Sectiunea I - NOTIUNEA CONTRACTULUI DE CONSIGNATIE
1.1. Notiunea si reglementarea contactului de consignatie
Codul comercial nu contine nici o reglementare referitoare la "contractul de consignatie". S-a elaborat o reglementare detaliata prin Legea nr. 178 din 30 iulie 1934, "pentru contractul de consignatie", publicata in "Monitorul Oficial" nr. 173/1934 si modificata ulterior prin Legea nr. 34/1936, publicata in "Monitorul Oficial" nr. 77 din 1 aprilie 1936, care este si in prezent in vigoare.
Art. 1 din Legea nr.178/1934 pentru reglementarea contractului de consignatie stabileste: "Contractul de consignatie este conventia prin care una din parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului".
Doctrina defineste acest contract ca fiind acel contract prin care o parte, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit anticipat cu obligatia consignatarului de a remite consignantului pretul obtinut sau de a-i restitui bunul nevandut.
Asa cum rezulta din dispozitiile citate, contractul de consignatie este, in esenta, un contract de comision: el este o varietate a contractului de comision. Intr-adevar, ca si in cazul contractului de comision, in contractul de consignatie, consignantul imputerniceste pe consignatar sa incheie anumite acte juridice in nume propriu, dar pe seama consignantului.
Ca orice contract de comision, contractul de consignatie are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama consignantului (art. 405 C. corn.).
Contractul de consignatie este privit ca o varianta a contractului de comision, care prezinta insa anumite particularitati, cuprinzand si elemente ale altor tipuri de contracte (vanzare, depozit):
imputernicirea consignantului data consignatarului consta in vinderea unor bunuri mobile, deci actele juridice incheiate de consignatar, in nume propriu si pe socoteala consignantului, sunt numai contracte de vanzare;
vinderea bunurilor se face pe un pret anticipat stabilit de consignant; aceasta restrictie este un efect normal al calitatii de proprietar al consignantului, singurul deci, in masura sa decida asupra valorii bunului supus vanzarii;
consignatarul este obligat sa remita consignantului suma de bani obtinuta ca pret al vanzarii sau, daca bunul nu a putut fi vandut, sa restituie bunul in natura;
consignatarul nu se bucura de dreptul de retentie acordat mandatarului si comisionarului, in temeiul privilegiului special reglementat de art. 387 C. com.
marfurile si obiectele mobile trebuie sa fie proprietatea consignantului.
1.2. Caracterele juridice ale contractului de consignatie
Contractul de consignatie are urmatoarele caractere juridice:
- este un contract principal, intrucat are o existenta de sine statatoare, independenta de existenta altor contracte;
- este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece el da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti;
- este un contract cu titlu oneros, intrucat fiecare parte contractanta urmareste de la cealalta realizarea unui folos patrimonial; contractul are acest caracter pana la proba contrara;
- este un contract comutativ, deoarece existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor partilor este cunoscuta din momentul incheierii contractului;
- este un contract consensual, intrucat contractul ia nastere in mod valabil prin simplul acord de vointa al partilor (solo consensus). Remiterea catre consignatar a bunurilor mobile pentru a fi vandute tertilor nu este o conditie a incheierii contractului, ci un efect al acestuia;
- este un contract intuitu personae, deoarece el se bazeaza esentialmente pe increderea pe care o are consignantul in consignatar;
