De regula, ascultarea martorilor parcurge in trei etape, si anume:
a) verificarea identitatii si ascultarea cu privire la datele personale;
b) relatarea libera sau spontana ori ascultarea ori ascultarea povestirii martorilor;
c) adresarea de intrebari si ascultarea raspunsurilor sau ascultarea dirijata.
In cadrul primei etape, martorul este solicitat sa raspunda la intrebarile ce i se adreseaza cu privire la datele de identitate -- nume, prenume, adresa, ocupatie, urmarindu-se si confruntindu-se raspunsurile acestuia cu mentiunile din actul de identitate prezentat de martor la cererea organului de urmarire penala.
Nu pot fi citati si ascultati ca martori:
. persoanele care, din cauza defectelor fizice sau psihice, nu sint in stare sa inteleaga just imprejurarile care au importanta pentru cauza si sa faca referitor la ele declaratii exacte si juste;
. aparatorii, colaboratorii birourilor de avocati - pentru constatarea unor date care le-au devenit cunoscute in legatura cu adresarea pentru acordarea de asistenta juridica sau in legatura cu acordarea acesteia;
. persoanele care cunosc o anumita informatie referitoare la cauza in legatura cu exercitarea de catre ele a atributiilor de reprezentanti ai partilor;
. judecatorul, procurorul, reprezentantul organului de urmarire penala, grefierul - cu privire la circumstantele care le-au devenit cunoscute in legatura cu exercitarea de catre ele a atributiilor lor procesuale, cu exceptia cazurilor de participare la retinere in flagrant delict, de cercetare a probelor dobindite prin intermediul lor, erorile sau abuzurile la efectuarea procedurii in cauza respectiva, de reexaminare a cauzei in ordinea de revizie sau de restabilire a dosarului pirdut;
. jurnalistul - pentru a preciza persoana care i-a prezentat informatia cu conditia de a nu-i divulga numele, cu exceptia cazurilor in care persoana binevol doreste sa depuna marturii;
. slujitorii cultelor - referitor la circumstantele care le-au devenit.
Persoanele mentionate in punctele 5 si 7 pot fi citate si ascultate ca martori numai in cazul cind aceasta informatie este absolut necesara pentru prevenirea si descoperirea infractiunilor deosebit de grave sau exceptional de grave.
Persoanele care cunosc anumite circumstante despre cauza respectiva in legatura cu participarea lor la procesul penal in calitate de aparator, reprezentant al partii vatamate, partii civile sau partii civilmente responsabile sint in drept, in cazuri exceptionale, cu consimtamintul persoanei interesele careia le reprezinta, sa faca declaratii in favoarea ei, insa darea declaratiilor in aceste cazuri exclude participarea lor ulterioara in procedura acestei cauze.
In cazurile necesare, pentru a rezolva chstiunea daca o persoana este capabila sa inteleaga just circumstantele care reprezinta importanta pentru cauza si sa faca in privinta lor declaratii juste, organul de urmarire penala, iar la cererea partilor, si instanta pot invita un expert.
Odata edificata cu privire la identitatea persoanei chemate sa depuna in calitate de martor, organul de urmarire penala este obligat sa intrebe pe martor daca este sot sau ruda apropiata cu vreuna din parti si, in caz afirmativ, sa-i aduca la cunostinta ca nu este obligat sa depuna. De asemenea, martorul este intrebat in ce raporturi se afla cu partile si daca a suferit vre-o paguba de pe urma savirsirii infractiunii. Aceste intrebari au menirea de a stabili raporturile ce exista intre martori si parti si interesul pe care acestea l-ar avea in cauza penala respectiva, cunostinte necesare atit pentru stabilirea tacticii de ascultare, cit si pentru aprecierea declaratiilor martorului.
Momentul urmator in cadrul acestei etape priveste aducerea la cunostinta a persoanei audiate ca va fi audiat ca martor fiindu-i explicate drepturile si obligatiunile prevazute de art. 90 Cod Procedura Penala, inclusiv si preintampinat pentru raspunderea ce o poarta pentru refuzul sau eschivarea de a face declaratii conform art. 313 Cod Penal si pentru declaratiile mincinoase cu buna stiinta conform art.312 Cod Penal.
