituit un subiect de meditatie pentru ganditorii acestei perioade: Herodot, Platon, Aristotel, Cicero, care s-au preocupat de studiul ei, a formelor pe care le imbraca in practica social politica.
In feudalism, dar mai ales in epoca moderna, forma de guvernamant a constituit terenul unor aprigi dispute teoretice cu importante efecte pentru practica politica. J. Locke, Thomas hobbes, Montesquiere, Voltaire, J.J. Rousseau, B. Constant etc sunt doar cativa din ganditorii care au legat realizarea noii societati si de o noua forma de guvernare.
Astazi se intalnesc urmatoarele forme de guvernamant:
��Monarhiile constitutionale, cum este cazul
Angliei, Japoniei, Suediei, Olandei, Belgiei, adica acele state unde monarhul domneste dar nu guverneaza, el avand o simpla functie de reprezentare a statului;
��Republici parlamentare - sunt acele state
unde Parlamentul, in raport de celelalte institutii, are un rol primordial, hotarator in organizarea, directionarea si conducerea societatii, dispunand in raport cu executivul sau institutia sefului statului de un surplus de atribute si prerogative. In aceste societati, cum e cazul Germaniei, Italiei, Greciei, Africii de Sud, presedintele, ca sef al statului, are numai un rol reprezentativ, foarte apropiat de cel al monarhilor constitutionali;
��Republici prezidentiale. In aceste societati,
cum e cazul S.U.A., Rusiei, Frantei, presedintele, in calitatea sa de sef al statului, detine si exercita importante prerogative legislative si executive, punandu-l intr-o situatie cel putin egala cu cea a parlamentului sau guvernului. In S.U.A., presedintele este insusi seful executivului.
Intre caracterul statului si forma de guvernare exista o stransa legatura, unui stat democrat ii corespune o republica parlamentara sau prezidentiala.
Forma de guvernamant nu e in masura sa determine esenta statului, caracterul sau democrat sau dictatorial, cel mult o poate influenta, dar in nici un caz determina.
3.4.2. Structura de stat
Are in vedere raportul dintre organele centrale si locale ale statului. Din aceasta perspectiva se intalnesc: state unitare, state federative, state confederative.
Statele unitare
Se caracterizeaza prin existenta unui singur stat, a unui singur Parlament, Guvern, Constitutie, adica a unor singure organe si institutii centrale de stat.
O problema care a starnit vii controverse este aceea a raportului dintre caracterul unitar al statului si principiul descentralizarii. Unii autori sustin ca descentralizarea ar conduce la destramarea, dizolvarea statului unitar.
Descentralizarea in sensul cresterii autonomiei locale administrative, a sporirii competentelor de decizie a organelor locale (consilii , primarii) nu e incompatibila cu statul unitar. Aceasta nu pune in discutie unitatea statului, teritoriu, granitele sale, ci ea trebuie privita ca un fapt de dezvoltare si adancire a democratiei social politice.
Romania, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Suedia, Marea Britanie etc sunt cateva din statele contemporane unitare.
Statele federative
Presupun o comunitate a statelor nesuverane, care dispun de un stat central cu competente si personalitate distincta fata de celelalte state membre. Statul federativ se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
��Ordinea constitutionala comuna. Aceasta se regaseste in existenta unei singure constitutii care are prioritate asupra tuturor celorlalte reglementari
��Functiile statului sunt impartite intre statul federal si statele membre. In consecinta, in cadrul statului federal se intalnesc paralel organe ale puterii si ordinii de drept federale si organe ale puterii si ordinii ale statelor membre;
��Statul federal e insarcinat cu rezolvarea problemelor comune, el reprezentand si statul in relatiile internationale;
��Statele membre isi pastreaza o autonomie relativa. Ele au o legislatie proprie, organe si institutii proprii de aplicare a acesteia fara a se substitui celor ale statului federal. Sub rezerva respectarii constitutiei federale, fiecare stat are o ordine constitutionala proprie, consacrata in constitutia sa.
