ACTIUNEA CIVILA referat





Cand prin comiterea infractiunii se produc si anumite pagube materiale sau morale, se da nastere si unui raport juridic de drept civil, in baza caruia persoana care a suferit daune poate pretinde repararea pagubei. Asemenea pretentii se realizeaza tot pe calea unei actiuni judiciare, care are ca obiect, sub aspect substantial, exercitarea dreptului de a reclama tragerea la raspundere civila. Aceasta actiune nu este specifica procesului penal, ci procesului civil. In anumite cazuri determinate, ea poate fi alaturata actiunii penale si se exercita deodata in cadrul procesului penal. Nu toate faptele prevazute de legea penala pot avea ca urmare producerea unor pagube materiale sau morale, dar sunt unele care, de regula, produc asemenea urmari, intrucat activitatea fizica, materiala a faptuitorului se indreapta tocmai impotriva unor bunuri, lezand relatiile sociale cu privire la acestea.
Pagubele materiale produse prin fapte, altele decat cele prevazute de legea penala, sunt, de asemenea, recuperabile pe calea unei actiuni civile, dar aceasta actiune civila nu poate fi adusa in fata instantelor penale. In consecinta, in procesul penal, dupa legislatia noastra procesual penala in vigoare, poate fi exercitata numai actiunea civila prin care se tinde sa se recupereze pagubele produse prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Persoana care a suferit daune in urma savarsirii unei infractiuni poate sa-si aleaga desigur calea unei actiuni separate, nefiind tinuta sa-si alature actiunea sa civila celei penale.
Pentru toate situatiile in care pagubele au la baza alte cauze decat o fapta prevazuta de legea penala, persoana care a suferit daune este obligata sa urmeze calea actiunii civile separate, exercitata in cadrul unui proces civil. Asadar, actiunea civila este specifica procesului civil, dar in anumite situatii determinate ea poate fi exercitata si in cadrul procesului penal, deodata cu actiunea penala.
In timp ce actiunea penala este indispensabila procesului penal, actiunea civila este facultativa pentru acelasi proces.
3.1 Notiunea de actiune civila in procesul penal

Dreptul de a accede la justitie reprezinta un aspect al dreptului general la petitionare, asa cum este consacrat de art. 21 din "Constitutia Romaniei": "Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime".
In acest sens, actiunea in justitie inscrie, printre alte garantii juridice ale drepturilor subiective, principalul mijloc de protejare a unor asemenea drepturi si, in general, a ordinii juridice.
Termenul de actiune este utilizat in mai multe acceptiuni facilitat chiar de catre limbajul juridic. Astfel, intr-un prim sens consacrat mai ales de practicieni - actiunea inseamna un drept sau interes legal. In alte cazuri, semnificatia este de "exercitare a unei puteri". Adeseori, in limbajul juridic curent, cele doua notiuni se folosesc cu o semnificatie similara ca valoare.
In domeniul penal, actiunea se foloseste si pentru desemnarea unui fapt penal dar, in limbajul procesual penal, termenul de actiune este utilizat si pentru determinarea diferitelor categorii de actiuni: penale, civile, comerciale, administrative etc.
Actiunea nu poate fi redusa insa la actul de sesizare a organului judiciar, ea constituind un mijloc procedural care intretine si justifica intreaga activitate a organului judiciar sesizat.
Drepturile civile subiective sunt recunoscute prin lege oamenilor, individual sau colectiv, respectiv persoanelor juridice pentru satisfacerea anumitor nevoi materiale sau social culturale. Nu este suficient insa ca legiuitorul sa dispuna asupra recunoasterii drepturilor civile subiective, ci sa asigure mijloacele prin care aceste drepturi, in caz de nevoie, sa poata fi aparate.
Apararea drepturilor civile subiective se realizeaza prin intermediul unor mijloace multiple si variate; in cadrul acestor mijloace, actiunea civila reprezinta insa mijlocul cel mai eficace pentru apararea acestor drepturi.
A sti deci ce este actiunea in justitie, care sunt conditiile sale de exercitare, ce forme poate imbraca etc., este o completare din punct de vedere teoretic la studiul despre drepturile civile subiective si in acelasi timp o introducere indispensabila in studiul activitatii procesuale de judecata a jurisdictiei civile.
Etimologia cuvantului actiune vine din dreptul roman; jurisconsultul Celsus definea actiunea ca dreptul de a urmari inaintea judecatorului, ceea ce ni se datoreaza, afirmatie inscrisa in "Institutiile lui Justinian", Cartea a III-a, Titlul IV.
Atat in vorbirea curenta, cat si in unele texte ale legii, cuvantului "actiune" i se dau mai multe intelesuri:
- exprimarea ideii ca, in principiu, calea justitiei organizate a statului (via juris) este directiva tuturor celor ce simt nevoia de a apela la ea si ca, totodata, aceasta cale este opusa caii spontane, individuale de aparare a drepturilor civile subiective (via facti);
- facultatea pe care orice persoana interesata o are de a apela la organele jurisdictionale competente, atunci cand considera ca i s-a facut o nedreptate, pentru a cere ca legea sa fie aplicata in favoarea sa; astfel conceputa actiunea reprezinta calea justitiei obiective pentru solutionarea unui conflict concret, dreptul sau prerogativa a carui exercitare este lasata la latitudinea celui in favoarea caruia a fost recunoscuta;
- un echivalent al cuvantului drept (in interes subiectiv), o forma de manifestare sau de viata a acestuia; astfel in loc de a vorbi despre dreptul ce se valorifica prin actiune se vorbeste numai despre existenta actiunii ca mod de manifestare sau ca un atribut al acesteia;
- apararea dreptului nu numai pe cale de actiune, dar si pe cale de exceptie; astfel sub primul aspect, actiunea se considera a fi exercitata pentru apararea dreptului reclamantului, iar sub cel de al doilea pentru apararea dreptului paratului;
- cererea de chemare in judecata - actul procesual prin care este facuta sesizarea si in care sunt concretizate elementele actiunii.
In doctrina din tara noastra se arata, intr-o opinie, ca "actiunea e dreptul acordat oricarei persoane de a cere organelor judiciare ca, prin mijloacele organizate de lege si aplicand legea, sa dea satisfactiile intereselor care nu se pot realiza direct, nici prin alte mijloace practice".
Intr-o alta formulare a aceluiasi autor se arata ca "actiunea" e calea justitiei, e aptitudinea, facilitatea, puterea legala, recunoscuta oricui de a obtine, cu formele si in conditiile determinate de lege, recunoasterea si redresarea unui drept subiectiv, e deci protectiunea sociala a acestuia in forma ei cea mai expresiva si cea mai eficace".
Un alt autor o defineste ca fiind "dreptul oricarei persoane de a reclama sau apara in fata organelor de jurisdictie drepturi sau interese aflate in stare de conflict ori alte situatii subiective, care, pentru clarificarea lor juridica necesita interventia justitiei, pentru ca prin aplicarea legii sa se dispuna asupra realizarii sau executarii lor, in conditiile sau formele ce vor fi stabilite prin actul final de jurisdictie".
Intr-o alta definitie se arata ca "actiunea civila este mijlocul de exercitare a dreptului de a se pretinde si obtine concursul organelor de judecata, in vederea recunoasterii sau realizarii unor drepturi subiective incalcate sau nerecunoscute ori apararii unor situatii juridice ocrotite de lege".
Alti autori definesc actiunea civila ca fiind conflictul legal prin care o persoana cere instantei de judecata fie recunoasterea dreptului, fie realizarea acestui drept prin incetarea piedicilor puse in calea sa de o alta persoana sau printr-o despagubire corespunzatoare. Ca un rezumat la aceasta definitie, actiunea civila consta in dreptul de a urmari in justitie ceea ce ti se datoreaza (jus persequendi judicio quod sibi debetur) .
Intr-o alta acceptie, actiunea civila reprezinta ansamblul mijloacelor procesuale prin care, in cadrul procesului civil, se asigura protectia dreptului subiectiv civil prin recunoasterea sau realizarea lui in cazul in care este incalcat sau contestat, ori a unor situatii juridice ocrotite de lege41.
In sfarsit, redam definitia potrivit careia actiunea este "mijlocul legal prin care o persoana cere instantei judecatoresti fie recunoasterea dreptului sau fie realizarea acestui drept, prin incetarea piedicilor puse in exercitarea sa de o alta persoana sau printr-o despagubire corespunzatoare".
Astfel, in doctrina franceza se observa o diversitate de formulari. In literatura mai veche actiunea este definita ca posibilitatea de a merge la puterea judecatoreasca pentru a cere sa i se recunoasca dreptul contestat sau a face sa fie respectat dreptul vizat si ca puterea de a obtine in justitie recunoasterea sau protectia unui drept daca el este contestat, amenintat ori vizat sau, altfel spus, ca facultatea de a te adresa autoritatii judiciare pentru a face sa inceteze valoarea unui drept sau daca este cazul, de a obtine repararea daunelor cauzate.
Un alt autor defineste actiunea ca o putere recunoscuta particularilor de a se adresa justitiei, pentru a obtine respectul drepturilor si intereselor lor legitime.
Actiunea este dreptul pentru autorul unei pretentii de a fi ascultat asupra fondului acesteia, astfel ca judecatorul sa spuna daca este sau nu fondata. Pentru adversar, actiunea este dreptul de a discuta temeinicia unei pretentii.
In alta ordine de idei, actiunea civila reprezinta mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrangere a drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite de lege. Pe calea actiunii civile s-a stabilit dreptul (persoanei fizice sau juridice) de a cere organului de jurisdictie, instantei de judecata ori altui organ de stat cu atributii jurisdictionale, fie recunoasterea unui drept subiectiv preexistent, ori constituirea unei situatii juridice noi, fie incetarea piedicilor puse in exercitarea drepturilor sau in ceea ce priveste drepturile la plata unor despagubiri atunci cand incalcarea si executarea unor asemenea obligatii este necesara in vederea realizarii dreptului respectiv42.
Din cele analizate pana in prezent am putea concluziona ca: dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ - persoana fizica sau persoana juridica in virtutea careia acesta poate in limitele dreptului si moralei sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare, sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva - de la subiectul pasiv si sa ceara concursul fortei de constrangere a statului, in caz de nevoie.
Din aceasta definitie, ca si din altele asemanatoare, rezulta, de regula, explicit, dar uneori si numai implicit, ca unul dintre elementele dreptului subiectiv civil il constituie posibilitatea de a recurge, in caz de nevoie, la forta de constrangere a statului.
De asemenea, prin dreptul la actiune, in sens procesual, se intelege posibilitatea unei persoane de a se adresa organului jurisdictional, iar in sens material, posibilitatea pe care o are reclamantul de a obtine recunoasterea sau realizarea dreptului sau contestat prin constrangerea juridica a paratului43.
In cazul in care dreptul subiectiv civil este contestat sau incalcat, titularul sau are posibilitatea de a recurge la forta de constrangere a statului, adica la activitatea special reglementata a organelor sale competente - organele de jurisdictie - desfasurata in vederea realizarii scopului pentru care drepturile incalcate sau nesocotite au fost recunoscute titularilor lor sau in cadrul procesului civil care, ca forma speciala a influentei sociale si a constrangerii judiciare serveste la valorificarea in concret a dreptului subiectiv incalcat.
Putem concluziona faptul ca, actiunea civila in procesul penal este mijlocul juridic prin intermediul caruia se realizeaza in justitie tragerea la raspundere civila a inculpatului sau a persoanei responsabile civilmente. Este mijlocul legal prin care persoana pagubita material sau moral cere sa-i fie reparat prejudiciul cauzat44. Actiunea civila este definita ca fiind mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrangere judiciara a drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite de lege. Pe calea actiunii civile, un subiect de drept (persoana fizica sau persoana juridica) cere organului de jurisdictie fie recunoasterea unui drept subiectiv preexistent ori constituirea unei situatii juridice noi, fie incetarea piedicilor puse in exercitarea dreptului sau de catre o alta persoana, sau plata unei despagubiri, atunci cand instituirea si executarea unor asemenea obligatii este necesara in vederea realizarii dreptului respectiv.
Actiunea civila, fiind alaturata actiunii penale si avand un caracter accesoriu, poate fi exercitata in cadrul procesului penal numai in masura in care poate fi pusa in miscare actiunea penala. Caracterul accesoriu al actiunii civile in procesul penal face ca aceasta sa poata fi exercitata numai impotriva inculpatului sau partii responsabile civilmente, precum si fata de succesorii acestora.

