10.1.Orientari teoretice in definirea conceptului de regim politic. Continutul si esenta regimului politic.
10.2. Tipologia regimurilor politice
10.3. Regimurile politice democratice
10.4. Regimurile politice dictatoriale
10.1. Orientari teoretice in definirea conceptului de regim politic. Continutul si esenta regimului politic.
Cunoasterea si intelegerea mecanismului de formare, organizare si functionare a vietii sociale, indeosebi a celei politice, impune cu necesitate, pe langa studiul celorlalte componente ale sistemului politic, si pe cel al regimului politic.
Problematica definirii regimului politic intereseaza in aceeasi masura pe juristi, oameni politici, politologi, dar si pe cetateni - fapt ce vine sa probeze importanta atat teoretica dar mai ales practica. ce se acorda acestui element al sistemului politic contemporan.
Pornind de la aceste considerente, in legatura cu definirea, cu continutul si esenta regimului politic, putem aprecia urmatoarele:
- Regimul politic reprezinta forma concreta de organizare si functionare a sistemului politic si in consecinta, prin regim politic se intelege modul concret de organizare, institutionalizare si functionare a sistemului politic si de exercitare a puterii politice de catre o forta social-politica in cadrul unei comunitati sociale sau a unui istem social global;
- Desi in cadrul regimului politic institutiile si organele puterii de stat au rol important in constituirea si in functionarea sa, regimul politic nu se poate rezuma la acestea, ci el cuprinde, organizational si functional, intregul sistem politic;
- Natura regimului politic, forma sa de exprimare in planul practicii sociale este rezultatul raportului de forte dintre clase, grupuri sociale, partide, formatiuni politice, intr-un cuvant, dintre cetateni, organizatii, dintre acestea si societatea civila si politica;
- Regimul politic nu poate si nu trebuie identificat cu forma de guvernare.
Forma de guvernare desemneaza modul concret de formare si organizare a organelor puterii de stat, caracteristicile si principiile lor, raporturilor dintre ele si celelalte organe ale statului, ca si a raporturilor dintre ele si celelalte forme institutionalizate ale sistemului politic. In schimb, regimul politic inseamna materializarea expresa a unor operatiuni axiologice, a unei ierarhii specifice a valorilor, in general, a valorilor politice, in special. Chiar daca unele elemente ale regimului politic se suprapun intr-o oarecare masura si sub anumite aspecte, cu cele ale formei de guvernamnt sau ale structurii de stat, prin aceasta ele nu-si dizolva identitatea, calitatea distincta de a fi laturi definitorii ale regimului politic. Cu exceptia monarhiilor absolute unde se nasc regimuri dictatoriale, forma de guvernare nu poate decide natura regimului politic, ci ea, in cea mai mare masura, este rezultatul raportului dintre aceasta si cetateni.
10.2. Tipologia regimurilor politice
Alaturi de definirea regimului politic, o deosebita atentie se acorda in literatura de specialitate si problemei tipologizarii acestotra.
-la baza tipologizarii regimurilor politice, trebuie sa stea o varietate de criterii, intrucat numai acestea sunt in masura sa releve adevarata natura, semnificatie si individualitate a lor;
-dintre criteriile care trebuiesc folosite in clasificarea regimurilor politice evidentiem: modul de constituire si functionare a organelor puterii de stat (numire, alegere directa sau indirecta a acestora); modul de alegere a conducatorilor; continutul si sfera drepturilor si libertatilor cetatenilor, in special a celor politice si, mai ales, a modului cum se regasesc si se materializeaza in practica vietii social-politice, natura si baza ideologica a regimului; sistemul partidist (monopartidist, bi si pluri partidism);
-natura, profunzimea si amplitudinea relatiilor sociale si in special a celor politice.
Pornind de la aceste orientari, regimurile politice pot fi clasificate in:
a)regimuri politice democratice;
b)regimuri politice dictatoriale sau totalitare.
Desigur, o asemenea tipologizare a regimurilor politice nu poate fi rigida si nu poate epuiza marea varietate de forme si manifestari pe care acestea le pot imbraca in viata politica reala, practica a fiecarei societati. La aceasta trebuie avut in vedere amplul fenomen de mobilitate la care sunt supuse regimurile politice. Trecerea de la o forma de regim politic la alta, este astazi o realitate si este rezultatul unor modificari in planul raportului de forte, de combinatii politice ce pot aparea in peisajul politic al unei societati. Un exemplu elocvent il constituie prabusirea regimurilor politice comuniste din Europa rasariteana si centrala si angajarea lor spre regimuri democratice.
