Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este acela al responsabilitatii.
Responsabilitatea sociala are diferite forme de manifestare:
- responsabilitate - morala;
- religioasa;
- politica;
- juridica .
Pentru ca functionarea raspunderii juridice, ca institutie specifica dreptului, sa poata fi legata de scopurile generale ale sistemului juridic, este nevoie sa existe credinta ca legea - legea dreapta, legea justa - poate crea, ca stare de spirit, in constiinta destinatarilor sai, sentimentul responsabilitatii.
Reglementand relatiile sociale prin norme de drept, legiuitorul are totdeauna in vedere conditiile in care norma poate si trebuie sa realizeze capacitatea normei de a modela conduitele, indreptandu-le pe un fagas considerat socialmente util.
In acelasi timp, insa, legiuitorul are de fiecare data in atentie si posibilitatea violarii normei prin conduite neconforme.
Cei ce infrang normele dreptului nu pot fi decat oamenii, iar conduita lor nelegala desfasurandu-se intr-un cadru social determinat, cunoaste forme de manifestare multiple si are motivatii complexe. Prin fapta sa, cel care incalca prevederile normelor juridice aduce atingere ordinii de drept, tulbura buna si normala desfasurare a relatiilor sociale, afecteaza drepturi si interese legitime ale semenilor sai, pune in pericol coexistenta libertatilor si echilibrului social. Pentru aceste motive el trebuie sa raspunda.
Declansarea raspunderii juridice si stabilirea formei concrete de raspundere apartine totdeauna unor instante sociale abilitate special (cu competente legale in acest domeniu). Temeiul acestei declansari si intinderea raspunderii se afla in lege.
Raspunderea este totdeauna legala, nimeni nu-si poate face singur dreptate, nimeni nu poate fi judecator in propria cauza.
Raspunderea este deci prin aceasta lumina de ordin normativ.
Raspunderea deriva din sanctiunea pe care legiuitorul o prevede in continutul normei.
Raspunderea si sanctiunea apar ca doua fete ale aceluiasi mecanism social.
Sanctiunea, ca o conditie vitala, a existentei in societate, trebuie sa restituie credinta zdruncinata de fapta antisociala.
Statul in care legile n-au nici o putere si sunt incalcate si sfidate de oricine, nu poate dainui.
Raspunderea, ca o componenta esentiala a oricarei forme de organizare sociala, a existat inca in societatea primitiva.
In aceasta societate, individul absorbit de socialul inca nediferentiat, suporta din exterior responsabilitatea morala, iar aceasta este eminamente colectiva.
Societatea politico-statala inoveaza noi forme de raspundere.
Socialul diferentiat in grupari si categorii sociale face ca raspunderea sa se individualizeze.
Devenind subiectiva, raspunderea nu si-a schimbat natura. Ea si-a schimbat doar caracterul, insusindu-si caracterele noi sociale care sunt ale civilizatiei moderne intregi.
Raspunderea este un fapt social si se rezuma la reactia organizata, institutionalizata, pe care o declanseaza o fapta socotita condamnabila. Institutionalizarea acestei reactii, incadrarea sa in limitele determinate legal este necesara, intrucat raspunderea si sanctionarea nu sunt (si nu pot fi) in nici un caz forme de razbunare oarba, ci modalitati de legala rasplata, de reparare a ordinii incalcate, de reintegrare a unui patrimoniu lezat si de aparare sociala.
= Dupa fapta si rasplata = spune poporul.
Raspunderea si sanctiunea sunt doua fatade ale aceluiasi fenomen social. Sanctiunea nu vizeaza decat un aspect al raspunderii reactia societatii.
Asemenea reactii, in societatile moderne nu pot fi doar negative, ci si pozitive. In ambele sale ipostaze, dar mai ales in forma lor pozitiva, sanctiunile constituie un element puternic de control social.
Sistemul sanctiunilor se bazeaza pe un ansamblu organizat de valori si criterii de apreciere.
Interesele societatii de a se apara impotriva celor care o vatama legitimeaza sanctiunea si dreptul unor oameni de a pedepsi pe altii.
Pentru acest motiv, savarsirea unei fapte care incalca ordinea juridica si pune in pericol chiar convietuirea umana provoaca reactia societatii. In acest sens accentul ce se pune pe sanctiune - ca masura reparatorie - apare in buna masura justificat. In acelasi timp insa, raspunderea juridica si sanctiunea sunt notiuni diferite, prima constituind cadrul juridic de realizare pentru cea de-a doua.
