Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementari relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.
Dreptul ca sistem al normelor creaza raporturi sau relatii juridice. Dreptul ca expresie a vointei de stat reprezinta un obiectiv important al multor curente juridice si este privit ca un fenomen volitional sau nevolitional si il situeaza in sfera normativului si/sau al ralatiilor sociale. Dreptul se prezinta ca o unitate intre continut si forma.
- Continutul conditioneaza formele de exprimare denumite: -izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale dreptului.
- Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative si in primul rand legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.
Dreptul cuprinde elemente de natura ideologica relationala si institutionala. Continutul aparitia si dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi intelese numai prin cunoasterea mecanismului factorilor ideologici, a politici. Prin drept sunt aduse la indeplinire cele mai importante masuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, constiinta juridica si politica este un fenomen social si psihologic complex de natura rationala, afectiva si volitiva.
Normele tehnice
Actiunea statului asupra relatiilor sociale are loc in cadru unui sistem de reglementare al relatiilor sosiale, compuse dintr-un ansamblu de reguli sau norme sociale. Termenul de norma desemneaza o categorie de baza a stiintelor sociale, cum sunt; stiintele juridice economice sociologice si lingvistice. Exprimarea normei se face in functie de mijloacele cu care opereaza fiecare stiinta in parte: cuvinte, cifre, desene, grafice etc. Cu toate acestea termenul de norma are o semnificatie de baza si o regula generala, o unitate de masura un criteriu de apreciere si un sistem de referinta in comportamentul indivizilor in societate.
Normele tehnice reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie, fata de natura, fata de mijloacele de productie, unelte de munca, in societate. Ele sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana. Scopul normelor tehnice este de a obtine cu minimul de efort maximul de rezultate. Normele tehnice pot fi incalcate sau nesocotite drept urmare se sanctioneaza, deoarece, nerespectarea acesto norme pot cauza pagube materiale si morale oamenilor si proprietatilor acestora.
Morala
Reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli, cu privire la bine si la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societati sau grupurilor sociale. Morala este un ansamblu de norme izvorate din experienta societati pe parcursul dezvoltarii sale, in stransa legatura, tot o data, cu gradul de cultura, civilizatie, avutie si chiar influenta asupra comunitati, determinand tot o data conceptul despre bine si rau. Normele de morala indica conduita oamenilor in societate si familie indica consecintele nerespectari acestora si sanctiunile morale si punitive.
Normele organizatiilor sociale
Reprezinta transpunerea integral sau parte a vointei si gandiri unor anume categorii sociale grupate in organizatii sociale nestatale, partide politice, organizatii profesionale, economice, culturale, sportive. Normele organizatiilor sociale difera dupa tipul lor si poarta amprenta gradului de organizare si al scopului bine determinat, pe care il urmaresc. Respectarea normelor organizatiilor sociale tine de forta de care dispune aceasta organizatie si de obicei nu depaseste sfera membrilor sai.
Normele organizatiilor sociale sunt stabilite de ele insele si sunt de regula corelate la normele organizatiilor statale. Exista si organizatii sociale cu norme atipice, de obicei sunt interzise sau nu sunt recunoscute oficial de societate. Acestea presteaza activitati oculte, extremiste sau teroriste. In trecut existau organizatii ca biserica, inchizitia, ce aplicau sanctiuni de constrangere fizica ( tortura ). Normele organizatiilor sociale ce emana caracter politic sunt caracterizate ca fiind norme politice. Normele organizatiilor sociale produc efecte juridice atunci cand ele produc acte normative ce sunt cuprinse si aprobate de stat.
Conceptul de norma juridica
Normele juridice constituie structura interna a dreptului. Dreptul este alcatuit din totalitatea normelor juridice organizate in sistem.
Trasaturile normei
Este o regula de conduita generala si impersonala. Este stabilita si recunoscuta de stat, ca expresie a vointei sale. Obligativitatea sa este garantata de forta coercitiva a statului.
Normele au ca trasatura principala , caracterul general, stabilesc drepturile si obligatiile subiectilor raporturilor sociale. Teoretic normele juridice sunt adresate tuturor cetatenilor de pe teritoriul statului indiferent daca sunt autohtoni sau straini indiferent de domiciliu stare civila religie sau etnie. Normele sunt edictate de organele centrale ale puteri de stat si sunt cuprinse in legi, decrete si hotarari guvernamentale. Asemenea norme sunt cuprinse in Consitutie.
