Raporturile juridice sunt inainte de toate raporturi sociale, in care oameni intra in vederea indestularii trebuintelor lor variate, raporturi de cooperare si coexistenta.
Premisele raportului juridic
Pentru existenta si desfasurarea unui raport juridic este nevoie de prezenta unor conditii si anume:
- norma juridica
- subiectele de drept - premise generale sau abstracte
- faptele juridice - premisa speciala sau concreta
Normele de drept - definesc domeniul comportarii posibile sau datorate in cadrul unor raporturi sociale asupra carora statul are interesul sa actioneze intr-un anumit fel. Ele reprezinta premisa fundamentala a nasterii unui raport juridic.
Fara norma juridica nu putem vorbi de raport juridic. Norma de drept defineste capacitatea subiectelor de drept si stabileste, de asemenea, categoriile de fapte juridice, ca si efectele lor.
Norma juridica isi gaseste in raportul de drept, principalul sau mijloc de realizare.
Realizarea dreptului prin intermediul raporturilor juridice implica o manifestare explicita a vointei unor subiecti determinati, in scopul valorificarii prerogativelor legale. Pentru acest motiv se considera ca realizarea normelor de drept prin intermediul raporturilor juridice prezinta latura dinamica a reglementarii juridice.
Caracterul tipic, general, impersonal, al normei de drept se particularizeaza, se individualizeaza, capata forma concreta, in cadrul raporturilor juridice.
Relatia juridica implica o serie de idei rationale, cum ar fi: persoana (subiecte), obligatie, act juridic, fapt juridic, etc.
Raportul juridic presupune contractul intre subiecte, a caror actiune (reglata de norma juridica) are o limita; dreptul si obligatia corelativa.
Pentru acest motiv, in analiza conceptului raportului juridic, va trebui sa distingem acceptiunea sa de fond - raportul juridic, privit ca o forma de realizare.
Definitia raportului juridic. Va trebui sa tina seama, fireste, de exigentele oricarei definitii - sa retina genul proxim si diferenta specifica. Genul proxim al raportului juridic il constituie relatia sociala.
Nefiind un simplu homofaber (fiinta producatoare) ci un homo sapiens (fiinta cugetatoare), omul isi gandeste viitorul si isi defineste existenta in functie de un proiect.
Ca participant la relatiile sociale, el este fauritor de istorie si poarta din plin raspunderea pentru actele sale.
Ceea ce separa raportul juridic de toate celelalte raporturi sociale il constituie faptul ca aceasta legatura sociala este reglementata de o norma specifica, norma de drept - si este susceptibila a fi aparata pe cale statala, prin constrangere.
Fata de aceste imprejurari, putem defini raportul juridic ca acea legatura sociala reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre participanti determinati, legatura ce este susceptibila a fi aparata pe calea coercitiunii statale.
Trasaturile caracteristice ale raportului juridic
1. Raportul juridic este un raport social
Raportul juridic se stabileste intotdeauna intre oameni fie intre parteneri persoane fizice, fie intre acestea si organele statului, sau doar intre organele statului.
Ca raport social, raport dintre oameni, raportul juridic se alatura (coexista) cu ansamblul raporturilor sociale-economice, politice, etc.
Relatiile dintre oameni pot sa apara ca relatii fata de anumite obiecte, dar continutul real al acestora este tocmai raportul social. In afara relatiilor de proprietate oamenii intra in nenumarate alte relatii sociale reglementate de norme juridice.
Societatea insasi este un produs al interactiunii oamenilor, un sistem de relatii aflat in permanenta dezvoltare.
Raportul individ-societate este in mod necesar un raport activ. In acest cadru, raporturile dintre societate, privita ca intreg si individ parcurg un drum caracterizat printr-o continua amplificare a complexitatii lor.
Orice proces de evolutie, adaptare sau integrare in societate are loc intr-un cadru organizat, normat reglementat. In acest context, rolul normei de drept in orientarea conduitei umane si ca factor de socializare este deosebit de insemnat.
