Statutul si rolul profesorului
|
Conceptul de profesorii cuprinde, in sfera sa, pe toti specialistii investiti ca educatori in invatamantul de toate gradele. El include loatc functiile de: invatator, institutor, dascal, cadru didactic, magistru, educator, profesor de liceu sau universitar, care alcatuiesc detasamentul corpului (personalului) didactic, componenta remarcabila a intelectualitatii1.
Profesorii desfasoara, in general, o activitate intelectuala, spirituala. De aceea, profesorii fac parte din categoria sociala a intelectualitatii, specialisti ce lucreaza cu mintea, reprezentand un detasament sociouman important si valoros. Desigur, activitatea lor devine eficienta numai atunci cand este legata de realitate, de practica sociala.
Profesorul indeplineste o profesiune de o deosebita importanta, aceea care asigura formarea si pregatirea personalitatii tinerelor generatii si pregatirea lor profesionala in cadrul institutiilor de invatamant, strans legate de viata, de activitatea socioprofesionala, morala si cetateneasca. Prin aceasta profesorul contribuie la realizarea celui mai important "produs" al societatii, omul pregatit prin studii, omul cabficat, care se integreaza in activitatea social-utila, aducandu-si aportul la producerea bunurilor materiale si spirituale, la progresul continuu al societatii. Profesorul este principalul factor al educarii si pregatirii tinerilor. El este investit cu un rol indrumator, contribuind, insa, la pregatirea omului pentru activitatea si creatia independenta, in contextul unor relatii de cooperare si ajutor reciproc intre el si tineri.
Munca si personalitatea educativa ale profesorului pot lasa urme frumoase in mintea si comportarea tinerilor, oferindu-lc prilejul de a-si aminti cu placere, respect si chiar cu veneratie de fostii dascali, cu care pot mentine anumite legaturi spirituale pentru toata viata. Aceste legaturi pot si trebuie sa fie nu numai cu ocazia aniversarii unui anumit numar de ani de la absolvirea scolii sau facultatii, ele pot sa se manifeste tot timpul prin: consultatii si colaborari pe linie profesionala, culturala, stiintifica si chiar in problemele vietii. Este placut sa auzi spunandu-se: "A fost elevul (studentul) meu, m-am mandrit si ma mandresc cu el". De asemenea, este lot atat de placut si de dorit sa auzi: "A fost profesorul meu. Am avut ce invata de la el. El mi-a deschis orizontul, spiritul de initiativa, incredere si dragoste pentru profesie etc. ii sunt recunoscator etc."
Avand in vedere ca personalul didactic constituie un valoros detasament al intelectualitatii, este necesar ca, odata cu realizarea obiectivelor lui principale - educarea si pregatirea tinerilor, sa se manifeste si ca un detasament si factor de progres social, de dezvoltare a stiintei si culturii, de ridicare a nivelului cultural al cetatenilor, de rezolvare a diverselor probleme ale vietii.
1 lat. magister - magistru, dascal, profesor, fr. professeur - profesor, invatator, fr. professoral -care tine de profesor; fr. professorat - meserie (profesie sau functie) de profesor; lat. intellcctus, intellectualis - intelectual care desfasoara activitate mintala, spirituala.
Calitatile (competentele) personalitatii profesorului
|
Pentru indepbnirea la un inalt nivel de performanta si eficienta a activitatii sale complexe, profesorul trebuie sa-si formeze si sa manifeste o gama variata de cabtati (competente) ale personabtatii sale, care sa-l defineasca ca speciabst, om de stiinta, om de cultura, pedagog, cetatean si manager.
Printre calitatile principale ale personalitatii profesorului mentionam: pregatirea de specialitate temeinica (speciabst de inalta calificare si competenta); capacitate de creatie stiintifica (om de stiinta); orizont cultural larg (om de cultura); pregatire, competenta, tact si maiestrie psihopedagogice; preocupare si capacitate de perfectionare profesionala si psihopedagogica continua; profil moral-cetatenesc demn (om de inalt profil moral) si capacitate manageriala.
. Pregatirea de specialitate temeinica (specialist de inalta calificare si competenta)
Pregatirea de speciabtate temeinica, specifica anumitor discipline de invatamant, constituie cabtatea esentiala si fundamentala pentru exercitarea cu competenta si eficienta a muncii de profesor. Nu poti exercita profesia de profesor (sa nu accepti sa fii investit profesor), daca nu ai o pregatire temeinica de specialitate, caci nu ii poti pregati pe altii, daca tu ca profesor nu esti foarte bine pregatit.
