1.Consideratii generale privind rolul stiintei
Stiinta este un sistem de cunostinte despre natura, societate si gandire, cunostinte obtinute prin metode corespunzatoare si exprimate in concepte, categorii, principii si notiuni.
In general, se poate accepta, din numeroasele analize si clasificari facute de-a lungul timpului sistemului stiintei, clasificarea trihotomica in:
a) stiinte ale naturii;
b) stiinte despre societate;
c) stiinte despre gandire (cunoasterea umana).
Scopul stiintelor despre societate este acela de a cunoaste legile generale ale existentei si dezvoltarii societatii, de a studia formele istorice de organizare sociala si modalitatile specifice de manifestare a diverselor componente ale realitatii social-umane (politice, etice, juridice, etc.).
Prin traditie, prin continutul obiectului sau, stiinta dreptului apartine stiintelor despre societate.
1.Sistemul stiintelor sociale.
Stiintele sociale alcatuiesc urmatorul tablou:
a) Stiinte de tip nomotetic , care au ca obiect activitatile umane si isi propun sa stabileasca legile si relatiile functionale corespunzatoare. In cadrul lor se utilizeaza observatiile sistematice, experimentele, studiile statistice, etc.
Aici intra: economia politica, psihologia, sociologia, demografia, lingvistica, etc.
b) Stiintele care-si propun reconstituirea si interpretarea trecutului = stiinte istorice.
c) Stiintele care delimiteaza lumea dominata de norme, obligatii si atributii, care studiaza aspectele normative ale activitatii umane = stiintele juridice, etica, etc.
d) Cercetarea epistemologica a stiintei ca disciplina filozofica socio-umana.
Aceasta abordeaza activitatea cognitiva ca o activitate esential umana.
3. Stiinta dreptului in sistemul stiintelor sociale.
In acest tablou, dreptul ocupa un loc distinct atat prin specificitatea obiectului sau de cercetare - realitatea juridica, parte componenta a realitatii sociale, cat si prin relativa sa autonomie metodologica.Ca stiinta despre societate, dreptul este eo ipso stiinta social umana.
STIINTA DREPTULUI (stiintele juridice) studiaza legile existentei si dezvoltarii statului si dreptului, institutiile politice si juridice, formele lor concret istorice, corelatia cu celelalte componente ale sistemului social, modul in care institutiile politico-juridice influenteaza societatea si suporta la randul lor, influenta sociala.
Fiind determinat de scopuri care impun actiuni, dreptul - ca fenomen normativ - reprezinta o tentativa de disciplinare, de ordonare a relatiilor sociale, in vederea promovarii unor valori larg receptate de societate, cum ar fi: proprietatea, siguranta juridica si securitatea libertatilor individuale, societatea civila, etc. - statul de drept.
Ca stiinta sociala, cu statut si pozitie specifice, stiinta dreptului analizeaza un anumit domeniu al relatiilor si structurilor sociale - domeniul participarii oamenilor la circuitul juridic, ca purtatori de drepturi si obligatii juridice, cu toate consecintele ce decurg de aici.
1.Sistemul stiintei dreptului (stiintelor juridice)
a) T.G.D.
b) Stiintele juridice de ramura;
c) Stiintele juridice istorice;
d) Stiintele ajutatoare (participative)
b) Studiaza fenomenele particulare juridice: drept administrativ, drept constitutional, drept civil, drept penal, etc.
Dreptul unui stat este alcatuit din numeroase norme si institutii. Aceasta formeaza sistemul unitar al dreptului statului respectiv. Acest sistem unitar exista in diversitatea ramurilor care-l compun.Fiecare ramura a sistemului este alcatuita dintr-un grup de norme, organic legate, ce reglementeaza o categorie de relatii sociale, pe baza aceleiasi metode si in temeiul unor principii comune.
c) Studiaza (cerceteaza) istoria dreptului dintr-o anumita tara, istoria ideilor (doctrinelor) juridice, a marilor curente si scoli de drept.
d) criminalistica, medicina legala, statistica juridica, logica juridica, etc.
a) T.G.D. - Locul si rolul sau in sistemul stiintei dreptului.
T.G.D. cuprinde acel set conceptual prin care stiinta dreptului explica realitatea juridica.
Necesitatea teoriei generale a dreptului este dictata atat de cerinte pur teoretice, dar si practice. Din ambele perspective este o disciplina de referinta pentru stiinta dreptului.
Teoria generala a dreptului inmagazineaza in functie de realitatea pe care o exprima, o serie de experiente, aparand ca adevarate complexe de valori, in care viata a pus ceva general valabil si stabil.Teoria generala a dreptului ofera ramurilor de drept instrumentele epistemologice prin care se pot aprecia critic principiile si postulatele, precum si metodele si rezultatele cunoasterii mecanismului prin care dreptul influenteaza conduita umana, orientand-o pe un fagas socialmente util.