Omul nu actioneaza niciodata ca un sistem izolat, el actioneaza intr-un sistem de relatii, intr-o ambianta sociala data. Desfasurarea relatiilor sociale reglementate de normele juridice in conformitate cu prevederile acestora da nastere unei ordini sociale specifice - ordinea juridica - parte componenta a ordinii sociale.
Imbracand haina juridica, raportul social isi compune o figura aparte, se bucura de un tratament special, dobandeste chiar o calitate specifica, urmare a legaturii de un fel deosebit ce mentine alaturi participantii.
2. Raportul juridic este un raport de suprastructura
Intrand in compozitia suprastructurii juridice raporturile de drept suporta influenta tuturor raporturilor sociale (materiale si ideologice).
Relatiile de proprietate formeaza axul in jurul caruia graviteaza toate reglementarile juridice.
Ca nucleu al ordinii sociale, dreptul este implicat si in derularea relatiilor de interes hotarator pentru o buna desfasurare a raporturilor sociale. In acest cadru dreptul reglementeaza raporturile politice hotaratoare (raporturi apartinand domeniului conducerii sociale), raporturi din sfera vietii familiale, culturale, raporturile care privesc apararea sociala, etc.
Totodata, ca raporturi de suprastructura, raporturile juridice se pot manifesta intr-un grad de independenta relativa fata de raporturile materiale, putand fiinta si ca o creatie a normei de drept.
Din momentul aparitiei statului si dreptului, multe categorii de relatii sociale pot sa existe numai ca raporturi juridice, cum sunt spre exemplu raporturile juridice procesuale.
Raportul juridic, ca raport de suprastructura, ne apare in multe cazuri ca o forma a raporturilor materiale, in individualitatea sa el se prezinta totdeauna insa ca o unitate a unui continut specific si a unei forme caracteristice.
3. Raportul juridic este un raport volitional
Fiind un raport intre oameni, raportul juridic este un raport de vointa.
Ca raport cu caracter volitional, raportul juridic este terenul pe care se intalnesc doua vointe:
- vointa statala, exprimata in norma de drept, care consacra drepturile si obligatiile participantilor si
- vointa subiectelor.
In acest sens se vorbeste despre dublul caracter volitional al raportului juridic. Intalnirea celor doua vointe ia aspectului unei colaborari, unei desfasurari armonioase, in marea majoritate a cazurilor. Ea poate aparea insasi ca o confruntare de vointe, in conditiile in care subiectii nu-si subordoneaza vointa si actiunile individuale fata de conduita prescrisa in continutul perceptiv al normelor de drept.
Fiind unul dintre modurile esentiale de realizare a normei de drept, raportul juridic ca sediu al intalnirii vointei statului cu vointa subiectilor raporturilor sociale, este imaginea vie a veracitatii normei de drept, a corespondentei sau necorespondentei acesteia, cu cerintele reale ale vietii, cu interesele si idealurile participantilor la relatiile sociale.
Corelatia dintre vointa generala si cea individuala in stabilirea drepturilor si obligatiilor reciproce ale subiectelor prezinta nuante diferite in raport cu ramura de drept.
Fie ca este vorba de normele cu caracter permisiv, care dau posibilitatea subiectelor sa-si aleaga conduita, fie ca este vorba de norme imperative, care obliga la o anumita conduita, impletirea vointei generale de stat cu cea individuala a participantilor la viata sociala, reprezinta o cale importanta prin intermediul careia se pune in miscare mecanismul influentarii prin norma juridica a conduitei umane.
In acest fel, raportul juridic ne apare, mai intai, ca un rezultat al reglementarii prin norma de drept a relatiilor sociale, in care drepturile si obligatiile participantilor sunt consacrate prin vointa statului, iar, mai apoi, ca o relatie in care se exprima si vointa participantilor, care sunt purtatori ai acestor drepturi si obligatii juridice.
In procesul determinarii drepturilor si obligatiilor actioneaza reciproc vointa generala a statului si vointa individuala a subiectelor.
4. Raportul juridic este un raport valoric
In raporturile juridice isi gasesc concretizarea valorile esentiale ale societatii.
