1.1 Notiunea de actiune in justitie
Se cunoaste ca norma juridica este o regula de conduita generala, impersonala si obligatorie, care exprima vointa electoratului infatisat de organul legislativ, regula al carei scop este de a asigura ordinea sociala si care poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, la nevoie, prin constrangere .
Normele juridice au capacitatea de a modela conduitele si compor-tamentele, orientandu-le spre idealurile pe care societatea le-a fixat.
In procesul complex de reglementare, legiuitorul are in vedere de fiecare data si posibilitatea incalcarii, nesocotirii normelor juridice de catre cetateni.
Aceia care incalca normele juridice aduc atingere ordinii de drept, afecteaza drepturile si interesele legitime ale celorlalti cetateni, tulbura uneori grav ordinea si linistea publica, pun in pericol valorile cele mai importante ale societatii .
Orice incalcare a normelor juridice produce un anumit conflict de drept intre persoana care a manifestat atitudinea ilicita si cel ale carui drepturi si interese legitime au fost vatamate.
Legea indrituieste pe cel din urma sa se adreseze si sa solicite interventia organelor competente pentru restabilirea ordinii de drept incalcate.
Incalcarea oricarei dispozitii a legii penale face sa se nasca un raport juridic de drept penal, caz in care organele competente sa intervina sunt numai organele judiciare ale statului, rezolvarea incalcarii legii penale fiind un atribut exclusiv al justitiei.
Pentru aducerea cauzei in fata justitiei trebuie sa existe un mijloc legal ce poate fi exercitat in conformitate cu prevederile legii, pentru a fi constatata si a se restabili ordinea de drept incalcata. Un asemenea mijloc (instrument) este actiunea in justitie (actiunea judiciara).
Se numeste actiune in justitie, mijlocul juridic prin care o persoana este trasa la raspundere in fata instantelor judecatoresti, pentru a fi obligata sa suporte constrangerea de stat corespunzatoare normei de drept incalcate.
In functie de norma incalcata, conflictul de drept poate viza domeniul dreptului civil, penal, administrativ etc.; in consecinta, actiunea in justitie poate fi si ea, dupa caz, o actiune civila, penala sau contraventionala.
Actiunea este intr-un anumit sens expresia unei imputerniciri legale, in temeiul careia se poate aduce inaintea justitiei conflictul de drept nascut din incalcarea unei norme . Actiunea in justitie determina obiectul procesului judiciar si caracterul acestuia, trasand implicit linia de desfasurare progresiva si coordonata a activitatii procesuale si delimitand cadrul subiectilor procesuali . Normele care reglementeaza actiunea in justitie se situeaza alaturi de regulile de baza ale procesului penal, datorita caracterului lor de suport al procesului judiciar si de regulator al coordonatelor sale.
1.2 Dreptul lezat si actiunea in justitie
Actiunea in justitie nu trebuie confundata cu insusi dreptul lezat prin incalcarea normei juridice.
Pentru ca actiunea in justitie sa constituie suportul procesului penal, este necesar ca aceasta actiune sa aiba, la randul sau, un temei juridic, in fapt si in drept.
Temeiul juridic in fapt il constituie incalcarea prevederilor legale, prin comiterea unei infractiuni (a unei fapte ilicite sanctionata de lege), iar temeiul juridic in drept il constituie dreptul de a trage la raspundere in fata organelor judecatoresti pe cel care a savarsit infractiunea, drept acordat de dispozitia de lege care sanctioneaza acea fapta.
Normele juridice, spre deosebire de normele morale, religioase, de buna-cuviinta, contin, in afara de precept si sanctiune, si dreptul de a actiona in justitie - dreptul de a trage la raspundere pe cel care a savarsit infractiunea si de a obtine aplicarea sanctiunii prevazuta de lege.
Dreptul lezat constituie pe plan juridic o relatie a unei persoane fata de o anumita valoare sociala ocrotita de lege si deci o pozitie a acelei persoane fata de semenii sai, sau fata de anumite obiecte, fapte sau stari de fapt . Asa fiind, prin lezarea valorii sociale ocrotite este incalcat dreptul, configurat in termenii aratati mai sus, devenind exercitabila actiunea in justitie in vederea aplicarii constrangerii fata de persoana care a vatamat valoarea sociala ocrotita prin lege.
1.3 Dreptul la actiune si cererea in justitie
Dreptul la actiune nu poate fi folosit, nu poate fi exercitat, decat daca valoarea sociala ocrotita a fost atinsa prin incalcarea normei juridice si deci s-a nesocotit exercitarea dreptului legat de acea valoare sociala.
