1. Notiuni introductive
Asemanari si deosebiri dintre normele care reglementeaza actiunea normelor in timp si in spatiu
2. Actiunea normelor juridice in timp ( Conflictele de legi in timp)
3. Actiunea normelor juridice in spatiu (Conflictele de legi in spatiu)
4. Actiunea normelor juridice asupra persoanelor
1. Notiuni introductive
Pentru a ne familiariza cu cu problemele pe care le vom studia in capitolul de fata sa luam intai cateva exemple:
. Un cetatean strain conduce cu 200Km/ora pe drumurile publice din Romania. Va fi el supus legilor romane privind circulatia pe drumurile publice sau lugilor tarii lui?
. Un cetatean roman plecat in croaziera pe un vas romanesc doreste sa se casatoreasca in rada portului Pireu. Dupa ce legi o va face? Dupa legea romana sau dupa legea portului?
. Un inculpat savarseste o fapta penala sub imperiul unei anumite legi. Ulterior intervine o noua lege care schimba caracterul faptei din infractiune in contraventie. Va beneficia inculpatul in cauza de legea noua?
Veti raspunde singuri la aceste intrebari, dupa ce veti studia cele ce urmeaza.
In cele ce urmeaza vom aborda problema conflictelor de legi in timp si in spatiu, precum si actiunea normelor asupra persoanelor.
Chestiunea conflictului de legi in spatiu face obiectul de studiu al disciplinei Dreptului international privat care elucideaza problema legii aplicabile raporturilor juridice ce contin elemente de extraneitate (straine). La disciplina "Introducere in studiul dreptului" vom analiza numai aspectele generale ale conflictelor de legi in spatiu. Spre deosebire de acestea, conflictele de legi in timp constituie preocuparea tuturor ramurilor de drept, interesandu-le in egala masura.
Ceea ce au in comun aceste chestiuni este faptul ca toate formeaza un ius supra iure, adica un ansamblu de norme care determina normele aplicabile intr-un caz dat. Este vorba deci, despre norme care nu ni se aplica direct, care nu ne ghideaza nemijlocit conduita noastra ca indivizi, ci care se adreseaza in primul rind judecatorilor sau, mai general, celor care trebuie sa stie ce reguli sa aplice pentru a solutiona un caz concret. In consecinta, aceste norme ni se aplica si noua, dar indirect.
2. Actiunea normelor juridice in timp ( Conflictele de legi in timp)
Un prim aspect ce trabuie stabilit in ce priveste actiunea normelor in timp este acela referitor la momentul de la care o norma isi incepe aplicarea si la cel in care aplicarea ei ia sfarsit.
O norma isi incepe aplicarea din momentul in care intra in vigoare.
De regula, o norma intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial. Pentru actele normative de o importanta deosebita, textul actului poate stabili ca acesta intra in vigoare la o data ulterioara publicarii. Stabilirea unei date ulterioare, de regula dupa 30 de zile, pentru intrarea in vigoare a actului normativ are rolul asigurarii unui timp suficient pentru ca noile reglementari sa fie cunoscute de catre toti cei interesati.
Este obligatorie publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a actelor juridice normative cu aplicabilitate pe intreg teritoriul : Constitutia, legile, decretele Presedintelui Romaniei, ordonantele Guvernului, hotararile de Guvern, instructiunile ministrilor, actele autoritatilor administrative autonome etc.
Dintre aceste acte, Constitutia si legile constitutionale (de revizuire a Constitutiei) au un statut aparte si in ceea ce priveste intrarea in vigoare. Acestea nu intra in vigoare nici la data publicarii, nici la o data ulterioara certa prevazuta in textul lor, ci la data aprobarii lor prin referendum.
Actele juridice normative adoptate de autoritatile locale autonome au aplicabilitate numai in raza teritoriala a unitatii teritorial-administrative pe care o conduc. Pentru aceste acte, Legea adminstratiei publice locale prevede obligativitatea publicatii lor sau a "aducerii lor la cunostinta cetatenilor" pe orice cale, de exemplu a afisarii in locuri publice.
