7.1. Cai de constituire a parlamentului
7.2.Structura constitutiva si politica a parlamentului
7.3. Mecanismul de functionare a parlamentului si durata mandatului sau
7.4. Functiile parlamentului
7.5. Relatiile dintre parlament si guvern
Institutia politica legislativa. Parlamentul
Alaturi de institutia sefului statului si guvern, parlamentul constituie, in cadrul oricarei societati democratice, institutia politica cu rol major in structurarea si functionarea acesteia. Ea este creatia politica a burgheziei, a aplicarii in practica a principiilor separatiei puterii si al reprezentativitatii promovate de aceasta clasa.
7.1.Constituirea parlamentului
Modul de constituire a parlamentului are o deosebita importanta pentru rolul si locul acestuia in societate, a conferirii autoritatii sale si totodata in aprecierea nivelului dezvoltarii vietii democratice. Practica social-politica a pus in evidenta existenta a trei cai, moduri de constituire a parlamentului:
a)numirea partiala sau totala a membrilor parlamentului;
b)constituirea sa pe calea electorilor, a censului;
c)votul universal.
a)Numirea partiala a membrilor parlamentului este caracteristica perioadei moderne, atunci cand monarhul sau presedintele in calitatea sa de sef al statului isi rezerva dreptul de a numi o parte a legislativului, din dorinta de a-l controla si chiar subordona. Este o prelungire intarziata a vechiului absolutism, o incercare de mentinere intr-un fel sau altul a acestuia.
Si astazi, intr-un anumit fel destul de multe sisteme constitutionale, indeosebi sistemele bicamerale mai pastreaza formula numirii unor senatori de drept sau pe viata. Asa este cazul in S.U.A., Iordania, Italia. Ea priveste pe fostii presedinti, prim-ministri, lideri religiosi, personalitati politice, culturale, artistice. Cel mai concludent exemplu este Italia, unde presedintele prin prerogativele constitutionale poate numi cinci cetateni cu o prestatie deosebita, ca senatori pe viata.
O asemenea situatie pare mai mult ca o recompensa a natiunii fata de activitatea depusa de aceste personalitati, ca o recunoastere a meritelor lor. Ea nu este in masura sa modifice sau sa influenteze structura si activitatea parlamentului, sa-i confere o alta orientare politica.
Sunt insa si sisteme constitutionale, unde, in baza unor dispozitii legale anumite categorii sociale in special minoritatile nationale care, desi nu intrunesc numarul de voturi necesare mandatului, primesc reprezentare in parlament.
Si in Romania sistemul constitutional prevede ca, in afara de minoritatea maghiara, toate celalalte minoritati nationale, sirbi, cehi, slovaci, rusi , lipoveni, greci, albanezi, bulgari, polonezi, ucrainieni, etc., care, desi nu intrunesc numarul de voturi necesare mandatului sunt reprezentati in parlament, in Camera Deputatilor. O asemenea situatie trebuie privita mai
mult ca un gest de dezvoltare a vietii democratice, de creare a conditiilor pentru reprezentarea tuturor categoriilor sociale si nationale.
Ramane totusi o realitate faptul ca, in anumite sisteme constitutionale o parte a membrilor parlamentului, in special a senatului, sunt numiti. Desi in cele mai multe sisteme constitutionale numirea acestor membri este mai mult simbolica, prin ponderea lor ei nefiind in masura sa imprime o anumita linie, o orientare vietii parlamentare, fiind numiti de executiv, de cele mai multe ori de seful statului, ei sunt intr-o anumita masura legati, si intr-un fel mai mult dependenti de executiv decat de electorat.
Numirea in totalitate a membrilor parlamentului nu mai este astazi o problema de actualitate, sau cel putin aceasta nu este o caracteristica unui sistem democratic, ci totalitarismului.
Asa a fost cazul in regimurile fasciste si chiar comuniste.
In cazul regimului comunist, chiar daca in acest sistem nu era legiferata numirea membrilor parlamentului, modul lor de desemnare de catre aceeasi unica forta aflata la putere, lipsa pluripartidismului si a opozitiei politice legale, facea ca in practica sa aiba loc de fapt o numire, o dirijare a acestora.
Situatia nu s-a schimbat in esenta ei nici cand sistemul comunist a incercat sa cosmetizeze sistemul electoral, in sensul ca in aceeasi circumscriptie au fost acceptate doua sau chiar trei candidaturi. Nu era vorba de o alternativa pluralista sau pluripartidista, alegerea se facea in continuare intre membrii aceluiasi partid, acestia fiind desemnati de aceeasi forta politica si pe aceleasi criterii si optiuni politice. Cel mult se putea vorbi de alegeri intre candidati bazata pe anumite caracteristici personale (profesie, prestanta sociala, moralitate, etc.)
b)Alegerea membrilor parlamentului prin electori, pe baza de cens.