Pregatirea de specialitate temeinica cere responsabilitate, eforturi, staruinta, pasiune, indeosebi, iubire de adevar, de a sti cat mai mult. .fara iubire de adevar- spunea valorosul filolog si profesor Al. Filippide - studiul n-are sens". In primele grade de invatamant s-ar putea ca tineretul sa nu sesizeze lipsa de pregatire a profesorului. Viata a aratat ca si in primele grade de invatamant, elevii, desi n-ar putea-o demonstra, fac adesea aprecieri asupra pregatirii profesorului, spunand: "este foarte bun, ne invata multe etc"; s-ar putea sa spuna si invers. Situatia se complica in liceu si invatamantul superior cand tinerii isi dau seama, intr-o masura apreciabila, de calitatea si nivelul pregatirii profesorului. De asemenea, nu trebuie uitati anumiti parinti, factori de conducere, inspectori scolari etc. care au un cuvant de spus, in cunostinta de cauza, asupra pregatirii profesorului.
Pentru realizarea si manifestarea acestei calitati se cere respectarea catorva conditii si anume: sa ne autocontrolam nivelul pregatim in domeniul stiintei pe care o predam, pentru a constata ceea ce ne-am insusit si ceea ce mai trebuie completat; sa continuam pregatirea de speciabtate si dupa terminarea studulor -care ne-au oferit posibibtatea de a fi investiti profesori, participand la forme organizate de pregatire, dar, in primul rand prin studiul individual. Pentru aceasta trebuie sa ne preocupam si sa facem sacrifitii financiare pentru a avea in bibboteca personala tot ceea ce este mai important in domeniile de speciabtate ce le predam (desigur, pentru cei care-s suplinitori - problema pregatirii este diferita, dar fondul problemei ramane), iar, dupa posibibtati, si un calculator personal conectat la o banca de date, la INTERNET.
. Capacitate de creatie stiintifica (om de stiinta)
Profesorul, in calitate de intelectual cu o temeinica pregatire de specialitate, foloseste tot ceea ce stiinta a creat in domeniul disciplinelor predate, documentandu-se continuu.
Odata stapanind foarte bine un domeniu de specialitate, profesorul nu trebuie sa se mai multumeasca numai cu asimilarea si transmiterea datelor oferite de documentare. El trebuie sa incerce sa-si dezvolte treptat si capacitatea de creatie in domeniul disciplinei predate la inceput, prin anumite prelucrari, analize combinari de date existente, realizate independent, care sa sporeasca informatia si aplicatia in domeniul de specialitate, apoi treptat, pentru cei care predau discipline experimental-aplicative, tehnice, prin cercetare experimentala in laborator folosind mijloace si tehnici moderne, inclusiv informatice de investigatie, in vederea aducerii a ceva nou sub raport ideatic sau actionai (practic). Creatia poate fi obtinuta in domeniul lingvistic, al criticii literare, in arte, in poezie, povestiri, eseuri, nuvele sau romane, cat si in stiintele fundamentale, dupa caz. Viata- a dovedit ca spiritul creativ al profesorului i-a sporit pregatirea si valentele profesionale, de specialist, i-a dezvoltat autoritatea si prestigiul ca intelectual si dascal, l-a definit ca cercetator, ca om de stiinta. Dascalul adevarat trebuie sa fie si om de stiinta.
. Orizont cultural larg (om de cultura)
Pentru ca profesorul sa poata realiza cu succes problemele instruc-tiv-educative, pentru a se manifesta ca un adevarat intelectual si educator, el trebuie ca, pe langa pregatirea si creatia de specialitate, sa aiba si alte resurse pe care sa le foloseasca in activitatea sa complexa de educator. Pentru asigurarea acestor resurse, profesorul are nevoie sa dovedeasca o bogata cultura generala. in acest context, el trebuie sa-si insuseasca informatii din domeniul artelor (literatura, pictura, sculptura, teatru, cinematograf etc). Desigur, ar fi de un real folos si stapanirea unor cunostinte de cultura fundamentala (din domeniile fizicii, chimiei, biologiei, psihologiei, sociologiei, informaticii etc). Experienta a demonstrat ca posedarea unui larg orizont cultural ofera profesorului posibilitatea de a rezolva cu mai mult succes atat problemele de specialitate, cat si, mai ales, problemele social-umane aparute in viata tinerilor, in relatiile acestora cu factorii educativi.
Obtinerea unui larg orizont cultural depinde mai intai de scoala, dar in ultima instanta depinde de noi insine. "A te naste - spunea istoricul Vasile Parvan - nu-i meritul tau; a fi om de cultura, aceasta tine de tine", iar criticul literar Garabet Ibraileanu spunea:, A trai ca intelectual, inseamna a trai in lumina si adevar"; ori, cultura iti ofera aceasta sansa.