3.2 Conditiile exercitarii actiunii civile in procesul penal

Pentru exercitarea actiunii civile, in procesul penal sunt necesare a fi indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) infractiunea trebuie sa fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
b) intre infractiunea savarsita si prejudiciul cerut a fi acoperit sa existe o legatura de cauzalitate;
c) prejudiciul trebuie sa fie cert;
d) prejudiciul sa nu fi fost reparat;
e) in cazul persoanelor fizice cu capacitate deplina de exercitiu, sa existe cererea de constituire ca parte civila in cadrul procesului penal (cand persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate restransa, actiunea civila se exercita din oficiu, nefiind necesara cererea de constituire ca parte civila - art. 17 Cod procedura penala).
a) Infractiunea trebuie sa fi cauzat un prejudiciu material sau moral. Aceasta conditie face ca nu in orice proces penal sa poata fi exercitata si actiunea civila, deoarece anumite infractiuni, prin natura urmarilor lor, nu pot genera prejudicii materiale sau morale, si in consecinta, exclud, de plano, posibilitatea exercitarii actiunii civile. Savarsirea infractiunilor de pericol nu constituie prin ele insele un suport pentru o constituire de parte civila, oferind numai posibilitatea despagubirii pe cale civila separata, pentru celelalte eventuale fapte pagubitoare, fara caracter penal, care au avut legatura cu infractiunea de pericol. In acest sens s-a decis de pilda, ca daca inculpatul a fost judecat in procesul penal pentru infractiunea de fals intelectual (art. 289 din vechiul Cod penal), obligarea acestuia la despagubiri nu este posibila, pentru ca instanta penala nu a fost sesizata cu judecarea unei fapte penale producatoare de pagube materiale45. La fel s-a hotarat ca, intrucat infractiunea de conducere a unui autovehicul fara permisul corespunzator categoriei respective, nu genereaza prin obiectul ei daune materiale, constituirea de parte civila nu este posibila, eventualele prejudicii putand fi recuperate de cel vatamat numai pe calea unei actiuni in fata instantei civile46.

b) Intre infractiunea savarsita si prejudiciul cerut a fi acoperit sa existe o legatura de cauzalitate.
Pentru a fi angajata raspunderea unei persoane nu este suficient sa existe, pur si simplu, o fapta ilicita si un prejudiciu suferit de o alta persoana, dar este necesar ca intre fapta si prejudiciu sa fie un raport de cauzalitate, in sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu.
Deseori, raportul de cauzalitate privitor la prejudicierea unor persoane poate fi stabilit cu usurinta. Alteori, raportul de cauzalitate este mai greu de stabilit, mai ales cand efectul a fost precedat de o multitudine de actiuni umane sau de alte imprejurari. Spre exemplu, un autovehicul, care a fost procurat nou si care avea deficiente ale franei, dar care la prima vedere nu au putut fi depistate. Dupa parcurgerea unei oarecare distante, conducatorul autovehiculului a produs un accident rutier din cauza sistemului de franare ce nu a putut fi pus in functiune in acel moment. In urma accidentului a rezultat decesul conducatorului auto si alte doua persoane au suferit leziuni corporale grave, iar autovehiculul a fost avariat.
La prima vedere este greu de stabilit cauza accidentului: calitatea necorespunzatoare a autovehiculului sau neindemanarea conducatorului auto. Tocmai de aceea, in practica judiciara se dispune efectuarea unor constatari tehnico-stiintifice, a unor expertize tehnice, chimice, medicale sau de alta natura. Asemenea expertize, desigur necesare, nu sunt intotdeauna suficiente pentru lamurirea participarii persoanei la producerea efectului, fiind obligatoriu de administrat o serie de alte probe. Trebuie precizat ca este necesar sa se stabileasca nu un raport de cauzalitate, in general, ci raportul de cauzalitate specific dintre actiunea sau inactiunea omeneasca cu caracter ilicit si prejudiciul, fara a ignora ori subaprecia cauzele de ordin fizic, biologic, medical, tehnic etc.
Desi orice actiune umana constituie o actiune unitara, de ordin psiho-fizic, ea exprimand nu numai o exteriorizare obiectiva, dar deopotriva, si o atitudine de constiinta, afectivitate si vointa, totusi atunci cand analizam raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, facem abstractie de atitudinea subiectiva. Aspectele de ordin psihic alcatuiesc un element important pentru stabilirea raspunderii - vinovatia.
O persoana poate fi trasa la raspundere juridica, in general, si la o raspundere civila, in special, numai daca intre fapta sa si efectul produs exista, in mod obiectiv, un raport de cauzalitate. Inexistenta acestui raport inlatura existenta temeiului tragerii la raspundere juridica a persoanei care a savarsit fapta.
Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice se dobandeste de la data infiintarii lor si sfarseste odata cu incetarea persoanei juridice. Persoana juridica este limitata de principiul specializarii, neputand sa exercite drepturi si sa si asume obligatii care nu sunt conforme cu scopul pentru care a fost creata.
Titulara capacitatii de exercitiu este insasi persoana juridica, dar drepturile acesteia sunt exercitate de organele sale prin indeplinirea obligatiilor ce le revin. Actele intocmite de aceste organe in numele persoanei juridice sunt actele persoanei juridice insasi, daca sunt intocmite in limitele puterilor ce le-au fost conferite.
In activitatea procesuala, persoana juridica participa, de regula, prin jurisconsult.
Organele judiciare, in cazul raspunderii civile, pot obliga la despagubiri civile o anumita persoana, numai in cazul in care se constata producerea unui prejudiciu ca urmare a faptei savarsite.
c) Prejudiciul trebuie sa fie cert. Aceasta conditie impune ca actiunea civila sa fie exercitata pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atat sub aspectul existentei sale, cat si sub aspectul posibilitatilor de evaluare47.
Prejudiciul este cert in cazul in care este constatat si este deci actual. Prejudiciul actual este cert totdeauna intrucat s-a produs deja, dar poate fi cert si un prejudiciu viitor, daca este sigur si susceptibil de evaluare. Instanta de judecata a refuzat obligarea inculpatului la plata unei despagubiri intemeiate pe un fapt viitor si nesigur; in speta, se solicitau daune in favoarea victimei minore, legate de faptul ca prin accidentarea acesteia i se prelungeste ciclul total de scolarizare, pana la obtinerea unei calificari superioare, si deci o intarziere a dobandirii unui castig decurgand din incadrarea in munca48.

d) Prejudiciul sa nu fi fost reparat. Este ceruta aceasta conditie, deoarece exista posibilitatea ca, inainte de exercitarea actiunii civile in procesul penal, prejudiciul cauzat prin infractiune sa fi fost acoperit, total sau partial, de catre alte persoane decat inculpatul. Asemenea situatii pot decurge din faptul ca persoana vatamata primeste: pensie din sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale; despagubiri in baza unui contract de asigurare; despagubiri de la o terta persoana, care nu are obligatia de a plati aceste reparatii.
Repararea prejudiciului cauzat prin infractiune nu exclude, de plano, posibilitatea exercitarii actiunii civile in procesul penal, deoarece trebuie avut in vedere daca prejudiciul a fost acoperit integral sau partial si, de asemenea, trebuie vazut titlul cu care prejudiciul a fost acoperit. Astfel, in cazul despagubirilor platite de o societate de asigurari, daca se apreciaza ca suma nu este indestulatoare si nu asigura o reparatie justa si integrala a daunei suferite, instanta poate admite exercitarea actiunii civile in cadrul procesului penal, pentru completa acoperire a prejudiciului cauzat prin infractiune49.
In situatia in care paguba cauzata de inculpati a fost acoperita de catre o societate de asigurari, prin plata valorii bunurilor sustrase, despagubire acordata in baza unui contract de asigurare incheiat intre societatea de asigurari si unitatea pagubita, societatea de asigurari se subroga in drepturile celui prejudiciat si se poate constitui parte civila in procesul penal impotriva inculpatilor50.
In cazul in care prejudiciul a fost reparat integral sau partial de catre terte persoane carora nu le revenea aceasta obligatie, actiunea civila poate fi exercitata sau nu poate fi exercitata in procesul penal, in functie de titlul cu care a fost acoperit prejudiciul. Astfel, in cazul in care terte persoane au contribuit la acoperirea prejudiciului din dorinta de a ajuta victima infractiunii si nu pentru a degreva pe inculpat, partea civila poate exercita actiunea in procesul penal si poate pretinde acoperirea integrala a prejudiciului cauzat prin infractiune51. In cazul in care tertii au acoperit prejudiciul cauzat prin infractiune din dorinta de a ajuta pe inculpat, partea civila nu mai poate exercita actiunea civila in procesul penal decat, eventual, pentru partea de prejudiciu neacoperita prin liberalitatea facuta de terti.

e) Sa existe manifestarea de vointa din partea persoanei fizice cu capacitate deplina de exercitiu de a fi despagubita.
Capacitatea procesuala de exercitiu consta in capacitatea de a sta in judecata si, este aptitudinea persoanei care are folosinta unui drept subiectiv de a si-l apara in proces, personal sau prin mandatar. Aceasta se determina in functie de intinderea capacitatii civile de exercitiu: minorul, pana la implinirea varstei de 14 ani, precum si interzisul judecatoresc sunt lipsiti de capacitatea de exercitiu; minorul cu varsta intre 14 si 18 ani are o capacitate de exercitiu restransa; cel care a implinit varsta de 18 ani sau, atunci cand legea prevede, chiar inainte, are capacitate de exercitiu deplina.
In procesul penal aceasta conditie se realizeaza prin constituirea de parte civila. Indeplinirea conditiei nu este necesara in cazurile cand actiunea penala se exercita din oficiu, intrucat legea prevede ca instanta este obligata sa se pronunte asupra repararii pagubei si a daunelor morale, chiar daca nu s-a facut constituire de parte civila (art. 17 alin. 3 Cod procedura penala).
Constituirea de parte civila reprezinta optiunea cea mai frecventa a persoanei vatamate care alatura actiunii penale si actiunea civila. In acest fel, actiunea civila devine o importanta institutie a dreptului procesual penal.

