1. Scoala dreptului natural
. Idei de drept natural in antichitate
Teza centrala: natura este ordinea fireasca a tuturor lucrurilor, pretutindeni aceeasi. Arbitrariului guvernarii oamenilor le este opusa natura. Oamenii provin din natura egali, se nasc egali, deci privilegiile si sclavia sunt ilegitime. Dreptul se identifica cu ratiunea universala. Exista principii de drept pretutindeni si mereu aceleasi, expresie a unitatii naturii.
Heraclit din Efes (aproximativ 535 - 475 i.Hr.), a fost un filozof grec presocratic. A ajuns la convingerea ca schimbarea este un lucru real si ca stabilitatea e iluzorie. Pentru Heraclit, totul este "intr-un flux", dupa cum spune binecunoscutul sau aforism "Panta Rei" (Totul curge, nimic nu ramane neschimbat.)
Aristotel (n. 384 i.Hr. - d. 7 martie 322 i.Hr.) a fost unul din cei mai importanti filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al scolii peripatetice. Desi Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia si a dezvoltat-o, putindu-se cu siguranta afirma ca Aristotel este intemeietorul stiintei politice ca stiinta de sine statatoare. A intemeiat si sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formala, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelica a stiintelor naturale a ramas paradigmatica mai mult de un mileniu in Europa. A. deosebeste justitia naturala de ceal legala, conventionala, care trebuie sa tinda spre cea naturala.
Sofocle (n. 496? i.Hr. - d. 406 i.Hr.)
Platon (cca. 427 i.Hr. - cca. 347 i.Hr.) a fost un filozof al Greciei Antice, student al lui Socrate si invatator al lui Aristotel. Impreuna cu acestia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost de asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice si fondatorul Academiei din Atena, prima institutie de invatamant superior din lumea occidentala. Geniul platonician ca scriitor si ganditor poate fi vazut clar in dialogurile socratice.
Stoicii, Marc Aureliu , in latina Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, d. 17 martie 180 si Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tanar) (ca. 4 i.Hr.-65 d.Hr.)
Socrate (n. cca. 470 i.Hr. - d. 7 mai 399 i.Hr.) a fost filosof al Greciei Antice .
Marcus Tullius Cicero (106-43 i.Hr.) a jucat un rol important in perioada de sfarsit a Republicii romane. Activitatea sa literara si politico-sociala s-a concretizat in domenii atat de numeroase, incat Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis - la romani
. Conceptii de drept natural in Evul Mediu
Teza centrala: dreptul natural, ca set de norme existente mereu si pretutindeni exista, dar nu se mai identifica cu ratiunea, ci este de natura divina. Biserica, cva reprezentanta a divinitatii pe pamint, este si interpretul autentic al dreptului natural. Dezvoltarea doctrinei are loc in perioada conflictului intre Papa si monarh.
Sfintul Augustin sau Augustin de Hipona (n. 13 noiembrie 354, Thagaste - d. 28 august 430,), episcop, filozof, teolog, doctor al Bisericii.
Conform Sfantului Augustin, imparatia cerurilor serveste ca model ideal pentru organizarea lumeasca, iar statul si dreptul trebuie sa se subordoneze bisericii.
Thomas d'Aquino ( 1225 - 1274, opera principala - Summa theologica, 1266-1273, Summa contra gentiles, 1258-1264) defineste dreptul natural ca PARTE a dreptului divin ce se dezvaluie ratiunii in folosul colectivitatii. Orice drept ce provine din autoritatea omeneasca trebuie sa se conformeze legii divine.
Teoriile dreptului natural din antichitate si din Evul Mediu au in comun ideea ca dreptul pozitiv care nu se conformeaza dreptului natural nu are validitate.
. Teoriile contractualiste
In secolele XV si XVI rationalismul si scoala dreptului natural se revigoreaza, ca reactie la conceptiile teologice medievale.
Hugo Grotius (1583-1645, opera principala - De jure belli ac pacis libri tres - 1625) concepe dreptul natural ca fiind total independent de religie si intemeiat exclusiv pe ratiune.
