Sectiunea 1 - Teoria generala a izvoarelor de drept
I. Definitie. Clasificare
Norma juridica reprezinta vointa de stat, fie ca aceasta este edictata chiar de organele competente ale statului, fie ca, fiind creatia altui subiect, este doar recunoscuta, sanctionata de stat. In ambele cazuri, norma juridica se deosebeste de alte reguli de conduita sociala si prin aceea ca ea poate fi impusa, la nevoie, de catre organele de stat. Tinand cont de aceste elemente ce constituie diferenta specifica, precum si de faptul ca norma juridica este o regula sociala - acesta fiind genul proxim - putem defini norma juridica drept o regula sociala (generala si impersonala) care exprima o vointa de stat si care poate fi realizata, la nevoie, cu ajutorul organelor de stat.
Sursa dreptului, fie ca e vorba de drept pozitiv, sau de drept subiectiv, il constituie norma juridica. Sursa normei juridice este insa variata. De aceea, si sensurile notiunii de « izvor de drept » sunt variate. Putem antama aceasta chestiune atat la un nivel general, cat si la modul concret.
Distinctia cea mai des intalnita este aceea intre izvoarele de drept formale si cele materiale.
Izvoarele formale ale dreptului sunt formele de exprimare a normelor juridice, pe cand izvoarele materiale, sau fundamentul dreptului se refera la sursele de configurare a dreptului, la factorii care determina insusi fenomenul juridic. Astfel, un izvor principal al dreptului, in sens material, il constituie, fara indoiala, politica partidului majoritar; si constiinta juridica reprezinta un alt izvor de drept, in sens material.
Problema izvoarelor dreptului in sens material nu constituie preocuparea «teoriei generale a dreptului », ci a «filosofiei juridice». Ea a constituit subiectul cercetarilor unor doctrinari precum G. Ripert , in lucrarea Fortele creatoare ale dreptului, ale lui Fr. Geny , in Stiinta si tehnica in dreptul privat pozitiv. Acesta din urma porneste in lucrarea sa de la ideile dezvoltate de Laband care vorbeste despre constantele dreptului, despre «dat» in drept. Aceeasi idee este dezvoltata la noi in tara de Anita Naschitz in volumul Teorie si tehnica in procesul de elaborare a dreptului . Toate aceste contributii incearca sa dezvaluie, pe de o parte, ceea ce se impune celui ce creeaza dreptul si sa evidentieze ceea ce nici legislatorul nu poate ocoli, iar pe de alta parte, aspectele asupra carora legiuitorul poate efectiv sa intervina. Se considera ca reprezinta « dat » in drept conditiile reale (ale vietii materiale), conditiile istorice, conditiile rationale si cele ideale, care tin de constiinta individuala si colectiva. Restul poate fi « construit » in drept.
O alta distinctie se face intre izvoarele de drept directe (imediate) si cele indirecte (mediate), care pot fi aplicate doar prin intermediul primelor. Apoi izvoarele de drept pot fi, in functie de forma in care apar, scrise sau nescrise, iar in functie de sursa lor si de forta lor juridica - oficiale, atunci cand provin de la un organ de stat, sau neoficiale, in celelalte cazuri, dar si interne, cand provin dintr-o sursa nationala, sau externe, cand sunt creatie internationala.
Se mai vorbeste, in functie de alte criterii, despre izvoare sociologice, istorice, juridice sau materiale.
Disciplina pe care o studiem impreuna se preocupa de izvoarele dreptului in sens formal, adica de modul de exprimare a dreptului, de modalitatea de instituire sau recunoastere de catre puterea de stat a normelor juridice in procesul de creare a dreptului . Acestea pot fi scrise, cum sunt legile, deciziile judecatoresti, conventiile internationale etc., sau nescrise, asa cum sunt cutumele. De asemenea, ele pot fi izvoare directe (imediate), sau indirecte (mediate), acestea din urma devenind izvoare ale dreptului prin intermediul celor directe. Cutuma sau echitatea sunt exemple de asemenea izvoare mediate in dreptul pozitiv romanesc actual. De asemenea, izvoarele dreptului pot fi interne sau externe, dupa cum sunt adoptate in interiorul statului, sau sunt rezultatul colaborarii internationale, asa cum este cazul tratatelor internationale. Indiferent de faptul ca sunt creatia statului, in totalitate, sau sunt rodul negocierilor cu alte state, in ambele cazuri vorbim despre norme juridice, pentru ca ambele reprezinta vointa de stat .