5. Privire istorica asupra aparitiei si dezvoltarii teoriei generale a dreptului.
Cu doua milenii in urma, definitia data stiintei dreptului de catre Ulpian = "stiinta dreptului este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta de a deosebi ceea ce e drept, de ceea ce e nedrept".
Abordarea studiului dreptului de pe pozitiile unei teorii generale dateaza de multa vreme.La 1275 - Wilhelm Durantis publica lucrarea "Speculum juris" considerata ca prima incercare de analiza enciclopedica a dreptului.
Titu Maiorescu - 1860
Stiinta juridica este una din cel mai inalt interes, nu numai pentru unul si altul, ci in general, astfel incat lipsa de interes pentru ea trebuie privita ca o expresie a unui caz absolut nestiintific "(si mai departe). pentru omul de spirit, stiinta dreptului este cea mai plina de spirit, si cea mai interesanta" (Epistolar 1856-1864).
Ca disciplina de invatamant, Enciclopedia juridica sau Teoria generala a dreptului, este intalnita in toate planurile de pregatire juridica, in tarile europene, uneori si sub denumirea de Introducere in Stiinta dreptului sau Introducere in drept.
CAP. II Metodele cercetarii stiintifice a fenomenului juridic
1. Precizari terminologice.
Cuvantul metoda vine de la grecescul "methodos" - cale, drum, dar si mod de expunere.
2. Notiunea metodologiei juridice.
Metodologia juridica = sistem al acelor factori de relativa invarianta intr-un numar suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legaturile, relatiile ce se stabilesc intre diferitele metode in procesul cunoasterii fenomenului juridic.
Factorii de relativa invarianta intr-un numar suficient de mare de metode, sunt in acest caz principiile, normele sau criteriile metodologice care formeaza continutul metodologiei juridice.
Raporturile, legaturile, relatiile ce se stabilesc intre diferite metode in cadrul actului de cercetare stiintifica alcatuiesc obiectul metodologiei juridice.
3. Metodele cercetarii stiintifice juridice
A. Metoda logica
B. Metoda comparativa
C. Metoda istorica
D. Metoda sociologica
E. Metodele cantitative.
A. Dreptul este o stiinta eminamente deductiva (repet eminamente si nu exclusiv deductiva, pentru ca astfel de stiinte nu exista).Atat in constructiile sale teoretice - obtinute din aproape in aproape - cat si in practica juridica, necesitatea argumentarii se prezinta ca o cerinta sine qua non.
Metoda logica este de larga utilitate in orice act de gandire stiintifica.
IN DREPT - ea este o totalitate de procedee si operatii metodologice si gnoseologice specifice, prin care se creeaza posibilitatea surprinderii structurii si dinamicii raporturilor necesare intre diferite componente ale sistemului juridic al unei societati.
Dreptul este o "matematica a stiintelor sociale".
B. Metoda comparativa.
Logica defineste comparatia ca pe o operatie ce urmareste constatarea unor elemente identice sau divergente la doua fenomene.Stiinta dreptului comparat - compararea sistemelor de drept ale diverselor state, a trasaturilor ramurilor, institutiilor si normelor acestora = util.O prima regula impune a se compara numai ceea ce este comparabil. Aceasta deoarece trebuie stabilit mai intai daca sistemele supuse comparatiei apartin aceluiasi tip istoric de drept sau unor sisteme istorice de drept diferite. Daca sistemele de drept din care fac parte institutiile comparate sunt diferite (antagoniste), procedeul comparatiei este relevant numai sub aspectul stabilirii diferentelor. In caz contrar, se pot stabili atat asemanari, cat si deosebiri ale unor institutii de drept, in scopul imbunatatirii reciproce a sistemelor juridice din diverse tari.
Este posibila acolo unde sistemele de drept apartin aceluiasi tip istoric.Altfel, acest procedeu nu poate fi relevant decat sub aspectul stabilirii diferentelor.Ex.: Reglementarea institutiei proprietatii in familia dreptului romano-germanic (din care face parte si sistemul nostru de drept) si familia dreptului musulman, vom utiliza analiza de contrast (comparatie contrastanta).
Intr-un drept musulman la baza intregului drept de proprietate se afla teoria teocratica, potrivit careia intregul pamant apartine lui Alah si trimisului sau, Mahomed. Proprietarul suprem al pamantului islamic este Califu - reprezentant si continuator al Profetului.
O alta regula a metodei comparative stabileste ca, termenii supusi comparatiei trebuie priviti in functie de contextul social, politic, economic si cultural din care provin. Apare astfel necesitatea cunoasterii principiilor de drept si a regularitatii care comanda sistemele de drept comparate. Luarea in discutie a principiilor (pe langa compararea institutiilor si a normelor) se impune pentru a mari potentialul stiintific al cercetarii comparate.
C. Metoda istorica
In general, dreptul urmeaza firul evolutiei sociale, in el reflectandu-se nivelul dezvoltarii culturale al unei societati.Pentru cunoasterea sistemelor de drept sunt extrem de utile juristului concluziile istoricului, asa cum si istoricul trebuie sa se aplece asupra documentului juridic.