In articolul 90 a Codului de Procedura Penala sunt stipulate obligatiile martorului si drepturile lui.
Martorul este obligat:
. sa se prezinte la citarea organului de urmarire penala sau a instantei pentru a face declaratii si a participa la actiuni procesuale;
. sa faca de claratii veridice, sa comunice tot ce stie in legarura cu cauza respectiva si sa raspunda la intrebarile puse, sa confirme, prin semnatura, exactitatea declaratiilor sale incluse in procesul verbal al actiunii procesuale sau anexate la acesta;
. sa prezinte, la cerere organului de urmarire penala sau a instantei, obiecte, documente, mostre pentru cercetarea comparativa;
. sa accepte, la cererea organului de urmarire penala, examinarea corporala;
. la cererea organului de urmarire penala, sa fie supus unei expertize in conditii de ambulator pentru verificarea capacitatii de a intelege corect circumstantele care urmeaza sa fie constatate in cauza respectiva si de a face declaratii juste in cazul in care sunt temeiuri verosimile pentru a pune la indoiala o asemenea capacitate;
. sa se supuna dispozitiilor legale ale organului de urmarire penala sau ale presedintelui sedintei de judecata;
. sa nu paraseasca sala de sedinte fara permisiunea presedintelui sedintei
. sa respecte ordinea stabilita in sedinta de judecata.
Martorul are dreptul:
. sa stie in legatura cu care cauza este citata;
. sa ceara recuzarea interpretului, traducatorului care participa la audierea sa;
. sa inainteze cereri;
. sa refuze de a face declaratii, de a prezenta obiecte, documente, mostre pentru cercetare comparativa sau date daca acestea pot fi folosite ca probe care marturisesc impotriva sa sau a rudelor sale apropiate;
. sa faca declaratii in limba materna sau in alta limba pe care o poseda; sa ia cunostinta de declaratiile sale inregistrate, sa ceara corectarea sau completarea declaratiilor sale;
. la depunerea declaratiilor,sa utilizeze documente ce contin calcule complicate, denumie geografice si alta informatie care este dificil de a o expune din memorie, notite asupra amanuntelor greu de retinut; sa ilustreze declaratiile sale cu scheme, desene grafice ;
. la participarea la actiuni procesuale din cadrul urmaririi penale, sa fie asistat de un aparator ales de el ca reprezentant,
. sa scrie personal declaratiile sale in procesul-verbal al audierii din cadrul urmaririi penale;
. sa ceara compensarea cheltuielilor suportate in cauza penala si repararea prejudiciului cauzat de actiunile ilegale ale organului de urmarire penala sau ale insatntei
. sa i se restituie bunurile ridicate de organul de urmarire penala sau prezentate de el insusi in calitate de probe, sa primeasca documentele, ce ii apartin, in original.
Parcurgind aceasta etapa, organul de urmarire penala, pe linga faptul ca isi indeplineste obligatiile prevazute de legea procesuala penala, are posibilitatea sa studieze martorii, sa urmareasca modul in care reactioneaza fata de situatia in care se afla, sa desprinda concluzii pretioase pentru adoptarea tacticii de ascultare.
Adoua etapa incepe prin adresarea unei intrebari generale, denumita intrebare tema - de natura a da posibilitatea martorilor sa declare tot ceea ce stiu in legatura cu faptele sau imprejurarile pentru a caror lamurire au fost solicitati sa depuna.
De exemplu: " Aratati ce cunoasteti in legatura cu accidentul de circulatie produs la data de . . . in locul . . .?" ori: " Ce cunoasteti in legatura cu imprejurarile savirsirii furului din data de . . . in paguba . . .?"