. Norme ce se adreseaza unei anumite categorii de cetateni cu anumit statut social; casatoriti, functionari, diplomati.
. Normele care se adreseaza unor organe unipersonale -Presedintele Tari, Procurorul General, Avocatul Poporului-.
. Norme ce se refera la institutii de stat.
Caracterul general, obligatoriu, imperativ al normei este esential pentu asigurarea ordini de drept in societate, stabilind dezvoltarea relatiilor in conformitate cu interasele sociale. Normele juridice sunt grupate in entitati -sistem, ramuri, institutii care se completeaza si dezvolta reciproc.
Normele juridice si dispozitii individuale
Pentru elucidarea normei juridice o insemnatate deosebita o are delimitarea ei de dispozitiile juridice individuale. Norma juridica are caracter general dar in ultima instanta este vorba de un raport intre general si particular. Conduita normei juridice se realizeaza prin intermediul dispozitiilor individuale. O situatie aparte o constituie normele de organizare ce se refera la functionarea unui organ. Dispozitiile ce se refera la organizarea si functionarea unui organ, au caracter normativ.
Structura normei juridice
Norma juridica are o structura interna si una externa
1.Structura interna sau logico-juridica arata din ce elemente componente, ce sun reciproc dependente, este logi organizata prescriptia. Acestea sunt : ipoteza, depozitia si sanctiunea.
a. Ipoteza este acea parte a normei juridice ce stabileste imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica normele juridice, precum si categoria subiectelor la care se refera prevederile dispozitiei. In functie de precizia cu care este formulata ipoteza normei juridice se disting ipoteze determinate si relativ determinate.
-Ipoteza determinata stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei
-Ipoteza relativ determinata este acea care indica imprejurarile de aplicare a dispozitiei dar continutul concret este lasat a fi dat de organul de stat abilitat. In dreptul modern se urmareste ca ipotezele sa fie pe cat posibil complet si concret aceasta obiectivitate fiind garantia aplicari in tocmai a dispozitiei.
Ipoteza poate fi simpla si sa prevada o singura imprejurare in care se aplica, sau complexa cuprinzand mai multe imprejurari. Conduita interzice sau permite o anumita comportare. Dispozitia este partea sau elementul normei ce prevede conduita.
b. Norma
-Norma determinata, stabileste categoric fara posibilitati de derogare
-Norma relativ deteminata prevede variante posibile de conduita, intre anumite limite.
2.Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului structuri logice a normei. Normele juridice sunt o parte a unui act normativ care la randul sau este structurat in capitole, sectiuni, articole. Articolul este elementul structural de baza. Un articol nu coincide de cele mai multe ori cu intreg continutul normei. Intelegerea diferita a structuri logice a normei juridice este cauzat de descumpunerea raportului complex dintre norma juridica si formularea ei in text.
Clasificarea normelor juridice
Cunoasterea temeinica a normelor, corecta interpretare, determina necesitatea impartiri normelor de drept in mai multe grupe potrivit unor criterii:
- Dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, se disting normele de drept constitutional, civil, administrativ, penal etc.
- Dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse: legi, decrete, hotarari ale guvernlui, ordine si instructiuni ale ministrilor.
- Dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate: generale, specifice si de exceptie.
- Dupa modul de redactare: complete si incomplete.
- Dupa caractrul conduitei prescrise: onerative, prohibitive si permisive.
1. Normele onerative prescriu in mod expres obligatia unei actuni.
2. Normele prohibitive interzic cu desavarsire anumite actuni
3. Normele permisive permit fara a obliga sau a interzice savarsirea unei actiuni, prevazand posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi.
Conceptul de izvor al dreptului
Dreptul constituie un sistem de norme ce imbraca o anumita haina juridica, sunt cuprinse in anumite acte juridice, iau o forma denumita "izvor al dreptului". In literatura juridica notiunile de izvor de drept si forma a dreptului ar fi sinonime. Mai potrivita ar fi expresia "forma de exprimare a normelor" sau "forma de exprimare a dreptului".
Izvor de drept are mai multe acceptiuni: "Izvor de drept" in sens material si forma "izvor direct si indirect", "izvor intern si extern" etc. Se vorbeste despre izvoarele dreptului in sensul cunoasteri surselor de unde provine dreptul cum sunt; izvoarele scrise sau nescrise, date arheologice etc, ce furnizeaza date dintr-o anumita epoca istorica dintr-o anumita tara. Prin izvoare materiale sau interne se are in vedere activitatea organului emitent de stat. Prin izvoare formale sau externe se au in vedere conditiile, activitatea organelor de stat la calitatea juridica.
