Cadrul votului – circumscriptiile electorale - campania electorala
Circumscriptia electorala este cadrul legal in care se desfasoara votul. Ea este stabilita in functie fie de teritoriu, urmarind diviziunile administrative ale acestuia, urmand a se atribui numarul de locuri proportional cu populatia, fie de populatie, numarul de locuri fiind fix, iar circumscriptiile fiind stabilite in raport de asezarea populatiei pe teritoriu, urmarind o norma de reprezentare. In cazul scrutinului de lista circumscriptiile sunt relativ mari, in timp ce in cazul scrutinului nominal ele sunt mici.
Delimitarea circumscriptiilor electorale este foarte importanta deoarece ea poate fi folosita pentru manevrarea rezultatelor sufragiului. Doua procedee sunt folosite in acest scop. Un prim procedeu consta in mentinerea delimitarii teritoriale a circumscriptiilor neschimbata, desi numarul electorilor s-a modificat prin deplasari ale populatiei. Se ajunge astfel la inechitati flagrante. Astfel in Franta sub a III-a Republica, un deputat era ales in Sarlat de 32517 alegatori, iar in Barcelonnette de 3443 alegatori, iar un vot al unui alegator din Sisteron valora cat 13 voturi in Nantes (G. Burdeau, 1966, p. 446). Al doilea procedeu este cunoscut sub numele de guerrymandering, de la numele guvernatorului statului Massachusetts, Elbridge Guerry, care l-a folosit pentru prima oara. El consta in dezbinarea regiunilor omogene din punct de vedere electoral sau regruparea artificiala a alegatorilor de aceeasi tendinta printr-o decupare abila a circumscriptiilor. Daca, de exemplu, intr-o zona ce presupune un oras industrializat si o zona rurala vom avea doua circumscriptii, fiecare cu cate un loc, si doua partide A si B, electoratul fiind impartit intre cele doua partide in proportie de 60% pentru A, dar concentrat in zona rurala, si 40% pentru B, dar in zona industrializata cu preponderenta, facand din oras si zona suburbana o circumscriptie si din zona rurala alta, fiecare partid va lua cate un loc, in timp ce daca vom face fiecare circumscriptie din jumatate din oras si jumatate din zona rurala, partidul A va obtine ambele locuri (B. Chantebout, 1982, p. 217).
Campania electorala
Principiul campaniei electorale este egalitatea sanselor. Trebuie incercata deci o inlaturare, sau cel putin o atenuare, a inegalitatilor, a cauzelor acestora: mijloacele financiare si favorurile puterii. In ce priveste mijloacele financiare, am aratat deja una din metodele de egalizare: finantarea publica. Cea de-a doua metoda este reglementarea finantarii private. Astfel, Congresul Statelor Unite adopta in 1974 o lege, modificata in 1976 printr-o anulare partiala pentru neconstitutionalitate pronuntata de Curtea Suprema (Buckeley Valeo, 424 U-S, 1976; D. Dacorne, 1984, p. 99), ale carei principale dispozitii se refera la obligativitatea declararii donatiilor, limitarea varsamintelor anonime la 100 dolari, infiintarea unor comisii ad-hoc de control, plafonarea varsamintelor dintr-o campanie pe care le poate face o persoana la 2.000 dolari si interdictia stabilita pentru persoanele juridice de a face direct donatii electorale. In Germania, Legea electorala din 22 decembrie 1983, modificata in urma Deciziei Curtii Constitutionale la 14 iulie 1986, plafoneaza donatiile electorale ale persoanelor fizice si juridice la 100.000 marci. In Romania, Legea nr. 43/2003 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale limiteaza cotizatiile anuale ale membrilor de partid (la 100 de salarii de baza minime brute pe tara), donatiile de la o persoana fizica intr-un an (la 200 de astfel de salarii), donatiile primite de la o persoana juridica (la 500 de salarii minime), valoare in care sunt incluse si donatiile de bunuri mobile si imobile precum si valoarea serviciilor prestate; interzice finantarea partidelor de catre autoritatile sau institutiile publice, regiile autonome, societatile comerciale sau bancare cu capital integral sau majoritar de stat, donatiile in bani din partea unui sindicat ().
In ceea ce priveste pozitia puterilor publice fata de candidatii in alegeri, caracteristica sa principala trebuie sa fie impartialitatea. Dar acest lucru este evident mai mult un deziderat decat o realitate. Ea poate fi totusi partial realizata printr-o reglementare cat mai amanuntita a propagandei electorale. Se practica in general dispozitii cu privire la afisele electorale (numar, culoare, forma, locuri de afisare etc.), la buletine, la timpul de acces la radio si televiziune etc.
