Organizarea alegerilor - dreptul de a vota
Prin organizarea alegerilor intelegem totalitatea operatiunilor premergatoare alegerilor propriu-zise. Aceste operatiuni sunt foarte importante caci ele influenteaza de o maniera decisiva votul.
Competenta in materie electorala: lege constitutionala, organica sau ordinara?
Problema determinarii organului competent sa reglementeze organizarea si desfasurarea alegerilor, precum si cea a formei acestei reglementari este deosebit de importanta dar si deosebit de dificila. Solutia cvasigenerala este in dreptul pozitiv actual reglementarea constitutionala doar a catorva principii fundamentale, lasand legii ordinare organizarea alegerilor si alegerea modalitatii de scrutin. Efectul este posibilitatea, nelimitata aproape, pentru forta politica aflata la putere de a manevra dispozitiile electorale in avantajul sau.
Operatiunile electorale, organizarea alegerilor, modul de scrutin, organizarea campaniei electorale, au o influenta decisiva asupra partidelor politice, asupra electoratului, asupra regimului politic chiar. De aceea posibilitatea deschisa partidului la putere de a modifica sistemul electoral printr-o simpla lege ordinara se transforma intr-o veritabila arma in mana acestuia. Combinata cu posibilitatea de dizolvare a Legislativului, si deci de a stabili necesitatea si data alegerilor anticipate, aceasta arma devine periculos de puternica. Ea a fost si este folosita din plin. Iata ce raspundea in 1966 G. Pompidou la intrebarea „cand trebuie modificat modul de scrutin?”: „In cazul in care noi am vrea sa facem o noua lege electorala, eu nu vad cu adevarat de ce am anunta-o in avans (..). Refuz sa dezvalui intentiile mele, plasandu-ma in cea mai buna traditie a guvernamintelor democratice si parlamentare care consta in a tine opozitia in suspans si a alege noi insine momentul, circumstantele si modalitatile potrivit carora o vom intalni pe terenul electoral” (Le Monde, 3 Juin 1966). Iar generalul Ch. De Gaulle arata ca: „in realitate fiecare partid vede reformele electorale sub unghiul interesului sau particular” (Conferinta de presa la Palatul Orsay, 16 martie 1950).
Pentru a atenua aceasta folosire a dispozitiilor electorale in scopul influentarii scrutinului trebuie ingreunata modificarea lor. In Constitutia Romaniei din 1991, legea electorala este astfel calificata drept lege organica, putand fi adoptata doar cu majoritate absoluta, spre deosebire de legea ordinara pentru care este suficienta majoritatea relativa. Dar nu credem ca aceasta precautie este suficienta. Ar trebui reglementat constitutional mai amanuntit sistemul electoral. Astfel, Constitutia din 1991 arata doar ca votul este universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Nu se vorbeste nimic de tipul de scrutin. Sa presupunem ca am modifica sistemul electoral inlocuind sistemul reprezentarii proportionale cu scrutinul majoritar la un tur. Aceasta ar antrena o serie intreaga de efecte asupra regimului politic si asupra partidelor politice cu consecinte incalculabile pe termen scurt si mediu, asa cum vom vedea, consecinte ce ar afecta mult prea profund viata constitutionala a statului pentru a lasa o astfel de materie in seama legii organice. Dar problema aceasta se va lamuri mai bine dupa ce vom arata efectele sistemelor electorale.
Dreptul de a vota
Democratia este de nedespartit de dreptul de a vota. Alegerea reprezentantilor este de esenta ei cand este reprezentativa, iar cand este directa, dreptul de a vota este un mod de a participa la decizie, caci este clar ca a vota este mai mult decat a alege. Pentru ca democratia sa functioneze este deci necesar ca regulile cu privire la sufragiu sa fie cat mai clare si cat mai necontestabile. Aceste reguli privesc sfera beneficiarilor dreptului de a vota, adica constituirea corpului electoral, sfera celor care pot fi alesi, adica construirea corpului eligibililor, si alegerile insele.
1. Intinderea dreptului de a vota
Alegatorul este persoana care ar dispune de posibilitatea recunoscuta de ordinea juridica pozitiva de a alege intre mai multi candidati pentru atribuirea unui mandat sau unei functii. Intinderea dreptului de a vota depinde de modul in care un sistem sau altul defineste, constituie si da atributii corpului electoral.