Obiceiul juridic ocupa primul loc in succesiunea istorica a izvoarelor de drept. Normele obisnuielnice recunoscute de puterea de stat formeaza dreptul obisnuelnic sau dreptul cutumiar. Obiceiul exprima mai bine ca orice alt izvor de drept particularitatile locale, precum si framatarea politica, specifica perioadelor istorice premergatoare unei vieti economice si politice centralizate.
Legea ca izvor de drept : Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si politica judiciara pentru a desemna un act normativ adoptat de un organ de stat, unipersonal, sau colegial, indiferent de tipul istoric de drept si regimul social al statului. Primele forme de drept nescrise, dreptul cutumiar, cu timpul nu a mai asigurat reglementarea, conservarea si apararea unor relatii noi. Astfel apar primele acte normative ce au cuprins pe langa cele cutumiare si cele referitoare la relatiile de proprietate, situatia sclavilor si impartirea populatiei dupa caste, cel mai important rol avandu-l LEGEA.
Doctrina judiciara a jucat un rol important in stabilirea trasaturilor definitorii ale legii. Astfel legea apare ca un act normativ ce reglementeaza la un nivel ridicat de generalitate cele mai importante relatii din stat creandu-se continutul ei volitional. O larga circulatie si aplicatie o au termeni ca "lege in sens material" si "lege in sens formal". Pot fi considerate legi actele normative cu continut general indiferent de organul care le adopta.
Practica judiciara Hotararile judecatoresti nu sunt de regula, izvor de drept ci solutii concrete date in baza unor acte normative si in vederea aplicarii lor. Atunci cand ofera solutii pentru instante sau pentru alte organe ale statului in solutionarea altor cauze asemanatoare ele devin izvor de drept, purtand denumirea de precedent juridic sau practica juridica. Dreptul pretorian cunoscut inca din dreptul roman cuprindea norme ce veneau sa corecteze sa adapteze sau sa completeze vechiul drept civil roman.
Contractul normativ ocupa un loc secundar in comparatie cu celelante izvoare. Este un act ce stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinate, capatand valoare de izvor de drept in cazul in care partile se vor obliga sa actionezre conform lui. In dreptul intern, contractul normativ s-a mai folosit si ca drept constitutional cu prilejul formarii statelor confederative
In timp actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale in determinarea conduitei si comportamentului subiectilor de drept. Actul normativ trebuie adus la cunostinta cetatenilor organelor de stat, organizatiilor, tuturor celor ce vor trebui sa le respecte. Aceasta se face prin publicarea in "Monitorul Oficial".
Intrarea in vigoare : Modalitatile determinari acestui moment pot fi diferite. Actul normativ are o prvedere speciala in cuprinsul sau care specifica data inceperi actiuni, data publicari sale oficiale. Exista posibilitatea ca legiuitorul sa considera ca actului normativ ii trebuie o perioada de timp pentru asigurarea pregatirii organizatorice si atunci se stabileste data intrari invigoare dupa o parioada ce o considera necesara organizari. In tara noastra legile si actele normative intra in vigoare odata cu publicarea lor in "Monitorul Oficial al Romaniei".
Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiuni lor ia de asemenea mai multe forme. Se disting insa doua situatii:
1. Cand durata de timp a actului normtiv nu a fost limitata si atunci incetarea actiuni sale are loc prin abrogare.
2. Cand durata in timp a unui act normativ i-si inceteaza actiunea prin ajungerea la termen.
Abrogarea este conceptul prin care se exprima incetarea actiuni unui act normativ.
Actiunea actelor normative in spatiu Actul normativ are actiune bine determinata prin faptul ca are aplicatie pe teritoriul unui stat intr-o perioada bine determinata. Se aplica persoanelor aflate pe un teritoriu deoarece obiectul reglementarilor juridice il reprezinta tocmai oameni. Se disting doua aspecte:
1. Latura interna a suveranitati statului. Se ajunge la concluzia obiectivitati legilor si altor acte normative pentru toti cetateni, organismele si organizatiile din stat. Actiunea actelor normative in spatiu este conditionata de competenta teritoriala a organului emitent. Actele normative adoptate de organele locale de stat au o actiune limitata.
