-referat-
Organele judiciare sunt obligate sa procedeze fara intarziere la solutionarea cauzelor penale cu respectarea tuturor drepturilor partilor si a regulilor prevazute de lege.
Desi neenumerata in lege printre principiile procesului penal, operativitatea este recunoscuta in literatura de specialitate ca avand acest statut de catre numerosi autori, care admit existenta acestei reguli de baza ca o conditie sine quo non a eficacitatii si optimizarii intregii activitati judiciare.
In lucrarile de referinta din trecut majoritatea aspectelor care se circumscriau operativitatii erau abordate si tratate in cadrul unui asa- numit principiu al rapiditatii, cunoscut si folosit in vocabularul de specialitate si ca o regula fundamentala a celeritatii sau promptitudinii procesuale. In ultima vreme s-a folosit in aceasta privinta o terminologie mai adecvata, care reflecta complexitatea principiului respectiv si da un contur mai exact componentelor sale, referirile facandu-se mai ales la principiul operativitatii procesuale.
Acest principiu constituie o regula de baza a procesului penal cu un continut deosebit de complex manifestarea lui practica implicand numeroase aspecte.
In vederea abordarii sistematice a acestui principiu trebuie admis ca operativitatea presupune cel putin urmatoarele laturi importante:
- promptitudine in desfasurarea activitatii judiciare;
- calitate in efectuarea actelor procesuale si procedurale;
- simplificare in indeplinirea formelor procesuale;
- eficacitate optima in realizarea scopului procesului penal si a tuturor sarcinilor ce stau in fata organului judiciar.
Procesul penal trebuie desfasurat intr-un timp util, in asa fel incat scopul acestuia sa se realizeze in coditii cat mai bune. Cauza penala nu trebuie sa se extinda exagerat in timp, taraganarea aducand serioase prejudicii atat solutionarii procesului, cat si realizarii importantelor sale sarcini sociale.
Desfasurarea neintarziata a procesului penal constituie un element direct incorporat in scopul pe care trebuie sa-l realizeze aceasta activitate. Potrivit articolului 1 Cod procedura penala, procesul penal are ca scop constatarea la timp a faptelor care constituie infractiuni. Componenta operativitatii la care ne referim este recunoscuta si admisa in teoria si practica procesuala penala de multa vreme, aceasta latura a principiului fiind echivalata cu ceea ce in doctrina mai veche se desemna prin rapiditate procesuala. Cea mai importanta institutie de drept procesual penal care promoveaza rapiditatea activitatii juridice este termenul.
Rapiditatea procesuala nu constituie un scop in sine, care printr-o hipertrofiere a celeritatii duse pana la limitele " grabei" gresit intelese sa se repercuteze negativ asupra calitatii actelor si activitatilor efectuate.
Cerinta potrivit careia procesul penal trebuie sa aiba o buna calitate este deosebit de cuprinzatoare. Aceasta implica respectarea de catre participantii in cauza penala a dispozitiilor legale, dar presupune si corecta solutionare a procesului; apreciindu-se calitatea procesului nu se va putea face abstractie de modul in care sunt respectate drepturile si interesele legitime ale partilor, se va avea in vedere insa in egala masura si modul corect in care se infaptuieste politica penala a statului.
Modul in care sunt folosite anumite institutii procesual penale pot constitui indicatori prin care sa se poata masura calitatea activitatii si implicit operativitatea procesuala. Astfel, frecventa cu care procurorul va infirma actele de urmarire penala ale organului de cercetare poate constitui un etalon de apreciere a activitatii acestuia; restituirea dosarului de catre instanta pentru completarea urmaririi penale conform art 333 Cod procedura penala poate scoate in evidenta lipsa de calitate corespunzatoare a urmaririi; ramanerea definitiva a hotararii primei instante prin nerecurare atesta calitatea deosebita a actului de justitie realizat prin parcurgerea unui singur grad de jurisdictie; dupa cum desfiintarile frecvente ale hotararilor pronuntate de catre o anumita instanta indica o activitate nu dintre cele mai corespunzatoare ale acelui organ de judecata.
O alta latura importanta a operativitatii este simplificarea activitatii procesuale care se traduce intr-o reducere a actelor procesuale lipsite de utilitate precum si in realizarea rapida si optima a procesului penal.
Simplificarea nu trebuie confundata cu simplismul, respectiv caracterul rudimentar al indeplinirii formelor procesuale. Actele procesuale si procedurale prevazute de lege si a caror folosire in practica judiciara au o indelungata si constanta justificare se vor realiza intocmai. Simplificarea formelor procesuale nu se poate face trecandu-se peste prevederile legii sau impotriva dispozitiilor acesteia.
Simplificarea procesuala are in vedere de cele mai multe ori aspectele faptice ale cauzei penale legate indeosebi de activitatea concreta desfasurata de organul judiciar in domeniul probatiunii. De exemplu, in cazul discernerii diferentei dintre o proba utila si una inutila, organul judiciar va trebui sa gaseasca la o cota cat mai redusa. Aceasta inseamna ca nu vor fi ascultati de pilda toti martorii posibili, daca proba respectiva se poate administra fara alterarea adevarului prin ascultarea unui numar mai redus de persoane.
Operativitatea ca principiu al procesului penal presupune in egala masura si o eficienta a activitatii judiciare. Eficacitatea procesuala este o cerinta de la care organele care participa in procesul penal nu pot abzice.
Eficienta constituie un indicator in care calitatea nu este privita in sine, ci corelata cu efortul depus pentru obtinerea unui anumit nivel cantitativ si calitativ. Daca termenul nu ar suna prea tehnic sau economic s-ar putea vorbi de un adevarat randament ridicat la care operativitatea obliga organul judiciar. Intr-adevar, operativitatea procesuala presupune maximum de calitate cu minimum de efort.
Reducerea efortului procesual nu inseamna o scadere a ritmului de activitate sau a cantitatii de munca depuse de organul judiciar in rezolvarea sarcinilor sale, ci dimpotriva un mod de a proceda de asa maniera incat in aceleasi conditii de activitate sa sporeasca si aclitatea mincii si cantitatea sau natura aspectelor rezolvate.
Implicatiile practice ale activitatii organelor judiciare ilustreaza fidel cerinta ca organele respective sa se situeze permanent la cote de maxima eficienta, iar exemplificarile concrete in aceasta privinta sunt numeroase si usor de sesizat.
Sarcinile sporite ale organelor judiciare nu se rezolva prin umflarea schemelor de incadrare si structurilor organizatorice ale acestor organe. O asemenea orientare ar fi in contradictie cu tendinta de rationalizare si corecta dimensionare a aparatului de stat in asa fel incat eforturile bugetare sa nu fie suprasolicitate sau irosite nejustificat.