Cultura generala bogata a profesorului este, fara indoiala, o posibilitate de formare si influentare a dezvoltarii culturii generale a tineretului. Ea este, in acelasi timp, si o posibilitate de dezvoltare si afirmare reala a prestigiului profesorului.
In conditiile retehnologizarii, a dominarii calculatoarelor in toate domeniile de activitate, desigur a celor practice indeosebi, dar nu numai acestora, o cultura generala bogata pastreaza profesorul, pe toti educatorii si tinerii studiosi, pe toti cetatenii tarii intr-o atmosfera umanista, de traire spirituala si de afectivitate superioara, specifice oamenilor, ferindu-i de a deveni rigizi, tehnocrati, roboti.
. Pregatire psihopedagogica si metodica
in conceptia pedagogica moderna, pentru ca profesorul sa poata concepe, organiza, proiecta cu succes actul educational el are nevoie neaparat si de pregatire psihopedagogica si metodica.
Trebuie combatuta conceptia potrivit careia daca esti un bun specailist este si suficient sa fii profesor. Viata a demonstrat ca adesea foarte buni specialisti, chiar cu calitatea de oameni de stiinta, n-au fost, intotdeauna, si foarte buni educatori.
Calitatea de educator (de pedagog) nu este innascuta. La anumiti oameni. Ia anumiti specialisti, anumite particularitati temperamentale innascute, desigur si antrenate, dezvoltate, pot servi, in anumite limite, si muncii de educator. Calitatea de educator, tactul, maiestria si talentul de educator, profesia de profesor se obtin prin studii universitare, asa cum se dobandeste si calitatea de specialist.
Numai imbinarea calitatilor de specialist, de om de stiinta si de cultura cu calitatea de psihopedagog poate duce la obtinerea unei profesii de educator, de profesor, care sa se manifeste cu competenta si eficienta instructiv-educativa. in acest cadru, un specialist investit profesor trebuie: sa cunoasca procesele psihice si caracteristicile lor in evolutia elevilor (studentilor), tinand seama de acestea in actul educational; sa cunoasca conceptiile si principiile care stau la baza unei pedagogii si a unei educatii moderne, democratice; sa cunoasca cum sa transmita si sa adapteze continuturile disciplinelor predate la cerintele particularitatilor de varsta si individuale, la cerintele profilelor si specializarilor elevilor etc; sa cunoasca strategiile didactice necesare conceperii, organizarii, proiectarii si desfasurarii cu eficienta a activitatilor instructiv-educative cu elevii (studentii) si sa cunoasca intreaga problematica a psihologiei si pedagogiei scolare; sa iubeasca tinerii.
in contextul unei pregatiri temeinice si eficiente, un rol deosebit il au maiestria si tactul psihopedagogice ale profesorului.
Maiestria psihopedagogica reprezinta capacitatea (dimensiunea) complexa, personala si specifica a profesorului de a concepe, organiza, proiecta si conduce (desfasura) cu competenta si prestigiu, spirit creativ si eficienta sporita procesul de invatamant, procesul de instruire si educare a tineretului.
Maiestria didactica se constituie ca stiinta si tehnica (arta) psihopedagogice. Ea este rezultatul atat al pregatirii si al experientei didactice indelungate, cat si al interactiunii tuturor calitatilor personalitatii profesorului si intr-o masura importanta a celor psihopedagogice. Ea se obiectiveaza in a sti cat, ce si cum sa faci eficienta instructia si educatia tinerilor la disciplinele predate. Ea inseamna capacitatea si competenta de a-i invata pe elevi (studenti) cum sa invete, cum sa se documenteze si, dupa caz, cum sa investigheze singuri, in mod independent. Ea inseamna capacitatea de a realiza relatii eficiente cu elevii (studentii), care sa asigure o indrumare exigenta inteleasa, imbinata cu acte suple de cooperare si intrajutorare, de raspundere si autoexigenta din partea tinerilor. Nu exista competenta a actului educational care sa nu beneficieze de maiestria psihopedagogica a profesorului.