Adresindu-li-se o asemenea intrebare generala, martorii au posibilitatea sa povesteasca faptele, imprejurarile in succesiunea lor logica, firesca, sa prezinte tot ce cred ca ar interesa cauza, fara ca relatarea sa fie limitata prin interventiile celui ce conduce ascultarea. Relatarea libera sau spontana ofera si alte avantaje. Astfel, povestind ceea ce considera ca ar interesa organul de urmarire penala, martorii pot prezenta si unele fapte, date, imprejurari, detalii necunoscute pina atunci, cu importanta pentru cauza ori elemente din care sa rezulte savirsirea altor infractiuni de catre cei cu privire la activitatea carora au fost chemati sa faca declaratii.
Pe parcursul povestirii, cel ce conduce activitatea are posibilitatea sa studieze pe martori, so observe modul cum isi formuleaza expunerile, siguranta cu care prezinta faptele sau imprejurarile, ezitarile ori omisiunile ce apar, incercarile de a completa anumita lacune din succesiunea faptelor, interesul acestora de a depune intr-un anumit mod. Studierea martotilor in acesta etapa, observatiile pe care le face pe parcursul povestirii trebuie sa constituie pentru organul de urmarire penalatemeiul adoptarii tacticii de urmat in urmatoarea etapa, aceea a adresarii de intrebari si ascultarii raspunsurilor.
Un rol deosebit pentru clarificarea problemelor prin relatarea libera il are atmosfera propice povestirii martorilor, realizata de catre cel ce conduce ascultarea. Pentru aceasta ascultarea trebuie sa fie facuta cu rabdare, calm si atentie. Martorii nu trebuie sa fie intrerupti decit in mod exceptional, cind relatarile lor nu au legatura cu cauza si atunci numai cu recomandarea de a se referi la obiectul cauzei. Organul de urmarire penala nu trebuie sa aprobe, sa dezaprobe sau sa faca aprecieri cu privire la posibilitatile martorilor de a percepe, memora si reproduce faptele si imprejurarile cu privire la care sunt ascultati. Cu atit mai mult este interzisa apostrofarea martorilor pe parcursul relatarii. O asemenea atitudine nu face decit sa puna pe martori in dificultate, sa-i inhibe, sa-i ideparteze ori sa determine pozitia refractara a acestora, cu efect direct asupra calitatii declaratiei.
Ascultind povestirea, organul de urmarire penala sa-si noteze - in mod discret - atit faptele, imprejurarile, datele destinate a fi consemnate in declaratiile martorilor, cit si problemele, aspectele neclare, omisiunule etc. cu privire la care constata ezitari sau contraziceri, urmind ca pe marginea lor sa fie formulate intrebari pentru etapa ascultarii dirijate.
Prin alte avantaje ale relatarii libere ori spontane, oferite de practica judiciara, amintim:
-- evidentierea limitelor cunostintelor martorilor cu privire la imprejurarile cauzei si persoana care a savirsit infractiunea.
Desi martorii au perceput in intregime imprejurarile comiterii faptei, totusi, din cauze obiective sau subiective, ei nu pot face declaratii cu privire la multe aspecte. Reamintim aici rolul conditiilor de timp si spatiu in care s-a realizat perceperea si cel al atentiei in formarea declaratiilor, desi multitudinea factorilor obiectivi si subiectivi ce pot interveni este mult mai larg.
-- reducerea considerabila a influientei pe care organul de urmarire penala o poate exercita asupra martorilor. S-a constatat ca solicitarea martorilor de a povesti tot ceea ce stiu in legatura cu cauza si cu persoana faptuitorului sporeste increderea , atit in organul judiciar, cit si in ei insisi.
Asemenea sentiment de incredere se reflecta, de regula, pozitiv in declaratiile martorilor, acestea cautind sa justifice atitudinea organului de urmarire penala fata de ei.
-- evidentierea posibilitatilor de exprimare a martorilor. Lipsa unui cadru impus ofera posibilitatea unei naratiuni spontane, insotita de expresii particulare, de intonatie si gestica proprie martorilor, toate acestea fiind de un real folos pentru organul judiciar atit in timpul ascultarii, cit si in procesul aprecierii declaratiilor.
