Este de principiu faptul ca norma juridica este teritoriala si personala, in sensul ca ea actioneaza asupra teritoriului statului si asupra cetatenilor sai.
In aceasta privinta, unele legi (Codul penal de exemplu) stabilesc principiul teritorialitatii. Art. 3 Cod penal stipuleaza faptul ca:
"Legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei". Norma juridica penala defineste si notiunea de teritoriu :
- solul, subsolul, apele teritoriale, marea teritoriala, fluviile care stabilesc frontiera (firul apei), coloana de aer cuprinsa intre aceste limite, suprafata navelor si aeronavelor romane (care desi nu fac parte din teritoriu, pe ele se aplica norma nationala).
Norma juridica romana se aplica asupra cetatenilor sai = principiul cetateniei active. Ea are insa incidenta si asupra cetatenilor straini aflati pe teritoriul Romaniei sau apatrizilor (persoanelor fara cetatenie).
Cu alte cuvinte, normele de drept intern, au in principiu aplicabilitate teritoriala, pe cand normele de drept international se aplica in principiu, relatiilor dintre state. Acestea din urma se aplica, totusi, relatiilor sociale din cadrul unui stat, insa numai in masura in care au fost "introduse" (ratificare tratate) in dreptul intern.
Exista insa situatii cand normele de drept intern se aplica in afara granitelor statului, care le-a edictat sau sanctionat, avand deci aplicare extrateritoriala, sau din contra, nu se aplica, pentru anumite fapte, pe teritoriul acelui stat.
Efectele extrateritoriale ale normei de drept
O norma juridica poate avea aplicare extrateritoriala:
a) - pe baza autonomiei de vointa a partilor;
b) - independent de vointa partilor;
a) - Efecte pe baza autonomiei de vointa a partilor. Unul dintre principiile de baza ale dreptului privat, este acela al autonomiei de vointa a partilor la actul juridic. Cu alte cuvinte, partile isi pot stabili cum vor drepturile si obligatiile lor, cu respectarea insa a dispozitiilor imperative ale legii si a bunelor moravuri.
Intr-un contract de vanzare-cumparare, executat in Franta, partile pot desemna legea romana ca lex causae a contractului. In acest caz, instanta franceza va fi obligata sa aplice, in caz de litigiu, legea romana, cu exceptia acelor situatii in care ar exista, in dreptul francez, impedimente de ordine publica in aplicarea acestei legi.
b) - Efecte independente de vointa partii. In unele situatii legea unui stat va fi aplicata faptelor si actelor comise, sau conventiilor incheiate, in afara granitelor sale.
Aceasta aplicare poate avea loc atat in dreptul privat (cum ar fi legile privind starea si capacitatea persoanei) cat si in dreptul public (cum ar fi legile care prevad pedepsirea unor infractiuni savarsite in afara granitelor statului).
Legile romane privind starea si capacitatea persoanelor se aplica tuturor romanilor chiar si in afara granitelor Romaniei.
Exemplu: in Romania casatoria este monogama.
O persoana romana nu poate avea decat un sot sau o sotie, chiar daca aceasta persoana rezida si contracteaza o a doua casatorie intr-o tara musulmana in care casatorie poligama este permisa.
Cetateanul roman daca incheie a 2-a casatorie, inainte de desfacerea celei dintai, prin divort, anularea sau moartea unuia dintre soti, savarseste infractiunea de bigamie prev. de art. 303 Cod penal pedepsita cu inchisoare de la 1 an - 5 ani in Romania.
Sau referitor la varsta 18 ani si 16 ani. In India se tolereaza casatoria intre minori, insa un cetatean roman nu incheie o casatorie valabila si recunoscuta ca atare in Romania.
Spre deosebire de normele dreptului privat, normele dreptului public pot fi aplicate extrateritorial numai independent de vointa partilor.
Neaplicarea unei norme de drept intern pe teritoriul Romaniei.
Sunt situatii in care normele edictate sau sanctionate de statul roman, cum ar fi cele care incrimineaza infractiuni si delicte nu sunt aplicate unor fapte care sunt comise de catre anumiti straini pe teritoriul Romaniei.