10.3. Regimurile politice democratice
Una dintre primele forme de organizare a vietii social-politice a constituit-o regimurile democratice. Regimurile politice democratice au luat nastere inca din societatea sclavagista, cel mai elocvent exemplu in acest sens, fiind regimul politic atenian.
In feudalism, dominante sunt regimurile autoritare de tip monarhist si nu am gresi, daca am aprecia ca in aceasta societate regimurile democratice dispar, ceea ce se mentine sunt anumite elemente ale democratismului politic si nu regimuri politice democratice in sine sau ca atare.
Renasterea si proliferarea regimurilor democratice are loc odata cu epoca moderna, cand, pentru unele tari dezvoltate, ele devin principala forma de exercitare a conducerii politice, a societatii. Astazi, regimurile politice democratice constituie o dominanta a vietii politice contemporane, spre ele indreptandu-se atat tarile foste comuniste din Europa rasariteana si centrala, cat si majoritatea tarilor din lumea a treia.
In teoria si practica politica, regimurile democratice se individualizeaza printr-o serie de note distincte:
-organele de conducere ale puterii de stat, politice, in general, se constituie si actioneaza prin consultarea cetatenilor. Ele sunt emanatia vointei acestora si rezultatul alegerilor;
-in aceste societati exista si se aplica in practica politica principiul separarii puterilor de stat, aceasta constituind o garantie a vietii democratice si in mod deosebit, a democratismului politic;
-existenta unui larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti, a caror aplicare in practica este garantata de organele puterii de stat, constituie o caracteristica majora a acestor regimuri;
-pluripartidismul politic si pluralismul ideologic constituie o alta componenta majora a acestor regimuri, fapt ce naste si asigura functionalitatea opozitiei politice, a diversitatilor de optiuni, opinii, de ideologii in societate.
In esenta, prin structurile lor organizatorice, prin mecanimul de functionare, regimurile politice democratice reprezinta, apara si promoveaza interesele generale ale tuturor membrilor societatii, ale societatii in ansamblul ei.
In cadrul fiecarei societati, in functie de raportul ce se stabileste intre principalele componente ale puterii de stat exprimate prin institutiile sale politice (guvern, parlament), dar si ca urmare a unor traditii politice, regimurile politice democratice imbraca, in functionalitatea lor practica, urmatoarele forme:
-regimurile politice parlamentare. In cadrul acestor regimuri, parlamentul, in raport cu celelalte organe ale puterii de stat detine un rol preponderent, concretizat intr-un surplus de atributii si prerogative. Seful guvernului si, in unele tari, insasi seful statului, este desemnat de parlament si raspunde pentru intreaga sa activitate in fata acestuia. Parlamentul poate dizolva guvernul prin exprimarea votului de neincredere, poate initia si desfasura anchete si control asupra activitatii sale, dezbate si aproba tratatele politice, economice cu alte state, hotaraste in problemele majore ale dezvoltarii interne si externe etc. Asemenea regimuri se pot intalni in Anglia, Germania, Italia etc.
-regimuri politice prezidentiale. In aceste regimuri, seful statului este investit cu conducerea suprema a statului, detinand, in sistemul organelor de stat o pozitie privilegiata avand largi atributii si prerogative ca: numirea primului ministru, a membrilor guvernului, initiativa legislativa, exercitarea unor functii importante in stat (comandant suprem al armatei), opunerea veto-ului unor legi, incheierea unor tratate internationale, promulgarea legii. Exemple de asemenea regimuri politice ar fi cele din SUA, Franta, Indonezia, Filipine etc.;
-regimurile politice parlamentare semiprezidentiale
Lupta pentru suprematie, din cadrul unor societati, dintre puterea executiva (guvern, seful statului) si puterea legislativa (parlament) a impus aparitia unui element de mediere, de echilibru dintre acestea. De regula, acest element a fost gasit in persoana sefului statului, presedintelui care din dorinta de a limita puterea parlamentului, a fost inzestrat cu prerogative ce tin atat de executiv, cat si de legislativ, el putand astfel media intre acestea. Asemenea regimuri se nasc si se dezvolta indeosebi in societatile foste comuniste din Europa centrala si rasariteana, unde perioada de tranzitie impune consideram, ca o necesitate, mentinerea unui executiv puternic dar si a unui legislativ autoritar.
10.4. Regimurile politice dictatoriale
Notiunea de dictatura provine, in majoritatea limbilor moderne, de la latinescul "dictatura" ce inseamna a porunci, a domina nelimitat o persoana sau un grup de persoane. In stransa legatura cu aceasta notiune s-a format si cea de dictator (tot de la latinescu "dictator"), exprimand conducerea exercitata de o persoana nesupusa controlului statului sau a altei institutii politice, avand puteri nelimitate, discretionare. Sub aceasta semnificatie notiunile de "dictatura" si "dictator" s-au manifestat in sfera lumii antice si sub forma monarhiei absolute, in feudalism.