Omul are o natura sociabilace il impinge spre intelegerea cu ceilalti, de unde si ideea contractului social, ca mod de garantare a proprietatii si de constituire a unei comunitati pasnice, conforme cu natura omului. Teoriilor contractualiste le e propriu individualismul
Samuel de Pufendorf (1632 - 1694, opera principala -De jure et gentium libri octo - 1672)
Christian Thomasius (1655-1728), jurist si filosof german.
Thomas Hobbes (1588-1679, opera principala - Leviathan - 1651) cuvinte celebre: homo homini lupus es t (omul pentru om este lup), belum omnius contra omnes (razboiul tuturor contra tuturor)
John Locke (1632 - 1704, opera principala - Two Treaties of Government - 1690)
Jean Jacques Rousseau ( 1712 - 1778, opera principala - Le contrat social, ou principes du droit politique - 1762) face tranzitia de la individualism la colectivism.
Charles Louis de Secondat Montesquieu (1689 - 1755, opera principala -De l'esprit des lois - 1748)
Elemente de drept natural se regasesc si in gindirea lui Immanuel Kant
. Renasterea teoriilor de drept natural
Rudolf Stammler
Charles Renouvier
Leon Duguit
Francois Geny
Georgio del Vecchio
Gustav Radbruch
2. Scoala istorica a dreptului
. Prezentare generala
Teza: asociaza dreptul cu istoria, este o reactie impotriva scolii dreptului natural, care naglijeaza faptele istorice, particularitatile natioanel si conditiile sociale.
Friedrich Carl von Savigny (1779 -1861), jurist. Savigny scrie in 1815 - "Menirea timpului nostru pentru codificare"
. Principalele teze ale scolii istorice a dreptului:
1. dreptul se naste in mod spontan, ca si limba, se cristalizeaza in mod inconstiebnt, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul poporului
2. dreptul e produsul colectiv al desfasurarii istorice a vietii unui popor
3. nu legea, ci cutuma reprezinta principalul izvor al dreptului si baza acestuia.
4. Legiuitorul este numai un organ al constiintei nationale, nu dispune de putere creatoare de drept
5. Legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala
3. Teoria organica a dreptului
. Principalele teze ale teoriei organice a dreptului se fundamenteaza pe teoria evolutionista a lui Ch. Darwin. Aplica pozitivismul biologic la etica si drept, detasindu-se de utilitarismul clasic
Herbert Spencer viata este un gigant proces ritmic in cadrul caruia se produce evolutia de al uniform si amorf catre diversitate si specializare. Morala, datoria justitia sunt instincte bazate pe experiente care au invatat generatia precedenta modul cel mai util de viata ce i-a permis sa supravietuiasca. Conform acestei evolutii individul dobindeste un sentiment din ce in ce mai profund al indatoririi sociale, in viitor ajungind sa fie perfect adaptat. Libertatera trebuie sa fie insotita de un sentiment al responsabilitatii
4. Filosofia idealista germana a dreptului
Omul, ca fiinta rationala, se bucura de liberul arbitru si este distinct de natura pe care o poate domina, prin ratiune.
Se sitoeaza intre conceptiile de drept natural ale secolului XVIII si doctrina liberala asec. XIX
. Immanuel Kant (1724-1804) face o distinctie neta intre sfera moralei si cea a dreptului: morala se refera la aprecierea intentiilor, iar dreptul la aprecierea faptelor trasatura esentiala a legii e constringerea, dreptul se caracterizeaza prin puterea de constringere. Djuvara afirma ca esentialul conceptiei lui Kant este morala
. Neokentianismul
Fichte (1762-1814) Domeniul raporturilor juridice este acea parte a relatiilor personale care reglementeaza cunoasterea si delimitarea sferelor de libertate pa baza libertatii individuale.
Hegel (1770-1831) statul constituie pentru Hegel sinteza familiei si a societatii civile. Nu reprezinta o autoritate impusa din afara, ci prin el isi realizeaza individul adevaratul sau EU universal. Statul reprezinta libertatea si se bicira de suprematie fata de individ. Scopul ordinii de drept reprezinta realizarea maxima a libertatii.
