Stiinta reprezinta un ansamblu sistematic de cunostinte rationale referitoare la un obiect determinat si exprimate prin concepte, categorii, principii, notiuni.
Pentru a determina obiectul stiintelor juridice trebuie sa-i delimitam sfera fenomenelor cercetate si sa precizam unghiul din care vom face cercetarea.
Se poate accepta clasificarea stiintelor in
. stiinte ale naturii
. stiinte despre societate
. stiinte despre gindire
Stiintele despre societate au scopul de a cunoaste legile generale ale existentei si dezvoltarii societatii, de a studia formele de organizare sociala si modalitatile specifice de manifestare a componentelor realitatii sociale (politice, etice, juridice). Dreptul se incadreaza in categoria stiintelor despre societate.
Dreptul nu poate fi disociat de ideea de regula, iar conceptul de regula face loc celui de judecata.
Apropierea de drept opereaza prin si cu ajutorul regulilor care ii servesc de suport, indiferent ca e vorba de legi sau de alte precepte ale poporului sau ale suveranului, de comportamente, uzaje, cutume ale oamenilor sau de decizii ale judecatorilor sau arbitrilor.
Aceasta relatie dintre regula si drept e doar un punct de plecare. Nu e suficient sa ne referim la drept ca la un ansamblu, subansamblu de reguli, deoarece exista si reguli sociale ce nu sunt juridice.
Pentru a defini dreptul, vom cerceta continutul regulilor - fondul, forma regulilor si rolul dreptului de mediator intre corect si intelept.
Criterii de fond:
Nu exista dr. lui Robinson pe insula sa, cel putin pana cand pe insula nu apare si Vineri. Notiunea de drept nu isi ase sens decat in societate, intr-o comunitate de oameni. Sunt necesari cel putin 2 indivizi pentru a putea vorbi de o relatie sociala, relatie care, eventual, ar putea face obiectul unei norme juridice. Unii autori diferentiaza raporturile juridice de alte raporturi sociale aratand ca pentru ca un raport sa devina juridic este necesara si o a treia persoana : tertul impartial si dezinteresat, care sa fie in masura sa solutioneze eventualele litigii dintre primii doi. Din aceasta perspectiva, pe insula lui Robinson nu putem vorbi de societate apta sa dezvolte raporturi juridice nici dupa aparitia lui Vineri.
Ideea ca dreptul se dezvolta doar in societate a fost argumentata si de Aristotel care denumea omul - o fiinta sociala: zoon politikon.
De unde apare necesitatea dreptului, in iopteza existentei unei societati:
Terre gaseste 2 argumente:
1. Civilizatia si progresul resping ideea ca relatiile dintre oameni sa fie guvernate de violenta si de arbitrariu. Dreptul este utilizat pentru a invinge violenta: a o prevedea, a descuraja arbitrariul, chiar daca relatiile dreptului cu ambele sunt ambigue.
2. regulile juridice sunt destinate a face sa domneasca ordinea, progresul si justitia - finalitatile dreptului (chiar daca aceste notiuni sunt si ele ambigue).
Spune terre ca 2 cai se ofera juristului pentru a cerne dreptul: normativul si pozitivul.
Notiunea de DREPT provine din latinescul directus, care inseamna drept, linie dreapta, directie. In latina, notiunea de drept ca si ansamblu de norme este desemnata prin cuvantul jus. Ambii termeni latinesti se traduc in romaneste printr-un singur termen: drept.
O solutie similara intalnim si in limba engleza unde right are semnificatia de drept, direct, corect, sau de drept al persoanei, dr. subiectiv, iar notiunea de dr. obiectiv este redata prin termenul law.
In limba romana, notiunea de drept are 4 sensuri:
1. drept in sens de just, corect, echitabil - sens filosofic
2. drept - ansamblu de norme de conduita care guverneaza, intr-o societate organizata, raporturile sociale si a caror respectare este asigurata, daca este necesar, de constringerea publica - drept obiectiv/pozitiv/sistemul dreptului
3. drept - stiinta care are ca obiect acest ansamblul de norme - stiinta dreptului
4. drept - prerogativa, facultate, putere a individului de a avea o anume conduita si de a pretinde celorlalti o anume conduita, conform cu normele sociale si putind apela la nevoie, la forta de coercitie etatica - drept subiectiv.
