Este de principiu faptul ca norma juridica este teritoriala si personala, in sensul ca ea actioneaza asupra teritoriului statului si asupra cetatenilor sai.
In aceasta privinta, unele legi (Codul penal de exemplu) stabilesc principiul teritorialitatii. Art. 3 Cod penal stipuleaza faptul ca:
"Legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei". Norma juridica penala defineste si notiunea de teritoriu :
- solul, subsolul, apele teritoriale, marea teritoriala, fluviile care stabilesc frontiera (firul apei), coloana de aer cuprinsa intre aceste limite, suprafata navelor si aeronavelor romane (care desi nu fac parte din teritoriu, pe ele se aplica norma nationala).
Norma juridica romana se aplica asupra cetatenilor sai = principiul cetateniei active. Ea are insa incidenta si asupra cetatenilor straini aflati pe teritoriul Romaniei sau apatrizilor (persoanelor fara cetatenie).
Cu alte cuvinte, normele de drept intern, au in principiu aplicabilitate teritoriala, pe cand normele de drept international se aplica in principiu, relatiilor dintre state. Acestea din urma se aplica, totusi, relatiilor sociale din cadrul unui stat, insa numai in masura in care au fost "introduse" (ratificare tratate) in dreptul intern.
Exista insa situatii cand normele de drept intern se aplica in afara granitelor statului, care le-a edictat sau sanctionat, avand deci aplicare extrateritoriala, sau din contra, nu se aplica, pentru anumite fapte, pe teritoriul acelui stat.
Efectele extrateritoriale ale normei de drept
O norma juridica poate avea aplicare extrateritoriala:
a) - pe baza autonomiei de vointa a partilor;
b) - independent de vointa partilor;
a) - Efecte pe baza autonomiei de vointa a partilor. Unul dintre principiile de baza ale dreptului privat, este acela al autonomiei de vointa a partilor la actul juridic. Cu alte cuvinte, partile isi pot stabili cum vor drepturile si obligatiile lor, cu respectarea insa a dispozitiilor imperative ale legii si a bunelor moravuri.
Intr-un contract de vanzare-cumparare, executat in Franta, partile pot desemna legea romana ca lex causae a contractului. In acest caz, instanta franceza va fi obligata sa aplice, in caz de litigiu, legea romana, cu exceptia acelor situatii in care ar exista, in dreptul francez, impedimente de ordine publica in aplicarea acestei legi.
b) - Efecte independente de vointa partii. In unele situatii legea unui stat va fi aplicata faptelor si actelor comise, sau conventiilor incheiate, in afara granitelor sale.
Aceasta aplicare poate avea loc atat in dreptul privat (cum ar fi legile privind starea si capacitatea persoanei) cat si in dreptul public (cum ar fi legile care prevad pedepsirea unor infractiuni savarsite in afara granitelor statului).
Legile romane privind starea si capacitatea persoanelor se aplica tuturor romanilor chiar si in afara granitelor Romaniei.
Exemplu: in Romania casatoria este monogama.
O persoana romana nu poate avea decat un sot sau o sotie, chiar daca aceasta persoana rezida si contracteaza o a doua casatorie intr-o tara musulmana in care casatorie poligama este permisa.
Cetateanul roman daca incheie a 2-a casatorie, inainte de desfacerea celei dintai, prin divort, anularea sau moartea unuia dintre soti, savarseste infractiunea de bigamie prev. de art. 303 Cod penal pedepsita cu inchisoare de la 1 an - 5 ani in Romania.
Sau referitor la varsta 18 ani si 16 ani. In India se tolereaza casatoria intre minori, insa un cetatean roman nu incheie o casatorie valabila si recunoscuta ca atare in Romania.
Spre deosebire de normele dreptului privat, normele dreptului public pot fi aplicate extrateritorial numai independent de vointa partilor.
Neaplicarea unei norme de drept intern pe teritoriul Romaniei.
Sunt situatii in care normele edictate sau sanctionate de statul roman, cum ar fi cele care incrimineaza infractiuni si delicte nu sunt aplicate unor fapte care sunt comise de catre anumiti straini pe teritoriul Romaniei.
In aceste situatii vorbim despre:
- imunitate de jurisdictie -
Art. 8 din Codul penal prevede ca legea nu se aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai tarilor straine, sau de alte persoane, care, in conformitate cu conventiile internationale, la care Romania este parte, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului Roman.
Infiintarea unei misiuni diplomatice permanente se realizeaza prin consimtamantul celor doua state care stabilesc relatii diplomatice.
Misiunea diplomatica are sediu si personal. Exceptia teritorialitatii priveste sediul misiunii diplomatice si in parte, personalul acesteia.
Personalul unei misiuni diplomatice se compune din:
- personalul diplomatic;
- personalul tehnic si administrativ;
- personalul de serviciu.
Prima categorie se bucura de un sistem de drepturi si privilegii:
- inviolabilitatea persoanei diplomatului;
- scutirea de impozite si taxe personale;
- scutirea de taxe vamale;
- imunitatea de jurisdictie.
In cazul in care agentul diplomatic savarseste fapte incompatibile cu statutul sau si lezeaza grav ordinea de drept, statul acreditat poate cere retragerea sa sau poate sa-l declare persoana non-grata, situatie in care el este expulzat.
Celelalte categorii de personal dintr-o misiune diplomatica, in conformitate cu art. 37 din Conventia de la Viena (1961), personalul tehnic administrativ beneficiaza de imunitatile si privilegiile de care se bucura agentii diplomatici, cu exceptia imunitatii de jurisdictie, numai pentru actele savarsite in cadrul exercitarii functiilor lor oficiale.
Personalul de serviciu se bucura de imunitate, numai pentru savarsirea faptelor in exercitarea functiilor lor, si ei sunt scutiti de impozite si taxe pe salariile pe care le primesc.
Sediul misiunii si resedinta particulara a agentului diplomatic, se bucura, de asemenea de inviolabilitate.
In temeiul acestei imunitati, agentii ordinii publice ai statului acreditar nu pot patrunde in aceste sedii decat cu consimtamantul sefului misiunii sau al agentului diplomatic (daca este vorba de resedinta sa).