Ca produs al gandirii si practicii comune a oamenilor, aceste valori sunt sanctionate si li se acorda putere normativa de catre constiinta sociala, prin intermediul statului si a normelor instituite de acesta. Pe calea normativitatii juridice statul incurajeaza, promoveaza si apara aceste valori.
Valorile se afirma si traiesc nu in afara societatii, ci dimpotriva, in dinamismul circulatiei lor in societate. Desfasurarea vietii sociale in conformitate cu normele de drept (ordinea de drept) constituie un mijloc important de realizare a acestor valori.
Purtatoare de valoare sunt faptele cuiva in masura in care, coroborate cu ale altuia si/sau conforme unor norme de drept, dau nastere unor raporturi sau situatii reale.
Valorile juridice sunt urmarite in continutul unor raporturi de drept in scopul asigurarii acelui cadru legal de viata care sa permita atingerea finalitatilor substantiale ale existentei in societate.
5. Raportul juridic este o categorie istorica
Nefiind un simplu raport social in care se exprima doar vointa libera a participantilor la relatiile sociale, ci un raport reglementat de o norma de drept, raportul juridic va purta atat in continutul sau, cat si in forma sa, amprenta vointei sociale care se exprima in norma juridica ce dirijeaza acest raport.
Fiecare tip de organizare sociala genereaza raporturi juridice (ca si forme de administratie) proprii.
Astfel, in dreptul privat roman, sclavul era trecut in randul bunurilor. Stapanul avea asupra sclavului dreptul de viata si de moarte. El putea fi vandut si ucis, nu avea familie, nu avea avere, nu putea sa apara in justitie.
In dreptul feudal, nobilimea nu mai avea drept de viata si de moarte asupra iobagului - dependenta economica -.
Dreptul burghez prevede egalitatea tuturor oamenilor, in fata legii, principiul autonomiei de vointa, etc.
Observam, deci, ca in orice societate existenta unei vaste retele de raporturi juridice are, la baza un tip aparte de relatii sociale.
Tipul raporturilor juridice in decursul istoriei variaza, se schimba si se dezvolta in directa legatura cu evolutia generala a societatii, cu caracteristicile legaturilor pe planul productiei si schimbului de activitati.
Deci studiul raporturilor juridice (constitutionale, civile, de munca, administrative) trebuie sa tina seama de existenta acestor trasaturi generale ale raporturilor de drept, sa plece de la ele.
SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC
Conceptul de subiect de drept
In dreptul modern, omul este singurul in masura sa participe la raportul juridic in calitate de subiect.
Aceasta participare nu rezulta insa nicidecum in mod natural, ea este o calitate pe care o acorda statul, fiind detaliat reglementata prin normele de drept. - Art.1001-1002 Cod civil -.
Subiecte ale raporturilor juridice nu pot fi decat oamenii - fie individual, fie grupati, in forme organizate. Statul recunoaste oamenilor o asemenea calitate si apara la caz de nevoie prin constrangere, realizarea prerogativelor specifice ale titularilor drepturilor in cadrul diverselor raporturi juridice.
Subiectul de drept este un fenomen social real si poarta amprenta tipului formelor de organizare economico-sociale, in care oamenii isi duc existenta.
De aceea, nu vom putea judeca participarea la raporturile juridice, volumul drepturilor subiective, intinderea capacitatii juridice decat raportandu-ne de fiecare data la structura si continutul acestor forme precum si, in general, la contextul social-istoric in care oamenii participa la viata sociala.
B. CAPACITATEA JURIDICA - premisa a calitatii de subiect de drept.
Omul este subiect de drept, el participa la raporturile juridice ca titular de drepturi si obligatii. In baza recunoasterii acestei calitati de catre normele de drept. Aceasta aptitudine, recunoscuta de lege omului, de a avea drepturi si obligatii juridice, poarta denumirea de capacitate juridica.
Legea fixeaza atat momentul aparitiei capacitatii juridice, cat si intinderea ei, volumul drepturilor si indatoririlor ce pot forma continutul unui raport juridic.
