Actiunea normei juridice asupra spatiului











Profesori: Daghie Viorel Frunza Eliza
si Anul I, Grupa 2
Daghie Dragos 2009-2010




Cuprins

1.Definitia normei juridice.
2. Trasaturile normei juridice.
3.Structura normei juridice.
4. Clasificarea normelor juridice.
5. Actiunea normei juridice.
6. Actiunea normei juridice asupra spatiului.

















Actiunea normei juridice asupra spatiului.

A.Definitia normei juridice.
Societatea umanaeste cladita si functioneaza potrivit unor principii si norme (reguli) izvorate din necesitatea existentei sociale, orientand comportamentul oamenilor si adaptarea lor la nevoile dezvoltarii si progresului social.
Organizarea si desfasurarea relatiilor sociale se realizeaza prin intermediul unui sistem de reglementare compus dintr-o multitudine de norme (reguli) sociale. In cadrul sistemului normelor sociale, un loc important revine normei juridice.
Dreptul nu insemna numai norme juridice, asa cum morala nu se limiteaza numai la norme morale; dar e tot atat de adevarat ca norma juridica e elementul primar al dreptului, instituit de o autoritate publica recunoscuta de comunitate si a carui aplicare e asigurata prin constiinta colectiva ca poarta valori juridice, iar la nevoie printr-o forta coercitiva determinata. Daca identificam autoritatea publica recunoscuta cu statul, atunci dreptul e numai drept etatic, norma juridica provine numai de la el, forta coercitiva care o impune e un organ abilitat. In cazul contrar, adica a unui drept mai mult decat drept etatic, norma juridica provine si de la alte autoritati recunoscute si forta coercitiva ar avea+o si alte autoritati.
Norma juridica reprezinta un etalon, un model de comportament, ea fiind celula de baza a dreptului. Normele juridice, impreuna cu relatiile juridice nascute in baza lor alcatuiesc ordinea de drept - parte componenta a ordinii sociale.
Trebuie mentionat faptul ca, normele juridice nu inlatura, ci se alatura altor categorii de norme sociale (morale, etice, de convietuire, etc), coexista cu acestea, isi indeplinesc actiunea de reglementare cu actiunea celorlalte norme sociale.
Prin urmare, norma juridica poate fi definita ca o regula de conduita generala, impersonala si obligatorie al carui scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie prin constrangere.
Mircea Djuvara indica partu elemente distincte pentru norma juridica:
a) reglementeaza numai intentii exteriorizate;
b) obligatiile ei au atat caracter pozitiv (de facere), cat si caracter negativ (de nefacere);
c) norma juridica abliga numai fata de altul (altii);
d) constrangerea (sanctiunea) intervine invariabil din exteriorul persoanei, pentru a o determina sa intre in ordinea instituita si pentru a reface aceasta ordine dezechilibrata in mod oarecare.

B. Trasaturile normei juridice.
Pentru a delimita norma juridica de celelalte norme sociale, trebuie mentionate trasaturile (caracterele) acesteia:
a) generalitatea;
b) specialitatea;
c) impersonalitatea;
d) repetabilitatea ;
e) obligativitatea;
f) implica un raport intersubiectiv;
g) este formalizabila.
Astfel, norma juridica are un caracter general si impersonal, stabileste o conduita tipica, implica un raport intersubiectiv si este obligatorie.

C.Structura normei juridice.
Structura normei juridice imbraca doua aspecte, si anume structura interna si structura externa. Primul aspect are in vedere alcatuirea logica a normei de drept (structura logico-juridica), iar cel de-al doilea, se refera la modul de exprimare a elementelor structurii interne a normei in cadrul actului normativ ori al unor alte izvoare de drept (structura tehnico-juridica sau tehnico-legislativa).
Structura logico-juridica alcatuieste partea statica, interna si stabila a normei de drept. Este formata din:
 ipoteza;
 dispozitie;
 sanctiune;
Structura tehnico-legislativa (tehnico-juridica) se refera la forma exterioara de exprimare a continutului, a structurii logico-juridice a normei, la redactarea ei, care trebuie sa fie clara, precisa, concreta.
Normele juridice nu sunt elaborate si nu apar intr-o forma distincta, de sine statatoare, ci sunt cuprinse, de regula, intr-un act normativ. Actul normativ este structurat la randul sau, in capitole, sectiuni, paragrafe, articole, alineate.
Articolul este elementul de baza structural al actului normativ care contine, in general, prevederi de sine statatoare. Un articol dintr-un act normativ nu coincide intotdeauna cu continutul integral al unei norme juridice.