3.3 Elementele actiunii civile

. Obiectul actiunii civile. Potrivit dispozitiilor articolului 14 alin. 1 Cod procedura penala, actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere materiala a inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente. In aplicarea dispozitiilor art. 14 si urmatoarele din Codul de procedura penala, instantele de judecata nu au un punct de vedere unitar, pronuntandu-se in mod diferit cu privire la limitele investirii instantei penale cu judecarea actiunii civile, alaturata celei penale prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila, in cazul infractiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpa si de vatamare corporala din culpa savarsite cu ocazia circulatiei pe drumurile publice.
Unele instante au considerat ca in astfel de cazuri actiunea civila alaturata celei penale poate fi admisa numai cu privire la pretentiile formulate pentru prejudiciile cauzate prin infractiunea cu care a fost sesizata instanta, iar nu si pentru cele produse prin efectele secundare sau colaterale ale faptei, care nu au facut obiectul unei incadrari juridice distincte cu caracter penal.
S-a apreciat ca acest mod de a proceda se impune, deoarece actiunea civila nu poate exceda limitelor cu care este investita instanta prin actiunea penala, cat timp ea este chemata sa se pronunte, sub aspect penal, numai cu privire la infractiunea ce face obiectul trimiterii in judecata.
De asemenea, alte instante s-au pronuntat in sensul ca instanta investita cu judecarea actiunii penale in cazul infractiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpa si de vatamare corporala din culpa savarsite cu ocazia circulatiei pe drumurile publice, este investita sa judece actiunea civila, alaturata celei penale prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila, atat cu privire la pretentiile formulate in legatura cu decesul victimei sau cu vatamarile corporale suferite, cat si cu privire la pretentiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate, ca urmare a aceleiasi fapte.
Aceste instante din urma au procedat corect.
Potrivit art. 14 alin. 1-3 din Codul de procedura penala, "actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente"; ea "poate fi alaturata actiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila", iar "repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile".
Din aceasta ultima dispozitie a textului de lege mentionat rezulta ca repararea pagubei produse prin infractiune, in cadrul solutionarii actiunii civile alaturate celei penale, se face in conformitate cu prevederile din legea civila.
Ori, prin dispozitiile articolului 998 din Codul civil, care constituie temeiul raspunderii civile delictuale, se prevede ca "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara".
Tot astfel, potrivit art. 999 din Codul civil, prin care este reglementata raspunderea civila in caz de cvasidelicte, "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa".
In raport cu aceste reglementari neechivoce, a caror aplicare nu este limitata prin vreo dispozitie a Codului de procedura penala referitoare la repararea pagubei in cadrul actiunii civile alaturate celei penale, este evident ca legiuitorul nu a urmarit sa ingradeasca in vreun fel posibilitatea persoanei vatamate, constituita parte civila, de a obtine o justa si integrala reparare a pagubei.
De aceea, prin limitarea obiectului actiunii civile la daunele cauzate numai de efectele ce sunt consecinta la care se face referire neechivoca prin textul legii penale incriminator al faptei deduse judecatii instantei penale, s-ar deturna insusi sensul si scopul unei astfel de actiuni, care consta in asigurarea unei juste si integrale reparari a prejudiciului cauzat.
Imperativul bunei administrari a justitiei, care impune exercitarea concomitenta a celor doua actiuni, nu poate permite fragmentarea pretentiilor civile in functie de caracterul direct sau indirect al pagubelor produse, ca urmare a particularitatilor legaturii de cauzalitate dintre actul incriminat si efectele acestuia. O astfel de solutie ar contraveni insusi spiritului legii romane aplicabile si reglementarilor art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora orice persoana are dreptul la judecarea, in mod echitabil si intr-un termen rezonabil, de catre o instanta care sa hotarasca nu numai cu privire la temeinicia acuzatiei penale, ci si asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil.
In raport cu aceste cerinte, chiar daca in art. 14 din Codul de procedura penala se are in vedere cazul tipic in care urmarea pagubitoare este unica si decurge, in intregul ei, din actiunea sau inactiunea ce constituie infractiunea dedusa judecatii, aceasta nu inseamna ca nu ar putea fi adoptata o alta solutie pentru unele situatii cu urmari pagubitoare multiple, la care legea nu se refera in mod expres, cum sunt cele create prin accidentele de circulatie, cand prin aceeasi fapta, de conducere culpabila a autovehiculului, sunt lezate, de regula, atat integritatea corporala a victimei, cat si bunurile acesteia.
Cum in asemenea cazuri toate urmarile pagubitoare decurg din aceeasi fapta, unica, a inculpatului, desi aceasta constituie infractiune numai in raport cu unul dintre efectele produse, cum ar fi moartea sau vatamarea integritatii corporale a victimei, este rational si echitabil ca toate pretentiile de despagubiri sa fie solutionate in cadrul actiunii civile alaturate celei penale.
In astfel de situatii este nu numai in interesul societatii de a se infaptui actul de justitie in mod complet si cat mai prompt posibil, dar si in interesul partilor ca judecarea actiunii civile sa fie realizata, in intregul ei, in fata instantei penale.
Sub acest aspect, persoana vatamata este vadit interesata sa fie despagubita pentru intregul prejudiciu suferit, in cadrul aceluiasi proces, de catre instanta penala, unde actiunea sa civila poate fi solutionata in conditii de mai mare celeritate si cu garantii de administrare mai lesnicioasa si completa a probelor.
Tot astfel, posibilitatile de a administra mai lesnicios probele, ca si de a-si concentra apararile il fac si pe inculpat sa fie interesat in solutionarea actiunii civile si a celei penale in fata aceleiasi instante.
Este de subliniat ca prin solutionarea de catre aceeasi instanta a celor doua actiuni, determinate de savarsirea aceleiasi fapte, se asigura o mai prompta, temeinica si completa aflare a adevarului, prin aprecierea unitara a probelor, precum si evitarea pronuntarii de hotarari contradictorii.
Asa fiind, nu se poate considera ca ar exista ratiuni ca prejudiciul unic suferit de victima prin savarsirea unei fapte penale, de asemenea, unica, sa fie fragmentat, iar competenta de solutionare a actiunii civile sa fie impartita intre doua instante - penala si civila - cu toate inconvenientele ce decurg din aceasta.
O atare concluzie se impune a fi acceptata nu numai in cazul faptelor de ucidere din culpa si de vatamare corporala din culpa, savarsite de conducatori auto cu ocazia circulatiei pe drumurile publice, ci si in orice alte situatii de comitere a unei fapte complexe, cu mai multe consecinte pagubitoare pentru aceeasi victima, cum ar fi in cazul infractiunilor de omor intentionat si de vatamare corporala intentionata, care au avut ca urmare si degradarea imbracamintei victimei, sau in cazul unei talharii, prin savarsirea careia au fost degradate si unele bunuri ale persoanei vatamate, ce nu au fost sustrase.
In aplicarea art. 14 din Codul de procedura penala si a art. 998 din Codul civil, instanta penala investita cu judecarea actiunii penale in cazul infractiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpa si de vatamare corporala din culpa savarsite de un conducator auto, este investita sa judece actiunea civila, alaturata celei penale prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila, atat cu privire la pretentiile formulate in legatura cu decesul victimei sau cu vatamarile corporale suferite, cat si cu privire la pretentiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiasi fapte52.
Prin actiunea civila din cadrul procesului penal, inculpatul sau partea responsabila civilmente pot fi actionati numai in raport de nerespectarea obligatiilor civile care decurg din repararea prejudiciului cauzat prin infractiune - asa-numitul delict civil. De aceea, obiectul actiunii civile este tragerea la raspundere civila delictuala. Raspunderea civila delictuala are o functie reparatorie relativa, deoarece ea se realizeaza numai in raporturile dintre subiectii activi si pasivi ai actiunii si chiar in aceste raporturi, oricat de intinsa ar fi raspunderea, valorile deteriorate sau distruse, nu pot fi, intotdeauna, recuperate pe deplin, in materialitatea lor53.
Asa cum s-a mai aratat, prin dispozitiile Codului de procedura penala (art. 14 alin. 3) se dispune expres ca repararea pagubei se face, potrivit dispozitiilor legii civile, in natura, prin: restituirea lucrului; restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii; desfiintarea totala sau partiala a unui inscris sau prin orice alt mijloc de reparare in natura. In cazul in care repararea in natura nu este cu putinta, inculpatul si partea responsabila civilmente pot fi obligati la plata unei despagubiri banesti.
Cand este posibila repararea pagubei in natura si organele judiciare nu procedeaza in acest fel, acordarea de despagubiri banesti nu corespunde unei corecte aplicari a prevederilor art. 14 alin. 3 Cod procedura penala54.
Prin dauna produsa prin infractiune se intelege atat paguba reala suferita de partea civila, cat si folosul sau castigul de care aceasta a fost lipsita prin infractiune. Folosul sau castigul nerealizat poate fi acordat atat in cazul in care reparatia se face in natura, cat si in cazul in care se face prin plata unui echivalent banesc. Spre exemplu, in cazul in care reparatia s-a facut prin restituirea lucrului, partea civila poate cere despagubiri pentru folosul de care a fost lipsita pentru perioada cat lucrul i-a fost sustras.
In cazul sustragerii unor sume de bani, autorul infractiunii va fi obligat sa acopere atat prejudiciul efectiv cauzat, cat si dobanda legala aferenta, platibila pe toata durata de timp de la data savarsirii infractiunii si pana la achitarea sumei datorate55. Castigul nerealizat trebuie sa fie urmarea directa a savarsirii infractiunii si sa nu se datoreze unor cauze neimputabile inculpatului.
In cazul condamnarii inculpatului pentru savarsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburare a linistii publice si de distrugere in paguba avutului public, constand in provocarea unui scandal in autobuz si spargerea geamului, unitatea de transport, parte civila, nu poate cere daune decat pentru costul inlocuirii geamului, iar nu si pentru castigul nerealizat, ca urmare a ranirii soferului, cu ocazia savarsirii infractiunii si nefolosirea autobuzului in timpul concediului medical acordat conducatorului auto56.
