Luarea masurilor de ocrotire si siguranta
Masurile de ocrotire in caz de retinere sau arestare preventiva. Masurile de ocrotire inscrise de art.161 C.p.p. denota grija deosebita pe care o prezinta pentru aspectele de ordin umanitar reglementarea noastra procesual penala. Legiuitorul a inteles sa apere interesele persoanelor care aflandu-se intr-o situatie de incapacitate, ar putea fi afectate de masurile privative de libertate luate impotriva invinuitului sau inculpatului. Masurile se pot lua in favoarea minorilor, persoanele puse sub interdictie sau carora li s-a instituit o curatela, handicapatilor precum si a celor care datorita varstei, bolii sau altei cauze au nevoie de ajutor.
Luandu-se o masura privativa de libertate impotriva invinuitului sau inculpatului care are in ocrotire, acestea ar putea ramane fara sprijin. Pentru evitarea situatiei, organul care a luat masura de preventie are obligatia, sa instiinteze autoritatea competenta in vederea luarii masurilor de ocrotire.
Instiintarea in vederea masurii de ocrotire se face de indata ce organul judiciar a luat cunostinta de existenta necesitatii de ocrotire. Desi in lege nu se indica expres, este evident ca masura de ocrotire se ia pe perioada cat dureaza masura de preventie care a determinat-o. In consecinta, cand retinerea sau arestarea este revocata, inceteaza de drept sau se dispune libertatea provizorie a invinuitului sau inculpatului, organul judiciar instiinteaza autoritatea competenta in vederea ridicarii masurii de ocrotire, iar persoana ocrotita trece din nou in grija celui pus in libertate.
Luarea masurilor de siguranta. Art.113 si art.114 C.p. prevad ca se poate lua impotriva faptuitorului masura de siguranta a obligarii la tratament medical, respectiv a internarii medicale, cand acesta datorita bolii, unor afectiuni mintale, intoxicarii cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante, precum si a unei stari de toxicomanie prezinta pericol pentru societate.
Masurile se pot lua in mod provizoriu impotriva invinuitului sau inculpatului in tot cursul procesului penal; in cursul urmaririi penale masura poate fi luata de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza, iar in cursul judecatii masura poate fi luata de instanta sesizata cu judecarea cauzei; in ambele situatii numai dupa ascultarea concluziilor procurorului, respectiv a invinuitului sau inculpatului in prezenta aparatorului.
Odata cu luarea masurii instanta sesizeaza comisia medicala competenta sa avizeze internarea.
Daca cel internat are in ocrotire persoane dintre cele prevazute in art.161 C.p.p., se va lua in mod corespunzator si masura de ocrotire indicata de acest text.
Masura internarii provizorii dureaza pana la confirmarea ei pe baza avizului comisiei medicale. Hotararea prin care s-a confirmat masura se poate ataca separat cu recurs, insa recursul introdus nu suspenda executarea masurii dispuse.
Punerea in executare a hotararii instantei privind masurile de siguranta se face potrivit art.435 C.p.p.
Masuri asiguratorii privind reparatiile civile si
asigurarea executarii pedepsei amenzii
Masurile asiguratorii sunt masuri care se iau in procesul penal in vederea garantarii realizarii efective a repararii pagubei produse prin infractiune ori a executarii pedepsei amenzii.
Masurile de asigurare constau in indisponibilizarea unor bunuri. Instrainarea unor bunuri indisponibilizate de cel care avea obligatia sa le pastreze constituie infractiunea de sustragere de sub sechestru si se pedepseste potrivit art.244 C.p.
Din continutul art.163 C.p.p. rezulta ca pentru luarea masurilor asiguratorii legea prevede urmatoarele conditii: a) sa existe o paguba; b) paguba sa fie produsa prin infractiune; c) cu privire la infractiune sa existe un proces penal; d) sa existe parte civila.
Masurile asiguratorii nu pot fi luate in afara procesului penal (de ex., in cadrul actelor premrgatoare sau dupa inceperea executarii hotararii penale). In faza de urmarire penala masura se ia de procuror, iar in faza de judecata se dispune de instanta.