II. Teoria generala a izvoarelor de drept
Intrebarea care se pune este «unde gasesti norma care guverneaza relatia sau situatia data ?».
Problema izvoarelor de drept in sens formal, tehnic-juridic, adica a formei de exprimare a normei juridice, poate fi abordata atat la un nivel general, cat si la un nivel concret.
La nivel general, incercam sa raspundem la intrebarea «unde isi au locul normele ce pot fi aplicate, la nevoie, cu ajutorul organelor de stat ?»
O analiza diacronica precum si sincronica a izvoarelor de drept ne conduce la ideea ca obiceiul juridic, actul normativ juridic, practica judecatoreasca, doctrina, contractul, actele normative non-juridice, echitatea si analogia au constituit, in diferite epoci istorice si state izvoare de drept.
a). Cutuma sau obiceiul juridic constituie cel mai vechi izvor de drept si este o sursa nescrisa a dreptului constand intr-un uz ce e respectat o perioada mai indelungata, fiind considerat obligatoriu.
Diferenta dintre obicei, obisnuinta si uz - la N. Popa, p.128
Cutuma poate fi sanctionata, recunoscuta de catre stat printr-o dubla modalitate: fie sa fie aplicata direct de catre instante, situatie in care cutuma apare ca izvor direct, asa cum este cazul tarilor cu sistem juridic anglo-saxon, fie sa se faca referire la cutuma intr-un act normativ scris, cum este cazul art. 600 si urm. din Codul Civil, situatie in care vorbim despre cutuma ca izvor mediat de drept. Desi cutuma este, prin excelenta, un izvor nescris, culegerile de cutume au capatat forma scrisa, cum au fost Oglinda Saxona din 1230, Asezamintele lui Ludovic cel Sfant, din 1270, Pravila Rusa din sec. IX-XIII .
Ca si aparitia unei cutume, incetarea aplicarii ei are loc tot in urma unui proces lent, prin non-uzajul ei treptat si repetat, ceea ce in limbajul juridic poarta numele de cadere in desuetudine .
A se vedea cutuma in dreptul international public - chiar cu caracter obligatoriu in anumite subramuri ale dr international public
b). Actul normativ juridic
Actul normativ poate fi politic, moral, juridic (atunci cand cuprinde norme juridice) etc. Actele normative juridice reprezinta o manifestare unilaterala de vointa a unui organ competent de stat ce cuprinde reguli de conduita care produc efecte erga omnes si care pot fi aduse la indeplinire, la nevoie, prin forta de constrangere a statului. Acestea reprezinta cel mai important izvor de drept. Actele normative de alta natura decat juridica pot fi izvoare de drept doar mediat.
Actele juridice sunt manifestari de vointa ce produc efecte juridice. Ele pot fi normative sau nenormative, adica individuale. Daca actele juridice individuale, fie ca sunt creatia particularilor, sau a organelor de stat, produc efecte doar fata de un numar limitat de persoane determinate, actele juridice normative constituie o manifestare de vointa etatica ce contine reguli de conduita, adica dispozitii generale si impersonale. Actul normativ juridic constituie cel mai important izvor de drept.
Asemenea acte au existat din cele mai vechi timpuri, in Sumer (Lipit-Istar, Ur-Nammu), Mesopotamia (Codul Hammurabi - sec. XVIII i.H.), India (Legea lui Manu - sec. III i.H.), China (Legea Mu), Grecia Antica (Legile lui Solon - sec VII i.H.), Imperiul Roman (Legea celor XII Table - sec. V i.H.) etc. Ele erau, in cea mai mare parte, o culegere de cutume cu tenta religioasa. In Evul Mediu, importanta legii creste in detrimentul cutumelor, procesul intensificandu-se odata cu centralizarea statelor. Sunt cunoscute astfel, Codul penal Carolina in Germania (1592), Codul maritim (1673) si Codul comercial (1681) in Franta, Pravilniceasca condica (1780) si Codul Caragea (1818), la noi.