Actele juridice normative isi inceteaza aplicarea, de regula, la data abrogarii lor. Abrogarea consta in abolirea legii sau, in general, a actului normativ ori a unei dispozitii juridice.
In legatura cu abrogarea actelor normative se pun citeva probleme: cine poate sa faca abrogarea? si cum se face abrogarea?
La prima intrebare raspundem ca, in general, organul care a adoptat regula poate sa o si abroge. Dar si un organ ierarhic superior poate sa abroge actele emise de organele subordonate.
Cu toate acestea, si Guvernul poate abroga sau modifica prin intermediul ordonantelor legile adoptate de Parlament cu specificarea ca legile organice se modifica sau abroga numai prin ordonanta de urgenta.Consideram aceasta o exceptie de la regula enuntata mai sus deoarece Parlamentul este "unica putere legiuitoare"(art.58 teza a II-a, iar Guvernul are atributii legislative doar prin delegare. Aceasta exceptie are insa o aplicabilitate temporara deoarece toate ordonanatele de urgenta si o parte din cele obisnuite vor fi supuse aprobarii de catre Parlament, dispozitiile lor urmand a fi cuprinse in legea de aprobare. Pentru ordonantele obisnuite, chiar Parlamentul a abilitat Guvernul sa le emita, prin intermediul legii speciale de abilitare, adoptata anterior de catre organul legiuitor.
La intrebarea "cum se poate realiza abrogarea unui act normativ?" raspunsurile sunt variate. Abrogarea poate fi expresa sau tacita.
Se spune ca abrogarea este expresa cand ea este continuta intr-un text formal care abroga legea veche. Dimensiunea, masura abrogarii este data chiar de textul care o dispune efectiv. Abrogarea expresa poate fi totala sau partiala. In general, legea noua, prin unul din articolule sale finale, dispune abrogarea acelor dispozitii anterioare pe care le enumera.
Abrogarea expresa este directa atunci cand actul abrogator determina dupa toate criteriile de identificare necesare prevederea abrogata ( de exemplu "Se abroga art.2 din Codul Civil), sau indirecta, cand, desi se specifica faptul abrogarii, nu se identifica norma abrogata ( de exemplu " Se abroga orice dispozitie contrara").
Abrogarea tacita este aceea care nu rezulta dintr-un text expres, ci din incompatibilitatea care exista intre o lege veche si una noua. Aplicarea lor simultana este irealizabila; avand sa alegem intre ele, este evident ca legea care exprima cea mai recenta vointa a legislatorului trebuie sa primeze. De altfel, abrogarea tacita nu opereaza decat in masura in care exista contradictie intre cele doua texte. Abrogarea tacita sau implicita intervine cand actul normativ nou aduce o solutie legislativa noua, diferita de cea veche, dar nu specifica nimic in legatura cu abrogarea. Simplul fapt al aparitiei unei noi reglementari, deosebite de cea anterioara are semnificatia abrogarii vechii reglementari.
Dimensiunea abrogarii este usor de determinat cand se pune problema incompatibilitatii intre doua reguli generale sau intre doua reguli speciale succesive: regula veche se abroga. Dar vom proceda diferit atunci cand legea noua edicteaza o norma speciala (o exceptie), in timp ce legea veche formuleaza o norma generala (un principiu, o regula). Vom admite atunci ca legea veche ramane in vigoare in toate cazurile, in afara de domeniul special al legii noi (specialia generalibus derogant). Astfel, presupunand ca o lege veche loveste o categorie de persoane cu incapacitatea generala de a incheia acte juridice si ca legea noua le confera dreptul de a incheia un anumit tip de acte juridice, legea veche va continua sa se aplice, tinand insa cont de exceptia rezultand din legea noua. Dar, in ipoteza contrara in care conflictul se produce intre o lege veche speciala si una noua generala, solutia este indoielnica: legea noua nu ebroga in mod necesar legea speciala contrara mai veche, existenta unei exceptii nefiind incompatibila cu existenta unei reguli. Totul depinde de intentia legiuitorului . In legislatia romana Legea 24/2000 referitoare la tehnica legislativa solutioneaza aceasta problema stipuland ca norma noua generala o poate abroga pe cea veche speciala doar prevazand expres acest lucru. Deci, normele speciale care deroga de la regula generala nu se abroga implicit, prin interventia unei reglementari-cadru diferite. Ele pot fi abrogate numai expres .
