Conceptul de personalitate juridica - capacitatea juridica generala a persoanei de a avea drepturi si obligatii - asa cum este definit in zilele noastre este rezultatul unei evolutii istorico-juridice. Continutul sau a fost indisolubil conex cu mutatiile ce s-au produs la nivelul societatii (mutatii dislocatoare generale).
1.1. Categoriile sociale
Si din perspectiva conceptului de capacitate de folosinta, formatiunea social economica a feudalismului a reprezentat un progres fata de societatea antica intrucat sfera capacitatii de folosinta a fost mult mai mare.
Dreptul cutumiar romanesc a recunoscut capacitatea de folosinta tuturor oamenilor, cu toate ca in Tara Romaneasca si Moldova a existat categoria sociala a robilor, a caror capacitate de folosinta a fost redusa foarte mult, fiind apropiata din punct de vedere juridic cu cea a sclavilor.
Retinem insa ca notiunea de om ca individ social a fost aceeasi cu cea de persoana in sens juridic (cu capacitatea de a fi subiect cu drepturi si obligatii). Asadar in principiu tuturor oamenilor li s-a recunoscut capacitatea de folosinta. Ca principiu insa retinem ca o prima diferentiere a capacitatii de folosinta a persoanelor, criteriul apartenentei la o anumita categorie de stare sociala, in functie de dimensiunile mijloacelor de productie pe care le aveau in proprietate. Distingem astfel diferite pozitii juridice in functie de intinderea capacitatii de folosinta:
- Nobilii feudali.
- Clerul.
- Orasenii.
- Taranii liberi.
- Iobagii si jelerii.
1.1.1. Nobilii feudali (boierii)
Categoria sociala a nobililor feudali (boierii) isi are sorgintea inca din perioada feudalismului timpuriu, inainte de constituirea statelor feudale romane, prin desprinderea din randul membrilor obstilor.
Ei sunt acei maiores terræ (in Tara Romaneasca), potentes viri (in Moldova) ori nobiles in Transilvania atestati documentar in 1247 in Diploma cavalerilor ioaniti. Erau de fapt fruntasii primelor orga¬ni¬za¬tii politice-teritoriale romanesti, a caror proprietate se va transmite din generatie in generatie.
Categoria cea mai veche de boieri a fost a acelora de dinaintea constituirii statelor feudale.
Dupa constituirea statelor feudale numarul boierilor a crescut prin crearea acestora de catre puterea centrala ca urmare a daniilor facute de domnitor sau rege. Si in cazul acestei categorii calitatea de boier se dobandeste prin nastere si mostenire ca si situatia boierilor originari, cu proprietatea mostenita.
In dreptul nostru consuetudinar nu s-au constatat dispozitii foarte precise in ce priveste statutul juridico-politic al boierilor, conceptul de boier in sine fiind lipsit de rigoarea definitiilor juridice.
Ierarhizarile boierilor sunt relative, pentru ca rangul acestora este diferit de la o etapa la alta dar si pentru ca situatia politico-juridica, privilegiile au fost diferite in functie de autoritatea domneasca. Sub domni mai slabi autoritatea boiereasca a fost mai mare, si invers.
Prin reformele lui CONSTANTIN MAVROCORDAT s-a dat un statut aparte boierimii. Au fost considerati boieri numai cei aflati in dregatorii sau care fusesera in dregatorii, precum si descendentii lor, fiind impartiti in trei categorii.
1. Primii 12 dregatori, pana la vel-comis (cel care insotea pe domn cand se deplasa calare).
2. Dregatorii de la marele serdar (primul subaltern al marelui spatar), pana la clucer (cel care strangea zeciuiala).
3. Mazilii.
Raportand conditia social economica a nobilimii feudale la cate-goria juridica a capacitatii de folosinta, putem lesne constata ca acesteia i se recunostea o larga capacitate de folosinta. Ca stapani de pamanturi, ca dregatori, nobililor-boierilor li s-au recunoscut toate drepturile publice si toate drepturile private.
1.1.2. Episcopatul
Episcopatul (inaltul clerul) avea aceleasi drepturi publice ca si boierii, participand sub diverse forme la conducerea statului (ca membri ai sfatului domnesc, si ai adunarii tarii, ai consiliului regal), beneficiau de privilegii jurisdictionale, atat ca parti in proces, cat si ca judecatori in probleme de familie, infractiuni contra religiei etc.