. Alti neokantieni si reprezentanti ai noii filosofii idealiste a dreptului in a doua jumatate a secolului XIX si prima jumatate a secolului XX
Hermann Cohen persoana reprezinta conceptul fundamental al dreptului
Rudolf Stammler considera ca dreptul, ca norma de conduita, este opus nevoilor oamenilor (materiale si sufletesti) si modului de satisfacere a acestora care constituie, in opinia sa, economia.
Mircea Djuvara si Eugeniu Sperantia sunt promotori ai filosofiei idealiste germane a dreptului, neokantieni
5. Pozitivismul in drept respinge orice idee de drept natural, de justitie transcedentala si admite exclusiv cunoasterea realitatii pozitive, juridice sau stiintifice.
Pozitivismul a detinut si mai detine in gindirea juridica o pozitie dominanta.
. Pozitivismul juridic (analitic) are la baza postualtul separarii dreptului astfel cum este de dreptul, cum ar trebui sa fie. Face abstractie de idealuri si considera dreptul o creatie a statului a carui autoritate nu poate fi pusa sub semnul intrebarii.
Teze: 1. legile sunt comandamente ale fiintei umane
2. nu este necesara raportarea dreptului la morala si a dreptului asa cum este la dreptul asa cum ar trebui sa fie
3. conceptele juridice merita studiate, dar separat de cercetarea istorica a cauzelor si a originii ideilor, de cercetarea sociologica, de morala, de scopul dreptului.
4. sistemul dreptului este un sistem logic "inchis" din care se pot deduce, prin mijloace logice, decizii juridice corecte, avind la baza norme juridice prestabilite, fara luarea in considerare a scopurilor sociale, a politicii si a moralei.
John Austin (1790-1859) Dreptul este o norma impusa pentru a fi guvernata o fiinta inteligenta de o alta fiinta inteligenta care a re puterea de partea sa. Dreptul e fundamentat pe puterea superiorului, nu pe dreptate. Suveranul nu este obligat sa respecte nici o limita.
Rudolf von Ihering dreptul depinde de constringere. Statul este unica sursa a dreptului. Forta concentrata in miinile statului reprezinta elementul contral al dreptului.
Georg Jellinek Formuleaza teoria autolimitarii statului, ca stat de drept. Normele juridice au urmatoarele caractere:
a. privesc conduita exterioara aoamenilor si se aplica relatiilor dintre ei;
b. provin de la o autoritate externa cunoscuta;
c. forta lor obligatorie este garantata de o putere exterioara;
d. actiunea lor este eficace.
Francois Geny
Georges Ripert
Hans Kelsen (1881-1973, opera principala - Teoria pura a dreptului, 1934) Nici o teorie despre justitie nu poate face parte din teoria pura a dreptului, idealurile de dreptate apartinind stiintei politice. Teoria dreptului se cere a fi pur formala, normativa. Dreptul este o ierarhie de relatii normative, nu o succesiune de cauze si efecte, ca stiintele naturii. In aceasta ierarhie de norme primeaza cele de drept international, referitoare la relatiile dintre stat: teoria monismului dreptului cu primatul dreptului international.
Herbert Lionel Adolphe Hart ( 1907 - 1992, opera principala - The Concept of Law, 1961) sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar avea un sens, o acceptie centrala unica nesusceptibila de dispute, determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi descoperit prin analiza contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale ale dreptului, ca mijloc de control social, trebuie cautate nu in litigiile private ci in modul in care este folosit pentru a controla, conduce si organiza viata in afara instantelor. Normele se caracterizeaza prin generalitate si permanenta.
