Conditiile extradarii - conditiile privin infractiunea
Conditiile privin infractiunea
Pentru a se putea realiza extradarea, este necesara indeletnicirea anumitor conditii de fond si de forma. Acestea sunt de regula prevazute de legislatia interna a statelor, dar sunt uneori prevazute si in conventiile internationale.
In lumina dispozitiilor pe care le cuprinde legislatia romana, se constata ca, in vederea realizarii extradarii este necesar sa se indeplineasca anumite conditii privitoare la :
-infractiunea savarsita
-persoana infractorului
-urmarirea penala sau executarea pedepsei
-cererea de extradare
Un loc de maxima siguranta intre conditiile privitoare la extradare il ocupa fapta penala. Aceasta, pentru a constitui obiect al cererii de extradare trebuie sa indeplimeasca anumite conditii: sa fi fost savarsita pe teritoriul statului solicitant sau impotriva intereselor acestuia, sa nu fie dintre cele care sunt excluse de la extradare, sa fie incriminata atata de legea statului solicitant, cat si de legea statului solicitat si sa aiba o anumita gravitate.
a)Sa se fi savarsit o infractiune pe teritoriul statului solicitant ori impotriva intereselor acestuia.
Savarsirea unei infractiuni pe teritoriul uni stat ori impotriva intereselor sale da dreptul acestuia de a solicita extradarea. Acest drept izvoreste din aplicarea teritorialitatii si a principiului realitatii legii penale.
Principiul teritorialitatii legii penale se bucura de unanima recunoastere si aplicabilitate pe plan international. El da expresie suveranitatii si independentei statelor. Codul penal roman in art. 4 principiul teritorialitatii. Potrivit acestui articol legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei.
Prin teritoriul se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere cu subsolul si spatiul aerian al acesteia. Intre aceste limite legea penala romana se aplica exclusiv si neconditionat.
Indiferent daca faptuitorul este cetatean raman sau strain ori persoana fara cetatenie, in masura in care a savarsit o infractiune pe teritoriul tarii, I se va aplica legea ramana. Conditiile de tragere la raspundere penala si execuatrea pedepsei sunt prevazute de legea romana. Nu prezinta importanta daca fapta este incriminata sau nu si de legea statului de origine al faptuitorului.
Fiecare stat are dreptul de a-si apara interesele impotriva faptelor penale savarsite contra sa, in afara teritoriului tarii. De aceea dreptul de a solicita extradarea ii este recunoscut si statului impotriva carui a fost savarsita infractiunea. Aceasta constituie o modalitate de ocrotire a intereselor statului ce a fost afectat prin fapta infractionala.
Principiul realitatii legii penale sau al protectiunii reale prevazut in art. 5 C. penal consacra aplicarea legii romane infractiunilor savarsite in strainatate daca acestea sunt contra statului roman sau daca s-a pricinuit o vatamare grava a integritatii corporale unui cetatean roman, de catre un cetatean strain sau de un aparid care nu domiciliaza in Romania.
Principiul realitatii are o aplicare subsidiara in rapot cu principiul teritorialitatii, el fiind menit sa inlature lacunele razultate din aplicarea acestuia.
In principiu orice persoana care a savarsit o infractiune si s-a refugiat apoi pe teritoriul altui stat, poate fi extradata. Dar exista si unele limitari ale acestei reguli care decurg din aplicarea principiului neextradarii propiilor justitiabili. Acesta inseamna ca ori de cate ori legea statului solicitat devine incidenta prin aplicarea principiului teritorialitatii ori a principiului realitatii , extradarea nu se va putea acorda.
In aceasta ipostaza se poate afla numai statul solicitat, deci ea priveste numai extradarea pasiva.
Extradarea infractorului va putea avea loc, numai dupa terminarea procesului penal sau in cazul condamnarii , dupa executarea pedepsei, cu conditia ca actiunea penala sa nu se fi stins, iar cererea de extradare sa fie mentinuta.