Tactul psihopedagogie este in fapt o componenta a maiestriei psihopeda-gogice, care se defineste prin capacitatea deosebita personala si specifica a profesorului de a actiona in mod selectiv, adecvat, suplu, dinamic, creator si eficient pentru a asigura reusita actului educational in cele mai variate ipostaze educationale, chiar in cele mai dificile. in acest context, el include o gama variata de caracteristici specifice personalitatii profesorului, cum sunt: umanismul si iubirea sincera si reala fata de tineri; cine nu iubeste tinerii sa nu se faca educator; spirit de creativitate in gasirea si aplicarea celor mai adecvate si potrivite solutii jnstructiv-educative; mult calm, multa rabdare si pasiune pentru educatia tineretului, pentru munca de educator; simtul masurii in actele educationale, ton cald, apropiat si optimist, principialitate, obiectivitate, demnitate, suplete, dar si hotarare, exigenta si intelegere in toate situatiile actului instructiv-educativ, precum si relatii democratice de cooperare, respect si ajutor reciproc.
Tactul pedagogic are calitatea de a umaniza actul educational al profesorului.
Pregatirea metodica, bazata pe maiestria si tactul pedagogic are forta de a spori calitatea si eficienta predarii disciplinelor de specialitate.
Maiestria si tactul pedagogic, precum si pregatirea metodica se obiectiveaza benefic in ridicarea calitatii pregatirii tineretului studios.
. Capacitate de perfectionare profesionala, psihopedagogica si metodica, sistematica si continua
"Explozia informationala" deosebita, ca urmare a progresului stiintific, tehnic, cultural, etic etc, urmata de schimbari continue, chiar de mutatii in cadrul disciplinelor predate, in profesiuni, in activitatile social-utile, in conditiile economiei libere de piata necesita o preocupare si o capacitate deosebite de a asigura o perfectionare continua a pregatirii profesionale, a pregatirii de specialitate, psihopedagogice si metodica, in primul rand, dar si o perfectionare in planurile cultural, etic, juridic si cetatenesc, deoarece toate domeniile vietii sociale sunt in evolutie, sunt caracterizate prin schimbari, prin noutati. in acest context, pregatirea obtinuta in scoala si facultate nu mai este suficienta; ea trebuie mereu perfectionata, prin integrarea in ea a tuturor noutatilor esentiale de natura ideatica si practica ce apar, si, in acelasi timp, prin eliminarea a ceea ce s-a uzat moral, a ceea ce nu mai prezinta fiabilitate cognitiva sau actionala.
Perfectionarea profesionala a profesorului este necesara ca in toale profesiile si datorita pierderilor cognitive dc-a lungul timpului si a implicarii lor mai reduse sau a neimplicarii lor. Astfel, un profesor de gimnaziu si de liceu sau chiar din invatamantul superior foloseste in actul didactic un bagaj informativ mai mic decat cel obtinut in scoala si facultate si prin studiu individual. Daca nu am realiza reactualizarea si perfectionarea sistematica si continua a pregatirii profesionale la nivelul de performanta cerut profesorului, atunci dascalul s-ar plafona, s-ar rutina, si-ar diminua pregatirea. Orice profesor, indiferent de specialitatea si gradul (profilul) invatamantului la care preda, trebuie in mod obligatoriu sa-si perfectioneze sistematic si continuu pregatirea de specialitate si psihopedagogica, ca si celelalte dimensiuni ale personalitatii lui de dascal.
Perfectionarea de specialitate psihopedagogica si metodica a cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar se realizeaza prin urmatoarele forme: definitivarea in invatamant, gradul II. gradul I, cursuri la intervale de 5 ani, studiu individual si anumite activitati organizate la nivelul scolii, judetului etc.
. Profil moral-cetatenesc demn, civilizat
Profesorul nu este numai un instructor profesional. El este modelator uman, etic si cetatenesc al tinerilor. Munca de educator implica, in mod obiectiv, calitati morale, o constiinta si o conduita morala demne, civilizate. Profesorul trebuie sa cunoasca principiile si regulile morale corespunzatoare statului de drept si democratic, ale societatii civile libere si sa formeze deprinderi de comportare in concordanta cu teoria morala corespunzatoare societatii in care traieste.
Modelul etic (moral-cetatenesc) demn al profesorului constituie chezasia educarii moral-cetatenesti demne si civilizate a tinerilor. El este o sursa si o forta de influentare etico-cetateneasca a elevilor - mai ales. De aceea, autocontrolul asupra atitudinilor si modului de comportare in orice situatie - in familie, pe strada, in mijloacele de transport, la scoala etc. trebuie sa insoteasca in permanenta viata profesorului. Desigur, profesorul va cauta sa fie model etico-cetatenesc pentru elevi (studenti), dinamizand spiritul critic, spiritul de independenta si creativitate la elevi, pentru ca treptat atitudinile si comportamentul lor sa capete amprenta personala, sa devina propriul lor modelator etico-cetatenesc, in care autoeducatia moral-civica sa capete o pondere tot mai mare. Profesorul trebuie sa fie un model spiritual si moral-cetatenesc pentru comuniunea sociala in care traieste. Atitudinile si deprinderile etice ale profesorului vor spori competenta si eficienta maiestriei si tactului psihopedagogice, vor determina cresterea prestigiului sau educativ in scoala si in afara ei.