-- posibilitatea oferita organului de urmarire penala de a face aprecieri cu privire la nivelul de dezvoltare a proceselor psihice, temperamentul, starea de emotivitate si gradul de cultura ale martorilor.
Audierea martorului se face, de regula, in timpul zilei. In cazuri exceptionale, audierea poate fi efectuata in timpul noptii, cu indicarea motivelor in procesul verbal respectiv.
Durata audierii neintrerupte a martorului nu poate depasi 4 ore, iar durata generala in aceeasi zi,nu pota depasi 8 ore.
Ascultarea poate lua sfirsit atunci cind in cadrul relatarii libere martorii au lamurit complet toate faptele sau imprejurarile pentru care au fost solicitati sa depuna. Astfel de situatii se intilnesc in cazul martorilor de buna-credinta ce au perceput si memorat complet si fidel imprejurarile la care au asistat si reusesc sa redea cu usurinta, in timpul ascultarii, cele percepute si retinute.
Pentru martorii care au perceput si memorat corect ori nu reusesc sa redea in timpul ascultarii faptele cunoscute, precum si pentru cei de rea-credinta, in mod obligatoriu, se parcurge si la cea de-a treia etapa a ascultarii.
A treia etapa este facultativa spre deosebire de primele doua, care sunt obligatorii.
Tactica ascultarii in aceasta etapa se stabileste avinduse in vedere, in principal, pozitia martorilor ascultati. In cazul martorilor de buna-credinta, care in cadrul relatarii libere au avut omisiuni, probleme insuficient clarificate, concluzii ori afirmatii contradictorii, li se vor adresa intrebari de verificare si precizare pe marginea acestor aspecte. Aceste intrebari sunt adresate cu scopul de a ajuta martorii sa-si aminteasca detaliile necesare lamuririi complete a imprejurarilor cu privire la care sunt ascultati, sa-si formuleze declaratia clar si precis pentru a avea valoare in cauza. Intrebarile care li se adreseaza pot fi din cele prevazute in planul intocmit pentru ascultare ori pot fi formulate i raport cu continutul povestirii libere.
Principalele avantaje ale ascultarii dirijate:
-- inlatura confuziile si contrazicerile pe care martorii le-au facut in povestirea libera. Prin intrebari adecvate si bine formulate nu numai ca se inlatura contrazicerile si confuziile, dar pot fi stabilite si cauzele acestora;
-- elimina posibilitatea martorilor de a se abate de la imprejurarile care intereseaza cauza sau de a se opri la probleme ne semnificative, ignorind pe cele esentiale;
-- ofera posibilitatea celui care a condus ascultarea de a ajuta martorii sa-si aminteasca unele imprejurari uitate;
-- constituie metoda de baza in demascarea martorilor de rea-credinta, care, in mod deliberat, vor sa ascunda anumite imprejurari necunoscute;
-- constituie un mijloc important pentru obtinerea de date necesare cunoasterii personalitatii martorilor, precum si a sentimentelor pe care acestea le nutresc fata de fapta sau faptuitor.
Principalele dezavantaje ale ascultarii dirijate sunt:
-- nu permite evidentierea limitelor cunostintei martorilor, acestea straduindu-se sa raspunda cit mai exact la intrebarile ce sunt adresate;
-- martorii pot crede ca organului judiciar ii sunt cunoscute deja toate imprejurarile cauzei, ceea ce ii determina sa nu-si extinda raspunsul lor si asupra altor date pe care le detin, ce nu sunt reclamate de intrebare. Evident, o asemenea situatie apare cind etapa relatarii libere, fie ca a fost tratata cu superficialitate, fie ca a fost total inlaturata, trecindu-se direct la ascultarea pe baza de intrebari;
-- cel mai mare neajuns al ascultarii prin adresare de intrebari il constituie gradul mare de sugestibilitate al intrebarilor.
Uneori, chiar si intrebarile cele mai inofensive pot determina declaratii neveridice. De exemplu, din motive obiective, martorii nu au perceput anumite imprejurari cu privire la care, daca sunt intrebati, de teama sa nu fie considerati de rea-credinta, improvizeaza sau completeaza golurile cu deductii logice.