Daca amanarea extradarii, poate duce la implinirea termenului de prescriptie a actiunii penale pentru infractiunea pe care inculpatul a savarsit-o in statul solicitant, se poate proceda la o extradare temporara.
Potrivit Legii nr.296/2001, statul roman nu va proceda la predarea persoanei a carei extradare a fost acceptata daca acesta are calitatea de invinuit sau inculpat in fata organelor judiciare romane ori are de execuatat o pedeapsa pentru o alta infractiune decat cea pentru care s-a acordat extradarea.
Pentru situatia in care amnarea extradarii determinata de aceste cazuri ar putea atrage implinirea termenului de prescriptie sau ar putea crea mari dificultati in stabilirea faptelor, legea prevede posibiliatatea acordarii unei extradarii temporare.
b) Fapta sa nu faca parte din categoria celor excluse de la extradare.
Exradarea nu poate fi admisa daca fapta ce constituie obiect al cererii de extradare, face parte din categoria celor exceptate de la extradare. Exceptarea de la extradare a unei fapte sau categorie de fapte poate rezulta fie din natura acesteia fie din existent unei prevederi expuse intr-un tratat.
Un loc aparte in categoria faptelor care fac exceptie de la extradare il ocupa infractiunile politice.
Trebuie mentionat in primul rand ca executia extradarii a luat nastere si a functionat multa vreme numai cu privire la persoanele ce au comis infractiuni politice. Evolutia conceptiilor privind rolul acestei institutii a dus cu timpul la indepartarea infractiunilor politice din randul celor expuse extradarii.
Exista un principiu unanim recunoscut potrivit caruia persoanele urmarite pentru infractiuni politice din randul celor supuse extradarii.
Conventia europeana de extradare consacra excluderea infractiunilor politice din randul celor supuse extradarii, prevazand ca extradarea nu se va acorda daca infractiunea pentru care este ceruta este considerata de partea solicitata ca infractiune politica sau ca fapta conexa unei asemenea infractiuni.
Nu exista inca o conceptie unica asupra definirii notiunii de infractiune politica, existand o mare diversitate de conceptii exprimate in legislatiile statelor, lucru care poate aduce la aparitia unor dificultati.
Garraud reflectand distinctia dintre crimele ordinare si cele politice, arata ca acestea din urma au ca scop exclusiv atingerea ordinii politice in unul din elementele ei interne sau externe.
Sunt considerate fapte conexe unei infractiuni politice – infractiunile comune impreunate in mod indivizibil cu infractiunile politice.
O anumita unitate de opinie exista asupra faptelor care nu pot fi calificate drept infractiuni politice. Astfel, se admite extrdarea pentru atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale. Aceasta clauza, denumita clauza belgiana a fost formulata pentru prima data in anul 1856 cu ocazia incheierii Conventiei franco-belgiene, si a fost ulterior preluata de cea mai mare parte a conventiilor de extradare, gasindu-si consacrare si in Conventia europeana de extradare.
De asemenea, nu fac parte din categoria infractiunilor politice, crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocide, infractiunile prevazute la art. 50 si 51 din Conventia pentru imbunatatirea soartei ranitilor si blonavilor din fortele armate in campanile, art. 130 si Conventiei cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi, precum si orice violari analogene ale legilor razboiului si cutumelor razboiului.
Principiul neextradarii infractorilor politici a fost intodeauna aplicat si respecatat de statul raman.
Dispozitii ce consacra acest principiu gasim in Constitutia din anul 1866 precum si cea din 1923 care prevedeau ca extradarea refugiatiilor politici este orpita.
Codul penal de la 1937 a stipulat si el in mod expres interdictia extradarii refugiatiilor politici. Prin acest cod s-a dat o reglementare mai amnuntita in ceea ce priveste chestiunea infractiunilor cu caracter politic.