Epoca de glorie a actului normativ juridic a inceput in secolul al XIX-lea, cu Codurile lui Napoleon. Astazi, chiar si in sistemul de common-law (anglo-saxon) cel mai important izvor de drept este actul normativ scris.
c). Practica judecatoreasca (precedentul judiciar sau jurisprudenta)
La inceput, judecatorii nu aveau la indemana legi scrise. Judecatorul era si creatorul regulii de drept. Astfel, hotararea data de judecator, intr-un domeniu, devine obligatorie in solutionarea unei cauze similare viitoare, adica devine izvor de drept.
In dreptul roman, jurisprudenta a capat o mare importanta prin intermediul asa-numitului drept pretorian. Hotararile pretorilor si ale altor magistrati cu ocazia solutionarii unor cauze concrete, prin care se corecta, adapta sau completa vechiul drept civil roman au devenit obligatorii, la inceput, pentru magistratul care le-a emis, apoi, pentru toti magistratii .
In unele sisteme de drept, precum cel de common-law, jurisprudenta este izvor direct de drept, iar in altele, precum cel romano-german, nu. Adagiul nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege a devenit, la inceput in ramura penala, principiu de drept. Totusi, si in tarile cu sistem bazat pe actul normativ, ca unic izvor de drept, jurisprudenta constituie, in mod exceptional, izvor de drept mediat. Astfel, in tara noastra, jurisprudenta Curtii Europene de la Strasbourg sau deciziile instantei supreme in solutionarea recursului in interesul legii sunt considerate, in unele opinii, creatoare de drept .
d). Doctrina nu este astazi, izvor de drept. In secolul al III-lea, la Roma, scrierile celor mai mari jurisconsulti, precum Paul, Papinian, Ulpian si Gaius constituiau izvor de drept. Rezumate ale acestor scrieri au fost preluate in Codul lui Iustinian, Corpus Iuris Civilis, si au constituit izvor de drept pana in secolul al IX-lea. De asemenea, stiinta dreptului influenteaza, fara indoiala, atat pe legiuitor, cat si pe interpret, pe judecator. De exemplu, ideile lui Vespasian Pella au stat la baza crearii Curtii Penale Internationale.
Tinand cont de puterea ei de influenta si de faptul ca si astazi, «doctrina celor mai reputati juristi» este enumerata ca mijloc auxiliar de determinare a normelor de drept international public cf. art. 38 al.1 lit. d din Statutul Curtii Internationale de Justitie de la Haga, am putea considera doctrina un izvor mediat de drept.
e). Contractul este izvor de drept, mai ales in plan international, tratatele internationale nefiind altceva decat acorduri de vointa intre state. Magna Charta Libertatum a fost incheiata ca un gen de contract intre Ioan fara de Tara si baronii, cavalerii si orasenii rasculati in 1215. Ea este astazi act constitutional pentru Marea Britanie.
Contractele sunt, de regula, acte individuale juridice, sunt efecte ale dreptului, si nu creatoare de drept. In mod exceptional, contractul poate avea si caracter normativ. Astazi, sunt acte normative unele contracte, mai ales in plan international, cand "contractele" sunt incheiate intre state. De asemenea, pot fi considerate izvoare de drept Contractele colective de munca, mai cu seama contractul colectiv de munca unic pe economie si contractele colective la nivel de ramura. Ele sunt acorduri de vointa intre Guvern, Patronat si Sindicate si se publica in Monitorul Oficial.
f). Actele normative nonjuridice
In Evul Mediu, actele normative nonjuridice formau un corp comun cu cele juridice. De principiu, ele nu sunt izvoare de drept. In mod exceptional, in anumite epoci, ele au fost izvoare de drept. Astfel, dreptul canonic instituit de biserica catolica avea o larga raspandire in Europa, in perioada feudala . Unele acte, provenind de la sindicate, instituie norme obligatorii. Astfel, in epoca socialista, sindicatele aveau un drept redus de reglementare. Spre exemplu, Codul eticii si echitatii socialiste a constituit izvor de drept . Exemplul: dreptul canonic bazat pe norme interne ale bisericii.
g). Echitatea nu este, la noi, izvor de drept, decat in mod indirect, mediat; astfel, chiar Constitutia face apel la principiile echitatii si justitiei, ca si criteriu de apreciere a normelor privind taxele si impozitele, spre exemplu. De asemenea, Statutul Curtii Internationale de justitie enumera, la art.38, echitatea printre principiile de de interpretare a tratatelor si de solutionare a litigiilor internationale.
h). Analogia este considerata fie un izvor de drept mediat, fie o metoda de interpretare. Ea se bazeaza pe faptul ca judecatorul nu are dreptul sa refuze judecarea litigiilor pe motiv ca legea e intunecoasa sau neclara, in caz contrar, facandu-se vinovat de denegare de dreptate, conform Codului Civil roman . Analogia nu este permisa in dreptul penal.
