Notiuni introductive privind dreptul afacerilor (comercial)
Prin acest prim capitol se doreste transmiterea catre studenti a notiunilor de baza, a fundamentului dreptului afacerilor, mai concret a dreptului comercial. Astfel se fac primii pasi pe taramul dreptului comercial abordand aspecte privind notiunea si obiectul dreptului comercial, izvoarele si evolutia acestuia din cele mai vechi timpuri si pana in prezent, evidentiindu-se intr-un mod foarte clar locul acestei ramuri de drept in istoria comertului la nivel national si international.
1. Notiunea si obiectul dreptului comercial
1. 1. Notiunea de drept comercial
Raporturile sociale sunt reglementate de un ansamblu de norme juridice care au drept scop ca, prin limitarea sferei de actiune a persoanelor fizice si juridice, prin marginirea drepturilor subiective (intelese ca puteri sau facultati), sa faca posibil schimbul de bunuri si servicii, iar activitatea lor sa nu contrazica suprema tinta a dreptului, apararea valorilor fundamentale ale societati Acest ansamblu de reguli constituie dreptul privat, care este divizat in doua mari ramuri: dreptul civil si dreptul comercial.
Dreptul civil, ca ramura a dreptului privat, reglementeaza raporturile juridice civile, care sunt raporturi sociale cu continut patrimonial sau personal nepatrimonial, stabilite intre parti care au o pozitie juridica egala.
Dreptul comercial reglementeaza numai un anumit gen de raporturi patrimoniale stabilite intre parti egale juridic. Denumirea drept comercial sugereaza ideea unui ansamblu de norme juridice care privesc comertul. Desi o asemenea circumscriere a sferei dreptului comercial este in mare masura corecta, pentru a intelege sensul acestei notiuni este necesara o analiza a notiunii de „comert” din mai multe puncte de vedere: etimologic, economic si juridic.
Etimologic, termenul de „comert” provine de la latinescul commercium, care este o juxtapunere a cuvintelor cum si merx, ceea ce inseamna „cu marfa”. Deci, comertul ar constitui totalitatea operatiunilor cu marfur
In sens economic, comertul este acea activitate care are ca scop circulatia bunurilor de la producator la consumator. In aceasta acceptiune, comertul consta in operatiunile efectuate din momentul producerii marfurilor si intrarii lor in circulatie, pana la momentul ajungerii acestora la consumator Aceste operatiuni sunt realizate de comercianti, care sunt agenti economici diferiti de producatorii de marfur Pornind de la aceasta abordare, s-ar putea spune ca dreptul comercial reglementeaza interpunerea si circulatia marfurilor de la producatori la consumator
In sfarsit, in sens juridic, notiunea de comert cuprinde nu numai operatiunile de interpunere in circulatia marfurilor, pe care le realizeaza comerciantii, ci si operatiunile de producere a marfurilor, prin transformarea materiilor prime, a materialelor si obtinerea unor produse de o valoare mai mare, de catre fabricant Totodata, comertul cuprinde si executarea de lucrari si prestarea de servici Deci, pornind de la aceasta acceptiune, dreptul comercial reglementeaza atat productia cat si circulatia marfurilor.
Pe cale de consecinta, dreptul comercial reglementeaza activitatea comerciala definita ca o activitate de producere si circulatie a marfurilor, precum si de executare de lucrari si prestare de servici
1. 2. Obiectul dreptului comercial
In conceptia clasica a dreptului comercial exista doua sisteme care permit determinarea obiectului dreptului comercial: sistemul subiectiv si sistemul obiectiv.
In sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerciantilor.
In sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comertului, adica actelor juridice, faptelor juridice si operatiunilor calificate de lege ca fapte de comert, indiferent de persoana care le savarseste.
In concluzie, dreptul comercial are ca obiect normele juridice care reglementeaza faptele de comert si comerciantii, norme care apartin dreptului privat ca si normele dreptului civil.
Definitia dreptului comercial
Dreptul comercial poate fi definit ca reprezentand un ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorate din actele juridice, faptele juridice si operatiunile considerate de lege ca fiind fapte de comert, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.
2. Evolutia istorica a dreptului comercial
2. 1. Privire de ansamblu asupra evolutiei dreptului comercial
Istoria dreptului comercial este strans legata de istoria comertulu
Perioada Antica
Primele manifestari ale comertului au aparut odata cu proprietatea, iar forma primitiva a comertului a fost schimbul („trocul”). Evolutia si dezvoltarea societatii umane a determinat necesitatea unor forme de organizare a desfasurarii comertului: targurile, locuri determinate unde oamenii se puteau intalni, periodic si intr-un numar mai mare.
Este atestat istoric faptul ca egiptenii, fenicienii si grecii s-au ocupat intens cu comertul in zona Marii Mediterane, grecii fiind primii care au instituit anumite reguli pentru activitatea comerciantilor.
La romani, multa vreme, comertul nu a avut o asemenea importanta, incat sa fie guvernat de reguli speciale. De aceea, ii erau aplicate regulile dreptului civil.