A. Stiinta dreptului
1. S-a pus problema daca exista, daca e posibila o stiinta a dreptului.
In acest sens, s-a argumentat ca dreptul e o arta, o tehnica. Totusi, aceasta nu impiedica dreptul de a fi si o stiinta, si o arta, in acelasi timp. O stiinta a dreptului este posibila si chiar necesara, deoarece dreptul, ca ansamblu structurat de norme trebuie cunoscut si transmis. De aceea el poate si trebuie studiat. In plus, pentru a fi pus in practica (aplicat) si scopurile sale realizate, trebuie, pe de o parte, cunoscut dreptul (in ceea ce are fundamental si particular)si pe de alta parte, trebuie sa intervina arta si tehnica. Acestea constau in stiinta practica a celor chemati sa elaboreze legi - tehnica legislativa si a celor chemati sa le aplice - tehnica aplicarii dreptului: practica judecatoreasca si administrativa.
Cf. lui Francois Ost, stiinta dreptului este acea activitate cognitiva care urmareste sa ofere o reprezentare a fenomenului juridic conforma cu valorile, credintele, tehnicile si metodele comune unui anume grup stiinific.
Stiinta dreptului e un corpus teoretic, dreptul ca stiinta fundamentala, si, in acelasi timp, o practica sociala, dreptul ca stiinta juridica aplicata.Dreptul ca stiinta fundamentala, are o functie prospectiva si critica, care, prin efortul de explicare si justificare, are si o utilitate practica.
Totusi, studiind dreptul ca ansamblu de norme, stiintele juridice nu au doar un caracter fundamental ci si unul aplicat.
In acest sens, dreptul nu este o parte a naturii, ci un produs al vietii sociale, al inteligentei si vointei umane. Deci, dreptul nu este o stiinta a naturii, ci o stiinta socio-umana, precum istoria, economia, sociologia, psihologia, politologia. Dreptul este o stiinta sociala.
Ca si celelalte stiinte socio-umane, stiinta dreptului se caracterizeaza prin concluzii cu un grad de certitudine inferior, in comparatie cu gradul de certitudine al stiintelor sociale. Asa cum arata Aristotel, exista trei tipuri de discursuri: discursul demonstrativ, cel argumentativ si cel retoric. Primul porneste de la adevar si conduce la concluzii adevararte, cel argumentativ porneste de la probabil si conduce la concluzii probabile, iar cel retoric duce la concluzii posibile, bazindu-se pe persuasiune, pe arta oratorica, retorica.
Evolutia actuala stiintei dreptului se caracterizeaza printr-o accentuata tendinta civica, prin imbinarea preocuparilor legate de gindire, teoretizare si speculatie, cu orientarea spre actiune. Din aceasta perspectiva, se preconizeaza o stiinta juridica globala, care sa cuprinda, alaturi de stiintele de ramura, si filosofia si sociologia dreptului.
2. Obiectul stiintelor juridice il constituie dreptul, sub aspectul sau normativ, dupa Sofia Popescu sau intreaga realitate juridica, adica fenomenul juridic, dupa N. Popa.
Fenomenul juridic, sistemul juridic este format din totalitatea elementelor cu caracter juridic din societate: norme juridice, institutii juridice, idei si conceptii legate de drept, raporturi juridice. Sistemul juridic, astfel format difera de sistemul dreptului - inteles ca ansamblul normelor juridice in vigoare la un moment dat - dreptul obiectiv.
3. Metodele cercetarii stiintifice a fenomenului juridic:
. metoda logica
. metoda istorica
. metoda comparativa
. metoda sociologica
. metode cantitative
4. Functiile stiintei dreptului:
Dreptul, ca stiinta, nu se ocupa de descoperirea realitatilor materiale, ci de aprecieri despre caracterul drept sau nedrept al unui fapt. Normele de conduita pe care le studiaza stiintele juridice nu sunt simple constatari ale realitatii existente, ci ceea ce ar trebui sa fie. De aceea dreptul nu are numai o functie explicativa, informativa, ci si una normativa: nu ofera numai explicatii, ci si solutii practice. Dreptul este o stiinta normativa sub doua aspecte: 1). are ca obiect de studiu un ansamblu de directive de conduita, de norme si 2). cerceteaza ceea ce trebuie sa fie, cautind si indicind solutii practice, nefiind doar o stinta descriptiva. Din acest punct de vedere, se releva si functia prospectiva a stiintelor juridice