Contenciosul administrativ roman are radacini adanc infipte in istoria tarii noastre. El are o evolutie istorica deosebita, determinata fiind de modificarile ce au avut loc de-a lungul timpului in istoria tarii. Contenciosul administrativ a fost instituit pentru prima data in tara noastra prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864, dupa sistemul francez.
In perioada 11.02.1864-l2.07.1866,contenciosul administrativ a fost realizat de catre Consiliul de stat care aa trei categorii de atributii:
a) in materie legislativa(de pregatire a proiectelor de legi);
b) administrativa;
c) de contencios administrativ (rezulta din Legea de organizare a Consiliului de Stat).
Art.51 din Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat arata ca atributiile de contencios administrativ ale Consiliului de Stat se exercitau:
a) in contra hotararilor ministrilor date cu exces de putere sau cu nerespectarea dispozitiilor legilor si regulamentelor in fiinta;
b) in contra hotararilor sau actelor de executare emise de prefecti sau alti agenti administrativi, date cu neresapectarea legilor si regulamentelor;
c) in contra hotararilor comisiunilor de lucrari publice, precum si in toate cazurile de natura contencios-administrativa ce i se vor atribui printr-o anumita lege.
Cu privire la repararea ubelor prin acte administrati ilegale, art.33 al aceleiasi legi prede ca, 'in materie contencioasa, cand se atinge interesul unui particular sau persoana juridica, hotararea Consiliului de Stat nu inchide drumul jurisdictiunilor tribunalelor, decat in cazul care anume se va determina de lege sau in cazul in care partile vor da in scris ca sunt multumite de hotararea Consiliului.'
Potrivit art.54: 'hotararile Consiliului de Stat in materie contencioasa se citesc in public, se transcriu intr-un registru special si se vor inainta ministrului respectiv', iar art.55: 'daca hotararea este definitiva, sau daca se da cu multumirea partilor, se va executa prin ministerul respectiv sau prin decret domnesc -care se vor anula sau modifica, dupa caz, potrivit hotararii Consiliului de Stat, actul administrativ atacat in contencios administrativ'. Privind natura activitatii Consiliului de Stat, profesorul G.C. Raricescu spunea:'In aceasta faza, Consiliul de Stat francez, care servise, in mare parte, ca model legiuitorului roman.'8
In perioada 12.07.1866-01.07.1905
Consiliul de Stat a fost desfiintat prin Legea pentru impartirea diferitelor atributiuni ale Consiliului de Stat din 12 iulie 1866, iar atributiunile lui in materie de contencios administrativ au fost impartite intre Curtile de apel si instantele judecatoresti de drept comun. Potrivit art.7 din Legea din 12 iulie 1866, 'toate cauzele deferite Consiliului de Stat, ca instanta superioara a consiliilor judetene sau a comitetelor permanente, prin art.27 al Legii rurale, se vor judeca de curtile de apel respecti, cu recurs in casatie pentru cauza de incompetenta si de exces de putere ', iar conform art.8, 'celelalte afaceri de natura contencioasa, pe care Consiliul de Stat le judeca, sau pe temeiul legii sale constituti sau in temeiul unei legi speciale, se vor judeca de instantele judecatoresti, dupa regulile ordinare'.
' De la 1866 si pana in 1905, particularul nu putea cere desubiri decat pe calea dreptului comun, dar actul administrativ continua sa-si produca efectele.'
'In aceasta perioada, in temeiul exceptiei de ilegalitate, instantele judecatoresti rificau legalitatea unor acte administrati si daca le apreciau ca sunt ilegale, la pronuntarea solutiei nu tineau seama de cuprinsul acestora' .
In perioada 1 iulie 1905-25 martie 1910
La 1 iulie 1905 a fost adoptata Legea pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie (sau legea Badarau). Prin aceasta lege, Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie devine competenta sa judece recursurile 'in contra regulamentelor si ordonantelor facute cu calcarea legii dd puterea centrala, judeteana, comunala sau de alte autoritati publice, in afara de actele de gurnamant, precum si recursurile in contra decitziilor si ordonantelor prefectilor, primarilor si a altor autoritati publice prin care s-ar viola u drept patrimonial, precum si in contra refuzului acestor autoritati de a rezolva o cerere relativa la un asemenea drept.'
In articolul 62 al prezentei legi se afirma ca: 'actul administrativ casat se socoteste ca si cum nu ar fi fost si nu are nici o putere", deci, contenciosul era doar un contencios de anulare.
" Este neindoielnic ca legiuitorul din 1905 a voit sa infiinteze in aceasta forma un contencios de anulare, adica un mijloc judecatoresc de a cerceta legalitatea actelor administrati si de a hotara anularea lor."11
In perioada 25 martie 1910- 17 februarie 1912
Prin Legea Curtii de Casatie si Justitie din 25 martie 1910 (numita si legea "Toma Stelian"), sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905, a fost desfiintat, iar cauzele de aceasta natura se solutionau de catre tribunalele de judet. Astfel art.74 predea ca: " pricinile dintre particulari si stat, judete si comune sau alte autoritati publice, pentru vatamarea drepturilor particularilor prin acte administrati de autoritate, se vor judeca de urgenta si cu precadere asupra tuturor celorlalte afaceri." .