Abrogarea este totala cand intregul act normativ vizat iese din vigoare, sau partiala, cand are efect numai asupra unor prevederi ale actului normativ supus abrogarii.
Abrogarea expresa si tacita
Abrogarea consta in abolirea legii sau a regulamentului.
Se spune ca abrogarea este expresa cand ea este continuta intr-un text formal care abroga legea veche. Dimensiunea, masura abrogarii este data chia de textul care o dispune efectiv. Abrogarea expresa poate fi masiva (totala). In general, legea noua, prin unul din articolule sale finale, dispune abrogarea acelor dispozitii anterioare pe care le enumera.
Abrogarea tacita este aceea care nu rezulta dintr-un text expres, ci din incompqatibilitatea care exista intre o lege veche si una noua. Aplicarea lor simultana este irealizabila, trebuiesa alegi intre ele si este evident ca legea care exprima cea mai recenta vointa a legislatorului trebuie sa primeze. De altfel, abrogarea tacita nu opereaza decat in masura in care exista contradictie intre cele doua texte. Dimensiunea abrogarii este usor de determinat cand se pune problema incompatibilitatii intre doua reguli generale sau intre doua reguli speciale succesive: regula veche se abroga. Dar vom proceda diferit atunci cand legea noua edicteaza o norma speciala (o exceptie), in timp ce legea veche formuleaza o norma generala (un principiu, o regula). Vom admite atunci ca legea veche ramane in vigoare in toate cazurile, in afara de domeniul special al legii noi (specialia generalibus derogant). Astfel, presupunand ca o lege veche loveste o categorie de persoane cu incapacitatea generala de a incheia acte juridice si ca legea noua le confera dreptul de a incheia un anumit tip de acte juridice, legea veche va continua sa se aplice, tinand insa cont de exceptia rezultand din legea noua. Dar, in ipoteza contrara in care conflictul se produce intre o lege veche speciala si una noua generala, solutia este indoielnica: legea noua nu ebroga in mod necesar legea speciala contrara mai veche, existenta unei exceptii nefiind incompatibila cu existenta unei reguli. Totul depinde de intentia legiuitorului . ( in legislatia romana Legea 24/2000 referitoare la tehnica legislativa solutioneaza aceasta problema stipuland ca norma noua generala o poate abroga pe cea veche speciala doar prevazand expres acest lucru n.n.).
Iesirea din vigoare a unei norme legale poate aparea si ca efect al suspendarii. Acest procedeu legislativ are specific faptul ca actul normativ suspendat poate reintra in vigoare la incetarea suspendarii( art.68 din Legea 24/2000).
Caderea in desuetudine sau caducitatea este o alta situatie care are ca efect incetarea aplicarii unei norme juridice. Desuetudinea consta in disparitia unei dispozitii neaplicate sau in stabilirea unui uzaj contrar. Desuetudinea poate fi descrisa si ca disparitia unei dispozitii neaplicate in cazul stabilirii unui uzaj contrar.
Pentru legile temporare, iesirea lor din vigoare se produce la data stabilita char in textul lor sau in momentul incetarii situatiei pentru reglementarea carora au intervenit. Spre exemplu, o lege temporara intervenita pentru a reglementa o stare de urgenta determinata de un cutremur va iesi din vigoare la data incetarii starii de urgenta.