In politiologie, termenul de dictatura este identic cu cel de totalitarism, absolutism, despotism, autocratie. Desi in literatura de specialitate exista o diversitate de pareri cu privire la trasaturile definitorii ale dictaturii. Politologul francez Raymond Aron a sintetizat esentialitatea totalitarismului prin: monopolul unui singur partid, ideologia oficiala de stat, monopolul statului asupra intregii puteri, caracterul absolut al autoritatii suverane .
Sintetizand, putem aprecia ca regimurile politice nedemocratice, dictatoriale se individualizeaza in teorii si practica vietii politice prin urmatoarele trasaturi:
-puterea de stat este detinuta si exercitata in mod absolut de catre o persoana sau un grup de persoane care concentreaza in mainile lor intreaga putere, indeosebi cea politica;
-aplicarea puterii nu se realizeaza in baza principiului separarii acesteia sau chiar daca acest principiu se mentine, el este formal avand un rol propagandistic;
-inexistenta unor organe reprezentative ale puterii de stat sau chiar daca acestea sunt prezente in viata politica, atributiile si prerogativele lor sunt considerabil restranse. Organele puterii, atat cate exista, sunt numite, ele subordonandu-se total puterii. In aceasta situatie nu se mai poate vorbi de existenta statului de drept;
-lipsa pluripartidismului politic si ideologic si, in consecinta, a opozitiei politice. In cadrul societatii se instaureaza dominatia politica si ideologica a unui singur partid, a celui aflat la putere. Singura ideologie admisa este ideologia partidului unic, aceasta devenind ideologia oficiala a puterii. Ea va intemeia si va promova interesele partidului, ale grupului aflat la putere, impunandu-se adeseori si prin forta;
-prin mijloacele propagandei si ideologiei partidului are loc crearea cultului personalitatii sefului partidului, asa cum s-a intamplat in cazul lui A.Hitler, B.Mussolini, V.Stalin, I.B.Tito, Mao Tzedun, N.Ceausescu, Kim Ir Sen etc.;
-regimurile dictatoriale isi au mijloacele si metodele proprii de guvernare de la cele legale, pana la cele ilegale, de la manipularea "pasnica", pana la violenta deschisa. Folosirea unora sau altora dintre aceste metode depinde de momentul concret istoric, de forta grupului aflat la putere etc.
In antichitate si in feudalism, regimurile dictatoriale s-au manifestat sub forma monarhiilor absolute. In epoca moderna, odata cu burghezia si marea societate, capitalismul, regimurile dictatoriale incep a fi inlocuite de regimurile democratice.
In perioada contemporana, cele mai reprezentative forme ale regimurilor dictatoriale au fost si mai sunt regimurile coloniale, regimurile fasciste, regimurile comuniste si regimurile militare.
Regimurile coloniale au aparut inca din perioada marilor descoperiri geografice (secolele XV-XVI) si au cunoscut o maxima raspandire in perioada moderna, cand unele state ca Anglia, Olanda, Belgia, Spania, Portugalia si mai tarziu S.U.A. si Germania si-au creat adevarate imperii coloniale. Aceste regimuri totalitare, profund nedemocratice, au constat in subordonarea totala economica, politica si spirituala a numeroase tari si popoare din Asia, Africa si America de Sud, in cele mai multe cazuri prin forta si violenta.
In perioada interbelica, dar mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, odata cu destramarea si prabusirea sistemului colonial, acest tip de regim politic a disparut. Desi fostele colonii au devenit independente politic, multe din ele continua sub forme mascate, sa ramana dependente economic de fostele metropole.
Regimurile fasciste au aparut si s-au manifestat in perioada interbelica, reprezentand o solutie politica de extrema dreapta, o dictatura terorista, un regim politic totalitar.
Aparitia si ascensiunea fascismului in formele sale clasice (Italia, Germania) poate fi explicat printr-un complex de factori, cauze si conjuncturi specifice perioadei interbelice.
Dintre ganditorii care au pregatit din punct de vedere ideologic ascensiunea regimurilor fasciste evidentiem pe Oswald Spengler, Arthur Moeller van den Bruck, Alfred Rosenber.