***************************
8 G.C. Raricescu, Op cit., . 76
9curtea de Casatie si Justitie, Sectiunea I, Decizia nr.1705/1924
10 G.C. Raricescu, Op cit., . 82
11 Ibidem .90
Acelasi articol reglementeaza unele reguli de procedura, iar in art.75 sunt cuprinse norme ce reglementeaza modul de executare al creantelor particularilor de catre autoritatile administrati obligate la plata.
In perioada 17 februarie 1912- 23 decembrie 1925
Prin Legea de reorganizare a Curtii de Casasie si Justitie din 17 februarie 1912 (numita si "Legea Cantacuzino"), cauzele de contencios administrativ se atribuie din nou Sectiei a III-a. Astfel, se predea ca aceasta sectie judeca: " recursurile acelora care s-ar pretinde vatamati in drepturile lor, printr-un act administrativ de autoritate facut cu calcarea legii, precum si recursurile in contra refuzului autoritatilor administrati de a rezolva o cerere relativa la un asemenea drept.". Erau exceptate actele de gurnamant.
In perioada 23 decembrie 1925 - 9 iulie 1948
Constitutia din 1923 reglementeaza in articolul 99 dreptul celor vatamati printr-un decret sa o dispozitie semnata su contrasemnata de un ministru de a obtine desubiri, precizandu-se ca " actul ilegal al ministrului nu descarca de raspundere solidara pe functionarul care a contrasemnat, decat in cazul cand acesta a atras atentia ministrului in scris."
In art. 107, alin.3 din Constitutia din 1923 se arata:" Cel vatamat in drepturile sale, fie printr-un act administrativ de autoritate, fie printr-un act de gestiune facut cu calcarea legilor si a regulamentelor, fie cu rea-vointa a autoritatilor de arezolva cererea privitoare la u drept, poate face cerere la instantele judecatoresti pentru recunoasterea dreptului sau."
In alin. 4 al aceluiasi articol se arata ca : " Organele puterii judiciare judeca daca actul este ilegal, il pot anula sau pot pronunta daune civile pana la data resilirii dreptului vatamat, avand si caderea de a judeca si cerearea de desubire,fie contra autoritatilor administrati chemate in judecata, fie contra functionarului vinovat ". In alioniatul 5 se prede ca :" Puterea judecatoreasca nu are caderea de a judeca actele de gurnamant, precum si actele de comandament cu caracter militar."
" In aplicarea prederilor constitutionale din art.107 din Contitutia de la 1923, a fost adoptata Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925. Astfel, in tara noastra a inceput o noua perioada care a durat pana in iulie 1948.
Prin aceasta Lege, in temeiul Constitutiei din 1923, in tara noastra s-a instituit un contencios administrativ de plina jurisdictie ce se caracteriza prin aceea ca instanta putea anula actul administrativ de autoritate ilegal, putea obliga autoritatea administrativa la rezolvarea cererii si putea acorda desubiri pentru acoperirea ubelor produse prin actul administrativ ori prin refuzul de a rezolva o cerere pentru recunoasterea dreptului sau."
In perioada 9 iulie 1948 - 1 septembrie 1967
In 1948 contenciosul administrativ a fost desfiintat. Lipsea in primul rand obiectul proprietatii private care fusese desfiintata prin actul de nationalizare din 11 iunie 1948, la care s- au adaugat, incepand cu anul 1949, cooperativizarea, care de fapt desfiinta si proprietatea privata a taranilor asupra pamantului si a inntarului viu si mort din gospodariile taranesti. Abia Constitutia din 1965, in art.34, vorbeste de dreptul de petitonare, pentru ca in art. 35 sa prevada ca:" Cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act ilegal al unui organ de stat poate cere organelor competente in conditiile prevazute de lege, anularea actului si repararea ubelor."
In perioada septembrie 1967- decembrie 1990
In tara noastra, contenciosul administrativ a fost infaptuit de catre instantele judecatoresti in conditiile Legii nr. 1/26 iulie 1967 cu privire la judecata de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile lor prin acte administrati ilegale.
Contenciosul administrativ era unul de plina jurisdictie. Tribunalul, judecand cererea, putea sa oblige pe parat sa emita un act administrativ ori un certificat, o aderinta sau orice alt inscris. In cazul admiterii cererii, tribunalul va hotara si asupra desubirilor cerute. " Executarea celor dispuse prin hotarare judecatoreasca se va face in termenul silit in cuprinsul ei iar in lipsa acesteia, nu ami tarziu de 30 de zile de la comunicarea hotararii ."(art.11).
Art. 14 prede ca dispozitiile Legii nr.1/1967 nu sunt aplicabile:
1. actelor administrati privind apararea tarii, securitatea statului sau ordinea publica;
2. actelor in care organul administrativ participa ca persoana juridica de drept civil;
3. cererile organizatiilor de stat privitoare la actele administrati;
4. actelor administrati de jurisdictie si cele pentru controlul carora legea prede o alta procedura jurisdictionala decat cea din prezenta lege.
