DUALISMUL JURIDIC IN DACIA
2.1. Organizarea centrala
Desi teritoriul Daciei nu a ajuns in intregime sub stapanirea romana, influentele civilizatiei romane, s-au manifestat si dincolo de provincia imperiala.
Doi imparati au reorganizat succesiv Dacia romana: HADRIAN (117-138) in urma unei rascoale imparte teritoriul in trei provincii (Inferior, Superior si Poro¬lis¬sen¬sis), iar MARCUS AURELIUS (161-180) pastreaza Dacia Porolisensis, dar cre¬ea¬za Dacia Apulensis si Dacia Malvensis.
2.2. Organizarea locala
Localitatile urbane erau colonii sau municipii. Coloniileerau centre urbane pu¬ter¬nic romanizate. Unele colonii se bucurau de ius italicum, deci locu¬ito¬rii lor nu pla¬teau impozit. Municipiileaveau o conditie inferioara coloniilor, locuito¬rii lor bucurandu-se de un statut juridic intermediar intre cetatenii romani si pe¬re¬gri¬ni, dar diferenta dintre acestia incepe sa se estompeze cu timpul. Cu o singura ex¬ceptie, orasele din provincia Dacia au fost vechi asezari ale autohtonilor.
Organizarea si conducerea oraselor era asemanatoare cu celelalte orase din im¬pe¬riu. Conducerea oraselor era autohtona si se exercita de cetatenii romani printr-un conciliu (asemanator senatului roman), cu atributii de coordonare a activitatii administrativ-fiscale.
Magistratii superiori erau alesi timp de un an si aveau atributii executive si judiciare.
Cea mai mare parte a populatiei din Dacia traia la sate, organizate fie dupa sis¬te¬mul roman in pagus (situate pe teritoriile dependente de colonii) si vicus (ce¬le¬lalte sate), fie in forma lor traditionala a obstilor satesti.
2.3. Sistemele de drept din Dacia romana
Cu toate ca organizarea Daciei s-a facut sub forma tipica de provincie romana, totusi dreptul roman s-a aplicat in mod diferentiat, concomitent cu dreptul autohton si cu ius gentium.
Dreptul roman s-a aplicat in raporturile dintre cetatenii romani, insa s-au ela¬bo¬-rat si norme juridice noi (edictele guvernatorilor) ti¬nand sea¬ma de con¬sti¬tutiile im¬pe¬riale si de man¬da¬te¬le im¬pe¬ria¬le in care se pre¬ci¬zau instructiuni pentru guver¬na¬to¬rii provinciali.
In raporturile dintre bastinasi s-a aplicat dreptul autohton. Insa dreptul roman a avut o inraurire covarsitoare asupra dreptului autohton, dar si dreptul roman "s-a adap¬tat" la cerintele vietii autohtonilor, transformandu-se, vul¬ga¬ri¬zan¬du-se.
In raporturile dintre cetatenii romani si celelalte categorii de locuitori ai Da¬ciei ro¬mane s-a aplicat dreptul popoarelor (ius gentium).
2.4. Capacitatea juridica a persoanelor
Cetatenii romani aveau urmatoarele drepturi: de a dobandi si transmite proprie¬ta¬tea, ius conubii (de a se casatori dupa legea romana); ius comercii (de a deveni cre¬¬¬ditor si debitor); de a intenta actiuni in justitie, ius sufragii (de vot); ius ho¬no¬rum (de a fi ales); ius militæ (de a sluji la oaste etc.).
Latinii erau situati pe o pozitie intermediara intre cetatenii romani si peregrini. Ideea unei cetatenii inferioare a continuat insa sa existe pentru coloniile infiintate de romani in teritoriile cucerite.
Peregrinii. Initial notiunea de peregrin se confunda cu cea de strain. Peregrinii obis¬nuiti erau invinsii ale caror cetati au continuat sa existe din punct de vedere poli¬tic. Peregrini formau masa cea mai numeroasa a locuitorilor imperiului; ei au pri¬mit cetatenia romana prin Edictul din 212 al imparatului CARACALA, cu ex¬cep¬tia peregrinilor deditici. Peregrinii deditici constituiau acea categorie de pere¬grini ale caror cetati au fost desfiintate ca urmare a rezistentei inversunate pe care au opus-o cu¬ce¬ritorilor.