3.3.1. Generalitati
Mostenirea era guvernata de aceleasi dispozitii indiferent de categoria sociala: nu se cunosc norme aparte care sa guverneze aparte mostenirea pentru nobili sau pentru tarani.
Dreptul obisnuielnic a stabilit reguli care au reusit sa asigure cointeresarea membrilor familiei la marirea si consolidarea patrimoniului stramosesc. Urmarind sa creeze ceea ce mai tarziu se va numi bunul de familie, cutumele romanesti stabi-lesc regula ultimogeniturii: casa parinteasca revenea fiului cel mai mic, care insa era obligat sa contribuie la constructia caselor fratilor mai mari si sa-i ingrijeasca si sa-i inmormanteze pe parinti.
De cele mai multe ori patrimoniul parintilor era impartit inainte de decesul acestora. Acest sistem, care producea efecte cand antecesorii erau inca in putere, conducea la de multe ori la inexistenta sau la transarea fara probleme a litigiilor privitoare la succesiuni.
Cum am precizat deja, mostenirea avea reguli unitare atat pentru proprietarii feudali, cat si pentru taranii liberi, ale caror proprietati nu se deosebeau de ale celor dintai, prin origine, ci doar prin suprafetele stapanite, cat si pentru taranii din obstile aservite, cu deosebirea ca fondul funciar stapanit de acestia din urma nu constituia un drept de proprietate, ci unul de folosinta (un fel de ius utendi).
De cele mai multe ori patrimoniul parintilor era impartit inainte de decesul acestora. Acest sistem, care producea efecte cand antecesorii erau inca in putere, conducea la de multe ori la inexistenta sau la transarea fara probleme a litigiilor privitoare la succesiuni.
Deosebit de ceea ce se lasa ca patrimoniu succesibililor era partea sufletului, care constituia cota din mostenire lasata pentru implinirea datoriilor crestinesti dupa moarte: pomeniri si pomeni.
Mostenirea putea fi legala sau testamentara.
3.3.2. Mostenirea legala
Mostenirea legala desemna succesiunea care se facea in lipsa vreunui testament al defunctului (ab intestat). In aceste conditii erau chemati la sa culeaga patrimoniul lui de cuius in urmatoarele clase de mostenitori:
a). Mostenitori legitimi: - descendenti
- ascendenti
- colaterali
Descendentii sunt cei coboratori in linie directa din acelasi autor comun. Intre ei, cei mai apropiati trec inaintea celor mai indepartati. Dar, daca un descendent de primul grad a murit inaintea lui de cuius, copiii lui vin prin reprezentare, in concurs cu unchii si matusile. Descendentii isi imparteau bunurile per capitas, iar daca unul din ei decedase anterior lui de cuius, si lasase urmasi, mostenirea se impartea pe tulpini prin reprezentare si apoi pe capete.
Copilul din afara casatoriei (copilul natural) venea numai la succesiunea mamei sale si a rudelor acesteia (si reciproc), nu si a tatalui. Infiatul se bucura de aceleasi drepturi ca si copilul rezultat din casatorie.
Ascendentii (parintii, bunicii si strabunicii defunctului) inlaturau in general pe colaterali de la mostenire.
Colateralii cu vocatie succesorala erau atat cei privilegiati (fratii si surorile), dar si cei ordinari pana la gradul IV (verisorii primari).
b). Sotul supravietuitor. Drepturile succesorale ale so-tului supravietuitor nu pot fi prezentate cu precizie. Cota ce ii revenea varia intre ¼ si ½ din masa succesorala.
c). Autoritatea publica (domnul) culegea mostenirea in lipsa testamentului sau a rudelor lui de cuius.
Mostenirea fara succesori devenea desherenta, adica trecea in patrimoniul domnului, ulterior al domniei.
In principiu nu se facea deosebire intre sexe, dar in Tara Romaneasca si in regiunea Fagarasului (intre secolulXV si secolulXVII) regula egalitatii sexelor a fost atenuata de privilegiul masculinitatii.
Privilegiului masculinitatii impunea ca descendentii de sex masculin sa mosteneasca mosia parinteasca, iar fetele urmau sa fie inzestrate fie de parinti sau dupa moartea acestora de catre frati. Principiul feudal al masculinitatii putea fi insa eludat prin practica infratirii de mosie - institutie des intalnita in Tara Romaneasca, prezenta uneori si in Transilvania.