Aspectul international constituie obiectul de studiu al unor discipline cum sunt : drept international privat, penal si comercial. Acestea au survenit datorita necesitati reglementari si dezvoltari relatiilor inter state in conditiile egalitati intre ele. Ele reglementeaza si statutul persoanelor straine de pe teritoriu ce au in principiu statut diplomatic. Persoane ce incalca grav legile tarilor de resedinta pot fi declarate "persona non grata".
Statul nostru acorda persoanelor straine drepturi, pretinde ca cetateni sai aflati pe teritoriul altor state sa aiba aceleas privilegii. Cetatenii statului nostru sunt datori oriunde s-ar afla sa respecte legile organelor de stat ale tari noastre. Codul penal prevede sanctiuni pentru delicte savarsite de romani in strainatate, cat si pentru cetateni straini ce comit delicte, pe teritoriul statului nostru.
Conceptul de raportul juridic
Conceptul de raport juridic : Dreptul nu constituie un scop in sine, el este creat in vederea reglementari conduitei oamenilor. Aceasta functie se realizeaza prin elaborarea unor norme juridice ce sunt obligatorii in compotramentul oamenilor in societate si cuprind deopotriva drepturi si obligatii. Aceste relatii interumane au caracter de relatii sau raporturi juridice. Raporturile juridice sunt o treapta necesara in realizarea functiei dreptului. Astfel participanti la aceste raporturi apar ca titulari de drepturi si obligatii juridice in egala masura.
Trasaturi fundamentale ale raportului juridic
Apartin domeniului relational, faptic al juridicului, au trasaturi generale avand caractere proprii ce se deosebesc de raporturile sociale, politice, morale, obsnuielnice si religioase.
a. Raporturile juridice sunt raporturi sociale.Fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta ca indivizi (persoane fizice) fie ca societati sau organizatii colective. Raporturile juridice pot exista intre oameni si/sau intre oameni si lucruri.
b.Raporturile juridice au caracter volitional ca expresie a vointei de stat. Sunt rezultatul reglementarilor sociale. Iau nastetre si se desfasoara potrivit vointei de stat. In lipsa normei juridice nu se pot crea raporturi juridice. Raportul juridic va lua nastere numai prin producerea unor acte de vointa ale subiectilor de drept.
c.Raporturile juridice cuprind o varietate larga de relatii sociale. Acestea sunt relatii de proprietate, relatii de schimb si alte relatii economice; relatii sociale cum ar fi: relatii de munca, de familie, relatii politice de organizare stat. In concluzie, raporturile juridice pot fi definite ca raporturi sociale volitionale.
Subiectele raporturilor juridice
Subiectele raporturilor juridice sunt numai oameni. Acestia sunt luati ca indivizi sau organizatii Obiectul reglementarilor juridice fiind conduita acestora. Dreptul nostru stabileste capacitatea juridica generala si speciala a statului, a organelor de stat a persoanelor juridice, indica sfera drepturilor de care se pot bucura acestia, dar si obligatiile ce si le asuma.
Capacitatea juridica
Pentru ca persoanele sa poata participa intr-un raport juridic, trebuie sa aiba capacitate juridica .Prin aceasta intelegem aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadru raportului juridic
Statul
Statul este organizatia politica care detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborari si aplicarii dreptului, exercita intr-o comunitate umana, de pe un anumit teritoriu, puterea suverana din societatea data.
-Statul constituie o organizatie politica a puteri suverane
-Statul este unica organizatie politica catre detine monopolul fortei de constrangere si se poate sprijini, in exercitarea functiei, pe aceasta forta coercitiva.
-Statul este organizatia care detine monopolul elaborari si aplicari dreptului a carei respectare este garantata de stat prin forta coercitiva a sa.
Caracteristici definitorii ale statului
1. Existenta puteri publice sau politice organizata in aparatul de stat.
2. Organizarea administrativ-teritoriala a populatiei constituita intr-o forma de comunitate umana.
3. Srangerea de la populatie de impozite si de alte taxe.
4. Elaborarea si aplicarea dreptului.
5. Suveranitatea de stat.
Puterea politica este o caracteristica esentiala a statului si consta in existenta puteri publice, care nu coincide nemijlocit cu populatia. Este posibilitatea de a-si impune vointa , altora si de a determina subordonarea unor legi. Puterea sociala este necesara in orice colectivitate. Ea inlocuieste puterea gintei din comuna primitiva.
