Tezele fenomenologice au dat nastere in deceniul sapte unui nou model de teoretizare
a fenomenelor de infractionalitate si bolilor psihice, model aplcat in criminologie pentru a descrie cu precadere relatiile intre "stigma" (eticheta) atasata individului criminal si evolutia ulterioara a conduitei sale infractionale, in directia recidivarii faptelor pentru care a fost incriminat.
Ratele inalte de recidivism al actelor criminale evidentiaza faptul ca tratamentul
corectional aplicat in locurile de detentie nu face altceva decat sa intareasca comportamentul criminal si fiind departe de a indeplini functia de sanctiune, intimidare si reabilitare, inchisoarea devine un gen de "scoala" pentru infractori care invata noi tehnici ale crimei.
Sociologi, cum ar fi Jack P.Gibbs, Don Brown sau Maynard L. Erikson, au aratat ca
exista o corelatie pozitiva intre severitatea pedepsei si recidivarea infractiunilor comise, adeziunea fata de normele si valorile subculturilor criminale fiind mai puternica decat amenintarea aplicarii unor sanctiuni.
O serie de cercetari intreprinse asupra tinerilor delincventi au evidentiat faptul ca 80% dintre cei care au savarsit delicte cu caracter grav au devenit, ulterior, infractori adulti cu conduite criminale structurate si persistente.
Erving Goffman considera inchisorile ca fiind "institutii totale" care isi asuma responsabilitatea deplina pentru toate aspectele de viata ale indivizilor privati de libertate. "O institutie totala, sublinia Goffman, poate fi definita ca un loc de rezidenta si de munca in care un mare numar de indivizi, care au o situatie identica, fiind despartiti de societatea exterioara pentru o perioada de timp apreciabila, duc impreuna un ciclu de viata ingradita si administrata in mod formal. Inchisorile servesc ca un exemplu clar in aceasta privinta, permitandu- ne sa apreciem ca ceea ce se intampla intr-o inchisoare poate fi gasit si in institutiile ale caror membri nu au incalcat nici o lege", adica in aziluri pentru batrani, orfelinate, spitale psihiatrice, scoli militare, lagare de concentrare etc.
Atat Erving Goffman, cat si Bruce Jackson au aratat ca resocializarea membrilor institutiilor totale presupune privarea de fostele lor statusuri si supunerea la un tratament restrictiv, vizibil in programul disciplinar, taierea parului, portul aceleiasi uniforme s.a., in raport cu normele, valorile si stilul de viata al institutiei respective.
Alaturi de cultura oficiala a institutiei exista o cultura paralela "azilara" ca consta in norme si mijloace specifice rezistentei controlului oficial, in favoarea mentinerii ajutorului reciproc intre membri.
Bruce Jackson observa ca "un penitenciar este similar unui lagar de concentrare : oficialii reprezinta inamicul, iar detinutii constituie prizonierii".
Exista si un alt aspect important care caracterizeaza viata in institutiile totale, subliniat de criminologii fenomenologi, si anume dependenta indivizilor internati de stilul de viata si de constrangerile culturii institutionale si lipsa capacitatii de revenire la modul normal de existenta ce defineste societatea exterioara.
Se dezvolta astfel "personalitati institutionale", care isi gasesc identitatea si afirmarea numai in mediul organizational in raport cu care sunt in deplina securitate si siguranta.