Pentru evitarea pradalicii (trecerea succesiunii pe seama domniei in lipsa urmasilor de sex masculin) se recurgea la fictiunea juridica, solicitata domnului, a preschimbarii fetei in baiat. Uneori se recurgea la "infratirea" descendentilor de sex diferit, tatal "infratea fetele cu feciorii" "ca sa fie frati la un loc nedespartiti", ceea ce avea drept efect crearea unui drept egal la succesiunea parintilor.
Daca defunctul lasa in urma sa copii din mai multe casatorii, succesiunea se impartea intre toti copiii sai.
Mostenirea legala a serbilor avea ca obiect in toate cele trei Tari Romane numai bunurile mobile si ameliorarile (vii, plantatii, mori etc.) pe care ei le adusesera mosiei pe care acestia lucrasera; fondul funciar apartinea proprietarului feudal. Mostenirea serbului era impartita dupa regulile dreptului comun, iar in cazul in care acesta murea fara urmasi, patrimo-niul sau revenea stapanului de mosie.
Desi dreptul cutumiar nu cunostea alte reguli de succesiune pentru nobili si altele pentru taranii liberi, totusi in Transilvania dupa cucerirea maghiara au aparut pe cale cutumiara unele norme specifice feudale, reluate apoi de dreptul scris, ce urmareau conservarea fondului funciar mostenit in stapanirea familiilor nobiliare si asigurarea transmiterii pe linie masculina a bunurilor donative primite de la rege in vederea indeplinirii unor servicii militare. De aceea, se impune pe o scara larga in materie succesorala principiul masculinitatii, justificat mai ales prin considerente militare: "femeile si fetele nu obisnuiesc si nu pot sa ostaseasca cu armele si sa lupte cu dusmanii".
3.3.2. Mostenirea testamentara
Succesiunea testamentara apare dupa consolidarea proprietatii individuale in cadrul obstilor satesti, iar folosirea testamentului pe scara din ce in ce mai larga merge paralel cu procesul de descompunere a obstii si a disolutiei treptate a proprietatii devalmase. Un factor care a influentat extinderea folosirii testamentelor a fost cel religios, care indemna pe credinciosi sa lase danii lacasurilor de cult, in special mana-stirilor, in scopuri spirituale - slujbe pentru iertarea pacatelor si odihna sufletului.
Desi principiul libertatii de a dispune de patrimoniu rezulta din normele dreptului cutumiar, totusi uneori el este reafirmat cu ocazia judecarii unor procese de catre domn sau de catre episcopat, intarindu-i astfel eficacitatea si pe cale de precedent judiciar.
Testamentul era cunoscut in documente sub numele de carte, zapis, diata.
Cele mai vechi testamente s-au facut pe cale orala, "cu limba de moarte". Testamentul putea fi intocmit si in scris ca un act solemn, fie fata de martori, al caror nume varia, fie inaintea autoritatii de stat (domnul, voievodul Transilvaniei, sfatul domnesc) sau bisericesti.
Din dorinta de a pastra bunurile de familie, testatorul folosea adesea substitutia fideicomisara prin care persoana instituita ca mostenitoare era obligata sa pastreze bunurile primite si la moartea sa sa le transmita unei terte persoane numita substituit.
Serbii puteau sa-si intocmeasca un testament numai cu privire la bunurile casnice, fara prea mare valoare economica, si la inventarul lor agricol, de imbunatatirile aduse de ei mosiei (case, plantatii, vii etc.) si asupra carora aveau un drept de folosinta. Ei nu puteau dispune in favoarea unor terti deoarece in acest fel ar fi adus un prejudiciu proprietarului feudal. In schimb, asemenea ameliorari treceau in temeiul dreptului cutumiar succesorilor lor legali pentru ca in astfel de situatii interesele stapanului de mosie nu erau stirbite.
3.3.4. Mostenirea monahilor
Mostenirea monahilor constituia o exceptie de la regula ca mostenirea se deschide mortis causa. Ruperea de lume care o presupunea monahismul determina moartea civila.
Vladicilor (episcopi, arhiepiscopi, mitropoliti), facand obli-gatoriu parte din cinul monahal, li se aplicau si lor aceste dispozitii, cu precizarea ca succesiunea revenea scaunului arhieresc ultima data ocupat.
Aceste prevederi nu erau altele decat cele stabilite de canoanele Bisericii Ortodoxe si legiuirile bizantine.