Este o caracteristica esentiala prin care organizatia statala a societatii se deosebeste de organizarea gentilio-tribala. Se face prin impartirea societati dupa criterii teritoriale si exercitarea puteri publice pe un anumit teritoriu. In doctrina politico-juridica statul este unitatea a trei elemente: populatia, teritoriul si puterea politica sau suveranitatea. Conceptul de stat este prin excelenta un concept politic.
1. Existenta puteri de stat presupune cheltuieli legate de intretinerea aparatului de stat de catre populatia asupra careia se exercita aceasta putere
2. Dreptul este mijlocul elaborari statului iar principala activitate a organelor de stat imbraca forma actelor juridice, normative sau nenormative. Vointa de stat cunoaste si alte forme de exprimare cum sunt : actele politice, sau masuri nemijlocite ale statului. Statul este un instrument politic, o organizatie de exercitare a conduceri societatii, care dispune de mijloace coercitive pe care le poate folosi la nevoie. Dreptul reprezinta modalitatea prin care se pune la dispozitia societati un sistem de norme de conduita obligatorie pentru toti membri societati.
3. Suveranitatea. Statul este organizatia principala a societati. Intre stat si alte organizatii ca si intre el si cetateni, se stabilesc anumite relatii caracterizate prin faptul ca in cadrul lor statul apare ca o organizatie a puterii politice.
Suprematia este o caracteristica a puteri de stat care se refera la latura interna , ea exprima faptul ca puterea de stat este superioara oricarei alte puteri interioare din stat. Ea se vadeste prin calitatea de a emite acte generale obligatorii in societate. Suprematia puteri de stat se exprima, prin dreptul exclusiv de a decide asupra populatiei care locuieste pe teritoriul sau. Suprematia se manifesta in suveranitatea asupra teritoriului sau integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor.
Independenta este al doilea aspect al categoriei univoce a suveranitati. Suprematia puteri de stat presupune in mod necesar neatarnarea fata de puterea altor state. In relatiile internationale statul duce politica pe care singur si-o stabileste. Independenta nu trebuie inteleasa nici ea in mod absolutizant, ci in cadru unor relatii internationale. Realizarea independentei depline si reale se asigura prin independenta politica si economica. Suveranitate si independenta sunt doua notiuni inseparabile care se presupun reciproc si se interconditioneaza.
Premisele aparitiei statului
Schimbarile succesive in domeniul procurarii celor necesare traiului, au dus la inlocuirea principalelor preocupari comune; vanatoarea, pescuitul, culesul, cu altele noi. Astfel omul primitiv face o cotitura de la economia pradalnica la economia productiva devenind producator. Aceste noi preocupari au permis, o dezvoltare mai rapida a fortelor de productie. Descoperirea metalelor mai ales folosirea fierului la confectionarea uneltelor, permit extinderea agriculturi, pe suprafete mai mari. Dezvoltarea schimbului regulat de produse necesare dezvoltari economiei de marfuri si a economiei banesti duce la aparitia unei categorii sociale noi; negustorii. Schimbarile profunde in sfera productiei umane, au dus succesiv la aparitia inegalitatilor sociale. Noile preocupari economice sunt atat de productive incat permit producatorilor sa creeze si un surplus de productie, care poate fi insusit si de alte persoane. Apare posibilitatea transformarii oamenilor liberi in sclavi
Formele de guvernamant
Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puteri supreme de stat, competenta organelor supreme de stat, caracterul autoritatii pe care o exercita asupra populatiei.
Cea mai generala clasificare a statelor este in republici si monarhii.
-Monarhia este forma de guvernamant in care seful statului este stabilit pe cale succesorala. O monarhie poate fi de tip nelimitata, cand monarhul are puteri nelimitate si este cazul despotilor sau a monarhiilor feudale si monarhii limitate, cand alaturi de monarhi exista si alte organe ale puteri de stat. Asemenea monarhii limitate sunt monarhia reprezentativa pe stari, in feudalism si monarhia constitutionala in societatea moderna.
-Republica este o alta forma de guveramant in care puterea suprema apartine unui organ ales pe un timp limitat.
Forma de structura
Forma de structura a statului se refera la faptul ca avem de-a face cu o singura entitate statala, sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a puteri de stat.