Astfel, s-a precizat care sunt infractiunile politice prin natura lor, s-au fixat criterii cu ajutorul carora judecatorul sa poata determina infractiunile de drept comun care ar avea caracter politic, si s-a introdus o scara separata de pedepse speciale pentru infractiunile politice.
Legea anterioara nr.4/1971 nu continea nici un fel de dispozitii cu privire la chestiunea infractiunilor polictice. Acest neajuns a fost inlaturat odata cu aparitia Legii nr. 296/2001 care a preluat in continutul sau ideile principale din Conventia europeana de extradare.
In ceea ce priveste reglementarea regimului infractiunilor politice, legea face trimitere si la Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, ratificata se de statul roman prin Legea nr. 19/1997.
In termenul art.13 par .1 al acestei Conventii, Romania si-a rezervat dreptul de a refuza extradarea pentru oricare dintre infractiunile prevazute in art. 1 pe care o considera infractiune politica sau infractiune conexa la o infractiune politica ori determinate de scopuri politice.
Fac obiectul art.1, urmatoarele infractiuni:
a)infractiunile cuprinse in campul de aplicare a Conventiei pentru respingerea capturarii ilicite de aeronave, semnata la Haga la 16 decembrie 1970;
b) infractiunile cuprinse in campul de aplicare a Conventiei pentru reprimarea de acte ilicite indrepatate contra sigurantei aviatiei civile semnata la Montreal la 23 septembrie 1971;
c) infractiuni grave constand intr-un atac impotriva vetii, integritatii corporale sau libertatii persoanelor care se bucura de protecte internationala, inclisiv agentia diplomatici;
d)infractiuni care au ca scop rapirea , luarea de ostatici sau sechestrarea ilegala;
e)infractiuni care au ca obiecte folosirea de bombe, grenade, rachete, arme de foc automate ori scrisori sau colete bomba, in masura in care acesta folosire prezinta un pericol pentru persoane;
f)tentativa la savarsirea infractiunilor precizate ori participarea in calitate de coautor sau de complice al unei persoane care savarseste ori incearca sa savarseasca o astfel de infractiune.
Potrivit legii, in situatia in care se decide refuzarea extradarii, in schimb, conform angajamentului asumat statul roman va supune cauza organelor judiciare competente sa exercite actiunea penala daca s-a creat un pericol colectiv pentru viata, integritatea corporala sau libertatea persoanelor, s-a adus atingere unor persone straine de mobilurile care au determinat-o ori s-au folosit mijloace crude sau perfide pentru comiterea ei.
Problema infractiunilor politice este una dintre cele mai diferite, ea prezentand o multitudine de implicatii, datorita faptului ca este strans legata de interesele politice ale statelor.
O alta categorie de fapte excluse in mod frecvent de la extradare o formeaza infractiunile militare care nu constituie infactiuni de drept comun. Argumentul principal ce se aduce in acest caz il constituie acela ca aceste fapte nu ar aduce atingere intereselor generale ale statelor, fiind vorba de infractiuni de mica gravitate.
In principiu nu pot face obiect al extradarii nici infractiunile fiscale.
Conventia europeana de extradare se refera la infractiuni fiscale in art. 5 aratand extradarea pentru acestea se va acorda numai daca s-a prevazut astfel intre partile contractante pentru fiecare infractiune sau categore de infactiuni.
c)Fapta sa fie incriminate in legile ambelor state care participa la extradare.
Dubla incriminare este mai mult decat o conditie ce se cere indeplinita in vederea realizarii extradarii, ea reprezinta un principu al extradrii.
Potrivit acestui principiu, fapta ce face obiect al cererii de extradare trebuie sa fie conform legilor ambelor state susceptibila de urmarire si judecare.
Desi intre legile statelor pot exista diferente de calificare sau denumire ce se da unei anumite fapte, acestea nu constituie incalcari ale pricipiului dublei incriminari si nu impienteaza cu nimic asupra procesului de extradare.