Incetarea aplicarii unei norme juridice intervine si in situatia in care respectiva prevedere este declarata neconstitutionala in urma controlului pe cale de exceptie efectuat de catre Curtea Constitutionala ( prevazut de art. 144 lit, c din Constitutie) .
Trebuie sa sublineim faptul ca, de la 8 decembrie 1991, principiul neretroactivitatii a devenit principul constitutional, el facand obiectul art. 15 al 2 din Constitutie care stateaza ca "legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile". Totusi, realizarea efectiva a principiului neretroactivitatii ridica o serie de probleme referitoare, mai ales, la modul in care statornicim hotarul intre legea veche si cea noua in cazul in care o situatie juridica se afla, la data intrarii in vigoare a legii noi, in curs de constituire, modificare sau stingere sau in curs de a-si produce efectele (facta pendentia).
Astfel, de exemplu, in momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 21/1991 (6 aprilie) se aflau in curs de rezolvare o serie de cereri privind acordarea cetateniei romane. Legera noua, comparativ cu cea veche (legea 24/1971), prevedea reguli materiale si procedurale noi. In aceste conditii, s-a pus problema modului de rezolvare a cererilor deja depuse, dupa legea din momentul depunerii lor, adica legea veche, sau dupa cea in vigoare la data solutionarii cererilor, legea 20/1991? Legiuitorul a rezolvat aceasta problema statuind aplicarea imediata a legii noi.
Desi, in domeniul aplicarii legii in timp se aplica principiul conform caruia legea nu retroactiveaza si nici nu ultraactiveaza ( nu se aplica situatiilor intervenite anterior intrarii ei in vigoare si nici celor ce apar dupa iesirea ei din vigoare), exista exceptii atat in ce priveste retroactivitatea, cat si ultraactivitatea legii in timp.
Exceptia retroactivitatii intervine in doua situatii: in cazul legii interpretative si in cazul legii penale mai favorabile. Legea interpretativa este acea lege care nu intervine cu dispozitii noi, ci doar clarifica sensul unor notiuni dintr-o lege deja aflata in vigoare, legea interpretata. Se considera ca legea interpretativa face corp comun cu legea interpretata, motiv pentru care prima urmeaza sa se alice de la data intrarii in vigoare a celei de a doua, adica de la o data anterioara intrarii in vigoare a legii interpretative. In cazul in care de la data savarsirii unei infractiuni si pana la data condamnarii definitive a intervenit o lege noua mai blanda, favorabila inculpatului, judecatorul urmeaza sa o aplice pe aceasta din urma, desi infractiunea a fost savarsita anterior intrarii in vigoare a legii penale noi .
Exceptia ultraactivitatii poate aparea si ea in cazul legii penale mai favorabile sau in cazul legii temporare. Regula aplicarii legii penale mai favorabile poate determina si ultraactivitatea legii vechi, atunci cand legea noua pedepseste mai sever pe infractor. Explicatia acestei preferinte pentru legea mai blanda consta, pe de o parte, in umanismul legii penale si, pe de alta parte, in spiritul de justitie, deoarece s-ar putea crea o inechitate inculpatului care, savarsind o fapta penala sub imperiul unei legi mai blande, s-ar vedea condamnat in baza unei legi mai aspre care nu era in vigoare la data savarsirii infractiunii. Legile temporare pot constitui o exceptie de la regula aplicarii legii penale mai favorabile. In cazul comiterii unei infractiuni in timpul starii de urgenta determinate, spre exemplu, de un cutremur, cand cetatenii ar fi mai vulnerabili si profitand de acest lucru, infractorul urmeaza sa fie condamnat in baza legii temporare, chiar daca ar fi mai aspra si chiar daca starea de urgenta si aplicarea legii temporare a incetat.