D. Clasificarea normelor juridice.
Cunoasterea, interpretarea si punerea in aplicare a normelor de drept determina necesitatea impartirii acestora in categorii si grupe, dupa anumite criterii. In literatura de specialitate, au fost formulate diverse criterii de clasificare a normelor juridice, cele mai importante fiind:
1) criteriul ramurii de drept;
2) criteriul fortei juridice a actului normativ;
3) criteriul modului de redactare a structurii logico-juridice;
4) criteriul sferei de apilcare;
5) criteriul gradului si intensitatii incidentei;
6) criteriul caracterului conduitei prescrise;
7) criteriul caracterului sanctiunii;

E. Actiunea normei juridice.
Normele juridice sunt dictate in vederea aplicarii lor. Coordonatele fundamentale ale actiunii normei de drept sunt: timpul, spatiul si persoana. In general, norma juridica actioneaza pe timp nedeterminat, intr-un spatiu determinat (teritoriu) si asupra subiectelor ce participa la circuitul juridic in cadrul acestui spatiu.

F. Actiunea normei juridice asupra spatiului.
Efectele spatiale ale normei juridice sunt strans legate de principiul suveranitatii puterii de stat, care se manifesta in special sub aspectul suveranitatii teritoriale.
In dreptul intern efectele spatiale depind de competenta teritoriala a organelor care emit norme juridice, cat si de organizarea unitara sau federala a statului.
Norma juridica este teritoriala, in sensul ca ea actioneaza, in principiu, asupra teritoriului statului care a adoptat-o. Notiunea juridica de teritoriu etatic semnifica mai mult decat ceea ce se cuprinde inlauntrul acestor granite, adica se refera si la suprafata navelor si aeronavelor unui stat. Acestea nu fac parte din teritoriu "stricto sensu" dar pe ele se aplica legea statului caruia apartin, ca urmare a extinderii efectelor spatiale ale dreptului intern, nu ca largire a teritoriului, astfel de efecte au normele constitutionale, civile, penale, etc.
Actiunea normelor juridice in spatiu este guvernata de principiul teritorialitatii, potrivit caruia, no5rmele juridice edictate de un anumit stat actioneaza pe teritoriul acelui stat, determinand conduita tuturor subiectelor de drept aflate pe acel teritoriu.
Aceasta implica excluderea aplicarii pe teritoriul unui stat a legilor altor state.
Cercetarea actiunii normei juridice in spatiu presupune definirea notiunii de "teritoriu". Astfel, potrivit Art.142 din Codul Penal Roman, prin teritoriul tarii se intelege "intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia". Prin Art. 143 din Codul Penal Roman notiunea de "teritoriu" dobandeste un sens extensiv, in sensul ca, infractiunile comise pe o nava sau o aeronava romana sunt considerate a fi savarsite pe teritoriul Romaniei.
Efectele spatiale ale normei juridice interne depind si de competenta teritoriala a organului de stat emitent; de pilda, daca organul emitent este central, avident ca norma lui are efecte pe intreg teritoriul etatic, daca provine de la autoritati administrativ-locale, atunci efectele ei se limiteaza la unitatea administrativ-teritoriala respectiva - judet, municipiu, oras sau comuna. Desigur, organul legiuitor sau celelalte organe emitente pot stabili norme cu efecte spatiale pentru anumite zone (unde s-au produs calamitati naturale, in regiuni de frontira, etc).
Pentru statele care au o structura federala efectele spatiale ale normelor juridice depind de solitionarea problemei raportului dintre competenta tritoriala a organelor federale si aceea a organelor statelor membre ale federatiei.
Teritorialitatea normei juridice nu este absoluta. De la acest principiu exista exceptii, impuse de necesitatea mentinerii si dezvoltarii unor relatii politice, economice, social-culturale intre state.
O prima categorie de exceptii are in vedere raporturile juridice cu element de extraneitate, din Dreptul International Privat.