Principiul dublei incriminari prezinta o particularitate in cazul in care se cere extradarea unei persone in vederea executarii pedepsei. Astfel, hotaratea la care se refera extradarea trebuie sa poata fi pusa in execuatare atat potrivit legii statului solicitatant cat si legii statului solicitat.
Verificarea indeplinirii conditiei dublei incriminari nu duce la o examinare in fond a cauzei.
Statele pot deroga de la acest principiu prin conventiile incheiate intre ele, admitand ca extrdarea sa poata avea loc si atunci cand fapta ce face obiect al cererii de extradare este incriminata doar de legea statului solicitant.
In practica se pot ivi si situatii in care statul solicitant cere extradarea pentru o fapta ce nu este incriminata in legislatia statului solicitant, datorita conditiilor specifice din acel stat ce fac imposibila comiterea faptei.
Problema care se ridica, in acesta situatie, cand conditia dublei incriminari nu poate fi realizata si nu exista nuci o conventie care sa prevada ca extradarea poate avea loc si atunci cand fapta este incriminata numai de lagea statului solicitant, este daca extradarea poate fi sau nu acordata.
Solutia in acest caz, impartasita si de Institutul de drept international, este ca extradarea poate fi acordata fara a constitui o incalcare a principiului dublei incriminari.
Principiul dublei incriminari este prevazut si de Legea nr. 296/2001 in art. 8 care prevede ca extradarea poate fi admisa numai daca fapta pentru care este invinuita sau pentru care a fost condamnata persoana a carei extradare se cere este icriminata atat de legea statului solicitant cat si de legea romana.
Conditia dublei incriminari nu ridica dificultati in practica datorita imprejurarii ca faptele grave ce pot constitui obiect al cererii de extradare sunt incriminate in majoritatea legislatiilor penale ale statelor.
d)Pedeapsa prevazuta de lege sa fie privatiunea de libertate mai mare de 2 ani, sau in cazul extradarii condamnatului sa fie inchisoarea mai mare de 1 an.
Un principiul unanim recunoscut in literatura de specialitate este acela potrivit caruia extradarea nu poate fi acordata decata daca fapta comisa prezinta o anumita gravitate.
Contraventiile si infractiunile usoare sau foarte usoare nu sunt susceptibile a da loc la extradare.
Ratiunile care impun aceasta solutie au in vedere faptul ca procedura extradarii este una complexa si inca destul de indelungata, ce presupune cheltuieli importante, iar toate aceste nu s-ar justifica in cazul unor infractiuni foarte usoare.
In dreptul intern si in tratatele internationale se cunosc doua sisteme in ceea ce priveste modul de determinare a infractiunilor ce poat face obiectu al cererii de extradare. Acestea sunt: sistemul enumerarii infractiunilor si sistemul pedepsei minime.
Potrivit sistemului enumerarii infractiunilor, in tratate sunt enumerate limitate infractiunile ce dau loc extrdarii. Acest criteriu prezinta serioase dezavantaje in practica, deoarece nu toate codurile penale dau calificari indentice acelorasi fapte si de asemenea impune incheierea unor conventii aditionale in masura in care intervin modificari in legislatiile interne ale uneia din parti.
Cel mai folosit sistem este cel al pedepsei minime. In cazul acesta, in tratat se prevede ca vor fi admise la extradare numai infractiunile ce sunt pedepsite cu inchisoarea de minim un an sau mai mare.
Gravitatea infractiunii se aplica fie dupa legea statului solicitant, fie dupa cea a statului solicitat, fie dupa ambele legi. Frecvent insa, se aprecieaza dupa legea statului solicitat.
In legislatia romana a fost adoptat sistemul pedepsei minime. Acesta a fost prevazut de Codul penal din anul 1937 si mentinut de Legea nr. 4/1971 privind extradarea cat si de Legea nr. 296/2001.