Un alt principiu care guverneaza aplicarea legii in timp il constituie principiul aplicarii imediate a legii noi. Aplicabilitatea acestui principiu este legata de situatia juridica in curs de constituire, modificare sau stingere, ori de efectele produse de aceasta dupa intrarea in vigoare a legii noi. Spre deosebire de principiul neretroactivitatii, care este consacrat de Constitutie si de Codul Civil (art.1), principiul aplicarii imediate, prin care se refuza supravietuirea legii vechi, se intemeiaza pe vointa tacita a legiuitorului. Se admite, in general, ca normele de drept constitutional si administrativ, ca norme de ordine publica, sunt de aplicare imediata.
Aplicarea imediata a legii noi nu trebuie confundata cu neretroactivitatea. Problema alpicarii imediate a legii noi se pune doar in cazul situatiilor juridice in curs de a-si produce efectele, adica a unor facta pendentia. Neretroactivitatea stipuleaza ca legea noua nu se va aplica faptelor juridice pe de-a intregul intervenite inainte de intrarea ei in vigoare si nici efectelor trecute ale acestor fapte (facta praeterita).
3. Actiunea legii in spatiu ( Conflictele de legi in spatiu)
Cicatrice lasata de istorie, frontiera il intereseaza pe jurist. Ea contribuie la realizarea distinctiei intre drepturile nationale, sau intre dreptul national si cel international. Totusi, pentru statele membre ale Uniunii Europene, pe teritoriul lor se aplica simultan legea nationala si legea comunitara.
Dezvoltarea de relatii internationale intre particulari a favorizat aplicarea si extinderea dreptului international privat.
Unele relatii juridice private sunt susceptibile de a fi diriguite de reguli emanand de la state diferite, cand elementele raportului de drept pun in cauza concomitent sistemele juridice a doua sau mai multe state. De exemplu, un belgian se casatoreste in Romania cu o italiana. Ce lege va fi competenta sa stabileasca conditiile de validitate a casatoriei sau efectele ei personale sau patrimoniale? Putem concepe aplicarea legii romane ca lege a locului celebrarii casatoriei sau ca loc unde cei doi soti isi au, eventual, domiciliul, sau a legii belgiene sau a legii italiene ca legi nationale a unuia dintre soti. Acest exemplu este suficient pentru a arata ca legea romana nu se aplica in mod obligatoriu tuturor situatiilor nascute pe teritoriul Romaniei. Strainii rezidenti in Romania pot fi tinuti, in unele cazuri, de legea lor nationala; invers, romanii ce efectueaza acte in strainatate pot, intr-o anumita masura, continua sa fie tinuti de dreptul romanesc. Studiul acestor conflicte de legi este o problema de drept international privat .
Din perspectiva Teoriei generale a dreptului, vom aborda doar cateva aspecte ale conflictului de legi in spatiu. In acest sens, vom aminti ca actiunea legii in spatiu este guvernata de principiul teritorialitatii, adica de regula conform careia toate persoanele aflate pe teritoriul Romaniei trebuie sa respecte legea romana, in sens larg. Amintim ca teritoriul constituie acea parte a globului pamantesc pe suprafata careia un stat isi exercita suveranitatea.
Constituie exceptii de la acest principiu toate situatiile de extrateritorialitate, adica atat cazurile in care, pe teritoriul Romaniei se aplica legea altui stat, cat si acelea in care legea romana se aplica in afara teritoriului Romaniei, asa cum a fost definit mai sus. Astfel, in sediul ambasadelor si consulatelor, ca efect al imunitatii diplomatice, se aplica legea statului trimitator. La fel se intampla la bordul navelor si aeronavelor, fie ca se afla in marea libera sau in marea teritoriala sau in spatiul aerian al altui stat. Aceste aspecte sunt reglementate de tratatele internationale, adica de norme ale dreptului international public.
Cicatrice lasata de istorie, frontiera il intereseaza pe jurist. Ea contribuie la realizarea distinctiei intre drepturile nationale, sau intre dreptul national si cel international. Dezvoltarea de relatii internationale intre particulari a favorizat aplicarea si extinderea dreptului international privat.