 Repararea in natura a pagubei cauzate prin infractiune
In articolul 14 alin. 3 lit. a din Codul de procedura penala se prevede ca, repararea prejudiciului in natura se face prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, prin desfiintarea totala ori partiala a unui inscris si prin orice alt mijloc de reparare.
Restituirea lucrurilor, ca modalitate de reparare a pagubei in natura, se face in cazul in care lucrurile apartinand partii civile au fost ridicate de la invinuit sau inculpat, ori de la alta persoana careia invinuitul sau inculpatul le-a incredintat. Potrivit art. 169 Cod procedura penala, daca procurorul sau instanta de judecata constata ca lucrurile ridicate de la invinuit ori inculpat, sau de la orice persoana care le-a primit spre a le pastra, sunt proprietatea persoanei vatamate, ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detentia sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vatamate. Oricare alta persoana care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozitiilor art. 168 Cod procedura penala, stabilirea acestui drept si restituirea. Restituirea lucrurilor poate fi dispusa atat de catre procuror, ca organ de urmarire penala, cat si de catre instanta de judecata, in orice faza a procesului penal.
Cand restituirea lucrurilor are caracterul unei masuri procesuale de reparare vremelnica a pagubei produse prin infractiune, definitivarea restituirii se face prin hotararea instantei de judecata. Hotararea instantei de judecata poate fi atacata separat cu recurs, care nu suspenda executarea.
Este posibil insa ca restituirea lucrurilor sa se faca si prin ordonanta procurorului cu ocazia incetarii urmaririi penale sau scoaterii de sub urmarire penala, in acest caz restituirea avand caracter definitiv (art. 245 lit. b Cod procedura penala).
Uneori restituirea lucrurilor nu acopera integral prejudiciul cauzat prin infractiune, situatie in care, inculpatul urmeaza a fi obligat la plata unor despagubiri prin care sa realizeze o reparatie integrala a pagubei suferite de partea civila. Astfel, in cazul cand piesele ce au facut obiectul furtului s-au deteriorat inainte de a fi restituite societatii pagubite, nu se poate considera ca prejudiciul a fost recuperat prin restituirea acelor piese; instanta avand indatorirea sa stabileasca intinderea exacta a prejudiciului ramas neacoperit57.
Repararea pagubei in natura, uneori, se poate face prin restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii. Astfel, in cazul condamnarii inculpatului pentru infractiunea prevazuta in art. 271 alin. 2 din vechiul Cod penal (impiedicarea unei persoane de a folosi o locuinta ori parte dintr-o locuinta sau imobil, detinut in baza unei hotarari judecatoresti), instanta in rezolvarea laturii civile a procesului, la cererea partii civile, trebuie sa dispuna restabilirea situatiei anterioare, prin evacuarea inculpatului din imobilul pe care l-a ocupat, impiedicand folosirea lui de catre partea civila58.
Restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii trebuie dispusa si in cazul incetarii procesului penal ca efect al amnistiei, deoarece amnistia nu are efecte asupra drepturilor persoanei vatamate, iar restabilirea situatiei anterioare constituie, conform dispozitiilor articolului 14 din Codul de procedura penala, o modalitate de reparare a pagubei59.
In cazul anumitor infractiuni, repararea pagubei in natura poate fi facuta numai prin desfiintarea totala sau partiala a unui inscris. Astfel, in cazul falsificarii unui testament, mostenitorul poate fi repus in drepturile din care a fost decazut, ca urmare a falsului savarsit, prin desfiintarea totala sau partiala a testamentului falsificat.
 Repararea pagubei prin plata unei despagubiri banesti
Potrivit art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedura penala, repararea pagubei se face prin plata unei despagubiri banesti, in masura in care repararea in natura nu este cu putinta. Despagubirea baneasca, desi are un caracter subsidiar fata de repararea pagubei in natura este totusi intalnita in mod frecvent in practica organelor judiciare, tocmai datorita imposibilitatii folosirii primei modalitati de reparare a prejudiciului cauzat prin infractiune.
Despagubirea baneasca cuprinde, ca si despagubirea in natura, atat suma de bani care acopera prejudiciul efectiv, cat si folosul de care a fost lipsita partea civila.
In cazul prejudiciului cauzat unitatilor economice prin infractiuni, calcularea prejudiciului se face tinand seama atat de dispozitiile art. 14 Cod procedura penala, raportat la art. 998 si art. 1084 C. civ., cat si in baza unor dispozitii speciale, cum sunt, spre exemplu, cele cuprinse in Decretul nr. 208 din 1976, modificat prin Decretul nr. 339 din 1981, art. 3 si 9, in cazul sustragerii de timbre cu destinatie exclusiv filatelica, de la unitatea care le editeaza, paguba se calculeaza in raport de valoarea de catalog a timbrelor, iar nu in raport de valoarea lor nominala sau in alte acte normative cu caracter special, in ceea ce priveste calculul valorii unor bunuri sustrase prin infractiune60.
In spiritul unei corecte aplicari a legii, in cazul in care inculpatul a fost obligat la plata despagubirilor reprezentand valoarea integrala a unor bunuri degradate, instanta trebuie sa oblige partea civila sa predea inculpatului acele bunuri. Lasandu-se bunurile in patrimoniul partii civile se creeaza o situatie ce echivaleaza cu o imbogatire fara justa cauza61.
In cazul prejudiciilor cauzate persoanelor fizice, despagubirea baneasca poate reprezenta, dupa caz, valoarea bunurilor sustrase, sumele de bani cu care victima unui omor contribuia la intretinerea unor persoane (sotia sau sotul62, concubina care avea copii cu victima63, sotia pentru copiii luati spre crestere si educare fara forme de adoptie64, precum si persoanele care au suportat cheltuielile cu ingrijirea victimei ori cu inmormantarea ei)65.
 Problema repararii daunelor morale
Constituind una dintre cele mai complexe si controversate probleme din literatura si practica judiciara, repararea daunelor morale ramane un domeniu in care gandirea juridica va trebui sa gaseasca cele mai adecvate solutii pentru ocrotirea intereselor persoanei in cazurile in care, prin savarsirea unor infractiuni, s-au cauzat vatamari de ordin moral.
Tinand seama de imprejurarea ca prejudiciul este determinat de o infractiune, in procesul penal s-a pus cu si mai multa acuitate problema de a sti daca se pot acorda despagubiri patrimoniale pentru repararea unui prejudiciu moral.
In practica judiciara romana, in lipsa unui text expres de lege, s-a statuat inca cu decenii in urma66 ca nu se pot acorda despagubiri pentru prejudicii morale. Motivatia de ansamblu care s-a dat a fost, ca potrivit principiilor constitutionale ale vremii, izvorul principal de venit era munca si nu se putea concepe plata unei sume de bani ca echivalent al unei prejudicieri morale provocate unei persoane.
Desi teza de principiu a avut un caracter de permanenta, in doctrina si in practica s-au manifestat si opinii care pentru anumite situatii au ameliorat conceptia si au apropiat-o de interesele membrilor societatii, pentru optiuni sporite in domeniul cultural, artistic si chiar de divertisment.
Intre prejudiciul patrimonial si cel moral s-au introdus categorii intermediare, cum ar fi, de pilda, prejudiciul de agrement constand in pierderea posibilitatii de imbogatire spirituala, divertisment si destindere care ar decurge, de exemplu, din provocarea unor vatamari corporale ireversibile, slutiri, desfigurari, paralizii, infirmitati care ar impiedica victima de a participa direct la viata sociala si beneficiile acesteia67. Despagubirea acordata in asemenea situatii nu constituie un praetium doloris, ci o modalitate de a face mai acceptabile conditiile de viata alterate ale victimei.
In alte cazuri s-a apreciat ca, desi nu exista posibilitatea unei evaluari banesti a prejudiciului subzista nevoia acordarii unor despagubiri. In acest sens s-a hotarat, ca persoana vatamata in integritatea sa corporala si sanatate, care realizeaza aceleasi venituri prin munca depunand un efort suplimentar de natura sa grabeasca procesul de oboseala si epuizare fizica, are dreptul la o despagubire corespunzatoare68. In mod similar, in cazul provocarii unei infirmitati permanente a unui minor neincadrat in munca, instanta trebuie sa stabileasca echivalentul banesc al efortului suplimentar viitor de compensare a infirmitatii, care se va manifesta, cand persoana va munci, si sa oblige pe inculpat la dezdaunari corespunzatoare69.
Autorul din culpa al unui accident de circulatie rutiera prin care s-a cauzat vatamarea corporala a unei persoane, avand ca urmare internarea in spital, tratament medical si alterarea temporara a conditiilor de viata, este dator sa despagubeasca victima si prin plata unor daune morale in raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit in urma infractiunii. In acest sens exemplificam:
Prin sentinta penala nr. 294 din 23 noiembrie 1999, Judecatoria Sinaia a condamnat pe inculpatul D.A. pentru savarsirea infractiunilor de vatamare corporala din culpa, prevazuta in art.184 alin.1 si 3 si, respectiv, in art.184 alin.2 si 4 din vechiul Cod penal.
Totodata, inculpatul a fost obligat sa plateasca partii vatamate, D.S., 25 lei, contravaloarea unor carje si 35 lei partii vatamate T.M.,
respingandu-se cererile de obligare la plata daunelor morale.
Instanta a retinut ca, in seara zilei de 14 septembrie 1998, inculpatul a efectuat o depasire neregulamentara cu autoturismul pe care-l conducea, intrand in coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar.
In urma accidentului partea vatamata D.S. a suferit leziuni necesitand pentru vindecare 90-100 zile ingrijiri medicale, iar partea vatamata T.M. leziuni care au necesitat 15-17 zile de ingrijiri.
Tribunalul Prahova, prin decizia penala nr. 526 din 5 iunie 2000, a admis apelurile declarate de partile civile si a obligat pe inculpat sa plateasca 10 milioane lei daune morale partii civile D.S. si 300 lei, cu acelasi titlu, partii civile T.M.
Curtea de Apel Ploiesti, prin decizia penala nr. 1111 din
27 septembrie 2000, a admis recursul declarat de inculpat si a inlaturat obligarea acestuia la plata daunelor morale, cu motivarea ca partile civile au suferit vatamari corporale vindecabile, care nu au cauzat un prejudiciu moral prin existenta unor cheltuieli de agrement sau alte cheltuieli necesare, ca urmare a diminuarii capacitatii de munca.
Recursul in anulare declarat in cauza este fondat.
Potrivit art. 14 alin. 3 din Codul de procedura penala si art. 998 din Codul civil, orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara.