Este o forma caracteristica perioadei moderne care incerca sa lege dreptul de vot al cetatenilor de cens. Acesta a imbracat mai multe forme: censul de avere, de sex, de varsta, de stiinta de carte sau de capacitate. Cetatenii care nu indeplineau conditia de cens nu puteau sa fie alegatori directi, ci ei delegau un reprezentant care participa direct la vot.
Censul de avere lega participarea directa la vot sau alegerea de un venit al cetatenului. In cazul in care el nu era indeplinit respectivii cetateni in diferite proportii 1 la 25, 1 la 50, desemnau un reprezentant care participa la vot.
Censul de sex a fost cel mai discriminatoriu, el excludea de la vot un mare si important grup social, cel al femeilor. Acest cens s-a pastrat pana in perioada contemporana si astazi mai sunt, este adevarat, putine societati unde se mai aplica censul de sex.
Censul de varsta excludea de la viata social-politica tineretul prin impunerea unei varste ridicate, 25-30 de ani, atat pentru exercitarea dreptului de vot, cat si pentru cei ce urmau sa fie alesi.
Un asemenea sistem de desemnare a parlamentului era restrictiv, votul cenzitor sub diferitele sale forme constituie o limitare serioasa a exercitarii unui drept fundamental al cetateanului si a generat o reprezentare restrictiva si elitista a grupurilor si categoriilor sociale. Parlamentul constituit pe principiul votului cenzitor nu exprima vointa, interesele intregii natiuni, ci a unei parti a acesteia, structura sa fiind determinata de ponderea formei de cens, avere, varsta, sex, instructie.
c)Votul universal
La inceputul secolului al XX lea in procesul general de radicalizare a vietii politice tot mai multe si diverse grupuri sociale au cerut dreptul de participare direct si activa la constructia noii dezvoltari sociale.
Votul universal este dreptul cetatenilor de a participa direct si egal indiferent de sex, rasa, religie, nationalitate, nivel de pregatire, stare materiala, la alegerea si constituirea institutiilor centrale si locale ale puterii de stat, dar si de a fi ales. Votul universal contine trei elemente esentiale, distincte atat sub aspectul continutului, cat si al conditiilor ce trebuie sa le intruneasca.
1.Dreptul de a alege
Participarea la exprimarea votului universal este conditionata doar de indeplinirea unei limite minime de varste, in cele mai multe cazuri 18 ani, precum si de lipsa unor interdictii juridice, cum ar fi decaderea din drepturilor civile si politice proprii celor condamnati definitiv pe perioada ispasirii pedepsei si a perioadei stabilite de justitie.
2.Dreptul de a fi ales impune indeplinirea unor conditii in vederea realizarii mandatului incredintat, cum ar fi:
-sa dispuna de drept de vot;
-cetatenia romana, domiciliul in tara;
-pregatirea intelectuala si aptitudini morale care sa-l faca apt pentru exercitarea mandatului.
3.Dreptul de revocare nu este prevazut in toate sistemele constitutionale, totusi in unele. ca cele din Indonezia, Elvetia, Licheinstein el este inscris. Acest drept isi are temeiul in faptul ca parlamentul este rezultatul unei comunitati si el trebuie sa actioneze in conformitate cu interesele si obligatiile asumate fata de alegatori si in consecinta, acestea il pot revoca.
Privit insa din alta perspectiva, dreptul de revocare este contestat. Parlamentarii primesc un manadat colectiv din partea electoratului in baza unui program, cu care acestia au participat in campania electorala.
Nici alegatorii si nici parlamentarii nu sunt in masura sa stabileasca dinainte sarcinile, directiile de actiune ale parlamentului si in consecinta, exista premiza ca programul cu care el a obtinut mandatul, sa nu fie realizat fie in totalitate fie partial. Primind mandatul, alesul face parte dintr-o institutie publica politica. Respectiva institutie nu raspunde fata de alegatori, nu tine ca institutie legatura cu electoratul si in consecinta, membrii sai nu pot fi revocati.
Votul universal a avut darul de a adanci si extinde democratismul politic atat prin inlaturarea oricarei restrictii, cat si a aducerii in planul vietii politice a noi si diverse categorii si grupuri sociale. Astazi orice sistem politic democratic, sistem doctrinologic nu poate exista si functiona fara votul universal.