In aceste situatii vorbim despre:
- imunitate de jurisdictie -
Art. 8 din Codul penal prevede ca legea nu se aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai tarilor straine, sau de alte persoane, care, in conformitate cu conventiile internationale, la care Romania este parte, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului Roman.
Infiintarea unei misiuni diplomatice permanente se realizeaza prin consimtamantul celor doua state care stabilesc relatii diplomatice.
Misiunea diplomatica are sediu si personal. Exceptia teritorialitatii priveste sediul misiunii diplomatice si in parte, personalul acesteia.
Personalul unei misiuni diplomatice se compune din:
- personalul diplomatic;
- personalul tehnic si administrativ;
- personalul de serviciu.
Prima categorie se bucura de un sistem de drepturi si privilegii:
- inviolabilitatea persoanei diplomatului;
- scutirea de impozite si taxe personale;
- scutirea de taxe vamale;
- imunitatea de jurisdictie.
In cazul in care agentul diplomatic savarseste fapte incompatibile cu statutul sau si lezeaza grav ordinea de drept, statul acreditat poate cere retragerea sa sau poate sa-l declare persoana non-grata, situatie in care el este expulzat.
Celelalte categorii de personal dintr-o misiune diplomatica, in conformitate cu art. 37 din Conventia de la Viena (1961), personalul tehnic administrativ beneficiaza de imunitatile si privilegiile de care se bucura agentii diplomatici, cu exceptia imunitatii de jurisdictie, numai pentru actele savarsite in cadrul exercitarii functiilor lor oficiale.
Personalul de serviciu se bucura de imunitate, numai pentru savarsirea faptelor in exercitarea functiilor lor, si ei sunt scutiti de impozite si taxe pe salariile pe care le primesc.
Sediul misiunii si resedinta particulara a agentului diplomatic, se bucura, de asemenea de inviolabilitate.
In temeiul acestei imunitati, agentii ordinii publice ai statului acreditar nu pot patrunde in aceste sedii decat cu consimtamantul sefului misiunii sau al agentului diplomatic (daca este vorba de resedinta sa).
Statul acreditar este obligat sa asigure si sa garanteze inviolabilitatea acestor sedii, luand toate masurile ce se impun, pentru a impiedica invadarea, deteriorarea locului lui, tulburarea linistii sau stirbirea demnitatii misiunii.
Sunt inviolabile documentele, arhiva, corespondenta oficiala, valiza diplomatica si curierul diplomatic.
Misiunile consulare au scop ocrotirea intereselor economice, juridice si culturale ale statului care le numeste, ale cetatenilor aflati in tara de resedinta.
Ele exercita si anumite functii administrative chiar juridice (au spre exemplu atributii notariale).
Intrucat misiunile consulare nu indeplinesc functii la nivel guvernamental functionarii consulari stabilesc legaturi directe numai cu autoritatilor locale si nu cu guvernul.
Functionarii consulari se bucura de privilegii si imunitati mai restranse decat cele ale agentilor diplomatici.
Statutul consular include inlesniri, privilegii si imunitati privind postul consular (folosirea drapelelor si stemelor nationale, inviolabilitatea localurilor, a arhivelor, a documentelor, a corespondentei, s.a.).
Statutul consular mai cuprinde si o seama de facilitati, privilegii si imunitati ale functionarilor consulari, cum ar fi:
- inviolabilitatea personala, imunitatea de jurisdictie penala (cu exceptia infractiunilor deosebit de grave), scutirea fiscala vamala, etc.
O alta problema care priveste actiunea asupra persoanelor a normei juridice se refera la regimul juridic al strainilor.
Notiunea de strain desemneaza persoana care aflata pe teritoriul unui stat, are cetatenia altui stat sau este lipsita de cetatenie (apatrid).
Statele consacra regimurile juridice diferite fata de straini.
Aflata pe teritoriul unui stat strain, persoana este supusa regimului ce rezulta din situatia sa ca strain, ea neincetand legatura cu statul al carui cetatean este.