De asemenea, Recomandarile Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniaza, intre altele, ca principiul reparatiei daunelor morale trebuie recunoscut in cazul leziunilor corporale, despagubirea avand rolul de a da o compensare victimei (I.C.C.J. - Sentinta penala, Decret nr. 1387/2002).
Din probele administrate in cauza rezulta ca, pe langa daunele patrimoniale suferite de partea vatamata, au existat si prejudicii morale decurgand din internarea in spital, traumele fizice si psihice suferite, sechele posttraumatice care afecteaza negativ participarea partilor vatamate la viata sociala, profesionala si de familie, comparativ cu situatia lor anterioara vatamarii produse prin fapta ilicita a inculpatului.
Ca atare, instanta de apel a decis corect ca partile civile, urmare vatamarilor fizice cauzate prin infractiune, au suferit si vatamari psihice si alterarea conditiilor de viata, ceea ce justifica obligarea inculpatului la plata unor daune morale.
Totodata, este de retinut ca, in lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanta de apel a stabilit bine intinderea acestora, in raport cu gravitatea vatamarilor produse si cu intensitatea suferintelor cauzate.
In consecinta recursul in anulare a fost admis, mentinandu-se hotararea primei instante, astfel cum a fost modificata in apel70.
Intinderea despagubirilor civile, ce se vor acorda pentru daunele morale, va fi apreciata de catre instanta de judecata.
. Subiectii actiunii civile
In situatiile in care prin savarsirea infractiunii s-a produs si un prejudiciu material sau moral in dauna unei persoane fizice sau juridice ia nastere, in mod normal, un raport de conflict civil.
Subiectul activ al actiunii civile in procesul penal este parte in cauza. Potrivit art. 24 Cod procedura penala, persoana vatamata, care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal, se numeste parte civila. Titular al actiunii civile poate fi orice persoana fizica sau juridica, inclusiv statul, in masura in care a aparut ca subiect pasiv al litigiului de drept civil, decurgand din suportarea prejudiciului determinat prin savarsirea infractiunii.
Subiectii pasivi ai actiunii civile sunt cei care raspund din punct de vedere civil pentru prejudiciu si impotriva carora actiunea se exercita. Articolul 14 alin. 1 din Codul de procedura penala arata ca aceste persoane sunt inculpatul si partea responsabila civilmente, intrucat ei sunt subiectii care pot fi trasi la raspundere civila.
Raspunderea civila a subiectilor pasivi impotriva carora se exercita actiunea civila poate decurge numai din paguba pricinuita prin savarsirea infractiunii71.
In cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, desi reprezentantii legali exercita actiunea civila in interesul persoanelor reprezentate, aceasta nu le confera nici calitatea de subiecti activi ai actiunii civile si nici pozitia procesuala de parte civila.
Moartea partilor, in general, nu produce efecte asupra actiunii civile. Actiunea civila ramane in competenta instantei penale in caz de deces al oricarei parti, introducandu-se in cauza mostenitorii defunctului (art. 21 alin. 1 Cod procedura penala). Pentru ca mostenitorii sa poata fi introdusi in cauza este nevoie ca acestia sa fi acceptat mostenirea. Mostenitorii partii civile exercita in acest caz actiunea civila "jure hereditatis". Cand moartea victimei s-a datorat infractiunii, mostenitorii exercita actiunea civila "nomine et jure proprio". Intr-o asemenea situatie actiunea se poate exercita de orice persoana vatamata, indiferent daca este sau nu mostenitor72.
Daca una din parti este o persoana juridica, in caz de reorganizare a acesteia se introduc in cauza succesorii in drepturi, iar in caz de desfiintare sau de dizolvare se introduc in cauza lichidatorii (art. 21 alin. 2 Cod procedura penala).
Daca faptuitorul a decedat inainte de inceperea urmaririi penale, constituirea de parte civila nu mai este posibila73, iar cand inculpatul a decedat inainte de sesizarea instantei, aceasta nefiind investita cu judecarea faptelor savarsite de participantul respectiv, nu are dreptul sa se pronunte nici cu privire la cererea de despagubiri formulata de partea civila impotriva mostenitorilor74.
Decesul inculpatului intervenind in cursul judecatii si existand o constituire de parte civila, instanta este obligata sa introduca in cauza pe mostenitorii inculpatului si sa nu rezerve partii civile calea unei actiuni separate in fata instantei civile. Instanta nu va putea proceda astfel 75, nici pe considerentul ca mostenitorii erau inca in termenul de acceptare a mostenirii76.
Intrucat in timpul completarii urmaririi penale, pentru care cauza a fost restituita procurorului, unul dintre inculpati a decedat, cu privire la acesta in mod corect s-a dispus incetarea urmaririi penale. Mostenitorii sai au fost in mod gresit introdusi in cauza ca parti responsabile civilmente, si obligati la plata despagubirilor civile, intr-o asemenea situatie valorificarea pretentiilor partii civile fiind legalmente posibila numai pe calea unei actiuni civile separate77.

3.4 Trasaturile actiunii civile

Actiunea civila este definita ca fiind mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrangere judiciara a drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite de lege. Pe calea actiunii civile, un subiect de drept (persoana fizica sau persoana juridica) cere organului de jurisdictie fie recunoasterea unui drept subiectiv preexistent ori constituirea unei situatii juridice noi, fie incetarea piedicilor puse in exercitarea dreptului sau de catre o alta persoana sau plata unei despagubiri atunci cand instituirea si executarea unor asemenea obligatii este necesara in vederea realizarii dreptului respectiv.
Din notiunea actiunii civile cat si a conditiilor exercitarii acesteia in procesul penal, reiese ca actiunea civila in procesul penal are urmatoarele trasaturi:
a) - apartine partii vatamate si nu statului;
b) - nu este obligatorie, legea lasand la latitudinea partii vatamate dreptul de a se constitui ca parte civila si a solicita despagubiri, cu exceptia infractiunilor; cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, cand actiunea civila se exercita din oficiu, nefiind necesara cererea de constituire ca parte civila (art. 17 Cod procedura penala).
In acest scop, organul de urmarire penala sau instanta de judecata vor cere persoanei vatamate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, dupa caz, persoanei care ii incuviinteaza actele, sa prezinte situatia cu privire la intinderea pagubei materiale si a daunelor morale, precum si date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
Instanta de judecata este obligata sa se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei si a daunelor morale, chiar daca persoana vatamata nu este constituita parte civila.
Procurorul poate sustine in fata instantei actiunea civila, pornita de persoana vatamata, iar cand cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, procurorul - cand participa la judecata - este obligat sa sustina interesele civile ale acesteia, chiar daca nu este constituita parte civila.
c) - este disponibila, potrivit normelor procesuale si substantiale de drept civil, actiunea civila are caracter disponibil, acesta fiind in concordanta cu principiul disponibilitatii procesului civil. Disponibilitatea actiunii civile se mentine ca regula si in cadrul procesului penal, dar principiul oficialitatii procesului penal isi pune amprenta pe modul particular in care aceasta actiune se realizeaza. Astfel, partea civila desi are in mana sa actiunea civila, organele judiciare pot lua din oficiu masuri care sa realizeze mai eficient drepturile partii civile, dar numai in situatia exceptiilor mentionate, pentru ca, partea civila poate renunta oricand la actiunea civila.
Prin sentinta penala nr. 1097 din 9 septembrie 2004, Tribunalul Bucuresti, Sectia I penala, a condamnat pe inculpatii N.F. si N.M., pentru savarsirea infractiunii de talharie si, respectiv, pentru complicitate la aceasta infractiune.
S-a luat act ca partea civila I.M., careia i s-au sustras cerceii, desi nu a recuperat prejudiciul ce i s-a cauzat, a renuntat la despagubirile cerute initial78.
d) - este divizibila, in sensul ca actiunea civila se poate exercita si numai fata de unii sau unul dintre participantii la savarsirea infractiunii, daca acestia sunt insolvabili, conform principiului de drept al raspunderii civile in solidar.
e) - nu este individuala, intrucat se poate exercita si fata de persoana responsabila civilmente, daca inculpatul este insolvabil, sau in caz de deces al inculpatului, actiunea civila poate continua fata de mostenitorii legali.