Sectiunea 2 - Izvoarele dreptului romanesc actual
Sistemul de drept romanesc este un sistem romano-german, in care principalul izvor de drept este actul normativ scris.
In ierarhia izvoarelor de drept din tara noastra, Constitutia ocupa pozitia de frunte, toate celelalte izvoare fiind subordonate acesteia.
Astazi, in Romania, se aplica si norme adoptate anterior Constitutiei, dar care nu contrazic prevederile acesteia. Este vorba despre unele Decrete ale Consiliului de Stat ; cu toate acestea, cele mai multe dintre actele normative in vigoare sunt adoptate dupa 8 decembrie 1991.
Problema ierarhiei izvoarelor de drept este strans legata de cea a fortei juridice a acestora. In functie de acest criteriu, al fortei juridice, izvoarele de drept se ordoneaza incepind de la cel care se aplica prioritar fata de orice alt izvor de drept si pana la cel care, pentru a produce efecte juridice, trebiue sa fie in acord cu toate celelalte.
In Romania, principalul izvor de drept este legea. Insa termenul de "lege" poate fi inteles in doua sensuri. In sens larg, lege este sinonim cu act normativ (sau, mai rar, cu regula de drept). In acest sens este utilizata notiunea de "lege" in art. 15 al 2 din Constitutie, spre exemplu, sau in unele din prevederile Legii 24/2000 privind tehnica legislativa. In sens restrans, tehnic-juridic, legea este actul normativ provenit de la Parlament, adoptat dupa o procedura prestabilita si care se bucura de suprematie fata de toate celelalte izvoare de drept, asa cum foloseste Constitutia termenul in art.73. Pentru definitia legii in acest sens, restrins, criteriul procedurii de adoptare este la fel de important ca si cel al organului de la care provine. Astfel, prof. Tudor Draganu considera ca, in cazul nerespectarii procedurii de adoptare, legea este inexistenta . In ce priveste cel de al doilea criteriu, al organului adoptator, subliniem ca, in Romania, ca in majoritatea statelor, Parlamentul are drept de reglementare primara, notiune ce exprima competenta Parlamentului de a adopta legi in orice domeniu, fara restrictii .
Conform art. 73 din Constitutie, legile sunt constitutionale, organice si ordinare.
a). Notiunea de "legi constitutionale" se refera, intr-o acceptie larga, atat la Constitutie, cat si la legile de revizuire a acesteia. Referitor la actele cu valoare fundamentala pentru un sistem de drept national se mai utilizeaza si notiunea de "Bloc constitutional", semnificand o "Constitutie" formata din mai multe acte. Asa este cazul constitutiei franceze, formata din Constitutia din 1958, Declaratia franceza a Drepturilor omului si cetateanului si Preambulului Constitutiei din 1946. In sistemul constitutional austriac, "blocul constitutional este format din tratate internationale, legea de organizare a Curtii Constitutionale etc.
Cum putem detasa constitutia de celelalte legi? Pentru aceasta, putem utiliza mai multe criterii.
Dupa un criteriu material, vizand obiectul de reglementare, remarcam ca, spre deosebire de legile obisnuite, care reglementeaza fiecare, un anumit segment al vietii sociale, Constitutia contine norme care dirijeaza societatea in intregul sau, reguli referitoare atat la principalele autoritati ale statului cat si la drepturile omului si cetateanului. Constitutia poate fi considerata "legea legilor".