Acest drept la actiune este un drept virtual inscris in norma care ocroteste o anumita valoare sociala, iar dreptul lezat priveste in mod concret valoarea sociala in legatura cu care este constituit.
Dreptul la actiune in justitie, sub aspect procesual, consta in faptul, in aptitudinea titularului, de a se adresa organelor competente in vederea tragerii la raspundere a faptuitorului, iar in sens procesual reprezinta un instrument juridic creat de lege pentru ocrotirea si valorificarea acelui drept.
Dreptul la actiune nu se confunda insa nici cu cererea in justitie. Dreptul la actiune este o notiune juridica de drept penal substantial, pe cand cererea in justitie este o institutie de drept procesual.
Cererea in justitie este actul procesual prin care se pune in miscare actiunea preexistenta cererii si care subzista independent de acest act si chiar ulterior lui. De exemplu, in materie penala, nelegalitatea actului de inculpare prin care s-a pus in miscare actiunea penala (act care echivaleaza cu o cerere in justitie), nu duce decat la imposibilitatea sesizarii instantei penale in modalitatea respectiva si nu implica stingerea dreptului la actiune. In momentul in care cererea in justitie se va repeta in formele prescrise de lege, prin intocmirea unui nou act de inculpare, actiunea este exercitabila si tragerea la raspundere penala devine posibila.
In cadrul dreptului procesual este necesar a se face deosebirea intre actiunea in justitie sub aspect substantial si actiunea in justitie sub aspect procedural, intrucat, asa cum dreptul la actiune in justitie poate exista fara a fi exercitat, tot astfel poate exista o actiune in justitie, sub aspect procesual, fara ca in realitate sa existe dreptul la actiune in justitie - se constata, in urma efectuarii cercetarilor, ca fapta nu a fost comisa sau nu constituie o incalcare a vreunei norme juridice .
Dreptul de a actiona in justitie capata un aspect procesual numai atunci cand titularul sau il foloseste efectiv adresandu-se organelor judiciare printr-unul din modurile de sesizare reglementate de lege. Sub aspect substantial, actiunea in justitie, constituie suportul cauzei penale, devenind din punct de vedere procesual suportul procesului penal deci al intregii activitati desfasurate de catre organele judiciare in urma sesizarii.
Momentul in care actiunea in justitie este folosita in acceptiunea sa procesuala, coincide cu momentul in care se naste dreptul la o contra-actiune cu functiune procesuala proprie, reprezentand actiunea de combatere a actiunii in justitie, de contestare a suportului actiunii de tragere la raspundere. Contra-actiunea are ca obiect combaterea actiunii de tragere la raspundere, fie in vederea apararii de raspundere, fie pentru a-i restrange efectele.
Folosind contra-actiunea, persoana trasa la raspundere contribuie, prin actele procesuale pe care are dreptul sa le efectueze, la dinamizarea procesului penal, iar organele judiciare sunt obligate sa tina seama de aceste acte, deoarece ele duc la continuarea desfasurarii si amplificarii activitatii procesuale, chiar si atunci cand actiunea in justitie ar intra intr-un stadiu static - titularul actiunii in justitie fiind multumit cu hotararea data in prima instanta nu declara apel, in schimb persoana chemata la raspundere, foloseste contra-actiunea atacand cu apel hotararea primei instante. In aceasta ipoteza, desfasurarea procesului penal in faza de judecata a apelului este declansata de un act procesual efectuat prin folosirea contra-actiunii, si nu de un act al actiunii de tragere la raspundere.
1.4 Unitatea si pluralitatea de actiuni
Unitatea si pluralitatea de actiuni privesc actiunile de acelasi gen, adica unitate si pluralitate in sens substantial si aceeasi unitate si pluralitate in sens procesual.
Sub aspect substantial, daca prin fapta ilicita s-au incalcat mai multe norme juridice care prevad sanctiuni distincte, devin exercitabile mai multe actiuni. Fiecare norma incalcata da dreptul la o actiune de tragere la raspundere. Astfel, daca prin fapta respectiva s-a produs o vatamare corporala, precum si un prejudiciu material, pot fi exercitate doua actiuni distincte: o actiune de tragere la raspundere penala si o actiune de tragere la raspundere civila. Fiecare dintre ele constituie suportul unor actiuni procesual distincte in justitie. Daca fapta ilicita a fost savarsita de mai multe persoane, dreptul la actiune se exercita procesual fata de toti faptuitorii printr-o singura actiune in justitie. In cazul in care prin fapta ilicita s-au cauzat prejudicii mai multor persoane, fiecare dintre ele are dreptul la o actiune in justitie - caz in care exista, sub aspect substantial, o pluralitate de actiuni, dupa cum poate exista si o pluralitate de actiuni in sens procesual.
