DREPTUL GETO-DAC
1.1. CONTEXTUL ISTORICO-POLITIC
Lipsa surselor de informare asupra societatii dace nu este ab¬so¬lu¬ta; cu toate ca sunt ,,destul de vagi si confuze” permit totusi con¬tu¬ra¬rea unei imagini.
Desi din secolul IV i. Hr. societatea daca a fost organizata in u¬niu¬ni de triburi, nu se poate sustine ca acestea repre¬zen¬¬tau deja o or¬ga¬ni¬za¬re politica statala. Pana in jurul anilor 82–70 i. Hr. nu putem vorbi de existenta unui stat dac pentru ca au fost multe discontinuitati. Pe temelia unitatii de neam, cultura, civilizatie spirituala si eco¬no¬mica, BUREBISTA a intemeiat statul dac centralizat si inde¬pen¬dent care i-a supravietuit in limite teritoriale restranse. Acest stat a con¬servat multe elemente din organizarea nucleelor prestatale exis¬tente, pe care de altfel nu le-a desfiintat, ci doar le-a limitat atributiile in favoarea puterii centrale a regelui.
Succesiunea regilor daci se intrerupe dupa DECEBAL (†106), in urma cuceririi ro¬mane. Dacii liberi, adica cei ramasi in afara stapanirii romane, nu au reusit sa reconstituie statul dac centralizat.
1.2. ORGANELE CENTRALE ALE STATULUI DAC
Puterea suprema in stat era detinuta de rege. Institutia regalitatii a tins sa devina ereditara. Principiul ereditatii nu era absolut in¬tru¬¬cat puteau veni la succesiunea tronului fratii regelui si marele preot.
Regele era conducatorul militar si judecatorul suprem, dar putea fi si mare preot; disocierea puterii regale de cea religioasa nu era un prin¬cipiu obligatoriu, ba dimpotriva, ele puteau fi reunite unicefal.
In cadrul statului dac, autoritatea religioasa avea un rol deosebit de important intrucat in spiritualitatea dacica se considera ca atat puterea regelui, cat si legile sunt de origine divina.
In exercitarea atributiilor regele era ajutat de un corp de sfetnici, supus vointei sale.
Din putinele izvoare istorice ele se deduce indirect faptul ca te¬ri¬to¬riul statului era impartit in unitati administrativ-teritoriale, dar si fap¬tul ca au existat doua categorii de dregatori locali: cei care exercitau atri¬¬butii din ordin administrativ, iar altii care detineau comanda ar¬ma¬telor aflate pe teritoriul statului.
1.3. INSTITUTII JURIDICE
Cutuma a fost primul izvor de drept. Statul presupune dreptul, de¬ci dacii trebuiau sa aiba reguli juridice. Ramane deschisa proble¬ma le¬gilor scrise, atestate de unele surse literare care afirma ca regele BU¬¬RE¬BISTA pentru consolidarea statului a elaborat legi cu un pro¬nun¬tat caracter religios.
1.3.1. Proprietatea la geto-daci
Se pare ca datorita modului lor de organizare in obsti satesti (de vecinatate), proprietatea a fost comuna asupra pamantului agricol, apelor si pasunilor. S-a opinat de asemenea ca pe langa pamanturile nehotarnicite ar fi putut exista si terenuri hotarnicite, care ar fi servit altor scopuri decat agriculturii.
In ce priveste casa, ograda, uneltele de munca, cirezile si turmele de animale, acestea au fost private.
1.3.2. Capacitatea juridica a persoanelor
Societatea geto-daca nu s-a abatut de la structura tipica anti-chitatii, diferentiind persoanele in categorii sociale.
Nobilii (tarabostes sau pileati), formau baza de alegere a regilor si a preotilor. Oamenii de rand (comati sau capilati) aveau capacitate juridica restransa se pare numai in ceea ce priveste dreptul public: ac¬ce¬sul lor la demnitatile de rege si preot nu era posibil. De notat ca ei nu erau o categorie dispretuita.
A treia categorie o formau sclavii (daoi) atestati in numar mic. Ca¬¬¬¬rac¬terul patriarhal al sclaviei presupune un regim diferit de cel cla¬¬sic. Asadar, ei erau fo¬lo¬si¬ti de regula la activitatile domestice; iar robul era asimilat unui mem¬bru inferior al familiei.
1.3.3. Familia
Informatiile sunt contradictorii: dupa unii antici familia la geti era poligama. In schimb HORATIU si OVIDIU, buni cunoscatori ai so¬cie¬ta¬tii geto-dacice, nu au semnalat nimic despre o eventuala poligamie. Mai mult, Columna lui Traian prezentand scene din viata geto-da¬ci¬lor infatiseaza fiecare barbat dac insotit de o singura femeie.
Nu putem concluziona ca a existat o evolutie a institutiei casa¬to¬riei de la poli¬gamie la monogamie sau ca s-au cunoscut ambele forme (cetatenii instariti prac¬ti¬cand poligamia, iar cei de rand monogamia). Poligamia a constituit o forma a ca¬sa¬to¬riei la diferite popoare; este important ca in chiar culmea ci¬vi¬li¬zatiei, familia daca a fost monogama, situatie conforma cu echilibrul bio-psihic al fiintei umane.
Cumpararea sotiei constituie o caracteristica si ea intalnita la alte popoare, acolo unde sotia contribuia prin munca proprie la veniturile familiei. Acest obicei s-a pastrat pana in zilele noastre la „targul de fete” de pe Muntele Gaina.
Sotia se afla sub autoritatea si puterea barbatului, putand fi pe¬dep¬sita chiar cu moartea de catre barbat pentru infidelitate.
Familia era patriliniara (descendenta copiilor se stabilea in primul rand dupa tata) si patrilocala (sotia se muta in casa sotului).
