FORMAREA DREPTULUI ROMANESC
3.1. PREMISELE
3.1.1. Parasirea Daciei de catre romani
Romanizarea rapida si intensiva a Daciei, fenomen ireversibil, a continuat in perioada migratiilor cand datorita riscurilor la care a fost supusa populatia daco-romana de la orase, mai puternic romanizata, s-a deplasat spre tinuturile rurale influentand definitiv inclusiv asupra dacii liberi.
Scurta viata pe care Dacia a dus-o sub stapanirea Romei a fost romana sub toate aspectele, asa incat ceea ce numim romanizarea Daciei a fost un proces istoric complex nu numai economic-social, ci si lingvistic, etnic si cultural, mai adanc aici decat in Galia ori in Bretania (Al. HUSAR). Acea romanitas lingvistica si etnica include mentalitatea romana civilizata si cultura romana; argumente de ordin logic, precum si dovezi arheologice, monetare, lingvistice si etnografice conduc la concluzia ca de fapt retragerea romana din Dacia sub AURELIAN (271-272) a constat doar din plecarea legiunilor, a aparatului functionaresc si eventual a populatiei instarite. Marea multime, micii mestesugarii, negustorii, plugarii si pastorii au ramas pe loc continuandu-si existenta pe teritoriul vechii Dacii. Se impune insa precizarea ca Dobrogea a continuat sa faca parte din Imperiul roman pana in secolul VII, mai precis pana in anul 602, orasele pontice Histria, Tomis, Callatis pastrandu-si institutiile lor traditionale. In timpul lui DIOCLETIAN (294-305), care a revitalizat imperiul, a devenit provincie aparte sub numele de Scythia.
Dreptul care a guvernat raporturile intre cei ramasi nu putea fi decat unul roman vulgar impregnat de cutumele locale tolerate de sistemul juridic latin, la fel ca in perioada stapanirii romane.
3.1.2. Increstinarea daco-romanilor
Dupa edictul de toleranta din 313, crestinismul s-a raspandit repede in tot Im¬pe¬riul roman, mai ales la orase, unde comunicatiile si schimbul de idei intre oa¬me¬ni s-au realizat cu mare usurinta. Enclave de pagani au mai ramas la sate. Paganus (provine de la pagus - sat) desemneaza locuitorii localitatilor rurale care au ramas pagani, adica practicanti ai cultului zeilor. Pe teritoriul nostru crestinismul a patruns inca din secolul I prin apostolul ANDREI in Dobrogea si a ucenicilor apostolului PAVEL in nordul Dunarii. Crestinarea in masa a plugarilor, pastorilor, mestesugarilor, de asemenea s-a realizat in secolulIV si inceputul secolului V, prin intermediul misionarilor veniti in Dacia din dreapta Dunarii si din Scythia Minor unde existau orase bine crestinate si care aveau deja episcopii.
Procesele de formare si crestinare a romanilor au fost complexe, indelungate, desfasurandu-se paralel si sustinandu-se reciproc, poporul roman fiind singurul popor nascut crestin, ceea ce se va reflecta si in sistemul juridic.
3.1.3. Influenta crestinismului asupra dreptului cutumiar
In masura in care cultura romanilor "s-a ivit prin conjunctia vitalismului dacic cu nevoia romana de claritate, o conjunctie a etosului si a logosului", unul dintre lianturi a fost crestinismul, baza a spiritualitatii romanesti. Dreptul cutumiar romanesc a fost asadar construit pe preceptele crestine.
Dintre influentele crestinismului asupra dreptului cutumiar amintim:
1. Inexistenta oricarei urme de poligamie in cadrul familiei daco-romane si romanesti, incheierea casatoriei potrivit canoanelor bisericesti, sunt dovezi certe ale elementului crestin in instituirea mariajului si a familiei.
2. Spiritul de solidaritate la nivelul obstii si pastrarea indelungata a primatului dreptului de proprietate devalmasa sunt legate de preceptele crestine, chiar daca proprietatea devalmasa a existat si anterior crestinismului.
3. Procedura de judecata, sistemul probator in mod deosebit, pedepsele sunt puternic influentate de credinta crestina.
4. Legitimitatea ca si exercitarea prerogativelor domnitorului se reclamau de la divinitate.
5. Intre Biserica si statele romanesti a existat o legatura simbiotica materializata prin sprijin reciproc.
3.1.4. Daco-romanii si epoca migratiilor
Dupa stramutarea administratiei si armatei romane in sudul Dunarii, bastinasii au revenit la vechile lor forme de organizare - obstea vicinala, teritoriala sau sateasca. Obstile satesti s-au constituit pe vaile raurilor si in depresiunile naturale. Lo¬cuitorii lor, tarani in totalitatea lor, traiau o viata patriarhala. Stratificarea so¬cia¬la incepuse sa apara si era consfintita prin legi nescrise sau cutume.
Vitalizarea fenomenului de autoritate, cu categoriile sale de relatii pe care le im¬plica conduce la desprinderea de membrii obstii a unei persoane sau unui grup mi¬noritar care va carmui. Asa s-a intamplat si in acea perioada, cand obstile satesti si confederatiile au fost conduse de capetenii cu competente militare si administrative. Sunt premisele sociale care vor conduce la aparitia unor formatiuni sociale mai puternice (cnezate, voievodate) din care se vor naste viitoarele state feudale; procesul istoric firesc a fost fragmentat de migratia popoarelor.
Popoarele migratoare in momentul patrunderii lor erau in faza de organizare gentilica sau tribala, inferioara formei de organizare a autohtonilor. Ocupatia lor de baza era jaful, iar populatiile invinse erau supuse la plata tributului (dijma, adica o parte din produsele campului si vite). Dupa retragerea aureliana, teritoriul Daciei va cunoaste migratiile vizigotilor, hunilor, ostrogotilor, gepizi, avarilor, slavilor, bulgarilor, ungurilor, pecenegilor, cumanilor si tatarilor. Dintre toate popoarele migratoare, slavii au avut cea mai mare inraurire asupra daco-romanilor.
3.2. SISTEMUL NORMATIV VICINAL
Organizata in obsti teritoriale vicinale sau satesti, populatia autohtona romanizata, aflata in plin proces de formare al poporului si al limbii romane, si-a fundamentat existenta sociala pe un sistem normativ elementar. La baza lui, in lipsa unei autoritati statale care sa edicteze norme juridice si sa asigure aplicarea lor, a stat obiceiul juridic (cutuma), format din vechile norme geto-dacice si din nor-mele dreptului roman vulgar. In privinta genezei suprastructurii juridice a comunitatilor vicinale romanesti s-au purtat controverse in literatura de specialitate cu privire la aceasta problema.