"Raspunderea juridica este un raport juridic de constrangere, iar sanctiunea juridica reprezinta obiectul acestui raport".
Ca raport juridic, raspunderea juridica implica drepturi si obligatii juridice corelative, care se nasc ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare a constrangerii de stat, prin aplicarea sanctiunilor juridice.
FORMELE RASPUNDERII JURIDICE
In principiu, fiecare ramura a dreptului cunoaste o forma de raspundere specifica.
De aceea exista mai multe forme de raspundere juridica:
- raspunderea juridica cu caracter politic (raspunderea constitutionala a parlamentului);
- raspunderea civila;
- raspunderea penala;
- raspunderea administrativa;
- raspunderea disciplinara.
Fiecare forma de raspundere juridica se caracterizeaza prin conditii specifice de fond si de forma (mod de stabilire, forme de realizare).
Disciplinele juridice de ramura se ocupa in mod special de stabilirea conditiilor raspunderii in fiecare ramura.
Astfel:
- raspunderea civila se declanseaza in temeiul conditiilor fixate de Codul civil si poate fi contractuala sau delictuala.
Raspunderea contractuala incumba debitorului unei obligatii contractuale de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea acestei obligatii, intrucat aceasta neexecutare ii este imputabila.
- raspunderea penala este definita ca un raport juridic penal de constrangere, nascut ca urmare a savarsirii infractiunii, raport ce se stabileste intre stat si infractor al carui continut il formeaza dreptul statului de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica sanctiunea prevazuta de legea penala, si de a-l constrange sa o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate in vederea restabilirii ordinii de drept.
Formele de sanctionare in cadrul savarsirii infractiunii pot fi:
- privarea de libertate;
- amenda penala;
- interzicerea unor drepturi;
- confiscari.
- raspunderea disciplinara este angajata fata de incalcarea de catre functionarii publici a obligatiilor de serviciu. Asemenea fapte se cheama abateri si se sanctioneaza cu: mustrare, avertisment, reduceri de salariu, retrogradari, suspendari din functie, transfer disciplinar, destituirea din functie.
Art.93 din Legea de organizare judecatoreasca prevede raspunderea disciplinara a magistratilor.
Prin trasaturile sale, prin natura sa si prin consecintele pe care le produce, raspunderea juridica apare ca o forma agravata de raspundere sociala.
Raspunderea juridica cunoaste o varietate de forme. In prezenta unei atari diversitati se poate totusi constata experienta unor principii care subliniaza prezenta unor note comune caracteristice tuturor formelor de raspundere.
Aceste principii sunt:
- legalitatea raspunderii;
- raspunderea pentru vina;
- raspunderea personala;
- prezumtia de nevinovatie;
- proportionalizarea sanctiunii in raport cu gravitatea faptei, de circumstantele savarsirii sale, etc.
CONDITIILE RASPUNDERII JURIDICE
Pentru a se angaja raspunderea juridica este necesara existenta cumulativa a unor conditii:
1. Conduita ilicita
2. Rezultatul conduitei ilicite
3. Legatura cauzala
4. Vinovatia
5. Sa nu existe cauze care inlatura raspunderea juridica
1. Conduita ilicita este o prima conditie. Prin conduita ilicita se intelege un comportament - actiune sau inactiune - care nesocoteste o prevedere legala.
Caracterul ilicit al conduitei se stabileste in legatura nemijlocita cu o prescriptie cuprinsa intr-o norma juridica. Atunci cand norma juridica obliga la o anumita conduita, iar prin fapta sa un subiect incalca aceasta prevedere (afisand dispret fata de reglementarea legala) intra in actiune sanctiunea normei juridice.
Neobservarea si incalcarea prescriptiei cuprinsa intr-o norma juridica lezeaza ordinea de drept, echilibrul vietii sociale si pune in pericol siguranta circuitului juridic.
Conduita ilicita - prezenta in forme si intensitate diferentiate - pericol social. Gradul de pericol social delimiteaza formele ilicitului juridic civil, administrativ, penal, etc.
Raspunderea juridica intervine nu numai in conditiile unei actiuni = comiterea unei fapte ilicite = ci si in conditiile unei abstentiuni.
