Dreptul apare ca un ansamblu organizat si logic a carui structura implica o retea de relatii a caror organizare si ierarhizare constituie pana la urma un sistem.
Existenta acestui sistem, exclude posibilitatea ca dreptul sa fie privit ca o simpla alaturare a unui numar, mai mare sau mai mic, de norme juridice.
Societatea moderna se caracterizeaza printr-o amplificare fara precedent a activitatii normative. Numarul mare de acte normative impune organizarea lor, ordonarea lor in raport de anumite criterii.
Caracteristica sistemului consta in prezenta obligatorie a unei structuri comune, care reuneste elementele si care-si pune, in cele din urma, amprenta pe aceste elemente.
Notiunea sistemului dreptului
In teoria dreptului este intrebuintata notiunea de sistem atat in ceea ce priveste juridicul ca dimensiune inalienabila a existentei umane (parte componenta a realitatii sociale) - sistemul juridic - in ce priveste legislatia - sistemul legislatiei - dar si in privinta organizarii dreptului, ca fenomen normativ, pe ramuri si institutii - sistemul dreptului.
SISTEMUL DREPTULUI - este rezultatul unitatii ramurilor si institutiilor dreptului.
Sistemul dreptului apare ca unitate obiectiv determinata, pe cand sistemul legislatiei reprezinta o organizare a legislatiei pe baza unor criterii alese de legiuitor.
Normele juridice nu exista izolate, ele se grupeaza pe institutii si ramuri.
In felul acesta, norma juridica reprezinta elementul de baza al sistemului dreptului, ea formeaza sistemul juridic elementar.
Norma juridica este legata de sistem, este masura sa inerenta, deriva din schema sa si implica functia pe care o va juca sistemul ca atare.
Sistemul dreptului, constituie generalul in raport cu norma de drept, care reprezinta individualul.
Spre deosebire de alte sisteme normative, sistemului dreptului este concretizat printr-o mai accentuata convergenta a laturilor sale.
Intre elementele sistemului de drept (norme, institutii, ramuri), exista fuziuni organice, nefiind izolate, rupte unele de altele.
Sistemul dreptului - evoca unitatea dreptului si diferentierea sa, adica impartirea sa pe ramuri de drept si institutii juridice.
Cea mai larga grupare de norme juridice o constituie ramura de drept.
Ramura de drept - este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale, in baza unei metode specifice de reglementare si a unor principii comune.
Criteriile in temeiul carora se structureaza ramurile sistemului dreptului sunt:
1. obiectul reglementarii juridice - relatiile sociale ce cad sub incidenta normelor juridice;
2. metoda reglementarii - modalitatea practica de influentare a conduitei in cadrul respectivelor relatii sociale;
3. principiile comune - ramurii de drept respective.
In baza acestor criterii, ramura de drept stabileste forme specifice de legatura intre normele juridice care o compun, legaturi ce determina trasaturile de trainicie si unitate, ramurii asigurandu-i-se durabilitate in timp.
Nu oricaror relatii sociale le corespunde o norma de drept. Ramura de drept se constituie in baza specificului calitativ al unei grupari de relatii sociale care impun un complex de norme cu caracter asemanator, dar si cu note caracteristice.
Obiectul reglementarii juridice - ca temei prioritar in structura unei ramuri de drept, constituie impreuna cu principiile comune reglementari din ramura respectiva, criterii obiective ale constructiei unei ramuri.
Metoda de reglementare - ca ansamblu de modalitati prin care se dirijeaza conduita umana, pe o cale socialmente utila, formeaza un criteriu subiectiv.
Astfel: in ramura dreptului civil, obiect de reglementare il reprezinta relatiile sociale cu continut patrimonial si relatiile sociale personale, nepatrimoniale. Dar relatiile sociale cu continut patrimonial cad sub incidenta reglementarii si a altor ramuri de drept: dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul funciar.
In aceste conditii criteriul obiectului reglementarii juridice se completeaza cu cel al metodei de reglementare juridica. Dreptului civil ii este specifica metoda egalitatii partilor, spre deosebire de dreptul administrativ sau de dreptul financiar, in care metoda de reglementare este aceea a subordonarii partilor (metoda autoritarista).
Exemplu contractul de vanzare-cumparare = egalitate prin negociere.
Intr-un raport de drept financiar partile se afla in raporturi de subordonare (organul de impozitare si un subiect impozabil).
In cadrul fiecarei ramuri de drept, normele juridice se grupeaza in ansambluri normative mai reduse = institutiile juridice.
Ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatii sociale apropiate alcatuiesc o institutie juridica. Spre exemplu: o institutie a prescriptiei institutia mostenirii = in dreptul civil, institutia casatoriei in dreptul familiei, institutia tentativei in dreptul penal, etc.
Institutia juridica se defineste ca o totalitate de norme juridice organic legate, apartinatoare unei ramuri de drept, norme ce reglementeaza un grup de relatii sociale inrudite, dupa metode de reglementare specifica ramurii respective.
Existenta ramurii de drept si a institutiilor juridice este determinata de complexitatea relatiilor sociale ce dobandesc reglementare juridica.
Diviziunea dreptului in drept public si drept privat
Dreptul pozitiv se imparte in drept public si drept privat.
Aceasta diviziune a dreptului isi gaseste originea inca in dreptul roman: - jus publicum
- jus privatum
Aceasta mare diviziune priveste atat dreptul intern cat si dreptul international.
In componenta dreptului public intern intra:
- dreptul constitutional;
- dreptul administrativ;
- dreptul penal;
- dreptul muncii si protectiei sociale;
- dreptul financiar si fiscal;
- dreptul procesual penal.
In dreptul privat intern intra:
- dreptul civil;
- dreptul comercial.
A. Ramurile dreptului ce intra in componenta dreptului public au ca obiect de reglementare:
a). - relatii sociale din domeniul organizarii puterilor publice;
- distribuirea competentelor in stat
- forma statului
specific drept constitutional
b). - organizarea puterii executive la nivel central si local (drept administrativ);
c). - apararea sociala, impotriva faptelor infractionale ce pun in pericol ordinea de drept (dreptul penal);
d). - relatiile de munca si protectie sociala (dreptul muncii);
e). - relatiile financiare bancare (dreptul financiar);
f). - relatiile ce privesc buna desfasurare a procesului judiciar (dreptul procesual).
B. Ramurile ce intra in competenta dreptului privat reglementeaza relatiile sociale, patrimoniale si personale nepatrimoniale la care participa particularii.
Uneori dreptul civil este calificat ca drept privat general, subliniindu-se prin aceasta marea sa insemnatate si pentru celelalte ramuri ce compun drept privat.
Astfel, dreptul comercial - care reglementeaza relatii sociale de comert - utilizeaza pe larg principii si institutii ale dreptului civil, ceea ce creeaza uneori aparenta ca dreptul comercial n-ar fi, de fapt, decat o ramura speciala a dreptului civil.
Criteriile traditionale ce prezideaza la aceasta diviziune a dreptului = interesul general, statal, in cazul dreptului public si interesului personal, privat, in cazul dreptului privat, au fost completate ulterior (sau chiar abandonate) in teoria juridica.
Amestecul statului in treburile private, modificarea contractelor de catre instante, reglementarea preturilor, a concurentei neloiale, etc. au produs importante modificari in calificarea unor institutii care dupa traditie se plasau in domeniul dreptului privat, iar dupa forma lor de manifestare intra acum in sfera dreptului public.