Formele structuri de stat:
1. Statul simplu sau unitar - care presupune existenta unei singure entitati statale si a unui singur rand de organe legislative.
2. State compuse (complexe) - pe acelas teritoriu exista mai multe entitati statale. Exercitarea puterii este impartita intre organele supreme ale puterii. Cele mai cunoscute sunt federatia si confederatia.
-Prin federatie se intelege statul unional
-Prin confederatie se intelege uniunea statelor.
Forma federativa presupune transferul celor mai importante atributii asupra organelor intregii federatii, existenta a cel putin doua organe ale puterii de stat O dubla legislatie si anume legislatia intregii federatii si legislatia fiecarei formatiuni statale, doua cetatenii.
Confederatia ca forma de structura este o unitate de state fara o coeziune atat de stransa , fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala. In cadru confederatiei relatiile intre statele componente, sunt mai slabe decat in statele federale.
Forme ale uniuni complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala de date.
-Uniunea personala este rezultatul unei intelegeri intre doua state constand in desemnarea unui sef de stat comun.
-Uniunea reala de date este o uniune mai stransa intre doua state, legate nu numai prin persoana aceluias sef, ci si prin existenta unor institutii comune.
Istoria cunoaste si alte forme de structuri complexe ; vasalitatea, protectoratul, uniunea dintre metropole si teritorii de peste mari (colonii).
Regimul politic al statului
Regimul politic este acea latura a formrei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si principiile de infaptuire a puteri de stat. O clasificare generala a regimurilor politice este acea in :
1. Regimuri autocratice
2. Regimuri democratice.
1.Regimul autocratic se concretizeaza prin inexistenta atat a conditiilor juridice formale cat si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Asemenea regimuri politice au existat in satele antice si feudale si de asemeni in unele state moderne. Astfel in Orientul antic domnea despotismul oriental, in statele grecesti si la Roma, dictatori si tiranii. In epoca moderna sunt cunoscute ca fasciste, profasciste si comuniste.
2.Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila participarea maselor de cetateni la viata politica, influenta politici interne si externe a statului, exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor. Ele se impart in doua criterii: democratii directe si indirecte.
-In democratiile directe poporul exercita nemijlocit puterea in stat.
-In democratiile indirecte conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti prin organele alese. Pentru o abordare stiintifica a conceptului democratiei este necesar sa evidentiem trei laturi:
-In interesul cui se exercita puterea de stat.
-Care este modul de exercitare a puteri de stat.
-Care este conditia cetateanului in stat si societate.
Tehnica juridica
Notiunea tehnici juridice , se intelege ansamblul normelor al procedeelor si si regulilor care imbinate cu o anumita maiestrie personala, sunt aplicate in vederea executari unei operatii, sau lucrari in practica unei profesii oarecare. Tehnica juridica are srcina de a gasi mijloacele optime, pentru a transpune in drept, norme juridice vointa de stat careia conducerea politica vrea sa-i dea forta juridica si sa o ridice la rang de lege. O prima sarcina in determinarea conceptului este sa se stabileasca corelatia ei cu stiinta juridica. In literatura juridica s-au depus eforturi pentru a face distinctie intre stiinta juridica si tehnica juridica. S-a ajuns la o delimitare intre cele doua prin conceptul "dat" si "construit". "Datul" este realitatea existenta, faptul obiectiv pe care stiinta cauta sa il descopere. "Construitul" este rezultatul vointei oamenilor
Tehnica elaborari dreptului
Actul normativ are intotdeauna mai multe parti constructive menite sa-i dea forma finala. Aceasta regula nu este obligatorie ci se adapteaza functie de caracterul si intinderea actului normativ. Actul normativ cuprinde de regula; titlu, preambul si forma introductiva, cand este cazul dispozitii sau principii generale si dispozitii de continut, dispozitii finale, dispozitii tranzitosii.
-Titlul trebuie sa fie concis si sa exprime precis obiectul reglementari.
-Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere unde se arata consideratiile sociale, economice politice, avute in vedre la elaborarea actului.
-Forma introductiva este acea parte a actului normativ unde se arata temeiul constitutional sau juridic legal in baza caruia este data reglementarea respectiva
-Reglementarea propiuzisa, in functie de volumul reglementarilor, se divide in mai multe parti; o parte este data de "dispozitii" sau "principii generale" si o parte de "dispozitii de continut" care pot fi mult mai numeroase si sa se imparta in "subdiviziuni" .