Exemple: actiuni - infractiuni - viol
- omor
- furt, etc.
abstentiuni - nu conduc victima la spital dupa accident, mai mult fug de la locul faptei.
Conduita ilicita poate sa se exprime in forme diferite:
- cauzarea de prejudiciu;
- abaterea disciplinara;
- contraventia;
- infractiunea.
Conduita ilicita este exprimata intr-un comportament (actiune sau inactiune) care contravine prevederilor normei juridice.
Asadar, conduita ilicita poate consta, fie intr-o actiune (ex. functionarul public care dezvaluie anumite fapte, informatii sau documente de care a luat cunostinta in exercitarea functiei, desi era obligat sa pastreze confidentialitatea in legatura cu acestea), fie intr-o inactiune, atunci cand subiectul de drept este obligat la o anumita
actiune, pe care nu o indeplineste, incalcand astfel prevederile legale (ex. potrivit art.315 din Codul penal roman, constituie infractiune fapta celui care, gasind o persoana a carei viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie si care este lipsita de putinta de a se salva, nu-i acorda ajutorul necesar).
De asemenea, conduita ilicita se infatiseaza sub diverse forme: cauzarea de prejudicii, abaterea disciplinara, contraventia, infractiunea.
2. Rezultatul conduitei ilicite.
Rezultatul conduitei ilicite consta in urmarile daunatoare pe care aceasta le cauzeaza societatii sau unui anumit individ, aducandu-se atingere astfel, valorilor ocrotite prin drept (ex. vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii persoanei, sustragerea unor bunuri sau valori, distrugerea sau deteriorarea unor bunuri etc.).
Rezultatul conduitei ilicite permite sa se aprecieze, in majoritatea cazurilor, pericolul social concret al faptei ilicite.
Importanta rezultatului pentru stabilirea raspunderii juridice nu este aceeasi in toate ramurile de drept. Astfel, in dreptul civil, raspunderea juridica survine numai atunci cand s-a produs rezultatul ilicit (prejudiciul). In dreptul penal si administrativ, desi caracterul ilicit al conduitei este strans legat de rezultatul ei vatamator, legea stabileste in anumite cazuri raspunderea juridica chiar daca rezultatul vatamator nu s-a produs, dar s-a creat pericolul producerii lui (ex. tentativa, in dreptul penal).
3. Legatura cauzala intre fapta si rezultat, este o alta conditie obiectiva a raspunderii juridice.
Pentru ca raspunderea sa se declanseze si un subiect sa poata fi tras la raspundere pentru savarsirea cu vinovatie a unei fapte antisociale, este necesar ca rezultatul ilicit sa fie consecinta nemijlocita a actiunii sale.
Organul de stat abilitat sa stabileasca o anumita forma de raspundere trebuie sa stabileasca cu toata precizia legatura cauzala, retinand circumstantele exacte ale cauzei, elementele necesare care caracterizeaza producerea actiunii, consecintele acesteia, si sa inlature elementele accidentale, conditiile care s-au suprapus lantului cauzal si cei care au putut sa accelereze sau sa intarzie efectul, sa agraveze sau sa atenueze urmarile.
Exemplu: accident de circulatie, transportat partea vatamata - un alt accident - moartea victimei - Raspunderea?
In situatiile in care, pentru existenta faptei ilicite, este necesara si producerea unor consecinte daunatoare, se impune examinarea legaturii dintre fapta si rezultatul ei; trebuie sa se stabileasca existenta sau inexistenta unui raport de cauzalitate intre fapta si rezultatul produs. Astfel, pentru ca un subiect de drept sa poata fi tras la raspundere pentru savarsirea cu vinovatie a unei fapte antisociale, este necesar ca, rezultatul ilicit sa fie consecinta nemijlocita a actiunii sale (actiunea sa trebuie sa fie cauza producerii efectului pagubitor pentru ordinea de drept).
Stabilirea legaturii cauzale intre conduita ilicita si rezultatul produs este deosebit de complexa, impunandu-se o analiza profunda, obiectiva, stiintifica a fiecarui caz in parte. Trebuie precizat ca, in practica, exista situatii in care se manifesta o cauzalitate complexa, la producerea rezultatului concurand mai multe cauze, manifestandu-se si diverse conditii care influenteaza favorabil sau defavorabil producerea rezultatului.