In Transilvania statutul juridic al clerului romanesc ortodox a fost inferior celui care slujea religiile recepte (acceptate), religia ortodoxa fiind doar tolerata.
1.1.3. Orasenii
Locuitorii oraselor se bucurau si ei de o situatie privilegiata, drepturilor lor publice erau consemnate in privilegii speciale, iar cele private erau statornicite de catre cutume care precizau actele de comert pe care puteau sa le faca si privilegiile lor comerciale ce constau in taxele pe care le percepeau la intrarea marfurilor in orase (vama mare) si cu ocazia vanzarilor (vama mica), taxe care se imparteau intre domnie si comunitatea oraseneasca.
In Transilvania, privilegiile orasenesti variau dupa categoria din care faceau parte respectivele orase; cele libere aveau reprezentanti in dieta tarii, cele nobiliare erau supuse jurisdictiei comitatelor din care faceau parte, iar cele taxaliste erau obligate sa-si plateasca privilegiile. In general populatia romaneasca patrundea cu mare greutate in orasele transilvanene si chiar si in aceste situatii era mentinuta in pozitie de plebe oraseneasca, majoritatea provenind din randurile iobagilor.
1.1.4. Taranii
Taranii liberi dispuneau de o proprietate pe care o mosteneau din mosi-stramosi in devalmasie, din care puteau iesi cerand partea lor "cat se va alege". Pamantul devalmas constituia la origine o pro-prietate alodiala mostenita din stramosi sau una donativa, pe care insa urmasii donatarului urmau sa o stapaneasca in indiviziune, asemenea proprietatilor mostenite.
Numele sub care taranii liberi sunt cunoscuti in documente este variat: mosneni, razesi, judeci, megiesi, cnezi etc., dar originea lor este unitara, explicandu-se prin transformarile obstilor satesti care in parte au reusit sa-si pastreze independenta in lupta cu patura de stapanitori feudali in continua ascensiune.
Daca in perioada feudalismului timpuriu taranimea libera din obstile satesti era majoritara fata de taranimea aservita, in perioada feudalismului dezvoltat raportul se inverseaza: taranimea dependenta devine majoritara. Denumirile paturii aservite sunt multiple: vecini, rumani, tarani, iobagi, saraci, slugi, serbi, jeleri, poslujici, coloni.
Dreptul pe care proprietarul il avea asupra serbului se transmite si asupra urmasilor acestuia in paralel cu desfiintarea posibilitatii de stramutare a serbilor de pe un domeniu pe altul. Acest drept de stramutare se materializa din punct de vedere juridic in prerogativa stapanului de a-si revendica serbii si descendentii lor oriunde s-ar fi refugiat. Taranii dependenti se puteau casatori in mod legal, femeia luand pozitia sotului, casatoria nu era conditionata de asentimentul stapanului de mosie.
In materie de capacitate patrimoniala, serbul avea asupra paman-tului pe care il lucra, numai un drept de folosinta si nu de proprietate, dar avea obligatii in natura, munca si uneori in bani fata de proprie-tarii domeniilor pe care lucrau. Taranii dependenti aveau un drept de proprietate personala asupra gospodariei sale si asupra imbunata-tirilor facute pe sesia lucrata: moara pe care a construit-o, livada pe care a sadit-o, locul pe care l-au curatit etc.
Bucata de pamant pe care o lucrau serbii se numea in Moldova si Tara Romaneasca delnita, iar in Transilvania sesie; cei care posedau o subdiviziune mica de sesie, aveau o situatie precara, si formau o patura deosebita a taranimii aservite, aceea a jelerilor (inquilini). In masura in care iobagul avea un drept de proprietate personala i se recunostea capacitatea de exercitiu corespunzatoare pentru a putea participa la tranzactiile cotidiene: vanzarea produselor, cumpararea uneltelor de care avea nevoie.
Starea de dependenta a serbilor era perpetua, dar stapanul putea sa-i elibereze in schimbul unei sume de bani. Ea mai putea lua sfarsit prin caderea in robie a iobagului, in care caz o stare mai rea (capitis deminutio maxima) se substituia celei anterioare.