3.5 Exercitarea actiunii civile

. Dreptul de optiune in exercitarea actiunii civile
Persoana fizica, cu capacitate deplina de exercitiu, are posibilitatea de a-si valorifica pretentiile civile fie prin exercitarea actiunii civile in cadrul procesului penal, fie prin exercitarea actiunii civile in afara procesului penal, la instanta civila. Pentru a putea fi exercitat dreptul de optiune, trebuie sa existe, in acelasi timp, cele doua cai prin care pot fi cerute despagubirile civile, adica, trebuie sa existe, atat procesul penal declansat si actiunea penala pusa in miscare, cat si posibilitatea exercitarii actiunii civile la o instanta civila.
Daca actiunea penala nu a fost pusa in miscare, nu poate fi vorba de exercitarea dreptului de optiune, intrucat persoana vatamata are numai posibilitatea exercitarii actiunii civile la instanta civila. Dreptul de optiune este irevocabil, in sensul ca persoana fizica prejudiciata material prin infractiune, alegand una din cele doua cai de exercitare a actiunii civile, nu o poate parasi. Aceasta se explica, pe de o parte, prin necesitatea ca organele judiciare sa cunoasca existenta sau inexistenta partii civile in procesul penal pentru a o ajuta sa-si valorifice drepturile pe care, potrivit legii, le are in legatura cu desfasurarea procesului penal si, pe de alta parte, prin necesitatea stabilitatii distributiei procesuale in cauzele penale.
In cazul in care persoana prejudiciata material prin infractiune paraseste calea aleasa din cele doua, ea pierde definitiv dreptul de a mai obtine repararea pe cale judiciara a pagubei produse prin infractiune.
Exista si unele exceptii de la regula irevocabilitatii dreptului de optiune, justificate prin faptul ca, in anumite situatii, persoana prejudiciata material este impiedicata sa-si continue exercitarea actiunii civile pe calea procesuala, pentru care a optat initial. Parasirea procesului penal poate avea loc si in cazul in care actiunea civila a fost exercitata din oficiu, dar nu poate fi vorba, in mod practic, de abandonarea caii procesuale alese, deoarece, in mod obligatoriu, initial, actiunea civila a fost pornita in procesul penal.
Cand urmarirea penala sau judecata a fost suspendata in conditiile prevazute de art. 239 Cod procedura penala si respectiv 303 Cod procedura penala, partea civila nu este obligata sa astepte reluarea procesului penal, ea putand sa se adreseze cu actiunea civila instantei civile, deci poate parasi procesul penal, dar in caz de reluare a acestuia, actiunea introdusa in instanta civila se suspenda (art. 19 alin. 3 Cod procedura penala). Partea civila poate parasi procesul penal, in cazul in care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale sau cand instanta a lasat nerezolvata actiunea civila79.
In situatiile in care actiunea civila exercitata in procesul penal cuprinde mai multe capete de cerere si daca unele au fost solutionate de instanta penala, actiunea civila, exercitata ulterior in fata instantei civile, va avea ca obiect numai capetele de cerere nerezolvate de catre instanta penala80.
Exista si posibilitatea ca persoana prejudiciata material prin infractiune, care a pornit actiunea civila in fata instantei civile, sa paraseasca aceasta instanta si sa exercite actiunea civila in cadrul procesului penal, cand actiunea penala a fost pusa in miscare ulterior pornirii actiunii civile in fata instantei civile (persoana prejudiciata nu avea posibilitatea de a opta pentru calea penala sau calea civila, singura posibilitate fiind introducerea actiunii civile la instanta civila, actiunea penala nefiind pusa in miscare in cadrul procesului penal)81 si cand procesul penal a fost reluat dupa suspendare, incetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala. Revenirea persoanei vatamate in procesul penal nu este obligatorie, cel interesat avand posibilitatea sa exercite in continuare actiunea civila in fata instantei civile, cu precizarea ca aceasta se suspenda pana la solutionarea cauzei penale82.
Persoana vatamata, care a pornit actiunea civila in fata instantei civile, nu poate sa paraseasca aceasta instanta daca s-a pronuntat o hotarare chiar nedefinitiva (art. 19 alin. ultim Cod procedura penala). Aceasta dispozitie a legii se explica prin necesitatea evitarii pronuntarii unor solutii contrare de catre instante diferite, cu privire la aceeasi problema supusa rezolvarii lor83.
. Exercitarea actiunii civile din oficiu
Actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu, cand persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa (art. 17 alin. 1 Cod procedura penala). Rezulta ca pentru apararea intereselor societatii si in special a persoanelor vatamate mentionate mai sus, actiunea civila se exercita din oficiu.
In vederea exercitarii din oficiu a actiunii civile, organul de urmarire penala sau instanta de judecata vor cere persoanei vatamate ca, prin reprezentantul sau legal (persoanele prevazute de legea civila: tutori, curatori, profesori, pedagogi, parintii pentru copii minori), ori, dupa caz, reprezentatului (avocat sau mandatar care nu este avocat) caruia ii incuviinteaza actele, sa prezinte situatii cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita. Cel pagubit este obligat sa prezinte situatia si datele cerute (art. 17 alin. 2 Cod procedura penala).
Exercitarea din oficiu a actiunii civile are ca scop, independent de atitudinea persoanei constituite parte civila, repararea deplina a pagubei si asigurarea integritatii proprietatii. Cand inculpatul a acoperit numai partial paguba, iar persoana vatamata nu s-a constituit parte civila si pentru restul prejudiciului, instanta obliga din oficiu la plata acesteia84.
In cazul exercitarii din oficiu a actiunii civile, instanta este obligata sa se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei, chiar daca persoana vatamata nu este constituita parte civila (art. 17 alin. 3 Cod procedura penala). Ignorarea dispozitiei duce la casarea hotararii.
Aceasta reprezinta o manifestare elocventa a umanismului legislatiei noastre. Daca nu exista constituirea de parte civila, instanta se pronunta din oficiu asupra daunelor, cand cel vatamat este minor85. In cazul minorilor, actiunea civila se exercita din oficiu si in situatia in care acestia sunt incredintati institutiilor de ocrotire86. Pe cale de consecinta, in cazul in care actiunea civila se exercita din oficiu, renuntarea la actiune nu produce efecte obisnuite. De aceea, simpla declaratie de renuntare la despagubiri facuta de mama, in numele minorilor al caror tata si-a pierdut viata in accidentul de circulatie provocat de inculpat, este ineficienta si instanta nu putea sa ia act de ea, prejudiciind astfel interesele minorilor. Recursul facut de procuror, pentru acest motiv, este, asadar, fondat si urmeaza a fi admis, a se trimite cauza primei instante, pentru a se pronunta cu privire la prestatia periodica lunara si la suma globala cuvenita, copiilor minori ai victimei, pana la data pronuntarii sentintei87.
In cazul savarsirii infractiunii de omor, obligarea inculpatului la plata unei prestatii periodice catre copiii minori ai victimei, pana la majoratul acestora, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor, prin lipsirea acestora de contributia lunara pe care victima o avea la intretinerea lor. Ca atare, obligarea inculpatului la plata unei sume globale, reprezentand prestatia periodica calculata cumulat pana la majoratul minorilor, este nelegala.
Prin sentinta penala nr. 323 din 13 iulie 2005, Tribunalul Constanta a dispus condamnarea inculpatului D.I. pentru savarsirea infractiunii de omor calificat, prevazuta in art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Prin aceeasi sentinta, s-a admis in parte actiunea civila formulata de partea civila C.V. in nume propriu si in calitate de reprezentant legal al minorilor C.G. si C.A. si s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 3.097,33 lei cu titlu de daune materiale catre partea civila C.V., 5.000 lei cu titlu de daune morale catre aceiasi parte civila si cate 1.500 lei lunar catre fiecare minor, incepand cu 29 februarie 2004, pana la implinirea varstei de 18 ani.
Instanta a retinut ca, la 28 februarie 2004, inculpatul a aplicat victimei, intr-un loc public, o lovitura cu cutitul in regiunea toracica provocandu-i leziuni care au dus la deces.
Prin decizia penala nr. 302, din 30 noiembrie 2005, Curtea de Apel Constanta a admis apelul partii civile C.V. si a majorat daunele morale de la 5.000 de lei, la 15.000 lei.
Recursul declarat de partea civila C.V., prin care a solicitat, intre altele, obligarea inculpatului la plata sumelor globale de 29.700 lei catre minorul C.A. si 32.400 lei catre minorul C.G., sume ce reprezinta totalul prestatiei lunare datorate pana la majoratul copiilor, nu este intemeiat.
Sustinerea partii civile, in sensul ca inculpatul ar fi trebuit obligat la plata unei sume globale reprezentand prestatia periodica calculata cumulat, pana la majoratul fiecarui minor, este nefondata.