Dupa un criteriu formal, referindu-ne la procedura de adoptare a constitutiei, remarcam ca ea este guvernata de principii aparte, fata de procedura legislativa obisnuita. Exista reguli speciale de adoptare si de intrare in vigoare a constitutiei, iar referitor la revizuirea acesteia, procedura este destul de dificila, vizand transformarea constitutiei intr-o lege perena, pe cat posibil. Constitutia este adoptata de o adunare speciala, denumita Adunare Constituanta, Conventie etc., e votata cu o majoritate calificata, cu vot deschis, in solemnitate, e supusa referendumului, atat constitutia in sine, cat si legile de revizuire a constitutiei etc. Constitutia prevede chiar in textul ei daca si cum poate fi modificata. Spre exemplu, Constitutia SUA este considerata din acest punct de vedere, o constitutie rigida, iar cea a Romaniei, una semirigida. Desi in majoritatea statelor Constitutia e detasata de celelalte legi prin procedura de adoptare, exista state in care o asemenea departajare nu exista. Este cazul Marii Britanii, a Elvetiei, unde constitutia se revizuieste dupa procedura legislativa ordinara.
In ce priveste forta juridica, Constitutia e superioara tuturor celorlalte izvoare de drept. Pozitia superioara a Constitutiei isi gaseste legitimarea in teoria contractului social.
Pentru supravegherea respectarii Constitutiei chiar de catre legislatorul ordinar, s-a creat, in timp, un control de constitutionalitate realizat fie de instantele judecatoresti ordinare, fie de instante special create.
b). Legea organica este, in sistemul de drept romanesc, o lege infraconstitutionala si supralegala, in sensul ca urmeaza pe scara ierarhiei normelor juridice imediat dupa constitutie si deasupra legilor ordinare. Pentru definirea ei exista un criteriu material, in sensul ca legile organice se adopta in domeniile expres si limitativ prevazute in Constitutie, precum si un criteriu formal, de procedura. Legile organice se adopta cu majoritatea absoluta (jumatate plus unu din numarul membrilor fiecarei Camere), nu se pot adopta legi organice in perioada prelungirii mandatelor adunarilor si nici nu poate fi abilitat Guvernul sa emita ordonante in domeniile rezervate legilor organice .
c). Legile ordinare sunt actele normative elaborate de Parlament dupa o procedura prestabilita, in domenii care, prin importanta lor, justifica adoptarea de legi. Ele sunt superioare, ca forta juridica, celorlalte izvoare de drept. Observam ca, daca pentru definirea legilor constitutionale sau organice am putut utiliza un criteriu material, pentru definirea celor ordinare, ne ramane doar criteriul formal; aceasta, deoarece Parlamentul, avand drept de reglementare primara, poate adopta legi in orice domenii apreciaza ca este necesar. Procedura legislativa este comuna atat legilor organice cat si celor ordinare, cu singura diferenta ca, pentru votarea finala a legilor ordinare este de ajuns o majoritate simpla (jumatate plus unu din numarul de membri prezenti in fiecare camera, ce respectarea cvorumului legal). Deoarece procedura legislativa face obiectul de studiu, in profunzime, a materiei Dreptului Constitutional , nu vom sublinia decat faptul ca initiativa in vederea adoptarii de legi vine, de cele mai multe ori, de la Guvern, dar ea poate veni si de la parlamentari sau cetateni. Proiectul, odata transmis secretariatului Camerei, este discutat in comisia de specialitate, apoi dezbatut in plen, supus votului si transmis spre promulgare la Presedintele Romaniei. Legea intra in vigoare dupa 3 zile calendaristice de la publicarea ei in Monitorul Oficial .
d). Tratatele internationale ocupa un loc mai deosebit in ierarhia izvoarelor de drept din Romania. Pozitia lor in aceasta ierarhie se desprinde din interpretarea sistematica a prevederilor art. 11 si 20 din Constitutie, a celor din legea speciala, 4/1991 privind incheierea si ratificarea tratatelor, precum si din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativa (art.6, 20, 68). Putem remarca astfel ca unele tratate se ratifica prin lege organica, altele prin lege ordinara, iar altele prin hotarare de guvern sau instructiune a ministrilor, tratatele avand, in dreptul intern roman, forta juridica a actului de ratificare, daca nu este vorba despre un tratat privind drepturile omului . Tratatele sunt rodul colaborarii dintre state, si nu a muncii parlamentului, prin aceasta deosebindu-se de proiectele de legi. Daca, in privinta proiectelor le legi, Parlamentul este suveran, putandu-le modifica in orice dispozitie, atunci cand ratifica un tratat, marja de manevra a Parlamentului este redusa la posibilitatea formularii de rezerve.