Aceasta lege stabileste limite diferite dupa cum extradarea se solicita in vederea urmaririi sau judecarii ori in vederea executarii pedepsei.
Astfel, potrivit art. 3 alin. 2 pentru a da loc la extradare, trebuie ca infractiunea sa fie susceptibila a atrage o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 2 ani sau o pedeapsa mai grea. Daca extradarea este solicitata in vederea executarii unei sanctiuni penale, este necesar ca pedeapsa pronuntata sa fie mai mare de 1 an.
Aceste limite trebuie sa fie indeplinite nu numai de lagea romana dar si de cea a statului solicitant.
Prin Legea nr. 296/ 2001 s-a introdus o dispozitie speciala ce ofera posibilitatea admiterii si in scopul aplicarii unei masuri de siguranta. Anterior acestei reglementari in sistemul de drept romanesc extradarea pentru masuri de siguranta nu putea fi de conceput, neexistand un temei pentru aceasta.
Noua lege defineste sensul notiunii de masura de siguranta de drept, orice masura privativa de liberatate dispusa pentru completarea sau inlocuirea unei pedepse printr-o hotarare penala, restrangand astfel campul de aplicare al acestor dispozitii. Nu se stabileste insa nici o durata minima pe care trebuie sa o aiba ca masura de siguranta.
Conventia europeana de extrdaare se inscrie pe aceeasi directie, consacrand sistemul pedepsei minime. In conformitate cu prevederile acestei Conventii, extradarea se va putea realiza numai daca fapta ce constituie obiect al cererii de extradare este pedepsita atat de legea statului solicitant cat si de legea statului solicitat cu o pedeapsa privativa de liberatate de cel putin un an sau mai severa.
Cand pe teritoriul partii solocitante s-a aplicat o masura de siguranta, sanctiunea pronuntata va trebui sa fie de o durata de cel putin 4 luni.
Aceste dispozitii nu au fost insusite si de statul raman, care prin Legea nr. 80/1997, de ratificare a Conventiei europene de extradare, a formulat rezerve la art. 2 paragraful 1.
Pedeapsa ce se putea aplica infractorului extradat terbuie sa se circumscrie anumitor exigente. Ea nu trebuie sa incalce drepturile fundamentale ale persoanei extradate.
De aceea se admite ca extradarea nu va putea fi acordata daca legea statului solicitant prevede pentru respectiva infractiune pedeapsa cu moartea sau aplicarea torturii.
Aceasta preocupare a statelor de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale omului in cadrul procesului privind extradarea este consecinta colaborarii statelor pe plan international in domeniul drepturilor omului. Aparuta dupa cel de-al doilea razboi mondial, aceasta colaborare a cunoscut o dezvoltare continua.
In acest context, extradarea, care este un act de asistenta juridiciara interstatala, a beneficiat din plin de influentele acestor conceptii. Astfel s-a ajuns la situatia in care extradarea unei persone sa fie refuzata invocandu-se ca motiv apararaea drepturilor omului. Este vorba insa de acele drepturi fundamentale ale omului prevazute in documente internationale, care pot fi invocate pentru motivarea refuzului admiterii unor cereri de extradare, chiar daca nu sunt prevazute in tratatele de extradare.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a avut in mai multe randuri ocazia dea se pronunta asupra unor astfel de cauze.
O decizie de referinta in acest domeniu este hotararea data de Curtea Europeana in cazul Soerng versus Marea Britanie si Irlanada de Nord. In acest caz s-a pus problema aplicabilitatiiarticolului 3 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului atunci cad consecintele adverse ale extradrii apar sau ar putea aparea in afara jurisdictiei statului solicitat ca urmare a pedepselor sau tratamentelor aplicate in statul solicitant.
CEDO stipuleaza ca “nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. Acest drept este prevazut in art. 3 al CEDO ce vizeaza integritatea persoanei si demnitatea umana a individului.