Elementul de extraneitate (element strain) consta in imrejurarea de fapt, in legatura cu un raport juridic, datorita caruia acest raport are legatura cu mai multe sisteme de drept (exemplu: un contract incheiat de persoane cu cetatenie diferita). Practic, cu privire la acelasi raport juridic sunt susceptibile de a fi aplicate mai multe norme juridice ce apartin unor state diefrite, aflandu-ne in prezenta unui conflict de legi (exemplu: un cetatean german incheie un contract in Romania, se pune problema: capacitatea cetateanului german de a incheia acel contract se stabileste potrivit legii din Romania sau se aplica legea germana?). Solutionarea conflictului de legi se realizeaza prin intermediul normei juridice conflictuale care stabileste legea interna competenta sa carmuiasca raportul juridic cu element strain. Astfel, in cazul exemplului de mai sus se observa existenta unui conflict de legi ( se poate aplica atat legea germana, intrucat cel ce incheie contractul este cetatean german, cat si legea romana, deoarece contractul respectiv se incheie pe teritoriul Romaniei). Insa portivit normei conflictuale, capacitatea persoanei este guvernata de legea statului al carui cetatean este persoana respectiva (lex personalis).
Asadar, capacitatea cetateanului german ce incheie un contract pe teritoriul Romaniei se stabileste potrivit legii germane.
In cadrul Dreptului International Privat exista un numar important de norme conflictuale dintre care mentionam:
 lex fori (legea instantei);
 lex loci actus (legea locului incheierii actului);
 lex rei sitae (legea locului unde este situat bunul);
 lex personalis (legea personala), etc.
O alta exceptie de la principiul teritorialitatii are in vedere misiunile diplomatice ale statelor pe teritoriul altor state (ambasada, legtie). In temeiul conventiilor internationale a unor acorduri bilaterale asupra sediului misiunii diplomatice, precum si asupra personalului diplomatic nu au incidenta normele statului de resedinta ( se bucura de imunitate diplomatica).
Imunitatea diplomatica are in vedere exceptarea personalului corpului diplomatic de la jurisdictia statului de resedinta, consta in:
. inovabilitatea personala;
. inovabilitatea cladirilor, reprezentantei diplomatice si a mijloacelor de transport.
In cazul incalcarii legilor tarii de resedinta, reprezentantul diplomatic poate fi declarat persona non grata (persoana neagreata), fapt ce atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea acestuia.
Misiunile consulare au sarcina de a ocroti interesele economice si culturale ale statului care le numeste, ale cetatenilor acestuia aflati pe teritoriul statului de resedinta. Functionarii consulari se bucura de privilegii si imunitati cum ar fi:
 inviolabilitatea personala;
 imunitatea de jurisdictie penala;
 scutire fiscala, vamala, etc.
Trebuie precizat ca, aceste exceptii de la principiul teritorialitatii nu afecteaza suveranitatea de stat; ele se aplica potrivit principiilor egalitatii suverane a statelor, al reciprocitatii, al liberului lor consimtamant, fiind menite sa asigure dezvoltarea multilaterala a relatiilor internationale contemporane.


"Nemo censetur ignorare legem!"
- "Nimeni nu poate invoca necunoasterea legii ca scuza!"





















Bibliografie

1. V.Daghie, F.Coman-Kund, "Elemente de teoria generala a statului si dreptului", Ed.National, Bucuresti, 2003.
2. N.Popa, "Teoria generala a dreptului", Ed. All Beck, Bucuresti, 2002.
3. D. Mazilu, "Teoria generala a dreptului", Ed. ALL BECK, Bucuresti, 1999;
4. M. Djuvara, "Teoria generala a dreptului", Ed. ALL, Bucuresti, 1995.
5. V. Daghie, I. Apostu, "Elmente de drept public si privat", Ed. National, Bucuresti, 1998.
6. N. Popa, "Teoria generala a dreptului", ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008;
7. I. Dogaru Ion, Gh. Danisor, D. Danisor, "Teoria generala a dreptului", ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008.