Pentru aceasta categorie de tratate exista o prevedere speciala, art.20 din Constitutie, care specifica pozitia lor in ierarhia dreptului intern, in sensul ca ele au prioritate fata de legile interne, chiar Constitutia urmand a fi interpretata in lumina acestor tratate , ele constituind un criteriu de apreciere a Constitutiei .
Problema concordantei dintre tratate si legislatia interna, in special cu Constitutia, in alte domenii decat drepturile omului, se pune anterior ratificarii lor. Daca este cazul, intai se revizuieste Constitutia, cu acordul electoratului si apoi se ratifica tratatul, salvandu-se astfel principiul suprematiei Constitutiei fata de orice alt izvor de drept.
De completat: locul tratatelor internationale: imediat dupa constitutie si, tot acolo, dreptul comunitar. A se vedea si tratatul de la Lisabona
Teorii moniste si dualiste - si raluca miga besteliu, dr international, 2003, p.116
Desi "Parlamentul este (.) unica autoritate legiuitoare" ( art.61 din Constitutie), unele izvoare de drept sunt rodul muncii autoritatilor administrative, in frunte cu Guvernul. Subliniem insa ca aceste izvoare de drept sunt inferioare, ca forta juridica, legilor.
Conform art. 108 si 115 din Constitutie, si Guvernul adopta acte normative: hotarari si ordonante, intre cele doua tipuri de acte existand deosebiri fundamentale, care se vor releva din cele ce urmeaza.
e). Ordonantele au o pozitie aparte intre actele cu valoare normativa din tara noastra. Din interpretarea dispozitiilor art. 61 , 108 si 115 din Constitutie reiese ca, daca din punct de vedere formal, organic sunt acte de natura administrativa, din punct de vedere material, sunt de natura legislativa, altfel spus, desi sunt adoptate de o autoritate administrativa - Guvernul, din punct de vedere al domeniului de reglementare si al fortei juridice, sunt comparabile cu legea. Ordonantele sunt rodul delegarii legislative: Parlamentul, unica autoritate legiuitoare, "mandateaza", "deleaga" Guvernului competenta de a adopta acte cu valoare de lege, efectul acestei delegari fiind ordonantele. Evident ca in aceasta ecuatie Parlamentul ramane pe o pozitie superioara, putand oricand verifica si limita competenta atribuita, delegarea ramanand o exceptie de la regula conform careia dreptul de reglementare primara revine Parlamentului. Fiind vorba de o exceptie, normele ce reglementeaza delegarea, sunt de stricta interpretare.
Asa cum dispune art. 114 din Constitutie, ordonantele pot fi obisnuite, sau de urgenta. Ordonantele obisnuite constituie regula, iar cele de urgenta, exceptia. Ordonantele obisnuite se adopta de catre Guvern in baza unei legi de abilitare adoptate anterior de Parlament, lege care determina in mod obligatoriu domeniul si data pana la care pot fi adoptate ordonante si, in mod facultativ, supunerea acestora, ulterior, aprobarii Parlamentului. Constitutia prevede ca Parlamentul nu poate delega Guvernului dreptul de a emite acte normative in domeniul rezervat legilor organice. Ordonantele nu-si fac efectul decat inlauntrul termenului de abilitare.
Ordonantele de urgenta sunt acte menite a permite Guvernului sa iasa din situatii de criza care necesita masuri urgente. In acest scop, Guvernul va putea emite acte avand forta juridica a legii, numai "in situatii extraordinare"; acestea vor intra in vigoare imediat, dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament .
f). Hotararile sunt actele pe care Guvernul le adopta prin putere proprie. Trebuie subliniat faptul ca nu toate hotararile sunt izvoare de drept. Hotararile sunt acte cu caracter administrativ, atat din punctul de vedere al organului emitent, cat si al domeniului de reglementare; ele au rolul de a pune legile in executare. Unele sunt acte individuale, altele normative. Numai acestea din urma constituie izvoare de drept.
Daca legile sau ordonantele ce nu respecta pozitia lor in ierarhia izvoarelor de drept, adica sunt contrarii actului normativ superior, Constitutiei, sunt sanctionate prin controlul de Constitutionalitate, efectuat de Curtea Constitutionala, hotararile, in aceeasi ipoteza, sunt supuse controlului de legalitate efectuat de instantele judecatoresti prin contenciosul administrativ. Ca si legile sau ordonantele, hotararile sunt prevazute de Constitutie, insa au forta juridica subordonata primelor.