Conflictele de legi in raporturile internationale de drept privat:
Unele relatii juridice private sunt susceptibile de a fi diriguite de reguli emanand de la state diferite, cand elementele raportului de drept pun in cauza concomitent sistemele juridice a doua sau mai multe state. De exemplu, un belgian se casatoreste in Franta cu o italiana. Ce lege va fi competenta sa stabileasca conditiile de validitate a casatoriei sau efectele ei personale sau patrimoniale? Putem concepe aplicarea legii franceze cal lege a locului celebrarii casatoriei sau ca loc unde cei doi soti isi au, eventual, domiciliul, sau a legii belgiene sau a legii italiene ca legi nationale a unuia dintre soti. Acest exemplu este suficient pentru a arata ca legea franceza nu se aplica in mod obligatoriu tuturor situatiilor nascute pe teritoriul francez. Strainii rezidenti in Franta pot fi tinuti, in unele cazuri, de legea lor nationala; invers, francezii ce efectueaza acte in strainatate pot, intr-o anumita masura, continua sa fie tinuti de dreptul francez. Studiul acestor conflicte de legi este o problema de drept international privat.
4. Actiunea normelor juridice asupra persoanelor
Tot o exceptie de la principiul conform caruia legea romana se aplica tuturor persoanelor si situatiilor de pe teritoriul Romaniei sunt si diferitele regimuri recunoscute cetatenilor straini. Acestora le se poate aplica un regim special, regimul national sau regimul natiunii celei mai favorizate .
Regimul special vizeaza acordarea pentru straini a unor drepturi diferite decat cele prevazute pentru cetateni, de exemplu, in baza unor tratate internationale. Imunitatea diplomatica poate constitui un asemenea regim special.
Regimul national consta in acordarea pentru straini a drepturilor divile de care se bucura cetatenii statului respectiv.
Regimul natiunii celei mai favorizate se refera la acordarea strainilor, cetateni ai altui stat a unor drepturi care sa nu fie mai restranse decat drepturile acordate cetatenilor oricarui stat tert.
In legatura cu situatia strainilor, art. 18 al.1 din Constitutie prevede ca "Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor garantate de Constitutie si de alte legi".
Sunt unele norme ce se aplica numai cetatenilor, cum ar fi cele privind drepturile cetatenesti, precum dreptul de vot sau dreptul de a fi ales, sau cele privind obligatiile specifice cetatenilor, cum este cea privind serviciul militar; altele ce se aplica tuturor, cum este cazul normelor de ordine publica sau reglementarilor din domeniul drepturilor omului. Sunt si norme ce se aplica numai unor categorii de persoane: pensionarii, militarii, persoanele casatorite etc.
Raportul juridic
I. Notiuni introductive
Sistemul juridic constituie un ansamblu compus din elemente variate, dar care prin specificul, prin esenta lor formeaza o unitate inchegata. Unele sunt, dupa cum am vazut, de natura normativa - normele juridice, altele de natura ideologica si psihologica - constiinta juridica, altele de natura institutionala - organele judecatoresti, procuratura etc., iar altele de natura relationala - relatii juridice. Relatiile juridice presupun si reflecta toate celelalte compo¬nente ale sistemului juridic aparand ca o structura a acestuia . Astfel, pentru ca o relatie umana sa fie de natura juridica, ea trebuie, in general, sa fie reglementata de o norma de drept. De asemenea, tot de principiu, crearea unui raport juridic presupune constiinta si vointa celui ce va deveni subiect al acestuia, constiinta juridica. Si, dupa cum este si firesc, caracterul juridic al .acestei relatii implica posibilitatea interventiei unui organ de stat, de regula organul judiciar, pentru realizarea cerintelor normei de drept, in cazul in care alte metode n-au dat rezultatul dorit. Or, acest fapt ne releva noua rolul deosebit de important pe care il au raporturile juridice inlauntrul sistemului juridic.