R.M. Dworkin
Critica pozitivismului, mai ales a lui Kant, o face Fr. Terre:
Pg. 32:
Daca omul se conformeaza exigentelor dreptului, o face pentru motive straine de continutul dreptului. Viciul acestui demers tine, in opinia noastra, de inlaturarea radicala a finalitatilor, adica a functiilor dreptului. Ca o vrem sa nu, ea poarta pozitivismul in punctul sau extrem. Nu putem sa explicam dreptul doar prin analiza pozitivitatii sale, fara a tine cont de finalitatile sale, de functia sa de mediare. Aici este eroarea pozitivistilor: exaltand pozitivismul, reducand dreptul la ceea ce este scris (???) (pose), despartind armatura pozitiei, locului sau, ca si criteriu al juridicului, "teoria pura a dreptului" este chiar purtatoare a totalitarismului. Asa cum o observa atat de bine Julien Freund, << doctrina kelsiana erijeaza pozitivitatea intr-o autonomie metafizica a dreptului, in dispretul oricarei observatii stiintifice stabilite de sociologie, politologie, istorie si, in general, de stiintele sociale>> (Politique et impolitique, par J freund, p.283, 289)
. Pozitivismul stiintific dreptul provine din fapte, factori economici, istorici, trebuie sa fie studiatcu metode stiintifice corespunzatoare si intr-o optica sociologica. Dreptul nu este produsul arbitrar al puterii, ci un produs social generat de istorie, economie, conceptii.
- pozitivismul pragmatic
a). realismul juridic american - reactie impotriva conceptualismului, pozitivismului juridic. Isi propune sa aplice in drept o metoda experimentala. Isi propune sa studieze dreptul in actiune, factorii sociali care creaza dreptul si rezultatele sociale ale actiunii dreptului. Fara a fi ignorat rolul normelor in definirea dreptului, se pune accentul pe conduita reala a celor care aplica legeasi pe folosiirea instrumentelor empiricein vederea cresterii preciziei prognozei privind viitoarele decizii judecatoresti.
John Chipman Gray
K.N. Lewellyn 1930:Ceea ce fac oficiantii dreptuluiin legatura cu litigiile este dreptul insusi.
Jerome Frank - promotor al scepticismului juridic : dreptul, asa cum il avem, este nedefint, supus unor schimbari incalculabile. Promoveaza rolul discretionar al instantelor, judecatorilor
b). realismul scandinav - constituie mai mult o critica filosofica decit o teorie in sine. Sustine ca este imposibil a descoperi stiintific vreun fenomen care sa corespunda notiunii de vointa alegiuitorului. Nu se poate dovedi ca statul, colectivitatea, ar fi capabile de volitiune, ar avea o vointa proprie.
K. Olivecrona
V. Lundstedt
Alf Ross
- pozitivismul sociologic
- utilitarismul Se indreapta impotriva scolii dreptului natural, se dezvolta in secolul XIX
Helvetius sanctiunea juridica nu este altceva decit mijlocul prin care interesele individuale sunt puse in acord cu interesele colective ale societatii date.
Jeremy Bentham (1748-1832, opera principala - Introduction to the Principles of Morals and Legislation, 1789) Sarcina dreptului este de a servi binele si de a evita raul, adica de a sluji utilitatea. Promoveaza individualismul si egalitarismul. Scopul final al legislatiei este maxima fericire pentru un numar cit mai mare de oameni. Prin drept se realizeaza un echilibru al intereselor.
John Stuart Mill (1806 - 1873, opera principala - Utilitarianism, 1863), incearca sa concilieze notiunile de justitie cu cea de interes, recurgind la notiunea de interes general, superior interesului individual.
Rudolf von Ihering - dreptul nu asigura niciodata binele individului, ca scop in sine, ci numai ca mijloc al unui alt scop, de a asigurabinele societatii. Dreptul este un fapt si se dezvolta datorita luptei individului pentru dreptul sau.
. Opinii referitoare la pozitivism in gindirea juridica romaneasca
Mircea Djuvara: Ideea de obligatie sta la baza intregului drept, ca si a moralei si "a afirma contrariul si a intemeia dreptul pe utilitate este a face o asertiune stiintifica periculoasa si superficiala, este unul dintre cele mai mari si mai crezute sofisme pe care mai ales timpurile din urma le-au adus la moda. In realitate, indiferent daca aplicam sau nu ideea morala, ratiunea noastra ne spune ca avem indatoriri in afara de orice idee de utilitate a actelor noastre."