Masurile asiguratorii se pot institui pe bunurile celor care raspund civil in cadrul procesului penal si anume: invinuitul sau inculpatul precum si partea civilmente responsabila.
Intrucat masurile de asigurare garanteaza repararea unui anumit prejudiciu, ele trebuie instituite pana la concurenta valorii pagubei. Pe parcursul procesului aceasta valoare poate varia prin stabilirea unei pagube mai mari sau mai mici, determinand o extindere sau restrangere a masurii aplicate. Despagubirea persoanei vatamate pe parcursul procesului, de catre cei care raspund pentru paguba provocata, are drept consecinta ridicarea masurii asiguratorii luate anterior.
Aplicarea masurii asiguratorii se poate face in principiu pe toate bunurile, afara de cele aratate in art.163 alin.4 C.p.p. si anume: a) bunuri care fac parte din patrimoniul public; b) bunuri exceptate de lege. In mod obisnuit sunt aplicabile normele comune de exceptare prevazute in art.406 si urmat. C.p.civ.
Masura asiguratorie se dispune in cursul urmaririi penale prin ordonanta, iar in cadrul judecatii prin incheierea instantei (art.164 C.p.p.).
Ordonanta de luare a masurii asiguratorii se aduce la indeplinire de catre organul de urmarire penala care a dispus masura. Cand urmarirea penala se efectueaza de procuror, acesta poate dispune ca masura sa fie adusa la indeplinire de catre secretarul parchetului.
Hotararea instantei prin care s-a dispus luarea masurii asiguratorii se aduce la indeplinire prin executorul judecatoresc.
Masurile asiguratorii dispuse de organul de urmarire sau instanta pot fi aduse la indeplinire si prin organele proprii de executare ale agentilor economici, cand unitatea respectiva este una dintre cele la care se refera art.145 C.p.
Luarea masurilor asiguratorii se face la cererea partii civile sau din oficiu. In general, aplicarea masurii este facultativa, legea lasand instituirea ei la aprecierea organului competent. Masurile sunt obligatorii numai cand cel vatamat este lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa (art.163 alin. ultim).
Masurile asiguratorii se realizeaza prin aplicarea pe bunurile indisponibilizate a unui sechestru penal, care poate avea diferite forme de realizare. Codul de procedura penala reglementeaza urmatoarele forme de sechestrare: a) sechestrul propriu-zis, aplicabil bunurilor mobile; b) luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor imobile; c) poprirea sumelor de bani.
Procedura sechestrului a inscriptiei ipotecare, respectiv a popririi este reglementata de art.165-l67 C.p.p.
Invinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabila si orice persoana interesata se pot plange in orice faza a procesului penal impotriva masurii luate si a modului de aducere la indeplinire (art.168 C.p.p. modificat prin Legea nr.281/2003); plangerea se adreseaza procurorului sau instantei. Hotararea instantei prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea hotararii pronuntate.
Impotriva masurii asiguratorii se poate face si contestatie potrivit legii civile daca: a) procesul penal a fost definitiv solutionat; b) nu s-a facut plangere impotriva aducerii la indeplinire a masurii.
Sechestrul poate fi aplicat si in vederea asigurarii executarii pedepsei amenzii.
Dispozitiile care reglementeaza acest sechestru si procedura sa de aplicare sunt in general comune cu cele instituite in vederea asigurarii despagubirilor civile.
Masurile asiguratorii privind despagubirile civile au in vedere garantarea unei reparatii viitoare ale carei limite si conditii vor fi stabilite ulterior prin hotararea definitiva. Alaturi de masurile avand aceasta natura juridica legea a instituit si altele care sa realizeze - desi cu titlu provizoriu - o reparatie imediata, dand pe de o parte de indata satisfactie celui vatamat, pe de alta parte evitand (ca si in cazul masurilor asiguratorii) riscul nerepararii prejudiciului datorat relei credinte a invinuitului sau inculpatului.
Constituie asemenea masuri imediate: restituirea lucrurilor si restabilirea situatiei anterioare.