Norma de drept nu constituie un scop in sine. Pentru atingerea obiectivului urmarit de legiuitor prin reglementare se iau masuri organizatorice de concretizare, de detaliere a unor norme si principii, se indeplinesc o serie de fapte materiale necesare punerii in aplicare a legii si, mai ales, se constituie o mare varietate de raporturi sociale pe baza normelor in vigoare, raporturi intre persoane fizice, intre persoane fizice si juridice, intre persoane individuale si colective etc.
Normele juridice se obiectiveaza astfel in raporturi juridice. Dreptul este cel ce regleaza raporturile sociale, intr-un anume fel, pentru atingerea unor anume scopuri. Si, in felul acesta, acele raporturi care cad sub incidenta normelor juridice capata trasaturi care le detaseaza de celelalte raporturi sociale reglementate de normele morale, politice, religioase etc. Raportul juridic apare astfel ca acea relatie sociala care e reglementata prin intermediul formelor juridice si in care subiectele sunt titulare de drepturi si obligatii prevazute (consacrate) in aceste norme, drepturi care pot fi realizate la nevoie cu ajutorul organelor de stat.
In lumina celor aratate, relatia juridica apare ca un stadiu obligator in procesul de realizare a normelor juridice, un element constitutiv necesar al ordinii juridice. Or, tocmai prin intermediul acestor raporturi, elementele normative ale ordinii juridice - normele de drept - se alatura elementelor activitatii practice, comportamentelor umane si a celor materiale ale indivizilor .
Normele juridice, reglementand conduita oamenilor, determina adesea incheierea unor raporturi, intrucat conduita unei persoane se exteriorizeaza prin actiunile sau inactiunile ei fata de alte persoane, fata de organele de stat sau fata de alte forme organizationale nestatale. Pentru cei ce se afla sub incidenta normei juridice, in cuprinsul acesteia gasesc modelul comportamentului pe care trebuie sa-l aiba, fie ca li se impune o anumita actiune sau abstentiune, fie ca i se permite sa faca sau sa nu faca ceva.
Privite prin prisma normelor juridice, raporturile juridice apar ca o realizare a lor. Normele juridice reglementeaza in principiu, prevad cazuri ipotetice. Dar conduita prescrisa de norma devine realitate numai atunci cand se concretizeaza intr-un anume raport social ale carui subiecte au drepturi si obligatii prevazute, conferite sau ingaduite de normele juridice.
Aceste raporturi care cad sub incidenta normelor juridice sunt raporturi juridice .
Aparitia raporturilor juridice este, intr-un anume sens, determinata de existenta normelor juridice si de scopul urmarit de legiuitor prin reglementare. O norma nu se realizeaza decat prin activitatea constienta a oamenilor. Dar, concomitent cu atingerea acestui scop general, cel al societatii, al statului care o conduce, prin incheierea raporturilor juridice se realizeaza cele mai diverse scopuri personale ale celor ce constituie subiecte ale acestora. Astfel, dorind sa-ti exerciti profesia si sa obtii niste venituri din munca, inchei un contract de munca cu o unitate, cu o intreprindere sau inchei un contract de antrepriza cu o alta persoana fizica. Urmarind publicarea unei lucrari, unei carti, inchei un contract cu o editura; dorind achizitionarea unui bun, inchei un contract-de vanzare-cumparare sau un contract de schimb. In sfarsit, incheind aceste contracte, intri in raporturi juridice cu alte persoane, supunandu-te, in ce priveste comportamentul, unor norme cuprinse in legi, decrete, hotarari sau alte izvoare ale dreptului. Dar, daca de cele mai multe ori oamenii intra in raporturi juridice pentru ca o doresc, fiindu-le necesare atingerii unor scopuri, alteori ei sunt obligati sa o faca, norma actionand ca un comandament asupra comportamentului lor. Astfel, de exemplu, daca ai dobandit un autoturism esti obligat sa intri intr-un raport cu organele financiare, legea reglementand imperativul platii unui impozit de catre fiecare proprietar de autoturisme. De asemenea, raportul juridic poate apare si independent de vointa subiectelor, ca rezultat al producerii unor fapte exterioare ce nu depind de vointa lor. Astfel, de exemplu, accidentarea unei persoane, prin fapta culpabila a alteia, ranirea ei in urma unui accident de circulatie determina aparitia unui raport juridic intre autorul accidentului si victima, raport care nu a fost dorit de nici unul din cele doua persoane. Ba, mai mult, uneori un viitor raport nici nu poate fi prevazut sau avut in vedere de catre viitoarele subiecte, asa cum se intampla in cazul unor calamitati naturale, care determina, de exemplu, decesul unor persoane si nasterea unor raporturi juridice intre mostenitorii acestora. Dar, indiferent ca sunt dorite sau nu, raporturile juridice, toate, se caracterizeaza prin faptul ca, pentru nasterea lor trebuiesc intrunite anumite conditii sau premise, cum le numesc unii autori.