Mai tarziu in epoca de inflorire a Romei, apar unele institutii juridice care au stat, ulterior, la baza anumitor institutii ale dreptului comercial. Astfel, unele actiuni create de pretor constituie bazele exercitarii comertului prin reprezentant De asemenea, in cadrul legilor civile au fost instituite si unele reguli speciale pentru comercianti, indeosebi in materie maritima. Pentru ca mai tarziu sa fie recunoscut din punct de vedere juridic uzul comercial, precum si executarea silita, intemeiata pe unele principii care, ulterior, au fost preluate in institutia falimentulu
Perioada Evului Mediu
In urma prabusirii imperiului Roman si a formarii statelor-cetati italiene, in locul dreptului uniform au aparut reguli de drept proprii fiecarui stat-cetate.
Comerciantii s-au organizat, pentru a-si apara drepturile, in corporatii profesionale, care cuprindeau comerciantii si meseriasii din aceeasi ramura si erau conduse de un consul. Consulul emitea anumite norme interne bazate pe obiceiuri, norme destinate solutionarii litigiilor ivite intre membrii corporatie Aceste norme interne au fost adunate in culegeri denumite „statute”, cele mai cunoscute fiind cele din Pisa (1305), Roma (1317), Verona (1318), Bergamo (1457) etc.
In elaborarea unor reguli proprii activitatii comerciale un rol important l-au avut de asemenea, targurile medievale. Apare astfel un drept al targurilor, cuprinzand reguli aplicabile tuturor comerciantilor participanti, inclusiv o procedura speciala de rezolvare a litigiilor dintre acestia.
Perioada moderna.
Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea dreptului statutar (instituit prin statute) si consuetudinar (edictat prin norme interne emise de consuli) cu un drept scris (cel anterior fiind un drept cutumiar, bazat pe obiceiuri).
Prima tara care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise aplicabile pe intreg teritoriul a fost Franta.
Momentul de referinta in formarea dreptului comercial modern il constituie adoptarea, in 1807, a Codului comercial francez. Prin aceasta reglementare, anumite acte juridice, fapte si operatiuni au fost scoase de sub incidenta Codului civil, dandu-li-se o reglementare noua, corespunzatoare exigentelor comertulu Codul comercial francez a fost preluat de diferite tari (Italia, Belgia, Olanda, Spania etc.), cu adaptarile de rigoare, si adoptat ca lege comerciala proprie.
In Italia, dupa realizarea unitatii politice, prin valorificarea noutatilor in doctrina franceza, belgiana si germana, a fost adoptat in 1882 Codul comercial italian, care a fost folosit ca model si pentru Codul comercial roman din 1887.
In Germania, Codul comercial a fost adoptat in 1897 si a intrat in vigoare in 1900.
In Anglia si Statele Unite ale Americii, regulile common law-ului se aplica deopotriva, comerciantilor si necomerciantilor, fiind adoptate, insa, si legi speciale care reglementeaza institutii fundamentale ale dreptului comercial (societatile comerciale, falimentul etc.). Mai mult decat atat, in Statele Unite ale Americii a fost adoptat Codul comercial uniform (Uniform Commercial Code – U.C.C.), reglementare cu caracter federal.
2. 2. Evolutia dreptului comercial in Romania
In tara noastra, comertul a fost guvernat initial, de reguli cutumiare, fie de origine locala (obiceiul pamantului), fie de provenienta straina, ca urmare a legaturilor cu negustorii strain Primele legiuiri scrise (Pravila lui Vasile Lupu si Indreptarea Legii a lui Matei Basarab) nu cuprindeau reguli speciale pentru comert.
Acestea apar, pentru prima data, in Codul lui Andronache Donici, din 1814 (reguli referitoare la „daraverile comerciale” si „iconomicosul faliment”). O reglementare la fel de sumara se gaseste in Codul Caragea (1817) din Tara Romaneasca si in Codul Calimah (1828) din Moldova.
Regulamentele organice din Tara Romaneasca si Moldova (1831), reglementari de ordin constitutional, cuprind anumite reguli referitoare la comert, precum si dispozitii prin care se infiinteaza tribunalele de comert.
In 1840, in Tara Romaneasca a fost pus in aplicare Codul comercial francez, tradus cu unele adaptari, iar dupa unirea din 1859 se pune in aplicare o reglementare inspirata din Codul comercial francez, denumita Condica de comerciu a Principatelor Unite Romane.
Dupa adoptarea Codului comercial roman in 1887 – si azi in vigoare – care a folosit ca sursa de inspiratie Codul comercial italian din 1882, acesta a fost aplicat continuu pana in 1948, cand, trecandu-se la economia planificata centralizata, el a ramas aplicabil doar in raporturile juridice de comert exterior, insa si aici cu anumite restricti
Dupa decembrie 1989, trecandu-se la economia de piata, Codul comercial si-a redobandit toate atributele sale de principala reglementare a activitatii comerciale. Unele din dispozitiile sale, insa, sunt azi depasite. Pornindu-se de la necesitatea modernizarii institutiilor reglementate de Codul comercial, in 1990 a fost adoptata o noua reglementare a societatilor comerciale, cu abrogarea dispozitiilor corespunzatoare din Codul Comercial (Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale), precum si o lege noua privind tratamentul aplicabil comerciantilor in dificultate (Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei). Au fost adoptate, de asemenea, o serie de acte normative avand ca obiectiv crearea cadrului juridic adecvat dezvoltarii mecanismelor economiei de piata, activitatea economica fiind, in prezent, printre cele mai reglementate domenii ale vietii sociale.
3. Izvoarele dreptului comecrcial
Izvoarele dreptului comercial se impart in doua categorii: izvoare normative (izvoare formale de drept; izvoare creatoare) si izvoare interpretative (destinate interpretarii actelor normative sau a vointei partilor in raporturile juridice comerciale).
3. 1. Izvoarele normative
Izvoarele formale de drept comercial sunt: Constitutia Romaniei, Codul comercial, legile comerciale speciale si in subsidiar, Codul civil si legile civile speciale.
Constitutia Romanie Legea fundamentala a tarii reglementeaza principiile de organizare a activitatii economice. Astfel, potrivit art. 134 din Constitutie, economia Romaniei este o economie de piata. Statul trebuie sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie. Este reglementat, de asemenea, la nivel constitutional, dreptul de proprietate, fundament al activitatii economice.
Codul comercial roman in vigoare de la 1 septembrie 1887, constituie actul normativ de baza al activitatii comerciale, cuprinzand norme juridice care reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comert, comerciantii, obligatiile comerciale etc. El contine norme juridice care reglementeaza institutii proprii dreptului comercial (faptele de comert, comerciantul, contractul de comision etc.), norme care instituie derogari de la Codul civil (ex: solidaritatea codebitorilor), precum si norme care dezvolta institutii ale Codului civil (contractul de vanzare-cumparare, contractul de mandat etc.).
Legile comerciale speciale. Desi in art. 1 C. com. Nu se vorbeste decat de „legea de fata”, nu toate normele de drept comercial sunt cuprinse in Codul comercial. Au fost adoptate, in special dupa 1990, o serie de legi comerciale speciale, care ocupa un loc tot mai important intre izvoarele formale ale dreptului comercial.
Actele normative emise dupa 1990 se clasifica in:
· Legi stricto sensu;
· Decrete-legi;
· Ordonante de urgenta ale guvernului;
· Ordonante ale guvernului;
· Hotarari ale guvernului;
· Norme, regulamente si ordine adoptate sau emise de organele competente.
Codul civil si legile civile speciale. Codul civil constituie, conform art. 1 C. com., izvorul subsidiar al dreptului comercial. In realitate, insa, izvorul subsidiar al acestei ramuri de drept il reprezinta legile civile, respectiv Codul civil si legile civile speciale.
Conventiile internationale. Dezvoltarea comertului international a obligat statele sa remedieze dificultatile aparute datorita diversitatii reglementarilor interne cu privire la comert. In acest scop au fost utilizate doua procedee principale:
· Suprapunerea peste reglementarile interne, care raman in vigoare, a unor reglementari internationale uniforme, care se aplica numai in raporturile comerciale internationale;
· Uniformizarea normelor juridice, atat pe planul relatiilor internationale, cat si pe planul legislatiei nationale a fiecaruia dintre statele care au ratificat conventia.
3. 2. Izvoarele interpretative. Rolul izvoarelor interpretative este, de a servi interpretarii actelor normative sau a vointei partilor in raporturile juridice comerciale. Fac parte din aceasta categorie uzantele comerciale, doctrina si jurisprudenta.
Uzantele comerciale. Uzul (obiceiul sau cutuma) este o regula de conduita nascuta din practica sociala, folosita vreme indelungata si respectata ca o norma juridica obligatorie. Daca nu exista uzuri normative, doctrina recunoaste uzurile interpretative, conventionale, care devin aplicabile prin vointa partilor in anumite contracte individuale.
Doctrina. Solutia traditionala a fost adoptata si in dreptul comercial: doctrina nu constituie izvor formal de drept. Se admite, insa, rolul ei de instrument de interpretare a legilor comerciale si de sursa de solutii pentru legiuitor.
Jurisprudenta. Desi nici practica judiciara nu constituie izvor formal de drept, ea joaca un rol important in interpretarea legii comerciale. O pozitie speciala o ocupa deciziile curtii Supreme de Justitie in sectii unite, pronuntate, in temeiul dispozitiilor Codului de procedura civila, in judecarea recursurilor in interesul legi
TESTE!!!
TESTE DE AUTOCONTROL
Definiti notiunea de drept comercial.
Enumerati izvoarele normative de drept comercial.
Precizati care este diferenta dintre izvoarele normative si cele interpretative
Determinati obiectul dreptului comercial.
Prezentati evolutia dreptului comercial in Romania.