-Partea finala contine, dispozitii finale propiuzise ce se refera la data intrari in vigoare .
In textul legii pot exista si dispozitii tranzitorii
Elementele de structura ale actelor normative
Elementul structural de baza este "articolul". Articolul cuprinde mai multe aliniate, cand dispozitia cuprinde mai multe propozitii si contine mai multe variabile. Articolele sunt numerotate cu cifra arabe. Exista si articole unice ce nu cuprind aliniate.
Modificarea actelor normative se face printr-un act normativ sau print-un act de aceeas categorie. Cand se adauga sau se modifica un act normativ astfel incat din vechiul act normativ nu mai ramane nimic sau aproape nimic, este bine sa se inlocuiasca vechiul act normativ.
Stilul si limbajul
O cerinta elementara este claritatea actelor normative. Ele terbui sa fie accesibila maselor prin precizia si termeni folositi cu sensuri de exprimare fara echivoc.
O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este aceea a prezumtiilor juridice. Prezumtia juridica presupune ca ceva fara a fi fost dovedit exista cu adevarat. Se disting : prezumtii absolute - irefragabile si prezumtii relative - refragabile.
Un alt procedeu este acela al fictiunilor juridice.
Tehnica sistematizari actelor
Structura interna a dreptului cuprinde urmatoarele parti independente: norma juridica, institutia juridica, ramura de drept. Astfel sistematizarea actelor normative contine o activitate juridica importanta ce se sprijina pe aceasta structura. Elaborarea dreptului consta in primul rand in activitatea normativa a statului. Unitatea de baza a sistemului actelor normative consta in actul normativ in diverse forme ca: lege, decret, hotarare, ordin, instructie. Organizarea actelor normative se fac pe verticala in functie de organele ce le emana si pe orizontala in functie de categoriile sau modalitatile actului normativ.
Formele principale ale sistematizari : acte normative :
-incorporate
-codificate
-In incorporare este considerata ca fiind forma simpla de sistematizare a actelor normative prin care legile decretele, hotararile de guvern si alte acte normative se grupeaza in anumite colectii dupa institutia juridica sau ramura de drept : oficiala, neoficiala.
-Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative si se deosebeste de sistematizarea incorporata atat dupa obiectul sistematizari, subiectele sistematizari cat si dupa forta juridica a rezultatului sistematizati.
Fazele aplicari dreptului
Distinctia dintre un act de aplicare al dreptului si un act normativ poate fi formulata prin urmatoarele aspecte:
a. Actele de aplicare a organelor de stat constituie mijloace juridice de infaptuire a prevederilor actelor normative de concretizare la cazuri individuale.
b. Actele de aplicare sunt temeiul legal juridic al aparitiei modificari sau singeri de raporturi juridice, in timp ce publicarea unor acte normative nu creaza de regula automat raporturi juridice.
c. Este diferita actiunea in timp a actelor de aplicare fata de cea a actelor normative. Actiunea actelor normative incepe odata cu publicarea lor in anumite publicatii oficiale iar in cazul actelor de aplicare actiunea lor in timp coincide cu elaborarea lor si comunicarea partilor direct interesate.
d. Comportarea celor doua categorii de acte scoate in evidenta faptul ca fiecare dintre ele au principii care stau la baza legalitatilor .
Clasificarea se face dupa ramura de drept si sunt : acte de aplicare constitutionale, civile, penale , administrative etc. O alta clasificare se face dupa structura normei si sunt acte de aplicare a dispozitiei normei juridice, acte de aplicare a sanctiuni normei juridice.
Fazele procesului de aplicare a dreptului . Varietatea actelor normative presupun mai multe faze de aplicare a dreptului, ce constituie un proces unic deci nu au aceeas succesiune in timp.
a. Stabilirea stari de fapt este prima faza in care se intreprind cercetari pentru a cunoaste situatia concreta a imprejurarilor cauzelor ce trebuie sa capete solutionare juridica. Organul de aplicare, cercetand starea de fapt, trebuie sa cunoasca situatia reala astfel incat cauza ce este supusa solutionari sa fie lamurita din toate punctele de vedre. Concluziile sa fie in perfecta concordanta cu realitatea concreta.
b. Alegerea normei de drept denumita si "critica". Determinarea mormei la care se refera situatia si asigurarea unei corecte calificari juridice, in temeiul actului de aplicare. Legalitatea normei juridice corespondenta ei fata de actele normative superioare.
c. Implementarea normelor juridice constituie o activitate pe care organul de aplicare recurge pemntru a stabili intelesul adevarat si deplin al normei juridice.
d. Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, constand in elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.