1.1.5. Robii
Patura cea mai de jos a populatiei aservite o formeaza robii, sunt considerati mai mult obiecte decat subiecte de drept. In Tara Roma-neasca si Transilvania robii erau numiti tigani, iar in Moldova atat tigani cat si tatari (robi in Moldova pana in secolulal XV-lea). In Transilvania pana in secolulal XIII-lea patura robilor numiti in documente servi ancillæ, era alcatuita din cele mai de jos elemente ale taranilor aserviti, iar dupa navalirea tatarilor, tiganii adusi de acestia au avut o pozitie care oscila intre cea de tigan si sclav.
Priviti ca lucruri ei sunt in general considerati imobile prin destinatie, dovada rezulta din faptul ca in documentele din Transil-vania, robii sunt pomeniti alaturi de celelalte bunuri nemiscatoare (mosii, vii, paduri), iar in Tara Romaneasca si Moldova instrainarile de robi erau supuse dreptului de preemptiune.
Robii care savarseau delicte puteau fi predati de stapanii lor partii vatamate printr-un fel de abandon noxal, iar daca un rob omora un altul era fie dat in schimbul acestuia, fie condamnat la moarte daca era recidivist. In cazul in care delictele savarsite de robi prezentau o gravitate deosebita, erau judecati in sfatul domnesc.
In fapt, situatia robilor nu se deosebeste prea mult de cea a sclavului antic, cu excluderea dreptului stapanului de a omori scla-vul. Ei puteau fi vanduti-cumparati sau schimbati de catre stapan, cu sau fara familie fara a se putea opune unor asemenea tranzactii. Desi teoretic robii se puteau casatori, in fapt uniunea lor nu avea o valoare legala si de aceea copiii de robi puteau fi despartiti de parintii lor, iar sotiile de sot. Robii puteau fi eliberati de catre stapan prin acte.
1.2. Incapacitatile
Exercitiul capacitatii juridice cunostea unele limitari, datorita varstei, sexului, starii mentale etc. In sistemul cutumiar romanesc, incapacitatea datorata varstei lua sfarsit odata cu casatoria, cand tinerii intrau in randul oamenilor. Pubertatea si nubilitatea nu erau stabilite la o anumita varsta, ci ca si in conceptia sabiniana se fixa de la caz la caz, existenta lor materializandu-se in dreptul de a lua parte la hora satului ce deschidea posibilitatea alegerii partenerului de viata.
Varsta inaintata nu constituia o diminuare a capacitatii juridice.
Persoanele incapabile din cauza starii mentale se aflau sub supravegherea parintilor si in lipsa acestora in tutela bunicilor sau a fratilor mai mari.
Desi potrivit cutumelor romanesti femeia era socotita inferioara barbatului, totusi daca aceasta dovedea capacitati apreciabile sau era mai bogata decat sotul, se situa pe acelasi plan social cu acesta.
Dreptul cutumiar facea si o alta deosebire referitoare la capaci-tatea juridica: intre pamanteni / oamenii pamantului / romani si straini. Cu toate acestea cutumele romanesti s-au aratat foarte umane fata de straini, recunoscandu-le libertatea cultului religios si dreptul de a face comert.
Strainii puteau obtine impamantenirea prin boierire ca urmare a unor servicii aduse statului sau prin casatoria cu o pamanteana, dupa ce in prealabil imbratisase religia viitoarei sotii. Dupa dobandirea impamantenirii strainii dobandeau toate drepturile civile si politice. Strainilor li se aplica legea lor nationala, dar dupa cat se pare, in lipsa de descendenti, succesiunea revenea statului.
1.3. Numele
Printre criteriile fundamentale de identificare a persoanelor, nu-mele si domiciliul detin intaietate. Numele persoanei este elementul de identificare a omului in familie si societate, din cele mai vechi timpuri.
Prenumele a fost elementul initial de identificare, pentru ca patronimicul - numele de familie, a fost folosit doar in acte de stare civila, adica este folosit in dreptul modern.
Regimul onomastic privind filiatia legitima din perioada predominarii numelui mic este atestat documentar prin frecventa expresiilor: "fiul lui ", "fiica lui .".
In ce priveste domiciliul, el se identifica cu locuinta stabila, de regula locurile de nastere. Regula generala a fost ca sotia se muta la domiciliul barbatului, dar a fost cunoscuta si situatia "maritarii barbatului". Documentar, numele apare unit cu locul de domiciliu (de ex: FRATILA din Suvita, BARBUL din Muguresti).