Legea 24/2000 privind tehnica legislativa reglementeaza legile, ordonantele si hotararile, ca un prim esalon al izvoarelor de drept, iar celelalte acte normative, intr-un capitol distinct, justificat de pozitia lor inferioara fata de cele din prima categorie, ele nefiind prevazute nici de Constitutie, cu exceptia decretelor.
g). Decretele prezidentiale sunt, in cea mai mare parte, acte individuale. La fel ca si in cazul hotararilor Guvernului, doar decretele cu caracter normativ sunt izvoare de drept. In realizarea atributiilor ce-i revin, conform Constitutiei, Presedintele are competenta de a emite acte normative, decrete, pentru a dispune in situatii de criza, cum este cazul declararii starii de razboi sau de catastrofa. Decretele sale trebuie sa se conformeze actelor cu caracter legislativ, putand fi atacate pentru nelegalitate la contenciosul administrativ.
h). Instructiunile si ordinele ministrilor nu sunt prevazute de Constitutie. Ele sunt insa prevazute in legi, precum Legea 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, sau in Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativa. In adoptarea acestor acte, ministrii sunt tinuti sa respecte izvoarele de drept superioare, de cele mai multe ori trebuind sa specifice in chiar textul instructiunii sau al ordinului, in baza carei dispozitii superioare emit respectivul act. In cazul nerespectarii normelor superioare, sanctiunea anularii instructiunilor se poate aplica de catre organul ierarhic superior, Guvernul, sau de catre instanta de contencios administrativ, pe motiv de nelegalitate.
In privinta denumirii actului, in general, "instructiunile" sunt acte normative, iar "ordinele" - acte de aplicare, individuale, insa aceasta regula nu este mereu respectata.
Unele acte emise de ministri poarta numele de "norme metodologice" sau "norme de aplicare", dar exista acte cu aceeasi denumire emise chiar de Guvern, avand caracterul unei hotarari.
De aceeasi forta juridica se bucura si actele emise de autoritatile administrative centrale de specialitate . Unele autoritati, cele autonome, sunt independente de Guvern , caz in care nici actele normative emise de aceste organe in limita competentelor lor nu sunt subordonate hotararilor de guvern. Alte organe administrative, desi nu sunt ministere, sunt subordonate Guvernului. Actele acestora trebuie sa se conformeze hotararilor guvernului.
La nivel local, acte normative emit atat Consiliile locale, cat si cele judetene, Prefectii, cat si Primarii. Toate aceste autoritati sunt tinute in activitatea lor normativa sa respecte legile izvoarele juridice din primul esalon, inclusiv hotararile Guvernului. De asemenea, actele cu caracter normativ adoptate la nivel local sunt conditionate de aducerea lor la cunostinta publica prin ...
Chestiunea descentralizarii, a partajului de competenta intre guvern si autoritatile locale
i). Hotararile consiliilor locale si judetene, desi difera, din punctul de vedere al organului emitent, sunt similare ca procedura si forta juridica. Cele doua categorii de acte normative au domenii relativ diferite de reglementare, in sensul ca hotararile Consiliilor locale dispun asupra aspectelor de interes orasenesc sau comunal, iar cele judetene, asupra chestiunilor de interes judetean, in ambele cazuri aplicandu-se principiul autonomiei administrative teritoriale.
j). Hotararile Delegatiei Permanente a Consiliului judetean sunt acte emise de catre aceasta autoritate, care insa nu mai este prevazuta in legea noua a administratiei publice locale, Legea 215/2001, de aceea este de prev ca asemenea acte vor iesi treptat din campul normativ.
k). Ordinele Prefectului sunt acte emise de reprezentantul Guvernului in teritoriu in scopul aplicarii unitare pe intreg teritoriul tarii a dispozitiilor emise de autoritatile centrale: Parlament, Guvern, Presedinte. Prefectul este tinut sa respecte autonomia locala, motiv pentru care nu are autoritatea de a dispune in legatura cu actele emise de autoritatile autonome locale, nici pe motiv de oportunitate, nici pe motiv de legalitate, singura cale ce-i sta la dispozitie fiind aceea de a ataca in contencios administrativ actul considerat ilegal, acesta fiind suspendat de drept pana la luarea de catre instanta a unei hotarari definitive si irevocabile.