Atata timp cat prestatia periodica este menita sa acopere prejudiciul cauzat minorilor, prin lipsirea acestora de contributia lunara pe care victima o avea la intretinerea lor, este nelegal sa se dispuna acoperirea acestei pagube prin obligarea la plata unei sume globale88.
In cazul exercitarii actiunii civile din oficiu, atributiile procurorului in fata instantei de judecata primesc noi valente, in raport cu ipoteza in care actiunea civila nu este obligatorie. Legea da posibilitatea procurorului sa sustina in fata instantei actiunea civila pornita de persoana vatamata. Dispozitia a fost prevazuta in scopul de a se mari rolul activ al procurorului si posibilitatile lui de participare cat mai larga in procesul penal. Acest sprijin se confera partii civile, care isi vede dublate eforturile prin ajutorul acordat de procuror.
Acordarea ajutorului este in general facultativa, interventia ramanand la aprecierea procurorului (art. 18 alin. 1 Cod procedura penala). Daca persoana vatamata este o organizatie sau o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, procurorul, cand participa la judecata, este obligat sa sustina interesele civile ale acesteia, chiar daca nu este constituita parte civila (art. 18 alin. 2 Cod procedura penala).
Avand in vedere dispozitiile art. 18 alin. 2 Cod procedura penala, in practica judiciara s-a aratat, in mod corect, ca in cazul in care partea vatamata nu a pornit actiunea civila in nume propriu si nici nu este o persoana din cele prevazute in textul de lege, procurorul nu se poate substitui partii civile si sa sustina in numele acesteia cererea de despagubiri civile, la care ea ar fi fost indrituita89.
Din prevederile legale rezulta ca actiunea civila capata caracter oficial si in alte situatii, decat cele prevazute in art. 17 Cod procedura penala. Astfel, in art. 348 Cod procedura penala, se arata ca instanta rezolva din oficiu actiunea civila in cazurile prevazute de art. 17 Cod procedura penala, dar si in cazurile in care actiunea civila are ca obiect restituirea lucrului, desfiintarea totala sau partiala a unui inscris si restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii90.
. Exercitarea actiunii civile la instanta civila
Sunt situatii in care actiunea civila privind repararea prejudiciului cauzat prin infractiune poate fi exercitata numai la instanta civila, datorita inexistentei posibilitatii alaturarii actiunii civile, celei penale (situatiile sunt cazuri speciale de rezolvare a actiunii civile).
Conform prevederilor art. 20 alin. 1 Cod procedura penala, persoana vatamata constituita parte civila in procesul penal poate sa porneasca actiunea civila in fata instantei civile daca instanta penala, prin hotararea ramasa definitiva, a lasat nesolutionata actiunea civila. De asemenea, potrivit art. 20 alin. 2 Cod procedura penala, in cazurile in care actiunea civila a fost exercitata din oficiu, daca se constata din probe noi ca paguba si daunele morale nu au fost integral reparate, diferenta poate fi ceruta pe calea unei actiuni la instanta civila. In aceasta ipoteza, se poate spune ca ne intalnim cu exercitarea partiala a actiunii civile in procesul penal, si in fata instantei civile. In mod practic, solutionarea integrala a actiunii civile se face atat in cadrul procesului penal, cat si in cadrul unui proces civil separat si ulterior terminarii procesului penal.
In alin. 3 al aceluiasi articol (20), persoana vatamata se poate adresa, cu actiune civila, la instanta civila pentru repararea pagubelor materiale si a daunelor morale care s-au nascut ori s-au descoperit dupa pronuntarea hotararii penale de catre prima instanta. In aceasta ultima ipoteza, pagubele materiale sau daunele morale s-au nascut ori s-au descoperit dupa pronuntarea hotararii penale, pe cand in cazul prevazut in articolul 20 alin. 2 din Codul de procedura penala, pagubele materiale si daunele morale, existau in timpul desfasurarii procesului penal, dar nu fusesera integral recuperate. Astfel, cererea partii civile, privind obligarea inculpatului la plata sumelor ce reprezinta despagubiri nascute din ingrijirile medicale si incapacitatile de munca ce s-au produs dupa pronuntarea hotararii penale, de catre prima instanta, poate fi rezolvata in fata instantei civile, si nu in recursul declarat de procuror impotriva hotararii penale pronuntata de prima instanta91.
Nepronuntarea instantei penale cu privire la unul din capetele de cerere ale partii civile (avand o autonomie faptica), nu constituie o rezolvare gresita a laturii civile, ci echivaleaza cu o nerezolvare a acesteia, care da dreptul partii civile sa exercite in completare actiunea civila in fata instantei civile, potrivit art. 20 Cod procedura penala92.
. Raportul dintre actiunea penala si actiunea civila
Raportul dintre actiunea penala si actiunea civila, nu se pune in cazul exercitarii concomitente a celor doua actiuni in cursul desfasurarii procesului penal, deoarece, in aceasta situatie cadrul juridic al procedurii judiciare este unic, fiind incidente pentru ambele actiuni: regulile care reglementeaza in principal realizarea procesului penal.
Se ridica insa unele probleme cand cele doua actiuni sunt exercitate separat. Exercitarea concomitenta a celor doua actiuni separate ar fi nepotrivita din numeroase motive, dintre care cel mai important este pericolul de a se ajunge eventual la hotarari judecatoresti contradictorii93. De aceea, legea interzice realizarea deodata a celor doua actiuni, indicand si o anumita preferinta (art. 19 alin. 2 Cod procedura penala). In asemenea cazuri se prevede ca judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale. Actiunea penala trebuie sa aiba intaietate, intrucat duce la realizarea raportului de drept penal material, in cadrul careia se naste dreptul statului de a trage la raspundere penala si a pedepsi pe inculpat, respectiv persoana care prin fapta sa a adus cea mai grava incalcare a ordinii de drept si a tulburat in modul cel mai periculos relatiile sociale statornicite. Aceasta regula este de mai mult timp cunoscuta in dreptul procesual penal, fiind concentrata in formula "penalul tine in loc civilul".
Regula ca "penalul tine in loc civilul" este inscrisa in art. 19 alin. 2 Cod procedura penala, care prevede ca judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale, regula ce este de ordine publica, si nerespectarea ei duce la nulitate, care poate fi invocata si din oficiu, fara sa poata fi acoperita prin vointa partii, in cadrul unei achiesari exprese sau tacite94.
Ca urmare, daca actiunea penala este intentata separat, judecatorul din cauza civila nu poate stabili ca acea actiune e stinsa prin vreo cauza legala (prescriptie, amnistie, decesul faptuitorului) si sa solutioneze procesul civil. Judecatorul civil este obligat sa constate mai intai ca exista o hotarare penala definitiva, care stinge actiunea publica si numai ulterior sa se pronunte in procesul civil. Cu toate ca aceasta norma se refera la rezolvarea definitiva a cauzei penale nu a avut in vedere, cel putin in reglementarea romana, existenta exclusiva a unei hotarari definitive. Daca in cursul suspendarii judecarii cauzei civile, potrivit dispozitiilor art. 19 alin. 2 Cod procedura penala, urmarirea penala inceteaza sau se dispune scoaterea de sub urmarire penala, aceasta permite reluarea procesului civil, intrucat rezolvarea data de procuror cauzei penale desi nu are natura juridica a unei hotarari cu autoritate de lucru judecat reprezinta in momentul respectiv o anumita rezolvare a cauzei. Aceeasi solutie se impune si in cazul suspendarii procesului penal in cursul judecatii.
Cand cele doua actiuni sunt exercitate in cadrul procesului penal, instanta are obligatia, potrivit art. 346 alin. 1 Cod procedura penala, sa se pronunte, prin aceeasi sentinta, si asupra actiunii civile. Instanta nu poate lasa nesolutionata actiunea civila, luand act de declaratia partii civile ca intelege sa-si valorifice dreptul la despagubiri, la instanta civila. Acest drept il are partea civila numai in cazul suspendarii procesului penal95. Potrivit art. 347 Cod procedura penala, instanta poate dispune disjungerea actiunii civile si amanarea judecarii acesteia intr-o alta sedinta, in cazul in care rezolvarea pretentiilor civile ar provoca intarzierea solutionarii actiunii penale.
Disjungerea actiunii civile nu echivaleaza cu lasarea nesolutionata a acesteia si crearea posibilitatii partii civile de a solicita despagubirile civile pe calea unei actiuni separate in fata instantei civile96. In practica judiciara s-a aratat ca, in cazul disjungerii actiunii civile si amanarii judecarii ei, instanta nu poate solutiona actiunea civila numai partial, admitand-o doar in limitele dovedite, si sa se dezinvesteasca de solutionarea restului pretentiilor civile cu care a fost investita, rezervand partii civile calea unei actiuni separate la instanta civila97.
Actiunea penala primeaza fata de actiunea civila, deoarece, pe de o parte, cauza materiala unica a celor doua actiuni este savarsirea infractiunii, iar pe de alta parte, rezolvarea actiunii civile este conditionata de rezolvarea actiunii penale in privinta existentei faptei persoanei care a savarsit-o si vinovatiei acesteia (art. 22 alin. 1 Cod procedura penala).