II. Conditii sau premize ale nasterii
raportului juridic
A. Norma juridica
Din cele aratate deducem ca aparitia unui raport juridic este determinata mai intai de existenta unei norme juridice care il prevede. Este faptul pentru care adesea raportul juridic este definit succint ca un raport social reglementat, de o norma de drept. Astfel, prima conditie pentru ca un raport social sa fie apreciat ca avand caracter juridic este aceea ca el sa formeze obiectul de reglementare al unei norme de drept. In cadrul acesteia gasim de obicei ??????????
??? a faptelor ce trebuiesc indeplinite sau savarsite. Deci, aceste relatii sociale ce sunt guvernate de actele normativ-juridice sunt sau devin juridice.
Dar problema care s-a pus in literatura de specialitate este aceea de a sti daca pot exista raporturi juridice fara ca ele sa fie expres reglementate de drept, sau fara ca ele sa-si gaseasca originea intr-o norma juridica . Raspunsurile au fost diferite. Credinta noastra este ca astfel de raporturi exista, uneori ele nefiind expres reglementate de o norma juridica, dar putandu-se ghida dupa norme ce reglementeaza raporturi asemanatoare sau dupa principiile care guverneaza dreptul la un moment dat. Astfel, de exemplu, nevoia de locuit a unui titular al dreptului de abitatie nu este reglementata de lege, dar se poate, si s-a determinat in fapt prin asemanare cu aceea a proprietarului, care este reglementata prin articolul 60 din Legea numarul 5/1973. De aceea, in situatia in care instantele judecatoresti au avut de solutionat o cerere cu privire la stabilitatea acestui drept, nu au respins-o pe motiv ca raportul social al carui subiect era titularul dreptului de abitatie nu era un raport juridic (pentru ca nu era reglementat de o norma de drept) .
Uneori, insa, unele raporturi sociale sunt unanim apreciate ca juridice, prin obiectul si specificul lor, neputand fi indepartate din sfera juridicului, chiar daca nu sunt, sau nu sunt inca, reglementate printr-o norma juridica. Astfel, de exemplu, in conditiile vidului de putere care s-a creat in tara noastra prin actele revolutionare de la 16-22 decembrie 1989, constituirea ad-hoc, in lipsa unor norme juridice, a unor forme organizationale temporare care sa coordoneze activitatea politico-statala pe plan central si local, a primelor consilii ale Frontului Salvarii Nationale nu a fost de nimeni considerat ca o activitate in afara dreptului, aceste raporturi prin continutul si trasaturile lor fiind categoric juridice. In momente de rascruce, cand poporul renunta la forme organizationale vechi, compromise etc., cele noi, instituite adesea, anterior reglementarii lor prin norme juridice, sunt si trebuie sa fie recunoscute ca avand acest caracter, raporturile dintre membrii care le compun, ca si dintre acestia si conducerea organizatiei fiind considerate, pe buna dreptate, ca fiind de natura juridica.