Restituirea lucrurilor si restabilirea
situatiei anterioare
Restituirea lucrurilor reprezinta o modalitate de recuperare in natura a pagubei pricinuite prin infractiune (art.14 alin.3 lit.a). Aceasta are loc la sfarsitul procesului penal prin pronuntarea unei hotarari definitive care sa solutioneze corespunzator actiunea civila.
In interesul persoanei vatamate legea a prevazut modalitatea necesara pentru a apropia acest moment in asa fel incat cel prejudiciat sa recapete, inca in cursul procesului penal, lucrurile de care a fost deposedat si care au fost ridicate de la invinuit, inculpat sau orice alta persoana.
Codul a inscris alaturi de masurile asiguratorii si restituirea lucrurilor (art.169), prin aceasta grabind repararea prejudiciului si totodata asigurand lucrurile respective impotriva riscului unor instrainari viitoare de catre invinuit sau inculpat.
Restituirea lucrurilor are caracter provizoriu, cel caruia i se face restituirea avand obligatia pastrarii obiectelor pana la ramanerea definitiva a hotararii.
Restituirea lucrurilor se dispune pe parcursul procesului penal, dupa caz de procuror sau instanta.
Pentru a putea aplica aceasta masura se cere constatarea cumulativa a urmatoarelor conditii.
a) lucrurile sunt proprietatea persoanei vatamate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detentia sa;
b) lucrurile au fost ridicate de la invinuit sau inculpat sau de la cel care le-a primit de la acestia spre a le pastra;
c) restituirea lucrurilor nu stinghereste aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei penale.
Persoanele care pretind un drept asupra lucrurilor pot face plangeri, in aceleasi conditii ca impotriva masurilor asiguratorii (art.168), cerand stabilirea drepturilor avute si restituirea lucrurilor.
In anumite situatii, obiectele care potrivit legii ar fi supuse in mod obisnuit confiscarii speciale, pot fi dintre acelea care in urma ridicarii de la inculpat urmeaza a fi restituite. In aceste cazuri va avea precadere masura restituirii lucrului inaintea realizarii altor institutii de drept procesual penal.
Restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii este o alta modalitate de reparare in natura a prejudiciului adus prin infractiune. Ca si in cazul restituirii lucrurilor, exista acelasi interes ca restabilirea sa aiba loc cat posibil mai repede si nu numai dupa definitiva solutionare a cauzei penale. De aceea, natura juridica a acestei masuri este asemanatoare cu cea a restituirii lucrurilor.
Restabilirea situatiei anterioare se poate dispune de catre procuror ori de catre instanta (art.170 C.p.p. modificat prin Legea nr.281/2003).
Pentru aplicarea masurii se impune ca:
- schimbarea situatiei a carei restabilire se urmareste sa fi rezultat vadit din comiterea infractiunii;
- restabilirea sa fie posibila.
Restabilirea are caracter provizoriu, definitivarea facandu-se prin hotararea care solutioneaza cauza penala.
Restabilirea situatiei anterioare devine uneori obligatorie constituind singura modalitate juridica de a produce efecte eficace. Astfel, dupa punerea in executare a hotararii judecatoresti prin care inculpatul a fost obligat, pe cale civila anterioara, sa lase in deplina posesie partii vatamate unele anexe gospodaresti, aceasta s-a reinstalat in ele impiedicand victima sa le foloseasca.
In acest caz instanta penala, inca inainte de aplicarea pedepsei prevazuta in art.271 C.p. pentru nerespectarea hotararii judecatoresti va lua din oficiu cu titlu provizoriu masura restabilirii situatiei anterioare (in temeiul art.14 alin.2 C.p.p.). Aceasta se impune intrucat, sentinta civila fiind deja pusa in executare, nu s-ar mai putea proceda la o noua punere in posesie a celui vatamat, iar condamnarea inculpatului ar fi impatibila cu mentiunea rezultatului infractiunii.
Persoanele lezate prin restabilire pot folosi calea plangerii impotriva masurilor asiguratorii (art.168 C.p.p.), care se aplica pe baza suplimentului analogic.