Intrebarile care pot fi folosite la ascultarea martorilor se stabilesc pentru fiecare martor in parte, in raport cu particularitatile cauzei, cu pozitia martorilor, continutul relatarii libere, cu problemele sau aspectele care trebuie sa fie clarificate, precizate , verificate.
Modul in care sunt formulate intrebarile, indiferent de natura lor, influenteaza raspunsurile martorului.
Pentru a diminua sau elimina influenta pe care ar putea s-o exercite, intrebarile trebuie sa fie: directe, scurte, logice, clare - atit in forma, cit si in continut - , sa tina seama de nivelul de pregatire a martorilor.
Este interzis a se adresa martorilor intrebari de natura sa impiedice aflarea adevarului in cauza, prin care: ii pune in dificultate, ii sugestioneaza, li se solicita sa faca aprecieri referitoare la clarificarea faptelor ce constituie obiectul declaratiilor, la gradul de vinovatie a persoanei cu privire la care sunt ascultati. Intrebarile sugestive contin intr-o masura mai mare sau mai mica raspunsul pe care urmeaza sa-l dea martorii.
Uneori, din motive multiple unele persoane nu reusesc sa prezinte faptele si imprejurarile pe care le cunosc. Cunoscind bine psihologia martorilor, stabilind motivele pentru care nu reusesc sa decalare cele cunoscute, organul de urmarire penala trebuie sa-i ajute sa-si aminteasca, sa reconstituie mintal si sa redea faptele si imprejurarile percepute si memorate. In acest sens, un rol deosebit il au intrebarile ajutatoare.
Probleme deosebite se ridica in cazul martorilor despre care se detin date ca sunt de rea-credinta ori care au dovedit aceasta pe parcursul primelor doua etape ale ascultarii. In cazul unor astfel de martori parcurgerea celei de-a treia etape a ascultarii este obligatorie.
Ascultarea martorilor trebuie condusa si desfasurata intr-o astfel de maniera incit sa se ajunga la determinarea acestora sa declare adevarul. Tactica de ascultare stabilita urmareste un dublu scop, pe de o parte, lamurirea problemelor cauzei, iar, pe de alta parte, prevenirea savirsirii infractiunii de marturie mincinoasa. Pentru realizarea acestor scopuri, organul de urmarire penala trebuie sa stabileasca motivele care determina pe martori sa declare mincinos.
Cunoasterea temeinica a dosarului cauzei, cunoasterea martorilor - efectuata atit anterior, cit si pe parcursul desfasurarii acestei activitati -, sint de natura a dezvalui ce a determinat marturia mincinoasa si ofera posibilitatea celui care conduce ascultarea de a stabili corect tactica de urmat in ascultare, de a actiona in cunostinta de cauza, aratind martorilor motivele ce-i determina sa ascunda sau sa denatureze adevarul, sa le explice efectele unei asemenea conduite, sa sensibilizeze acele resorturi ale personalitatii lor care sa-i convinga de necesitatea de a face declaratii conforme cu realitatea. In cazul acestor martori, pregatirea in vederea ascultarii trebuie sa aiba in vedere formularea de intrebari cit mai multa si cit mai variate, in rindul carora cele de detaliu sa ocupe un loc principal. In planul intocmit pentru ascultarea unor astfel de martori, intrebarile pe mai multe variante, cele de rezerva ori cele care sa oblige martorii sa furnizeze amanunte de natura a asigura verificarea afirmatiilor facute trebuie sa stea, in mod special, in atentia organelor de urmarire penala.
O categorie de martori la audierea carora este nevoie de o tactica speciala sunt minorii. Cu prilejul ascultarii si aprecierii declaratiilor martorilor minori, organul de urmarire penala trebuie sa tina cont de virsta si gradul de dezvoltare psihico-intelectuala ale acestora, de ele depinzind posibilitatile si capacitatea de percepere si intelegere a faptelor si fenomenelor la care au asistat. De asemenea, nu trebuie omisa inclinatia acestora spre fantezie, concretizata in tendinta de a exagera anumite aspecte pe marginea celor percepute si memorate.