A. Notiunea de corp electoral
Corpul electoral este format din toti cei ce au exercitiul dreptului de vot intr-un moment dat. El este titularul vointei decisive in statul democratic, caci, pe de o parte, toate celelalte puteri in stat emana de la el fie direct, fie indirect si, pe de alta parte, el are puterea de a le controla pe acestea fie direct, fie prin reprezentantii sai. Corpul electoral nu se confunda cu natiunea dar el este agentul care exprima cel mai fidel vointa acesteia. El este o putere politica caci este cel ce-i alege pe reprezentanti in mod direct sau indirect; tot el intervine si in cazul referendumului cu privire la revizuirile constitutionale etc. Puterea aceasta politica a corpului electoral poate fi numita «putere de vot».
Odata cu ridicarea corpului electoral la rangul de putere politica, putem spune ca teoria clasica a separatiei puterilor in stat este revolutionata (M. Hauriou, 1929, p. 544 si urm.). Sunt acum patru puteri in stat: Puterea legislativa, Puterea executiva, Puterea judecatoreasca si Puterea de vot. Fiecare putere are modalitatea sa proprie de manifestare a vointei. Modalitatea Puterii de vot este asentimentul. Relatia dintre cele patru puteri o situeaza pe ultima, Puterea de vot, intr-o situatie privilegiata: din dreptul de vot decurg toate celelalte puteri. Totusi aceasta putere a votului nu trebuie exagerata caci, pe de o parte, el intervine rar si, pe de alta parte, eficienta lui este umbrita de largile posibilitati de manevrare a opiniei, datorate mijloacelor perfectionate de propaganda din societatea actuala.
B. Compunerea corpului electoral
Problema aceasta este foarte importanta si foarte vasta. De compunerea corpului electoral depinde in ultima instanta caracterul unui regim constitutional. Constituirea agentului privilegiat prin care se exprima vointa natiunii depinde de caracterele puterii de vot. Acestea sunt, de principiu, in sistemele politice actuale universalitatea si libertatea votului. Dar nu intotdeauna a fost astfel, restrangerea sufragiului functionand o indelungata perioada de timp.
a. Sufragiul universal. Universalitatea votului semnifica faptul ca toti cei ce indeplinesc anumite conditii minimale (varsta, cetatenie, exercitiul drepturilor civile si politice) au dreptul de vot. Varsta necesara pentru a alege este in general aceeasi cu varsta la care individul dobandeste capacitatea deplina de exercitiu. Aceasta este varsta la care individul este prezumat a dobandi maturitatea intelectuala, care-i asigura independenta decizionala. A doua conditie a dreptului de a vota este capacitatea de a-si exercita drepturile si obligatiile. Cel declarat, potrivit legii, incapabil sa realizeze acest exercitiu nu are drept de vot. In aceasta situatie se afla majorul incapabil, adica cel pus sub interdictie, sau persoanele care au suferit o condamnare penala, care comporta interzicerea exercitarii drepturilor electorale. In fine, a treia conditie a dreptului de vot este cea a cetateniei. In principiu, doar cetateanul poate vota. Acest principiu este atenuat la nivelul Uniunii Europene, unde dreptul de a vota la anumite alegeri este legat de domiciliu si de cetatenia europeana si nu de cetatenia statului.
Universalitatea votului este legata de alte doua caractere ale acestuia: el este egal si personal. Egalitatea semnifica faptul ca fiecare cetatean ce indeplineste conditiile minimale are un singur vot, ca aceeasi valoare este atasata fiecarui buletin de vot. Faptul ca votul este personal inseamna ca in materie electorala reprezentarea la vot este inadmisibila.