O problema particulara o reprezinta rolul mijloacelor de informare in masa in campania electorala. Pozitia lor este cu atat mai independenta fata de putere cu cat data aparitiei lor este mai departata. Cea mai independenta este presa scrisa si cea mai dependenta este televiziunea (cu exceptia Statelor Unite, unde toate televiziunile sunt antreprize private). Dar impactul lor asupra electoratului este de cele mai multe ori invers: televiziunea si radioul sunt mult mai influente decat jurnalele. Dar, indiferent de pozitia fata de puterea publica, mijloacele de informare in masa sunt dependente fata de bani. In ultima analiza, scopul lor nu este informarea, cu atat mai putin educarea electoratului, ci profitul. De data aceasta dependenta fata de profit este cu atat mai mare cu cat creste independenta fata de stat. Aceasta dependenta de profit a mass-media are efecte foarte importante. Un prim efect in ceea ce priveste campania electorala este transformarea ei in spectacol. „Campania electorala – spunea Ph. Braud – este ludica mai intai pentru ca ea este un spectacol si, ceea ce inseamna si mai mult, atunci cand totul se vinde, un spectacol gratuit (). Campania electorala este ludica si prin aceea ca este in mod direct o tagaduire a ordinii, o calcare a legilor ritualizata, deci acceptata de societate, care vede in ea un divertisment in sensul cel mai autentic al termenului” (1980, p. 27). Acceptarea acestui ritual si tentatia revoltei fara urmari aduc audienta maxima, deci profit maxim. Candidatii vor fi mai mult «vanduti» decat «lasati sa convinga». Se vor utiliza in politica toate tehnicile marketingului.
Un alt efect, generat de necesitatea de a atrage un segment cat mai larg al populatiei, este asa-numita personalizare a puterii. Marele public se intereseaza putin de ideile abstracte, de doctrine, care nu se preteaza decat cu greu la titluri mari si la ilustratii (M. Duverger, 1964, p. 225). In consecinta, mass-media va incerca incarnarea ideilor in anumiti oameni, carora le da o alura de vedete si a caror viata privata si publica se preteaza mult mai bine comercializarii.
O alta regula a profitului este pastrarea tacerii asupra problemelor esentiale care ar putea rani o parte a clientelei, ocolirea lor abila sau devierea spre aspectele lor de suprafata. „Cetatenii sunt tratati astfel ca si cum ar fi niste copii putin intarziati, incapabili sa infrunte dificultatile. Din aceasta cauza in loc sa fie pregatiti sa-si asume responsabilitati, ei vor fi, dimpotriva, indepartati de acestea” (Ibidem, p. 225-226). De asemenea, este mult mai profitabila pentru mass-media, ca si pentru politicieni de altfel, o atitudine defensiva, care nu pare sa raneasca pe nimeni, decat o atitudine critica si reformista. Este mai bine sa vorbeasca de un progres abstract si departat decat sa atace problema zilei de maine, care poate fi dura, a carei tratare aspra risca sa nu dea rezultate pozitive vizibile decat dupa lung timp. Datorita tuturor acestor motive „sistemul de informatie capitalist conduce la ceea ce s-ar putea numi o «cretinizare» a publicului. El tinde sa-i pastreze pe oameni intr-un univers infantil, de un nivel intelectual foarte scazut. () El arunca publicul intr-o atmosfera ireala, artificiala, fantasmagorica si puerila: il deturneaza astfel de la adevaratele probleme. Victima mijloacelor de informatie capitaliste este foarte putin pregatita sa-si indeplineasca datoriile de cetatean” (Ibidem, p. 227). Desigur, acest proces nu este constient; sistemul conduce inevitabil la aceste consecinte. El trebuie legat de problemele de principiu pe care noi le-am semnalat cu alte ocazii (1997, 1999): autonomizarea structurii, transferarea constiintei de sine de la individ spre realitatile structurale, necesitatea voalarii personalitatii individului pentru a afirma un nou tip de existenta, existenta structurala. Cu toate acestea, sistemul de informatie «capitalist» este superior celui hipercentralizat, concentrat in mainile statului. Cu toate defectele lui, acest sistem asigura un oarecare pluralism al informatiei fara de care pluralismul politic este doar o vorba goala.
