Moduri de acordare a extradarii
Extradarea, ca act de asistenta juridica internationala pe care statele si-o acorda reciproc, este atat un act de suveranitate cat si un act jurisdictional.
Avandu-se in vedere ca extradarea este guvernata de principiul suverantitatii s-a considerat ca, competenta de a acorda sau refuza extradarea revine autoritatii guvernamentale, ceea ce face din extradarea pasiva un act politic, de guvernamant. Cu timpul acest caracter a fost diminuat sau chiar inlaturat, exradarea dabandind cu timpul un caracter mixt sau jurisdictional.
Dubla natura juridica a extradarii, act de suveranitate si act de jurisdictie a dus la conturarea in doctrina si in legislatiile statelor a trei sisteme de acordare a extradarii pasive:
-sistemul guvernamental
-sistemul mixt
-sistemul judiciar
Sistemul guvernamental, cel mai vechi, este acela in care verificarea indeplinirii conditiilor si hotararea acordarii sau refuzarii extradarii apartine guvernului.
Competenta de a solutiona cererea de extradare revine autoritatii guvernamentale in termenul pricipiului suveranitatii, extradarea inplicand si consideratii de oportunitate. Cercetarea necesara se efectueaza cu ajutorul organelor administrative sau juridice insa decizia de a se admite sau nu cererea, precum si ordinul de arestare provizorie sunt acte de guvernamant.
Regimul guvernamental a fuctionat si in dreptul romanesc pana in anul 1937 cand prin noul cod penal a fost consacrat regimul mixt.
Sistemul mixt reprezinta o imbinare intre sistemul guvernamental si sistemul jurisdictional. Acesta a intrunit cele mai multe adeziuni de-a lungul timpului considerandu-se ca este singurul care imbina armonios atributiile puterii judecatoresti cu cele ale puterii executive.
Prticularitatea acestui sistem consta in faptul ca oganele juridiciare examineaza indeplinirea printr-un aviz ce poate fi pozitiv sau negativ.
In ipoteza in care organele judiciare dau un aviz negativ, atunci acesta devine obligatoriu pentru guvern extradarea neputand fi acordata.
Daca organele judiciare constata ca extradarea poate fi acordata, deci dau un aviz pozitiv cererii de extradare, hotararea nu are caracter obigatoriu, decizia apartinand guvernului care poate admite sau respinge cererea avand in vedere si considerente de oportunitate.
Sistemul mixt introdus prima oara de Codul penal Carol al II-lea a fost mentinut si de Legea nr..4/1971 privind exradarea.
Intrarea in viguare a Constitutiei din anul 1991 a adus importante modificari si pe acest plan.
Intr-un stat de drept , drepturile si libertatile persoanelor sunt valorificate pe calea justitiei. Constitutia tine cont de aceste exigente si consacra in art. 19 alin. 3, in materia extradarii sistemul judiciar, dand in competenta instantelor de judecata dreptul de a decide asupra cererii de extradare. Hotararea instantei de judecata nu este supusa avizului Guvernului.
In lumina acestei noi reglementari, s-a considerat ca dispozitiile Legii nr. 4/1971, respectiv art. 23 au fost implicit abrogate de noua Constitutie.
Desi interpretarea vointei legiuitorului constituent nu ar fi trebuit sa ridice probleme, in practica s-au constatat dificultati determinate de necorelarea prevederilor Legii nr. 4/1971 in viguare la acea data, cu dispozitiile art. 19 alin. 3 din Constitutie.
Astfel s-a ajus la situatia in care desi Constitutia intrase in viguare de ceva vreme, extradarea inca se mai acorda de Guvernul Romaniei in baza art. 23 din Legea nr.4/1971.
Un exemplu in acest sens il constituie H.G. nr. 534/1992 prin care Guvernul Romaniei a adims cererea de extradare catre staul italian a doi cetateni turci in temeiul acestui articol.
Si daca in acest caz, gresala autoritatilor ar putea fi explicata prin intervalul scurt de timp ce trecuse de la intrarea in viguare a Constitutiei nu acelasi lucru s-ar putea spune si in cazul hotarari pronuntate in anul 1996 de Tribunalul Arad. Acesta, solicitat sa se pronunte asupra unei cereri de extradare, a solutionat-o in temeiul prevederilor art.23 din Legea nr. 4/1971.
La solutionarea recursului, Curtea de Apel Timisoara, in mod corect a aratat ca tribunalul nu poate face solutionarea cererii de extradare in baza prevederilor art. 23 - potrivit caruia competenta tribunalului este limitata doar la constatarea indeplinirii conditiilor de extradare, hotararea data avnd caracter de aviz ce se inainteaza guvernului - textul mentionat fiind abrogate tacit prin art. 19 alin.2 si 3 din Constitutie. Solutionarea cererii de extradare trebuie facuta potrivit prevederilor constitutionale, precum si ale tratatului de asistenta juridica ( Dec. pen. nr. 213/1996).
In prezent insa, aceasta chestiune nu mai este de actualitate, deoarece legea privind extradarea nr. 296/2001 consacrata sistemul judiciar de acordare a extradarii, fiind astfel in deplina concordanta cu dispozitiile constitutionale.