l). Dispozitiile primarilor sunt, de cele mai multe ori, acte de aplicare, insa, asa cum Guvernul, ca autoritate executiva, la nivel central, poate adopta normative, si primarul, autoritate executiva la nivel local, poate adopta norme juridice. Detalii
In afara de autoritatile publice, acte normative ce se incadreaza in categoria izvoarelor de drept pot emite si alte institutii precum universitatile, Colegiile Medicilor si Farmacistilor, Camera Notarilor Publici etc. Toate aceste organe trebuie sa respecte normele juridice din primul esalon, adica .
m). Cutuma este prevazuta ca izvor de drept mediat atat de catre Constitutie, art.41 al.6, cat si de Codul Civil, art.600 si urm., in privinta relatiilor de vecinatate. De asemenea, cutuma intra in sistemul de drept romanesc si prin intermediul normelor dreptului international public, mai cu seama in domeniul dreptului maritim si portuar. Sunt insa si ramuri de drept in care utilizarea cutumei ca izvor de drept este exclusa. Este cazul dreptului penal.
n). Jurisprudenta patrunde in dreptul romanesc pe mai multe cai, fiind si ea, un izvor de drept mediat si secundar, ca importanta.
Art. 329 din Codul de Procedura Civila, avand si un corespondent in Codul de Procedura Penala, prevedea, in vechea redactare ca dezlegarea data de instanta suprema problemelor controversate de drept in solutionarea recursului in interesul legii e obligatorie. In noua redactare s-a renuntat la specificarea caracterului obligatoriu al deciziei Inaltei Curtii de Casatie si Justitie. Daca inainte de modificarea survenita, eram indreptatiti sa vorbim despre crearea unei jurisprudente, pe calea solutionarii recursurilor in interesul legii, astazi problema ramane deschisa. Fara indoiala ca solutiile instantelor superioare constituie pentru tinerii judecatori un indrumar, atata timp cat ele sunt expresia unei gandiri juridice profunde si echilibrate si, mai cu seama, a independentei puterii judecatoresti. Totusi, in caz de indoiala, judecatorii nu sunt tinuti de deciziile altor instante, dimpotriva, legea prevede ca "judecatorii sunt independenti si se supun numai legii". Tinand cont de toate aspectele enuntate, consideram ca cel putin deciziile date de Inalta Curte de Casatie si Justitie in sectiuni unite pot fi recunoscute si la noi ca izvor de drept.
In ce priveste deciziile Curtii Constitutionale, cu certitudine, acestea sunt izvor de drept, Curtea Constitutionala actionand ca un "legislator negativ" atunci cand inlatura de la aplicare o prevedere neconstitutionala sau cand releva interpretarea conforma Constitutiei, interpretarea fiind si ea creatoare de reguli juridice.
Deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg au, de asemenea, valoare normativa. Interpretarile date Conventiei Europene a Drepturilor Omului de catre Curtea Europeana de la Strasbourg sunt obligatorii pentru statele membre Consiliului Europei. In lumina acestui fapt, integram si solutiile acestei instante in jurisprudenta cu caracter obligatoriu in Romania.
o). Contractul nu este, in general izvor de drept in tara noastra. Cu toate acestea, unele contracte colective de munca pot fi integrate in aceasta categorie gratie caracterului lor obligatoriu la nivelul intregii economii sau a unei ramuri a acesteia . Datorita acestui aspect, ele devin norma cvasi-imperativa pentru toti subiectii de dreptul muncii.
p). Doctrina nu este nici ea, de principiu, izvor de drept, decat in ramura dreptului international, insa ea influenteaza cu certitudine atat pe legiuitor cat si pe interpret .
q). Echitatea este un izvor mediat de drept. Fac referire la ea art. 56 al 2 din Constitutie, precum si Codul Civil, Codul de Procedura Civila.
r). Principiile fundamentale ale dreptului sunt uneori izvor de drept in ramura civila. Totusi exista deseori dificultati de formulare a acestor principii, motiv pentru care utilizarea lor ca izvoare de drept este restransa.