Oswald Spengler (1880-1936) in Declinul occidentului, negand sistemul democratic si facand apologia totalitarismului, a pregatit sub aspect ideologic ascensiunea lui Hitler, Arthur Moeller van den Bruck (1876-1925) in lucrarea sa Al treilea Reich, o combinatie eclectica de filosofie a istoriei, cu socialism si nationalism, si cu pangermanism, face apologia spiritului revansard german de dupa primul razboi mondial si, pledand pentru crearea unui partid nationalist, a pregatit si el din punct de vedere ideologic fascismul, ascensiunea acestuia la putere.
Alfred Rosenberg in lucrarile sale Protocoalele inteleptilor Sionului si politica mondiala evreiasca, Mitul secolului XX a sustinut si teoretizat rasismul arian si antisemitismul.
Fascismul, ca regim politic, s-a manifestat sub diferite variante politice in tari europene si Japonia.
In Europa, regimul fascist a cunoscut diferite denumiri, de regula dupa numele conducatorului, ca salazarismul in Portugalia (1932), franchismul in Spania (1936) sau in Franta, regimul de la Vichy, al maresalului Petein, Regimuri fasciste au mai fost instaurate, sub diferite forme, in Olanda, Belgia, Croatia, Romania. Astazi, fascismul inteles ca regim politic a disparut, dar ca miscare politica si ideologie, el se mai manifesta sub forma neofascismului intr-o serie de tari din Europa sau America de Sud.
Regimurile comuniste. In comparatie cu regimurile fasciste, ele sunt regimuri politice de extrema stanga, dar cu acelasi numitor comun - totalitarismul si dictatorismul social-politic.
Primul regim politic comunist s-a instaurat in timpul primului razboi mondial in urma revolutiei bolsevice, pe fondul unei puternice crize a imperiului tarist. Dupa 1945, sub presiunea armatei sovietice, dar si a neintelegerilor ivite intre puterile invingatoare, comunismul se va instala intr-o serie de tari din centrul si rasaritul Europei, Romania, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Albania, Iugoslavia, Germania rasariteana, in unele tari din Asia (Mongolia, Vietnam, Coreea, China) si America Latina (Cuba).
Ca regim politic, comunismul este o dictatura care si-a adus ca argument dictatura clasei muncitoare, in fapt; fiind dictatura partidului comunist, mai precis, a sefului acestuia sau a grupului din jurul sau. In regimurile politice comuniste sistemul monopartidist a permis partidului comunist sa-si impuna ideologia si propria dictatura. Chiar daca au fost cazuri cand alaturi de partidul comunist au fost acceptate si alte grupuri politice, existenta acestora era conditionata de recunoasterea rolului conducator al partidului comunist. Desi comunismul a fost teoretizat de Marx si Engels, iar revolutia bolsevica realizata de Lenin, bazele sistemului politic totalitar comunist au fost puse de Stalin, de aceea regimurile totalitare comuniste sunt cunoscute si sub numele de regimuri staliniste. Ceea ce s-a realizat in practica acolo unde s-a instaurat comunismul, nu a avut nimic comun cu comunismul lui Marx, ci a fost stalinism sau neostalinism.
Sub pretextul luptei de clasa contra burgheziei si a chiaburimii, teroarea, violenta, au fost legitimate ca politica de stat, iar formele si mijloacele folosite s-au apropiat de cele fasciste. A avut loc distrugerea societatii civile si politice democratice si instaurarea dictaturii grupului sau sefului partidului comunist. Constiinta, cultura, ideologia, au fost deturnate de la rolul lor social, fiind puse sa legitimeze noua putere, sa realizeze cultul personalitatii sefului partidului, sa promoveze interesele acestora.
Regimurile politice militare
In cele mai multe cazuri, aceste regimuri se incadreaza in tipul regimurilor dictatoriale, desi in istorie au fost si cateva exceptii. Puterea politica este preluata si exercitata de cadrele conducatoare ale armatei. In functie de natura grupului militar aflat la putere, de interesele si orientarea acestuia, aceste regimuri pot imbraca forma dictatoriala, politieneasca sau personala. In aceste regimuri are loc suspendarea constitutiei, a drepturilor si libertatilor democratice, a activitatii partidelor politice. Guvernarea se face prin decrete-legi.
Au fost insa si cazuri cand unele regimuri militare s-au situat pe pozitii progresiste, promovand unele reforme economice si social-democratice, masuri de aparare a intereselor nationale. Astazi, in viata politica contemporana, tendinta dominanta este democratia. Incet, nu fara greutati si convulsii, regimurile politice democratice isi fac tot mai mult loc in peisajul politic contemporan. Spre aceste forme de organizare, institutionalizare si conducere a vietii politice si sociale se indreapta tot mai multe popoare, fostele tari comuniste si marea majoritate a statelor lumii a treia.