3.6 Rezolvarea actiunii civile in cadrul procesului penal

Actiunea civila se rezolva in cadrul procesului penal numai in masura in care a fost alaturata actiunii penale si, impreuna au ajuns in fata instantei penale.
In cazurile in care actiunea civila a fost exercitata in procesul penal, dar aceasta nu a ajuns in faza de judecata, deoarece organele de urmarire penala au dat solutia scoaterii de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, actiunea civila va fi rezolvata de catre instanta civila98. Instanta civila va rezolva actiunea civila, tinand seama de temeiurile care au stat la baza solutionarii cauzei penale de catre organele de urmarire penala. Pentru admiterea sau respingerea actiunii civile, instanta civila va analiza si continutul ordonantei sau rezolutiei de scoatere de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale.
Cand actiunea civila este rezolvata in cadrul procesului penal, se observa ca, potrivit art. 346 alin. 1 Cod procedura penala, instanta penala se pronunta prin aceeasi sentinta si asupra actiunii civile. Actiunea civila poate fi admisa sau respinsa dupa cum este sau nu intemeiata.
Conform prevederilor art. 346 alin. 2, 3 si 4 Cod procedura penala rezulta ca instanta penala are patru posibilitati, in ceea ce priveste rezolvarea actiunii civile in cadrul procesului penal, si anume: nu acorda despagubiri civile; admite actiunea civila in total sau in parte; respinge actiunea civila ca lipsita de temei si nu solutioneaza actiunea civila.
. Instanta nu acorda despagubiri civile
Potrivit art. 346 alin. 3 Cod procedura penala, instanta penala nu acorda despagubiri civile cand pronunta solutia achitarii, pentru motivul ca fapta nu exista ori nu a fost savarsita de inculpat. Daca o hotarare penala, pronuntand achitarea, neaga existenta faptului care a produs prejudiciul, nici instanta civila nu poate obliga la repararea daunei99. O situatie similara exista cand instanta penala stabileste ca fapta nu a fost savarsita de invinuit sau inculpat. Daca fapta a produs un prejudiciu, instanta civila nu are dreptul sa retina ca paguba a fost pricinuita prin aceasta fapta de paratul care anterior, in procesul penal, a avut calitatea de invinuit sau inculpat. Daca aplicarea pedepsei este in functie de intinderea prejudiciului, atunci hotararea instantei penale are putere de lucru judecat, cu privire la existenta si intinderea daunei.
. Instanta admite actiunea civila in total sau in parte
Instanta, cand constata savarsirea de catre inculpat a unei fapte prevazuta de legea penala si producerea unui prejudiciu material partii civile, admite in total sau in parte actiunea civila, indiferent de solutia pe care o pronunta in actiunea penala: condamnare, achitare, incetarea procesului penal. Cand instanta pronunta condamnarea inculpatului si constata ca infractiunea a cauzat prejudicii materiale si daune morale partii civile, in toate cazurile, va obliga pe inculpat si, eventual, partea responsabila civilmente la plata despagubirilor civile.
In cazul pronuntarii solutiei achitarii, in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b1, d si e Cod procedura penala, daca fapta a produs prejudicii materiale si daune morale partii civile, instanta va admite actiunea civila si va acorda despagubiri civile persoanei prejudiciate. De asemenea, in cazul achitarii inculpatului pentru motivul ca din cauza unei boli psihice este iresponsabil, in temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedura penala, instanta este obligata sa se pronunte cu privire la latura civila, putand obliga la repararea pagubei potrivit legii civile100.
Instanta acorda despagubiri civile, in cazul pronuntarii solutiei de incetare a procesului penal, in baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g, h si i, daca infractiunea a cauzat prejudicii materiale si daune morale partii civile.
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod penal, amnistia inlatura raspunderea penala pentru fapta savarsita, fara a avea insa efecte asupra drepturilor persoanei vatamate (art. 137 alin. 2 Cod penal), si in consecinta, daca a produs prejudicii materiale si daune morale partii civile, instanta va obliga pe cel exonerat de raspundere penala sa repare paguba produsa prin infractiunea pe care a savarsit-o. In toate cazurile mentionate, instanta are obligatia sa solutioneze actiunea civila101.
In cazul in care instanta constata ca fapta, pentru care raspunderea penala s-a prescris, a produs prejudicii materiale va obliga pe inculpat la repararea prejudiciului cauzat, daca actiunea civila nu s-a prescris conform normelor dreptului civil in materia prescriptiei.
Cand incetarea procesului penal s-a dispus datorita decesului faptuitorului (art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedura penala) instanta nu poate rezerva partii civile calea unei actiuni separate la instanta civila, ci are obligatia, conform art. 21 Cod procedura penala, sa introduca in proces mostenitorii inculpatului102, iar daca una din parti este o persoana juridica, in caz de reorganizare a acesteia, succesorii in drepturi, ori lichidatorii in caz de desfiintare sau de dizolvare.
In cazul incetarii procesului penal datorita impacarii partilor (art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. h Cod procedura penala), in temeiul art. 144 alin. 1 Cod penal, actiunea se stinge. Acest efect al impacarii partilor se explica prin caracterul total al impacarii, care conduce la stingerea totala a procesului, atat sub aspectul penal, cat si sub aspectul civil. Aceasta maniera de rezolvare a actiunii civile nu exclude posibilitatea ca, prin hotararea de incetare a procesului penal datorita impacarii partilor, instanta sa-l oblige pe inculpat sa repare prejudiciul cauzat prin infractiune, cand partile s-au inteles si asupra acestui aspect103. Rezulta ca impacarea partilor nu da posibilitatea exercitarii in continuare a actiunii civile nici in fata instantei civile, nici in fata instantei penale104. Neexistand o fundamentare legala au ramas izolate solutiile instantelor judecatoresti si opiniile din doctrina de specialitate105 ("ca o atare actiune civila ar tinde sa readuca in discutie intregul conflict, cu toate aspectele specifice faptei penale care a pricinuit paguba materiala, situatie de natura a reinvia, atat sub aspect social, cat si judiciar, intreaga tulburare pe care conflictul initial a produs-o, si careia legiuitorul a inteles prin impacarea partilor sa-i puna capat in mod definitiv. De aceea, atunci cand intervine impacarea, fie ca este sau nu insotita de o tranzactie asupra despagubirilor, ea isi produce toate efectele prevazute de lege, adica inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila"), potrivit carora impacarea partilor, cand legea o prevede ca posibilitate, nu inlatura dreptul persoanei vatamate de a pretinde despagubiri pentru prejudiciul suferit - pe calea unei actiuni civile - conform prevederilor art. 998 C. civ.
In ceea ce priveste retragerea plangerii prealabile, desi in lege nu se mentioneaza expres, se considera la fel ca si la impacarea partilor, ca aceasta inlatura si raspunderea civila. Efectul retragerii plangerii prealabile poate fi considerat ca o consecinta a caracterului ei total, in sensul ca trebuie sa priveasca atat latura penala, cat si latura civila a procesului penal. Pe buna dreptate se arata in literatura de specialitate ca nu se poate pune capat conflictului de drept penal cata vreme persoana vatamata mentine fata de inculpat pretentii de natura civila, ce decurg din savarsirea infractiunii, retragerea plangerii prealabile neputand opera numai cu privire la latura penala106. Sunt considerate juste solutiile unor instante judecatoresti care, luand act ca a fost retrasa plangerea prealabila, au considerat ca inadmisibila cererea de a solutiona latura civila a cauzei prin obligarea inculpatului la plata despagubirilor civile107. Prin sentinta penala nr. 857/1992, Judecatoria Brasov a dispus incetarea procesului penal fata de inculpat pentru savarsirea infractiunii de lovire, avand in vedere ca partea vatamata si-a retras plangerea. Prin aceeasi hotarare, inculpatul a fost insa obligat sa plateasca partii vatamate despagubiri civile. In fapt, partea vatamata a dat o declaratie in fata primei instante prin care arata ca nu cere condamnarea inculpatului, ci doar obligarea la despagubiri civile. Hotararea sus-mentionata este nelegala. Latura penala si cea civila in procesul penal sunt indivizibile. Dar, in conditiile in care partea vatamata a facut declaratia ca nu cere condamnarea inculpatului, prima instanta trebuia nu numai sa pronunte incetarea procesului penal, ci si sa dispuna scoaterea de pe rol a cauzei si sa o trimita unui complet de judecata civil, pentru ca partea vatamata sa-si poata valorifica, pe aceasta cale, pretentiile sale. Sub nici o forma actiunea civila nu mai putea continua alaturi de actiunea penala, intrucat aceasta nici nu mai exista, ca urmare a retragerii plangerii penale a partii vatamate; plangerea sa fiind singurul element de natura sa justifice punerea in miscare a actiunii penale, la care se putea alatura si actiunea civila108.
De asemenea, instanta penala rezolva actiunea civila cand inceteaza procesul penal si dispune inlocuirea raspunderii penale (art. 11 pct. 2 lit. b, raportat la art. 10 lit. i Cod procedura penala), putand obliga pe inculpat la plata despagubirilor civile daca se constata ca fapta acestuia a cauzat prejudicii partii civile.
. Instanta respinge actiunea civila ca lipsita de temei
Aceasta solutie se deosebeste de ipoteza prevazuta in art. 346 alin. 3 Cod procedura penala. In acest caz, temeiul pe care a fost solutionata latura penala nu exclude, de plano, posibilitatea acordarii de despagubiri civile. Astfel, cand achitarea a fost dispusa pe temeiul ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, daca constata ca fapta a produs un prejudiciu material, poate obliga pe cel achitat la repararea pagubei. Daca instanta constata ca fapta nu a produs prejudicii materiale si daune morale, nu va acorda despagubiri civile.
Cand achitarea a fost pronuntata pentru lipsa unui element constitutiv al infractiunii, este posibila, in general, obligarea la despagubiri civile. Sunt insa situatii cand instanta poate sa nu acorde despagubiri civile, si anume in cazul infractiunilor neintentionate, cand achitarea se pronunta pentru lipsa elementului subiectiv, si anume lipsa culpei109.
Cand achitarea se pronunta pentru ca exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei (art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedura penala), daca se constata ca celui achitat ii revine totusi o culpa in ceea ce priveste producerea prejudiciului material in patrimoniul persoanei vatamate, instanta poate dispune repararea pagubei. Sunt insa si situatii cand achitarea, pe temeiurile mentionate mai sus, sa nu conduca la acordarea de despagubiri civile.
Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea unor infractiuni de furt in dauna avutului privat. Prin rechizitoriul intocmit in cauza s-a dispus, intre altele, si neinceperea urmaririi penale pentru minorii ce nu implinisera varsta de 14 ani.
Inculpatul a fost obligat sa plateasca despagubiri partilor civile, solidar cu parintii minorilor.
Instanta a retinut ca inculpatul a savarsit, in lunile aprilie si mai 1990, un numar de sase furturi, la unele din ele participand si trei minori.
Solutia este nelegala, deoarece potrivit art. 317 din Codul de procedura penala, judecata se margineste la fapta si la persoana aratata in actul de sesizare a instantei, iar in caz de extindere a procesului penal si la fapta si persoana la care se refera extinderea. De asemenea, potrivit art. 14 Cod procedura penala, actiunea civila, accesorie actiunii penale, are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente, cu privire la care instanta a fost sesizata.
Cum prin rechizitoriul intocmit in cauza, instanta nu a fost sesizata cu judecarea unor fapte penale comise si de cei trei minori, instantele au gresit solutionarea laturii civile a cauzei, atunci cand a obligat la plata despagubirilor civile si pe faptuitorii minori, precum si pe parintii acestora110.
Nu poate fi respinsa ca lipsita de temei actiunea civila in cazul in care partea civila s-a constituit in faza de urmarire penala, fara a preciza cuantumul despagubirilor, si ulterior, in faza de judecata, desi legal citata, aceasta nu s-a prezentat. Intr-o asemenea situatie, instanta trebuie sa aiba un rol activ, pentru a constata motivul neprezentarii partii civile care, fiind victima a unei tentative de omor, ar fi putut sa fie internata in spital ca urmare a leziunilor cauzate de inculpat111.
. Instanta nu solutioneaza actiunea civila
Conform prevederilor art. 346 alin. 4 Cod procedura penala, instanta nu solutioneaza actiunea civila cand pronunta achitarea pentru cazul prevazut in art. 10 lit. b, ori cand pronunta incetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile prevazute in art. 10 lit. f si j Cod procedura penala, precum si in caz de retragere a plangerii prealabile.
In cazurile mentionate mai sus, instanta lasa nesolutionata actiunea civila, deoarece, in primul caz, prejudiciul nu este urmarea unei fapte prevazute de legea penala, iar in celelalte cazuri actiunea penala fusese nelegal exercitata. In consecinta, neexistand posibilitatea exercitarii actiunii penale datorita interventiei vreunui impediment din cele prevazute in art. 10 lit. b, f si j, nici actiunea civila nu poate fi rezolvata, lipsind cadrul legal in acest sens. In asemenea cazuri, cel interesat se poate adresa cu actiune separata in fata instantei civile.
Aceasta solutie se impune si in cazurile in care - desi nu se constata una din cele trei ipoteze prevazute de lege - totusi, situatia concreta poate fi asimilata uneia dintre aceste ipoteze.
In practica judiciara s-a decis, in mod constant, in acest sens, ca plangerea prealabila, tardiv introdusa la instanta, are aceleasi efecte ca si lipsa plangerii prealabile, conducand la imposibilitatea instantei de a solutiona actiunea civila112. Lasarea nesolutionata a actiunii civile de catre instanta penala nu trebuie confundata cu posibilitatea rezolvarii separate a actiunii civile de catre aceasta. In primul caz, instanta se dezinvesteste, pe cand in cel de-al doilea caz instanta amana doar solutionarea actiunii civile intr-o alta sedinta de judecata. Potrivit art. 347 Cod procedura penala, in acest din urma caz, instanta poate dispune disjungerea actiunii civile in cazul cand rezolvarea acesteia ar provoca intarzierea solutionarii actiunii penale; aceasta disjungere neechivaland insa cu lasarea nesolutionata a actiunii civile. Instanta, pronuntand condamnarea inculpatului, nu putea lasa nesolutionata actiunea civila rezervand partii civile dreptul la actiune in fata instantei civile, pentru motivul ca partea civila a declarat, in cursul judecarii pricinii, ca nu are acte cu care sa-si dovedeasca pretentiile, dar le va procura. Fata de aceasta declaratie, instanta penala, constatand ca solutionarea actiunii civile ar intarzia rezolvarea actiunii penale, trebuia sa disjunga actiunea penala si sa amane judecarea actiunii intr-o alta sedinta113.
Nu este justificata disjungerea judecarii laturii civile de cea penala in cauzele in care stabilirea vinovatiei inculpatului, individualizarea pedepsei si incadrarea juridica se raporteaza la intinderea pagubei produse prin infractiune, cum sunt, indeosebi, cele care au produs consecinte deosebit de grave.
In cazul unor atare infractiuni, in care solutia este conditionata de activitatea infractionala si in stransa legatura cu urmarile patrimoniale ale faptei, disjungerea trebuie dispusa numai in cazurile in care judecarea ambelor laturi ale procesului, din cauze obiective, nu se poate asigura.
Spre exemplu, prin sentinta penala nr. 60/2003, Tribunalul Bihor a condamnat la 10 ani si 6 luni inchisoare pe inculpatul K.P., pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 1, 3, 4 si 5, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul Cod penal.
In baza dispozitiilor art. 347 din Codul de procedura penala, s-a dispus disjungerea actiunii civile si rezolvarea separata a acesteia.
Instanta a retinut ca, in perioada 1998 - 1999, ca reprezentant al societatii comerciale "M.V." din Oradea, inculpatul a cumparat importante cantitati de marfa de la numeroase firme, pentru plata carora a emis file CEC fara acoperire, cauzandu-le pagube insemnate.
Pentru a nu se ajunge la intarzierea excesiva a solutionarii cauzei s-a dispus disjungerea laturii civile, fiind necesare completari in ceea ce priveste situatia prejudiciului cauzat partii civile de catre inculpat, prin savarsirea infractiunii.
Prin decizia penala nr. 157 din 8 iulie 2004, a Curtii de Apel Oradea, apelul inculpatului a fost respins, iar ulterior a fost admis recursul.
Din examinarea actelor cauzei rezulta ca instantele au gresit cand au dispus, respectiv au mentinut hotararea de disjungere a cauzei.
In raport cu infractiunea pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, aceea de inselaciune in forma continuata, cu consecinte deosebit de grave, se impunea judecarea cauzei in ansamblul sau, atat in ceea ce priveste actiunea penala cat si actiunea civila.
In cadrul solutionarii unitare a unei cauze penale, stabilirea intinderii prejudiciului produs, prin fapta comisa de inculpat, constituie un important criteriu ce isi gaseste reflectarea in latura penala a cauzei, in ceea ce priveste vinovatia sa, dar si in planul tragerii la raspundere penala, in procesul individualizarii pedepsei, tinand seama de gravitatea consecintelor pagubitoare.
Se constata deci ca latura penala a cauzei nu a fost corect solutionata, nici cu privire la retinerea vinovatiei si nici a individualizarii pedepsei, in raport cu prejudiciul produs, de vreme ce intinderea prejudiciului nu a fost stabilita in integralitate, latura civila fiind disjunsa tocmai in scopul stabilirii prejudiciului produs.
In consecinta recursul inculpatului a fost admis, s-au casat hotararile atacate si s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanta pentru rezolvare114.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani