Tehnica juridica constituie ansamblul mijloacelor, procedeelor, artificiilor prin care necesitatile pe care le infatiseaza viata sociala capata forma juridica (se exprima in continutul normei de drept) si se realizeaza apoi in procesul convietuirii umane.
Notiunea tehnicii legislative
Tehnica legislativa este parte constitutiva a tehnicii juridice si este alcatuita dintr-un complex de metode si procedee menite sa asigure o forma corespunzatoare continutului reglementarilor juridice.
Uneori se confunda tehnica juridica cu legiferarea (cu tehnica legislativa) printr-o reducere a sferei tehnicii juridice doar la procesul elaborarii normative.
Tehnica legislativa priveste strict construirea solutiilor normative de catre legiuitor, actiune ce se prezinta ca o sinteza si un bilant al experientelor dobandite in trecut de participantii la viata sociala, experiente filtrate din perspectiva judecatilor de valoare ale legiuitorului.
Pentru a putea intra in exercitiul practic al administrarii justitiei, stiinta legislatiei formuleaza mai intai ideile, principiile calauzitoare ale dreptului pozitiv. In acest fel, legiferarea cunoaste doua mari momente:
a) constatarea existentei situatiilor sociale ce reclama reglementarea juridica;
b) desprinderea idealului juridic care trebuie sa se aplice acestor situatii in functie de constiinta juridica a societatii.
Actiunea legiuitoare implica tendinta de schimbare, de inovare a unor solutii juridice normative noi, apreciate ca superioare sau mai bune decat solutiile de reglementare existente. Modul de apreciere al legiuitorului "scara sa proprie de valori, mijloacele de care se serveste sunt foarte variate si depind de un mare numar de factori.
Misiunea legislativa poate avea caracterul de institutie permanenta sau de delegatie ocazionala.
Regula de drept nu poate ajunge la o forma tehnica satisfacatoare sau cel putin suficienta decat prin actiunea constienta a legiuitorului.
Dreptul nu trebuie redus la o simpla punere in forma (dictata de metode si reguli tehnice specifice) a "dat"-ului social. El presupune pe langa maiestria legiuitorului, luarea in considerare a influentei sistemului de valori, fiind intr-un anumit sens - o rezultanta a acestui sistem.
Pentru acest motiv, arta de a formula legi este extrem de dificila si cere nu numai o serioasa informare ci si un sentiment de utilitate sociala si un fel de intuitie pe care nu o au decat putini oameni.
"A legifera" a devenit elementul central si definitoriu al formei de guvernamant, a devenit sinonim cu a guverna.
Alegerea procedeelor tehnice ale legiferarii apartine legiuitorului, dar ea nu poate fi nici pe departe, arbitrara.
Exista anumite principii care stau la baza actiunii de legiferare, principii deduse din reglementari constitutionale sau inscrise ca atare in metodologii de tehnica legislativa, adoptate de parlamente.
Asemenea principii sunt urmarite atat in practica normativa parlamentara cat si in activitatea desfasurata de alte organe statale cu competente normative.