Sub aspect procesual, de regula, unei actiuni de tragere la raspundere a persoanei care a savarsit fapta ii corespunde o singura actiune in justitie. Cand fapta ilicita a fost savarsita de mai multe persoane se pot ivi doua ipoteze: tragerea la raspundere a tuturor faptuitorilor se poate face deodata in cadrul aceluiasi proces judiciar, existand si substantial si procesual o singura actiune in justitie. Daca faptuitorii nu sunt descoperiti si urmariti toti odata, sub aspect substantial se pastreaza unitatea actiunii insa procesual va exista o pluralitate de actiuni care va constitui suportul tot atator procese. Cand acelasi faptuitor a comis mai multe fapte ilicite, si substantial, si procesual vor exista mai multe actiuni. Daca prin aceeasi fapta s-au cauzat prejudicii mai multor persoane, fiecare persoana vatamata are dreptul, sub aspect substantial, la cate o actiune de tragere la raspundere a faptuitorului. Procesual vor exista atatea actiuni cate persoane vatamate sunt. In caz de conexare a acestor actiuni procesuale, intr-un singur proces judiciar, ele isi vor pastra individualitatea.
1.5 Factorii actiunii in justitie
Institutia actiunii in justitie este determinata de anumite entitati care permit o reglementare precisa a dinamicii procesuale si asigura corecta desfasurare a intregii activitati judiciare. Aceste entitati poarta denumirea de factorii sau termenii actiunii si sunt: temeiul actiunii, obiectul actiunii, subiectii actiunii si aptitudinea functionala a actiunii.
Lipsa oricaruia din acesti factori sau falsa lor existenta are drept consecinta nulitatea actelor procesuale, ca fiind efectuate in exercitarea unei actiuni judiciare nevalabile.
. Temeiul actiunii in justitie rezida in izvorul sau sursa acesteia si are doua modalitati concrete de manifestare: temeiul de drept al actiunii si temeiul de fapt al actiunii.
Temeiul de drept il constituie norma juridica in care este prevazut dreptul la actiune in cazul savarsirii faptei ilicite, iar temeiul de fapt al actiunii il constituie fapta ilicita prin savarsirea careia a fost incalcata norma de drept si determina deducerea efectiva inaintea organelor judiciare a conflictului de drept.
. Obiectul actiunii in justitie il constituie tragerea la raspundere juridica a faptuitorului prin declansarea si realizarea procedurii judiciare corespunzatoare.
. Subiectii actiunii sunt intotdeauna subiectii raportului juridic conflictual, dar cu pozitii inversate: subiectul activ al faptei ilicite devine subiect pasiv al actiunii in justitie si subiectul pasiv al faptei ilicite capata calitatea de subiect activ al actiunii judiciare. Lipsa acestei concordante inversate impiedica valabilitatea exercitiului actiunii judiciare, pentru ca ori actiunea este pusa in miscare de un titular necompetent, ori ea este indreptata impotriva unei persoane nevinovate.
Concordanta mentionata poate lipsi numai cand unul din subiectii conflictului juridic este reprezentat in procedura judiciara. De exemplu, in cazul vatamarii printr-o fapta ilicita a unei persoane fara capacitate de exercitiu, aceasta va avea calitatea de subiect al actiunii in acceptiunea substantiala, dar in acceptiunea procesuala subiectul activ al actiunii va fi reprezentantul sau legal .
. Capacitatea functionala a actiunii in justitie se refera la faptul ca este apta a fi folosita, a fi pusa in miscare si exercitata, deoarece nu apar imprejurari care impiedica pornirea si continuarea procedurii judiciare. Ea trebuie sa existe atat in momentul punerii in miscare a actiunii, cat si ulterior, intrucat numai in raport cu o actiune apta a fi folosita pot fi indeplinite acte care sa dinamizeze activitatea procesuala. In anumite situatii, aptitudinea functionala a actiunii in justitie este inlaturata de unele cauze prevazute expres de lege (lipseste plangerea prealabila, decesul faptuitorului, amnistia, prescriptia etc.).