Libertatea sufragiului rezulta din caracterul facultativ si secret al acestuia. Daca secretul votului s-a impus in toate democratiile, caracterul facultativ nu s-a impus peste tot; exista inca democratii care prefera votul obligatoriu. Aceasta obligativitate este justificata de consecintele foarte serioase ale absenteismului electoral.
b. Sufragiul restrans. Votul este restrans atunci cand alegatorii sunt selectionati in functie de criterii diverse, cum ar fi averea, studiile, pozitia sociala etc. Cel mai utilizat criteriu, istoric vorbind, este cel al averii. Pentru a putea alege trebuia, in acest sistem de restrangere a votului, sa poti dovedi o anumita valoare a impozitului platit catre stat, un anumit «cens», de unde si numele dat acestui sistem: vot cenzitar. Justificarea sufragiului cenzitar era tripla: pe de o parte, parea firesc ca cei care contribuie cel mai mult la finantarea spatiului public sa participe la deciderea modului gestionarii acestuia, pe de alta parte, cei care aveau o anumita avere erau prezumati a avea o anumita educatie, deci un simt mai realist al responsabilitatii si, in fine, cei care aveau o anumita avere isi puteau permite sa lucreze in beneficiul public si nu in beneficiul personal.
O alta modalitate destul de practicata de restrangere a dreptului de vot este legarea acestuia de nivelul instructiei. Acest sistem este numit «vot capacitar», caci el rezerva dreptul de vot celor mai capabili. Plusul de calitate era cert cel mai des invocat motiv al acestui tip de restrangere. De multe ori restrangerea era rodul unor examinari a acestei capacitati. Sistemul a fost folosit de unele state pentru a masca discriminari bazate pe rasa. De exemplu, el a fost folosit in unele state ale Statelor Unite pentru a elimina de la vot populatia de culoare pana la interzicerea lui prin lege federala in 1965.
Este admis in general ca votul universal este preferabil celui restrans, mai ales cand acesta din urma este legat de venit. Cu toate acestea, trebuie amintit ca votul universal poate fi uneori mult mai ineficient decat cel restrans si ca ar putea uneori fi justificata o imbinare a celor doua tipuri, caci restrangerea votului poate insemna, atunci cand ea este facuta nu pe considerente discriminatorii, ci realiste, un plus de calitate. Un astfel de sistem era cel instituit ca urmare a Constitutiei din 1923, prin Legea electorala din 1926, care restrangea votul pentru alegerea unei anumite parti dintre senatori. Deputatii erau alesi prin vot universal, la fel si o parte din senatori; o alta parte dintre acestia erau alesi prin vot indirect de catre membrii alesi ai consiliilor locale si judetene; iar o alta parte, si aici intervine restrangerea votului, de catre Camerele de industrie, Camerele de agricultura, de comert si de munca si de catre Universitati. Dar acest procedeu nu era nedemocratic; el era realist. Oricum aceste interese (economice, culturale) trebuiau reprezentate; oricum ele ar fi gasit, si practica moderna o arata cu prisosinta, mijloacele de a fi reprezentate. Or este preferabila legalizarea acestei presiuni decat o falsa ignorare a ei. Apoi sistemul dadea nastere unui bicamerism efectiv la nivelul Parlamentului, cum vom vedea.
C. Atributiile corpului electoral
Puterea de sufragiu este cea care are cea mai mare forta in stat dar cele mai putine atributii. „Ca putere ce exprima suveranitatea este prima, ca putere de guvernamant este ultima” (M. Hauriou, 1929, p. 550). Aceasta deoarece ea este cea mai putin precizata din punctul de vedere al procedurilor de manifestare. In fond, singurul mod de manifestare al puterii de vot este asentimentul sau dezacordul. Corpul electoral raspunde prin «da» sau «nu». El isi manifesta deci asentimentul sau dezacordul fata de niste decizii luate de o alta forta. Acest fapt este evident in cazul referendumului. Corpul electoral, indiferent ca referendumul este constitutional, legislativ sau administrativ, sanctioneaza o decizie luata de un alt segment al puterii publice. Dar aceasta modalitate de manifestare, asentimentul, este prezenta si in cazul alegerii reprezentantilor, corpul electoral votand candidatii si modelul de societate decise de partide.
Manifestarile corpului electoral pot fi mai mult sau mai putin mediate in functie de materia in care ele se manifesta. Putem distinge trei feluri de mediatizare: prin interpunerea unui colegiu electoral, prin interpunerea partidelor politice si prin vointa sau pozitia personala a reprezentantilor.
Cresterea puterii corpului electoral, ca putere politica, are ca efect scaderea rolului parlamentului. Aceasta scadere poate fi insa periculoasa caci decizia parlamentara este indelung dezbatuta de reprezentanti avizati, pe cand decizia corpului electoral este mult mai putin rationalizata, lasand o prea mare posibilitate de manevra Executivului.