7.2.Structura constitutiva a parlamentului
In reprezentarea, functionarea si eficienta activitatii parlamentului un rol major il are structura acestuia. Din aceasta perspectiva constatam astazi parlamente constituite dintr-o singura adunare numite parlamente unicamerale si din doua adunari - parlamente bicamerale. Actuala structura a parlamentului este rezultatul actiunii si combinarii a mai multor factori: structura statala, sistemul constitutional, necesitatea modernizarii si cresterii eficientei, factori national-istorici, traditii. Ponderea, contributia acestor factori in stabilirea structurii parlamentului variaza de la o societate la alta. In unele cazuri au primat factorii ce tin de traditie, in altele structura de stat, in cele mai multe cazuri insa, structura parlamentului a fost rezultatul actiunii tuturor factorilor.
In raport cu ceilalti factori, structura de stat s-a impus in stabilirea structurii parlamentului.
Structura unitara a statului a determinat in cele mai multe cazuri, dar nu in mod obligatoriu, un parlament unicameral.
In cazul statelor federale necesitatea reprezentarii si promovarii intereselor statelor membre a impus parlamentul bicameral. In situatia parlamentelor bicamerale caracteristice statelor feudale, rolul si functiile celor doua camere sunt impartite: una dintre camere reprezinta si promoveaza interesele statului federal, cealalta camera se prezinta si actioneaza ca promotoare a intereselor popoarelor, natiunilor membre.
Exemple de state federale cu parlament bicameral: S.U.A., Brazilia, Germania, Elvetia, India, Marea Britanie. Sunt insa numeroase cazuri cand statele unitare au un parlament bicameral ca: Romania, Polonia, Portugalia, Olanda, dar si situatii de state federale cu parlament unicameral, de exemplu Rusia.
Parlamentele poarta diferite nume, Congres-S.U.A, Duma in Rusia, Statele generale in Olanda, Adunarea Nationala in Franta, etc.
In legatura cu structura parlamentului una dintre problemele viu disputate atat in literatura politologica, cat si cea juridica, este aceea a tipului de parlament (unicameral sau bicameral), care este cea mai adecvat actualei dezvoltari sociale. De regula, disputa este centrata pe doua aspecte principale- cel al democratiei si al eficientei. Parerile sunt contradictorii, existand argumente pro si contra atat pentru forma unicamerala, cat si pentru cea bicamerala.
Parlamentul unicameral-argumente pro
- Parlamentul unicameral asigura rapiditate, fluiditate, cursivitate activitatii legislative. Un asemenea parlament ar fi foarte util si eficient societatilor care trec de la un sistem politic totalitar de genul comunismului la unul democratic, unde exista o mare nevoie de reformare si restaurare legislativa;
- Fiind redus numeric, parlamentul unicameral necesita mai putine cheltuieli pentru intretinerea si functionalitatea sa;
- Existenta sistemului parlamentar unicameral usureaza relatia dintre parlament si executiv, evitand eventualele tensiuni, opozitii ce s-ar putea naste in cazul parlamentul bicameral, intre camerele acestuia, intre acesta si executiv sau institutia sefului statului.
Argumente contra
- Sub aspectul democratiei, parlamentul unicameral nu ar constitui o reprezentare prea fidela a vointei poporului, intrucat prin numarul redus al membrilor sai, acesta ar fi un element restrictiv, limitativ.
- Intr-un parlament unicameral se creeaza o mult mai mare posibilitate de subordonare sau de dominare a sa de catre forta politica, care detine majoritatea sau de executiv, fapt ce ar putea crea premisele instaurarii despotismului sau chiar a dictaturii. O asemenea posibilitate se poate crea si pentru seful statului sau cel putin acesta si-ar putea impune mai usor propria strategie politica.
- Usurinta, rapiditatea, fluiditatea in adoptarea legilor ,care ar fi caracteristica parlamentului unicameral, ar fi in detrimentul calitatii si consistentei actului legislativ.
Parlamentul bicameral-argumente pro
- Prin prezenta a doua camere si implicit a unui numar mai mare de membri, parlamentul bicameral va realiza o reprezentare mai larga, mai fidela a vointei poporului, a tuturor claselor si gruparilor sociale, a fortelor politice din societate, fapt cu consecinte pozitive pentru democratismul sau politic.
- Sfera mult mai larga si mai variata a fortelor politice reprezentate in parlamentul bicameral, ar inlatura posibilitatea subordonarii sale fie de forta social-politica majoritara, fie de executiv sau de seful statului. In felul acesta, s-ar diminua considerabil posibilitatea instaurarii dictaturii sau a unui regim totalitar.