Ascultarea minorilor care nu au implinit virsta de 14 ani se face in prezenta unuia dintre parinti, a tutorelui sau a persoanei careia au fost incredintati spre crestere si educare care in cadrul urmaririi penale este numit reprezentant legal al martorului minor.
Reprezentantul legal al martorului minor are dreptul sa stie despre citarea de catre organul de urmarire penala sau de instanta a persoanei interesele careia le reprezinta, sa o insoteasca si sa asiste la actiunile procesuale cu participarea acestuia
Reprezentantul legal al martorului minor, luind parte la efectuarea actiunilor procesuale are dreptul:
-- cu permisiunea organului de urmarire penala sau a instantei, sa se adreseze persoanei interesele careia le reprezinta cu intrebari, observatii, indrumari;
-- sa inainteze cereri;
-- sa faca obiectii impotriva actiunilor organelor de urmarire penala si sa cera includerea obiectiilor sale in procesul-verbal respectiv;
-- sa faca obiectii impotriva actiunilor presedintelui sedintei de judecata;
-- sa ia cunostinta de procesul-verbal al actiunilor procesuale la care el impreuna cu persoana interesele careia le reprezinta au participat in cauza data si sa ceara completarea lui sau includerea obiectiilor sale in procesul-verbal respectiv;
-- sa invite pentru persoana interesele careia le reprezinta un avocat in calitate de reprezentant.
O problema deosebit de importanta ce se ridica cu ocazia ascultarii minorilor o constituie modul in care trebuie sa se poarte discutiile, in sensul ca vocabularul folosit trebuie sa se situeze la nivelul de intelegere al acestora. Dat fiind pericolul mare al sugestionarii minorilor in cursul ascultarii, trebuie manifestata maxima atentie la modul in care sunt formulate si adresate intrebarile. Consemnarea declaratiilor trebuie sa se faca la nivelul de intelegere a minorilor, folosindu-se, pe cit este posibil, expresiile, termenii specifici folositi de catre acestea.
Declaratiile martorilor trebuie verificate, pe de o parte, prin compararea continutului acestora cu celelalte mijloace de proba - verificate - administrate in cauza, iar pe de alta parte, prin efectuarea diverselor activitati de urmarire penala.
Astfel, declaratiile martorului pot fi verificate prin ascultarea altor martori, a partii vatamate ori chiar a invinuitilor sau inculpatilor implicati in cauza. Cind exista contraziceri esentiale, fie intre declaratiile diferitor martori, fie intre declaratiile martorilor si ale partilor, se foloseste confruntarea.
Aprecierea probelor constituie etapa finala a activitatii organelor de urmarire penala. Aprecierea declaratiilor martorului reprezinta rezultatul verificarii lor si al concluziilor formulate privind existenta sau inexistenta faptelor rezultate din declaratiile respective. Astfel spus, in esenta, aprecierea declaratiilor martorilor consta in stabilirea sinceritatii si veridicitatii lor. Sinceritatea si veridicitatea sunt aspecte diferite. Buna-credinta a martorului asigura obtinerea unor declaratii sincere, ceea ce nu inseamna intotdeauna, ca sunt si veridice. Sinceritatea declaratiilor martorilor depinde de personalitatea acestora, de convingerile intime ca tot ceea ce afirma reprezinta adevarul. Veridicitatea declaratiilor insemna corespondenta intre faptele relatate si cele petrecute in realitate, de unde concluzia ca in procesul ascultarii martorilor trebuie sa se urmareasca nu numai obtinerea unor declaratii sincere, ci si veridice.
Declaratiile martorilor se apreciaza in colaborare cu intregul material probator administrat in cauza. Numai in masura in care acestea sunt confirmate de celelalte materiale verificate ale cauzei, se poate afirma ca ele reflecta realitatea.