Sistemul judiciar denumit si sistemul anglo-american se intemeiaza pe ideea ca extradarea are in caracter de act jurisdictional, competent de a decide admiterea sau respingerea cererii de extradare fiind acordata instantelor judecatoresti, Guvernul conformandu-se hotararilor justitiei.
O problema se ridica indiferent de sistemul de extradare adoptat o constituie natura atributiilor pe care le au organele judiciare competente sa rezolve cererea de extradare.
In aceasta privinta s-au conturat doua mari sisteme: sistemul controlului sau al examenului formal si sitemul revizuirii sau al examenului material.
Pin sistem, cel al controlului presupune doar o examinare a indeplinirii conditiilor extradarii, efectuat de organele competente.
Principala obiectie care se aduce acestui sistem este aceea a superficialitatii, extradarea fiind doar o formaliatate in acest caz.
In sistemul revizuiri sau al controlului material se face o cercetare mai profunda a cauzei, organelle judiciare examinand fondul cauzei si pronuntandu-se asupra vinovatiei persoanei a carei extradare se solicita.
Acest sistem prezenat neajunsul ca produce intarzieri importante in procedura extradarii. De asemenea, examinarea fondului cauzei de catre organele statului solicitat nu poate fi realizata in cele mai bune conditii din simplu motiv ca nu intodeauna acetea detin datele complete ale cauzei.
Sistemul revizuiri astfel cum a fost el expus se aplica numai in cazul in care se solicita extradarea unei persone urmarite penal. Daca se solicita extradarea unei persone condamnate, organelor competente le revine doar atributia verificarii hotararii de condamnare si a identitatii persoanei.
Intre aceste doua siteme se alfla cel practicat de tarile nordice, si anume, folosirea sitemului revizuirii numai atunci cand extradarea este ceruta in baza unui mandat de arestare.
In lupta contra fenomenului infractional, extradarea are rol deosebit fiind forma de asistenta la care statele recurg frecvent in activitatea de prevenire si reprimare a infractiunilor si in special a terorismului.
De aceea este important sa existe un cadru legal capabil a raspunde in mod eficient solicitarilor la care este supus. O legislatie clara care permite o solutionare rapida si eficienta a cererilor de extradare contribuie la o buna infaptuire a justitiei penale.
Aparitia Legii nr. 296/2001 a ramas in mare masura, dupa parerea specialistilor , cerintele de reglementare a procedurii extradarii in conformitate cu prevederile Constitutiei si conventiilor international la care Romania este parte. Asupra acestei legi s-a simtit mai ales influenta Conventiei Europene de Extradare, in unele cazuri legiuitorul adoptand solutii asemanatoare acasteia ( de exemplu in problema infractiunilor politice, militare sau fiscale ). Un aspect pozitiv il prezinta si introducerea pentru prima data in legislatia romaneasca a institutiei extradarii volunatre, care este de natura a aduce mai multa simplitate si eficienta procesului de extradare.
Cu toate acestea, in practica s-au observat anumite lacune ale legii, precum si practice neconforme cu spiritul si chiar cu litera acestei regelementari. Astfel, s-a omis sa se reglementeze odata cu extradarea voluntara si posibilitatea ca persoana extradabila care isi da constimtamantul la extradare sa declare ca renunta si la aplicarea regulii specialitatii.
Introducerea acestei prevederi in legea romana ar duce la evitarea situatiilor in care statul soclicitant, ulterior predarii este obligat sa revina cu cerere privind acordarea consimtamantului pentru extinderea obiectului extradarii. Dispozitii asemanatoare se gasesc de altfel, in majoritatea legilor statelor membere al Uninii Europene.
De asemenea in doctrina s-a invederat eludarea in mod constant in practica a dispozitiilor art. 4 si in Legea nr. 296/2001, potrivit caruia: “ In cazul in care curtea de apel competenta, pe baza mandatului de arestare sau de executare dat in urmarire generala, considera ca extradarea se impune in conditii de urgenta, solicita, Biroul roman pentru Interpol sau pe alta cale legala, arestarea provizorie a urmaritului, instiintand de indata despre aceasta Ministerul Justitiei”.
In practica, Inspectoratul General al Politiei prin Biroul National Interpol si Relatii Internationale, solicita din oficiu arestarea provizorie in vederea extradarii ori de cate ori o persoana data in urmarire internationala, in baza unui mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii, este localizata pe teritoriul unui stat strain.
O astfel de procedura poate avea urmari nefaste cum ar fi constatarea ulterioara a neindeplinirii conditiilor legale pentru solicitarea extradarii ori tragerea la raspundere a persoanelor din cadrul institutiilor abilitate si solicitarea de despagubiri civile. De aceea, se impune de indata renuntarea la aceasta “cutuma” si intrarea in legalitate.
Prin Legea nr. 296/2001 s-a realizat o regelmentare unitara si moderna a institutiei extradarii oferindu-se astfel premisele unei solutionari eficiente a problemelor ce se ridica in practica judiciara.