4. Vinovatia este o conditie subiectiva a raspunderii juridice.
Vinovatia este atitudinea psihica a celui ce comite o conduita ilicita fata de fapta sa si fata de consecintele acesteia.
Vinovatia - ca element constitutiv si temei al raspunderii juridice - presupune recunoasterea capacitatii oamenilor de a actiona cu discernamant, de a-si alege modalitatea comportarii in raport cu un scop urmarit in mod constient.
Cu alte cuvinte, vinovatia implica libertatea vointei subiectului, caracterul deliberat al comportamentului, asumarea riscului acestui comportament.
Raspunderea juridica se exclude in cazul savarsirii unui act ilicit, dar fara vinovatie.
Spre exemplu:
- minoritatea - exclude raspunderea pe temeiul insuficientei discernamantului si a precarei experiente de viata;
- alienatia mintala - cauza de iresponsabilitate;
- legitima aparare;
- starea de necesitate;
- cazul fortuit, etc,
Vezi Codul penal, art.44.
Formele vinovatiei sunt:
- intentia
- culpa
- praeterintentia
Vinovatia reprezinta conditia subiectiva a raspunderii juridice. Orice actiune sau inactiune umana se caracterizeaza nu numai prin anumite trasaturi materiale, ci constituie, totodata, si o manifestare a vointei si constiintei omului.
Vinovatia este atitudinea psihica a unei persoane fata de fapta ilicita savarsita de ea, precum si fata de consecintele acestei fapte.
Vinovatia (ca si temei al raspunderii juridice), presupune recunoasterea capacitatii oamenilor de a actiona cu discernamant; aceasta implica libertatea vointei subiectului, caracterul deliberat al actiunii sale, asumarea consecintelor pentru conduita sa.
In situatia in care, fapta ilicita nu este rezultatul unei deliberari constiente, fiind savarsita de o persoana care nu are (temporar sau permanent) reprezentarea consecintelor actiunilor sale, raspunderea juridica nu poate fi angajata. Asadar, raspunderea juridica se exclude in cazul savarsirii unui act ilicit, dar fara vinovatie. In acest sens, prin lege (in special, prin normele juridice penale) sunt prevazute anumite cauze care exclud vinovatia celui care savarseste o fapta ilicita (ex. legitima aparare, starea de necesitate, constrangerea fizica si morala, cazul fortuit iresponsabilitatea, betia accidentala, minoritatea faptuitorului, eroarea de fapt).
Vinovatia (ca si conditie subiectiva a raspunderii juridice) se infatiseaza sub doua forme: intentia si culpa.
O fapta ilicita este savarsita cu intentie atunci cand, persoana care a comis-o a cunoscut caracterul ilicit al actiunii sau inactiunii sale si, prevazand consecintele ei ilicite, le-a dorit sau le-a admis.
Culpa este o forma mai putin grava a vinovatiei. In cazul culpei, persoana prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, sau nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.
In cadrul stiintelor juridice de ramura formele vinovatiei sunt tratate si analizate in mod nuantat. Astfel, in dreptul penal, intentia este de doua feluri: directa (atunci cand subiectul actioneaza deliberat, urmarind producerea consecintelor ilicite) si indirecta (cand subiectul cunoaste consecintele ilicite ale faptei sale si le priveste cu indiferenta, accepta producerea acestora). Culpa, in dreptul penal, este, la randul ei, de doua feluri: cu previziune (imprudenta), cand persoana care a comis fapta ilicita a prevazut posibilitatea survenirii unor urmari ilicite, pe care nu le-a dorit, nici nu le-a acceptat, dar a sperat in mod usuratic ca nu se vor produce, si fara previziune (neglijenta), cand persoana care a savarsit fapta ilicita nu a prevazut rezultatul acesteia, desi trebuia si putea sa-l prevada.
In materia dreptului civil, culpa nu desemneaza o anumita forma a vinovatiei, ci vinovatia cu toate formele ei. Formele culpei civile sunt: dolul (intentia), imprudenta si neglijenta.
5. Sa nu existe cauze care inlatura raspunderea juridica
Aceste cauze (imprejurari) sunt prevazute de lege si difera de la o ramura de drept la alta. Astfel, in dreptul penal, din considerente de politica penala, raspunderea poate fi inlaturata in cazul amnistiei, lipsei plangerii prealabile, impacarii partilor si prescriptiei raspunderii penal.