Ce anume constituie tratamente sau pedepse inumane sau degradante depinde de circumstantele particulare ale cazului. O definire a acestor termeni s-a realizat totusi de catre Organismele Conventiei.
Notiunea de tortura a fost definita ca tratament inuman aplicat in mod deliberat si care provoaca suferinte deosebit de grave si de atroce. Tratamentele inumane au fost considerate acele tratamente aplicate cu premeditare, care au durat ore intregi si au provocat victimelor suferinte fizice si psihice intense. Tatamentul sau pedeapsa degradanta este de natura a umili in mod grav individul, frangandu-i rezistenta fizica si morala.
In cazul SORRING vs. Marea Britanie si Irlanda de Nord s-a invocat incalcarea art. 3 al CEDO ce ar rezulta din expunerea condamnatului la asa numitul “sindrom al culoarului mortii”.
Analizand circumsatantele particulare ale cazului, luand in considerare perioada lunga de timp pe care condamnatul urma sa o petreaca in “culoarul mortii”, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca in cast caz, extradarea daca ar fi realizata ar constitui o incalcare a prevederilor art.3 al CEDO.
Dreptul la viata este un drept fundamental carui protectie trebuie sa fie realizata si in cazul cererilor de extradare. In acest caz protectia se materializeaza in refuzul admiterii acestor cereri formulate de catre statele in care se aplica pedeapsa cu moartea.
Daca legea penala a statului solicitant nu prevede pedeapsa cu moartea pentru infractiunea respectiva, acesta nu va putea sa predea pesoana a carei extradare a fost ceruta unui alt stat unde ar putea fi executata.
Conventia Europeana de Extradare contine o prevedere expresa referitoare la pedeapsa cu moartea. Astfel, extradarea nu va putea fi acordata daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita de legea partii solicitante cu pedeapsa cu moartea, iar aceasta pedeapsa nu este prevazuta sau executata potrivit legii statului solicitat, decat cu conditia ca statul solicitat sa acorde asigurari indestulatoare ca nu va executa.
Protocolul aditional nr. 6 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, privind abolirea pedepsei cu moartea interzice condamnarea si executia acestei pedepse. De altfel, pedeapsa cu moartea nici nu mai este practicata de statele parte la Conventie.
Solutia de neacordare a extradarii unei personae care risca sa fie executate in statul solicitant se impune si in cazul in care statul solicitant nu a ratificat inca Protocolul nr. 6, dar este parte la Conventie.
In Romania schimbarea relatiilor sociale a determinat si o reorientare a legislatiei penale. Prin Decretul – lege nr. 6/1990, pedeapsa cu moartea a fost inlocuita cu pedeapsa detentiunii pe viata. Constitutia in art. 22 alin. 3 interzice pedeapsa cu moartea . Intoducerea acestei prevederi in Constitutie prezinta interes deosebit, deoarece in acest fel este impiedicata reintroducerea pedepsei cu moartea.
Un alt pas catre reorientarea legislatiei in constituie aderarea Romaniei prin Legea nr. 19/1990 la Conventia internationala impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane ori degradante incheiata in anul 1984. Ca urmare, a fost introdus in Codul Penal un articol care incrimineaza tortuta ( art. 267 a fost introdus prin Legea nr.120/1990).
Dispozitiile noii legi privind extradarea nr. 296/2001 s-au aliniat exigentelor in materie pe plan international, prevazand in mod expres interdictia extradarii unei persone care este pasibila de pedeapsa cu moartea in statul solicitant.
Extradarea va putea fi totusi acordata daca se primesc din partea statului solicitant asigurari considerate ca indestulatoare de statul roman, ca pedeapsa cu moartea nu se va executa.
Consecinta acestor schimbari consta in faptul ca toate textele tratatelor si conventiilor anterioare, privitoare la extradare, urmeaza a fi implicit modificate.