Marele nostru istoric Xenopol, marturiseste ca practica si teoria dreptului "imi fusera una din cele mai bune pregatiri pentru tratarea istoriei".Teoria generala a dreptului si stiintele juridice de ramura, abordeaza de fiecare data dimensiunea istorica a conceptelor si categoriilor cu care opereaza.
Teoria generala a dreptului opereaza cu categoria de tip al dreptului, cu cea de bazin de civilizatie juridica, plecand de la datele de cunoastere oferite de Stiinta istoriei.Originea si aparitia stiintei dreptului nu pot fi studiate fara sa se porneasca de la punctele de vedere afirmate in istorie.
D. Metoda sociologica
Aceasta metoda reprezinta o directie de cercetare cu reale foloase pentru cunoasterea realitatii juridice. Existenta dreptului este intim legata de viata sociala. Juristii au privit din totdeauna instrumentul lor de lucru - LEGEA - ca pe o realitate cu o incontestabila incarcatura social-umana.
Cercetarile sociologice juridice dau o perspectiva noua studiului realitatii juridice, ca realitate sociala, verificand modul in care societatea influenteaza dreptul si suporta la randu-i influenta din partea acestuia.Dreptul este studiat de stiintele juridice din interior, iar de sociologia juridica din exterior.
Prin metode care-i raman specifice (observatia, sondajul de opinie, ancheta sociologica, chestionarul, interviul), sociologia juridica imbratiseaza urmatoarele domenii:
- domeniul crearii dreptului;
- domeniul cunoasterii legilor de catre cetateni si organele de stat;
- domeniul pozitiei subiectilor, raporturilor sociale fata de reglementarile juridice in vigoare;
- domeniul cercetarii cauzelor concrete ale incalcarii dreptului.
In concluzie, intrucat dreptul este o realitate sociala, intrucat regulile de drept au importante consecinte implicate in destinul social si individual al omului, juristul nu se poate izola la adapostul tehnicii juridice. El trebuie sa se plaseze in centrul vietii sociale si sa acorde aspectelor sociologice ale dreptului cea mai mare atentie.Aspectele de contract sociologico-juridice deschid perspective seducatoare, juristului, determinandu-l sa deschida larg ochii asupra lumii exterioare.
E. Metodele cantitative
- informatica juridica;
- folosirea calculatorului;
- statistica judiciara.
In general, metodele cantitative aplicate in drept au meritul incontestabil de a contribui efectiv la perfectionarea reglementarilor juridice, la sporirea eficientei lor sociale, precum si la imbunatatirea activitatii practice de realizare a dreptului. De aceea, orice rezerva, orice prejudecata, cu privire la utilitatea acestor metode trebuie statornic inlaturate.Sporirea considerabila a informatiilor cu caracter juridic (cuprinse cu precadere in acte normative si hotarari judecatoresti), ca urmare a diversificarii continue a raporturilor sociale reglementate prin normele de drept, a determinat recurgerea la anumite metode cantitative, cum ar fi statistica juridica si informatica juridica.
Aceste metode au un rol important in ceea ce priveste sistematizarea legislatiei, evidenta deciziilor judecatoresti, realizarea evidentelor criminologice etc.Actualmente, calculatorul este din ce in ce mai utilizat atat in procesul de elaborare, cat si de aplicare a dreptului. Acesta a devenit deja un important instrument de lucru in cadrul sistemului judiciar, punand la dispozitia judecatorilor si a altor persoane abilitate sau interesate, o evidenta la zi a deciziilor judecatoresti. Calculatorul reprezinta in multe state o adevarata enciclopedie a practicii judiciare; astfel, precedentele sunt studiate mai usor, iar judecatorii au la indemana solutii de referinta ceea ce, evident, le usureaza munca.Folosirea calculatorului in scopul pronuntarii unei solutii intr-un caz anume, nu inseamna inlocuirea judecatorului, ci sprijinirea acestuia pentru a obtine in cel mai scurt timp, informatii de ordin legislativ sau de practica judiciara, in scopul accelerarii rezultatului (stabilirea si motivarea solutiei). Este de notorietate faptul ca, pe rolul instantelor exista un numar considerabil de cauze care isi asteapta rezolvarea si a caror solutionare rapida ar duce la decongestionarea activitatii organelor judecatoresti.
In plus, avand acces la informatia necesara, judecatorul are posibilitatea de a pronunta o hotarare temeinic fundamentata, motivata; in aceste conditii, numarul hotararilor judecatoresti impotriva carora se exercita, caile de atac ar scadea considerabil.
Metodele cantitative sunt, de asemenea, utile in activitatea organelor legislative si executive care, pe baza datelor oferite de statistica juridica si informatica juridica pot opta pentru: adoptarea unor solutii legislative adecvate, modificarea unor reglementari juridice, adoptarea unor masuri corespunzatoare in vederea aplicarii legii in anumite sectoare si ramuri de activitate.