Interpretare a dreptului
In aplicarea dreptului organul de aplicare trebuie sa recurga adesea la unele procedee de analiza logico-rationala sau social-istorica, gramaticala a actului normativ pentru a-i dezvalui si intelesul corect.
Aceasta se explica pentru urmatoarele considerente:
-norma juridica are un caracter general, impersonal, si nu poate oricat de perfecta ar fi exprimarea ei, sa cuprinda toate situatiile.
-norma juridica trebuie sa fie coroborata cu celelalte norme. Nu poate fi pe deplin inteleasa daca este privita in stransa legatura cu reglementarile de principiu din partea generala a codului.
-existenta unor texte normative confuz redactate a caror limbaj si stil nu se ridica la exigentele tehnici normative.
Formele de interpretare a normelor juridice
Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participa diferite subiecte, avand fiecare un rol deosebit, solutiile de interpretare la care se ajunge neavand aceeas importanta si forta juridica. Astfel s-a ajuns la cea mai cunoscuta forma de interpretare si anume : interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala.
a. Interpretarea oficiala sau obligatorie provine de la un organ de stat competent, ea se subdivide in :
- Interpretarea generala ce se caracterizeaza prin faptul ca este data in forma unui act normativ, este de principiu ca atunci cand o dispozitie sau un act normativ apare neclara sau confuza, organul emitent al actului normativ da acelei dispozitii interpretarea autentica printr-un nou act normativ.
-Inerpretarea cauzala -denumita si cauzala sau judiciara - este acea forma interpretarii oficiale care este facuta de organele de aplicare a dreptului cu prilejul solutionari unei cauze concrete. Subiectele acestei interpretari sunt organele de stat care aplica dreptul
b.Interpretarea neoficiala poarta si denumirea de interpretarea facultativa sau stiintifica sau doctrinara, in functie de faptul daca se au in vedere natura sau sudiectele interpretari.
Metodele interpretarii normelor juridice
Tehnica interpretarii dreptului poarta denumirea de metodologia interpretarii, deoarece procedeele tehnice utilizate au semnificatia unor metode. Au caracter general aplicabil intregului sistem de drept, patru metode tehnice de interpretare:
1. Interpretarea gramaticla, consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textelor normativelor. Intelesul unor termeni si expresii in formularea textului normei de drept poate fi identificat cu cel din limbajul obisnuit sau poate avea un sens specifi juridic.uneori legiuitorul, pentru a asigura intelegerea corecta si uniforma a unor termeni folositi, recurge la explicarea acestor termeni.
2. Interpretarea sistematica, consta in lamurirea unor norme juridice, a textului normativ, prin coroborarea acestei norme sau acestui text cu alte dispozitii normative apartinand aceleias institutii juridice sau ramuri de drept.
3. Interpretarea istorica, consta in stabilirea sensului advarat si deplin al normelor juridice, recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice si social-plitice ce au determinat adoptarea actului normativ
4. Interpretarea logica, constituie procedeul care se bazeaza pe analiza textului actului normativ prin adoptarea legilor logicii formale. Metoda logica poate fi separata de celelante metode sau procedee tehnice, deoarece orice lamurire a sensului normei juridice se sprijina pe utilizarea rationamentelor si judecatilor logice.
Aplicarea dreptului prin analogie
In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, aceasta ofera organului de aplicare a dreptului ca dupa constatarea stari de fapt si a adevarului obiectiv sa gaseasca solutie juridica chiar daca nu se gasesc norme care sa se refere la cauza data. Se recurge astfel la doua forme de analogie:
1. Analogia legii , este procedeul la care se recurge atunci cand se constata lipsa normei juridice, in cazul ce urmeaza a fi solutionat. In dreptul nostru procedeul analogiei legii nu are, in principiu, aplicare, deoarece legislatia nu are lacune. Cerintele legalitatii impun rezolvarea cauzelor supuse reglementarii juridice numai pe baza normelor juridice.
2. Analogia dreptului, constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci cand in solutionarea unei cauze lipseste norma juridica si nici nu se pot gasi norme sau texte juridice care sa reglementeze cauze asemanatoare.
