PARADIGME TEORETICE PRINCIPALE IN DOMENIUL SOCIOLOGIEI DEVIANTEI SI CRIMINALITATII
De-a lungul timpului, sociologia deviantei si cea a criminalitatii si-au constituit o serie de interpretari si modele teoretice cu caracter modern, care alaturi de cele cu caracter traditional fac parte integranta din ansamblul teoretic al sociologiei "problemelor sociale".
A. Paradigma functionalista
Strans legat de ideile organicismului si evolutionismului, sustinute in sociologia europeana de A. Comte, H. Spencer, E. Durkheim s.a., functionalismul cosidera ca unitatea fundamentala de analiza a sociologului este societatea si nu individul, atat structurile, cat si functiile societale fiind considerate sisteme a caror interdependenta asigura echilibrul intregului ansamblu social.
Spre deosebire de conceptiile traditionale asupra deviantei, cu caracter biologist si psihologist, care localizau cauzele criminalitatii la nivelul indivizilor, paradigma functionalista a elaborat o interpretare de tip holistic, care cauta sursele deviantei si criminalitatii la nivelul structuriolor sociale deficitare. Holismul (de la engl. Whole) sugereaza ideea ireductibilitatii intregului la suma partilor sale.
In domeniul sociologiei deviantei si criminalitatii, functionalismul cunoaste deplina sa dezvoltare in deceniile cinci si sase ale secolului al XX- lea, avand ca reprezentanti principali pe Talcott Parsons, R. Merton si Kingsley Davis.
Lui Talcott Parsons ii apartine conceptia structural- functionalista ce pleaca de la presupunerea fundamentala ca societatea este bazata pe o ordine normativa unanim acceptata datorita consensului valoric stabilit intre toti membri societatii. Astfel, omul este un individ conformist, suprasocializat, dominat de structuri care se supune atat presiunilor externe ale mecanismelor institutionalizate, cat si presiunilor interne datorate socializarii. Aceste presiuni determina conformitatea indivizilor cu normele si mijloacele institutionallizate , asa incat devianta apare doar ca o stare potentiala si nu ca o realitate efectiva.
In aceasta concepttie este explicata mai degraba conformitatea decat devianta. In interpretarea parsonsiana, numai boala este acceptata ca tip de devianta legitima, intrucat individul bolnav este scutit de rolurile, obligatiile, responsabilitatile pe care ar trebui sa le indeplineasca in mod normal in viata sociala.
Conceptia lui Parsons s-a constituit intr-o ideologie conservatoare, intr-o sociologie a establishment-ului, a statu- quo-ului, care justifica structurile si functiile societatii si , prin urmare, cei care au continuat conceptia structural - functionalista au incercat sa amelioreze caracterul conservator al acestei conceptii, propunand o serie de modificari.
R. Merton, spre exemplu, a procedat la o codificare stiintifica a postulatelor functionalismului pe care a denumit-o "paradigma analizei functionale".
Cele trei postulate universale ale functionalismului l-au transformat dintr-o conceptie stiintifica intr-una ideologica:
a) postulatul unitatii functionale - toate activitatile sociale si toate elementele culturale
sunt functionale in mod pozitiv pentru sistem. R. Merton critica aceasta idee, intrucat intr-o societate pluralista, postulatul unitatii functionale bazat pe consens deplin e contrazis de marea diversitate a sistemelor normative, care apreciaza in mod diferit caracterul functional sau disfunctional al unei actiuni. Din punct de vedere stiintific, sustine Merton, notiunea de disfunctie nu este echivalenta cu imoralitatea, de unde se intelege ca devianta poate avea caracter functional pentru anumite grupuri sociale si caracter disfunctional pentru altele;
b) postulatul functionalismului universal - toate activitatile sociale si toate elementele
culturale au, in mod universal, functia de a promova sau mentine sistemul. Merton subliniaza ca exista atat efecte functionale, benefice pentru sistem, cat si efecte disfunctionale care ii ameninta echilibrul. Ambele efecte au un caracter manifest orientat ca atare, sau un caracter latent, determinat de consecintele involuntare ale unor actiuni sociale, de unde rezulta ca actiunile deviante pot fi consecinta, fie a unor disfunctii manifeste, fie a unor disfunctii latente;
c) postulatul indispensabilitatii functiilor - toate activitatile sociale si toate elementele
culturale sunt indispensabile pentru unitatea functionala a sistemului. Merton apreciaza ca pot exista activitati sau elemente ale caror functii lipsesc sau sunt indeplinite de o serie de alternative functionale cu caracter echivalent numite "substitute functionale". Devianta poate fi astfel un substitut functional pentru actiunile anumitor grupuri sociale care nu pot accede la succes, bunastare economica sau pozitii privilegiate in societate, pe cai obisnuite.
Indiferent de versiunile sale, traditionale sau moderne si de amendamentele aduse de
Merton, paradigma functionalista este criticabila, intrucat pleaca de la premiza eronata ca societatea este bazata pe consens valoric, ceea ce presupune, obligatoriu, ca orice actiune devianta submineaza ordinea sociala a sistemului social. In consecinta, devianta este apreciata in mod exclusiv din punct de vedere al exigentelor de ordine si nu al motivatiilor personale ale indivizilor.
In pofida criticilor, functionalismul sau structural- functionalismul are o permanenta
vitalitate, supravietuind in sociologia contemporana.
B. Paradigma conflictului social
Preluand de la Marx si de la Wright Mills ideea ca nu consensul social, ci onflictul
reprezinta principala conditie a ordinei sociale, punand in competitie grupuri sociale lipsite de resurse economice cu cele care beneficiaza din plin de acestea, teoreticienii conflictului, intre care se numara Lewis Coser, Ralf Dahrendorf, John Rex s.a., au adus in sprijinul acestei teze urmatoarele argumente:
a) ordinea sociala este emanatia puteri si nu a consensului social, asa cum sustine Parsons, insa cel mai important aspect al ordinei sociale, este reprezentat de conservarea puterii prin intermediul institutiilor de control social(Ralf Dahrendorf);
b) sistemul social trebuie considerat numai in raport cu situatiile conflictuale existente, de la tranzactile specifice concurentei de piata pana la violenta manifesta, situatii ce tind sa produca o societate pluralista, definita de clasele sociale ale caror interese explica actiunile membrilor(John Rex);
c) conflictele sociale au si un rol pozitiv, contribuind la cresterea ajustarilor intre grupurile sociale, permitand mentinerea lor si prevenirea retragerii unor indivizi din cadrul lor(L.A.Coser).
In sociologia deviantei, paradigma conflictului social a fost dezvoltata ca urmare a criticismului radical din sociologia americana a deceniului sapte, care a desfasurat ample dezbateri asupra inegalitatii sociale. Printre reprezentantii cei mai semnificativi ai paradigmei conflictului in sociologia deviantei se numara Richard Quinney, Paul Walton, Anthony Platt, Austin Turk s.a.
Richard Quinney considera ca legea este instrumentul clasei dominante si apreciaza ca sistemul juridic capitalist are ca scop transformarea oricarei conduite care ameninta privilegiile si proprietatea claselor favorizate intr-un comportament ilegal. Quinney a efectuat o tipologie a crimelor (infractiunilor) in functie de diferentele de putere existente intre clasele dominante si cele defavorizate:
a) crime "pradalnice", printre care se numara spargerile, talhariile (jafurile), comertul cu droguri si contrabanda, comise de catre indivizii fara resurse in scopul asigurarii necesitatii de supravietuire intr-un mediu dominat de inegalitate sociala;