Sunt cunoscute trei forme de reglementare de catre stat al regimului juridic al strainilor:
1. - regimul national;
2. - regimul special;
3. - regimul ce rezulta din clauza natiunii celei mai favorizate.
1. Consta in recunoasterea pentru straini a acelorasi drepturi de care se bucura proprii sai cetateni. Sunt recunoscute toate drepturile sociale, economice, culturale si civile, recunoscute cetatenilor statului de resedinta. Nu sunt recunoscute in general drepturi politice (de a alege si de a fi ales) strainii nu pot ocupa functii publice.
2. Regimul special - consta in acordarea pentru straini (pentru unele categorii si in domenii de activitate determinate) a unor drepturi, nominalizate in acorduri internationale sau in legislatii nationale.
3. Clauza natiunii celei mai favorizate este un regim consacrat in acorduri bilaterale, in temeiul caruia un stat, acorda strainilor un tratament la fel de avantajos ca acela conferit cetatenilor unui stat tert, considerat ca favorizat.
Clauza are o natura contractuala, ea neexistand in lipsa conventiei dintre parti.
Domeniile ce pot face obiectul clauzei sunt diverse:
- exporturi;
- importuri;
- tranzit;
- regimul persoanelor fizice si juridice;
- administrarea justitiei;
- accesul la instante (juridice sau administrative);
- tarife vamale;
- drepturi de creatie intelectuala.
Insistenta statelor de a obtine clauza in raporturile cu statele dezvoltate, este explicabila, avand in vedere ca acordarea clauzei implica inlaturarea discriminarilor precum si facilitati in relatiile politice si economice.
Drept federal si drept al statelor federate
Romania este un stat unitar. Altele insa cum ar fi S.U.A., U.R.S.S. sunt federatii, adica subiecte de drept international, care au luat fiinta al statelor federate sau altfel.
La astfel de state federale, se aplica pe cuprinsul statului federat, atat normele de drept federal cat si cele ale statului federat respectiv.
In S.U.A., in caz de conflict intre legea federala si cea a unui stat federat, prima va prima, cu conditia insa sa nu incalce separatia puterilor, intre Congres si statele federate, asa cum este stabilita in art. 1 si art. 4 din Constitutia adoptata la 17 septembrie 1787.
Suprematia legilor federale, asupra celor emanate de la statele federate este consacrata in constitutie:
"Constitutia prezinta, toate legile S.U.A. facute pe baza ei, ca si toate tratatele facute sub autoritatea S.U.A. constituie legea suprema a tarii si sunt obligatorii pentru judecatorii din fiecare stat indiferent de orice prevederi contrarii in Constitutia sau legile oricaruia dintre state".
Acest principiu este consacrat in art. 20 din Constitutia U.R.S.S. din 5 decembrie 1936, dupa care "in caz de conflict intre legea unei republici unionale si legea unionala, legea unionala va prima".
In prezent, Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina, Republica Moldova, Federatia Rusa, Tadjikistanul au adoptat legi republicane care consacra in mod expres principiul contrar dupa care, in caz de conflict intre o lege a republicii unionale respective si o lege unionala, prima va prima.
Extinderea raporturilor civile si comerciale in plan international, a dat nastere in mod firesc, unui proces de intalnire a reglementarilor nationale, si unor inevitabile conflicte de legi.
Asa a aparut dreptul international privat si dreptul comertului international, din necesitatea reglementarii statutului real (care carmuieste regimul juridic al bunurilor) si statutul personal (care carmuieste regimul juridic al persoanelor).
In cazul de conflicte de legi, atunci cand exista un element de extraneitate se apeleaza la normele conflictuale.
- lex fori (legea instantei);
- lex loci actus (legea locului unde s-a incheiat actul);
- lex rei sitae (legea locului unde este asezat bunul);
- lex personalis (legea personala). Exemplu: Se aplica in sensul ca persoana romana aflata in strainatate ramane supusa legii romane cat priveste starea civila si capacitatea persoanelor.