State confederative
Sunt state suverane, ele pastrandu-si suprematia si independenta in mod integral. Au luat nastere prin asocierea a doua sau mai multe state care au convenit sa-si creeze sau nu organe comune, pastrandu-si suveranitatea si calitatea de subiect de drept international.
Confederatia are urmatoarele caracteristici:
- statele asociate sunt independente, suverane, atat in plan intern cat si international;
- nasterea confederatiei este rezultatul vointei statelor membre, creatia unui act juridic de drept international;
- poate presupune existenta unuia sau mai multor organisme comune, dar cu autoritate limitata, bine precizata si stabilita (seful statului, organe diplomatice), asa cum a fost cazul Austro-Ungariei. De cele mai multe ori competenta statului confederativ se rezuma la consultarea, armonizarea unor pozitii, decizii in planul international.
Ca exemple de confederatie de state pot fi mentionate: S.U.A. intre 1778-1787, Confederatia Elvetiana intre 1815-18 48, Imperiul Austro-Ungar 1867-1918, iar astazi Comunitatea statelor independente, ce grupeaza o parte din fostele state din spatiul sovietic.
Regimul politic constituie modul concret de organizare, institutionalizare si functionare a sistemului politic si de exercitare a puterii politice de catre o forta social-politica in cadrul unei comunitati sociale sau a unui sistem social. El are in vedere modul concret de constituire, organizare si functionare a sistemului politic, in principal a statului si a institutiilor acestuia.*)
3.5. Statul de drept
Ideea statului de drept a aparut inca din antichitate, cand o serie de scoli filosofice, in special grecesti, ca cea a sofistilor, sau ca cea a legitimistilor din China Antica, dar si o serie de ganditori, ca Platon, Aristotel, au formulat ideea fundamentarii statului pe lege, pe drept. In forma clasica, statul de drept a aparut odata cu societatea moderna, cu asezarea societatii pe principii laice, rationale, pe principii de drept.
Odata cu aceasta au aparut si teorii despre statul de drept. Primele asemenea teorii au apartinut dreptului natural. Denumirea de stat de drept a fost pusa in circulatie de Montesqieu, dar conceptul a fost elaborat si fundamentat de doctrina germana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
In general, prin stat de drept se intelege statul care se fundamenteaza pe lege, functioneaza si isi exercita prerogativele pe baza legii. El foloseste forta argumentelor si legea ca argument. Se distinge de celelalte forme ale statului prin urmatoarele trasaturi:
*) O dezvoltare a acestei probleme a facem la tema Regimul politic - se intemeiaza si functioneaza pe baza legii supreme a Constitutiei. Constitutia este cea care fundamenteaza, legitimeaza, argumenteaza, orienteaza si conduce intreaga activitate a statului, a institutiilor sale;
- exista un larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti fundamentate pe lege, pe Constitutie care le garanteaza existenta si aplicarea in practica;
- se aplica in practica si se respecta principiul separatiei puterilor in stat;
- organele si institutiile statului atat centrale cat si locale sunt rezultatul votului, a optiunilor exprimate de cetateni, de majoritatea acestora;
- in Statul de drept exista o delimitare clara intre institutile, prerogativele si atributele statului si cele ale partidelor politice.
Asemenea state de drept functioneaza astazi in tarile democratice din Europa Apuseana, Japonia, Canada, SUA, etc.
Statul de drept este un nou model de concepere a raportului si relatiilor dintre institutii, dintre acestea si cetatean, dintre societatea civila si politica.
El constituie o garantie suplimentara pentru drepturile si libertatile cetatenesti. Si in Romania, dupa 1989, se poate aprecia ca se infaptuieste un stat de drept, fundamentat pe suprematia legii, a Constitutiei.
Constitutia din 1991 se bazeaza pe principii si valori care garanteaza existenta statului de drept in Romania, pe care, de altfel, o si mentioneaza expres.
