Teoria generala a dreptului fiind cea mai generala dintre ramurile stiintelor juridice, are si un important rol metodologic, asigurand unitatea metodologica a cercetarii stiintifice in cadrul acestor discipline.
In prezent asistam la dezvoltarea a doua tendinte in stiintele juridice: pe de o parte diversificarea si particularizarea stiintelor juridice, iar pe de alta parte, un proces de integrare si de desfasurare, in special pe plan metodologic, si care consta in egalizarea nivelului dezvoltarii si exactitatii metodelor folosite in stiintele juridice.
Teoria generala a dreptului ofera celorlalte discipline juridice posibilitati integrative si in acelasi timp, prin aceasta creste capacitatea ei de sinteza in raport cu disciplinele de ramura.
Teoria generala a dreptului foloseste anumite metode concrete de cercetare:
a)metoda istorica - stiinta dreptului este prezentata in evolutia sa in decursul timpului, studiind modul in care s-au format o serie de ategorii juridice si de concepte de drept cu care se opereaza astazi, cum ar fi: tipul de drept, esenta dreptului, forma dreptului, functiile dreptului;
b) metoda logica - reprezentand o totalitate de procedee sau operatii metodologice si gnoseologice prin care se creaza posibilitatea surprinderii structurii si dinamicii interne a formei obiective a dezvoltarii sociale. Logica este aplicabila unei sfere largi de probleme juridice cum ar fi: definitiile legale, conceptele juridice, sistematizarea normelor de drept, elementele structurale ale unei institutii sau ale unor concepte.