. Capacitatea manageriala
Locul, rolul si activitatea profesorului alcatuiesc un microunivers institutional de educatie, care, pentru a obtine rezultate eficiente, implica in mod obiectiv si necesar si o functie manageriala. Profesorul, in general, este implicat in actul conducerii unitatii de invatamant prin unele functii pe care le poate detine (sef de catedra, diriginte, sef de comisie sau reprezentant in consiliile de conducere colective). insasi activitatea profesorului cu clase si mai ales ca diriginte reprezinta o munca de conducere. De aceea, profesorul trebuie sa cunoasca si sa aplice in activitatea Sa elemente ale principiilor si functiilor conducerii. Pregatirea profesorului in domeniul managementului educational (invatamantului), chiar de pe bancile facultatii, reprezinta o necesitate obiectiva, aceasta fund ceruta de insasi munca de educator, dar si de faptul ca din randul profesorilor se aleg managerii unitatilor de invatamant, inspectorii scolari etc, care trebuie sa conduca cu competenta si eficienta.
. Tinuta profesorului
In orice ocazie, profesorul trebuie sa aiba fata de sine si fata de altii o atitudine, o pozitie si un comportament demne, civilizate. Aceasta necesita ca aspectul sau exterior in privinta imbracamintei, incaltamintei, parului etc. sa fie frumos, elegant si ingrijit, in pas cu moda, fara insa a fi extravagant, iesit din comun. Sa faca din profesor, ca educator, un model orientativ elevat, demn si civilizat de tinuta.
Relatiile profesorului cu tinerii
|
Procesul de invatamant fiind un proces bilateral, presupune in mod obiectiv si necesar stabilirea si manifestarea de relatii umane si educationale eficiente intre profesori si elevi (studenti, cursanti). Relatiile se stabilesc intre profesor si elev (student), intre profesor si grupul studios (clasa, grupa, an de studiu) si cu fostii elevi (studenti), deci cu absolventii-
In istoria invatamantului s-au stabilit si manifestat mai multe tipuri de relatii dintre profesor si tineretul studios, si anume: autoritariste, libere si democratice.
a) Relatii autoritariste (autocrate). Din greceste autos ( lui insusi); kratos -putere.
Relatiile autoritariste (autocrate) fac din profesor factorul dominator al procesului instructiv-educativ, el dirijand si hotarand totul; acest tip de relatie inabusa orice spirit de initiativa, de independenta, de creativitate, de actiune si raspundere personala ale elevului (studentului). Ele sunt o frana in dezvoltarea personalitatii. Ele formeaza "roboti" si nu oameni adevarati. Formula "magis-ter dixit" - maestrul a spus - defineste tipul de relatii didactice autoritariste (autocrate). Astfel de tip de relatii a fost determinat de specificul societatii si statului autoritarist, autocrat, totalitar. Ca atare, ele trebuie abandonate din invatamant.
b) Relatii libere (laisser-faire) - fara constrangeri. Asigurarea unei dezvoltari libere, bazate pe relatii libere intre profesor si tineret a facut obiectul conceptiilor multor pedagogi si oameni de seama ca: J. J. Rousseau, Lev Tolstoi, Montessori, Freinet, Decroly etc. Unele dintre aceste sisteme pedagogice sunt preconizate ca alternative educationale in tara noastrta, asa cum este Waldorf. Aceste relatii libere nu inseamna libertinaj. Acest tip de relatii urmareste sa dezvolte la elevi spiritul de initiativa si de independenta, spiritul de observatie, spiritul critic, dar si responsabil, si creativ, intr-un cuvant sa dovedeasca calitatile care sa-i asigure intr-o masura importanta autoeducatia, autocontrolul si autoaprecierea eficiente.
Desigur, dezvoltarea (educatia) libera a elevului (si mai ales a studentului) este o directie importanta si valoroasa. Deoarece elevul este in formare si nu are experienta, trebuie ca aceasta educatie libera sa aiba in vedere respectarea catorva conditii: sa aiba la baza o conceptie educationala care sa inceapa printr-o indrumare supla si competenta, care, desigur, sa nu-l franeze pe elev, ci sa-i ofere modele flexibile, care sa-i deschida drumul cunoasterii, al autoinstruirii eficiente, invatandu-l cum sa invete singur, independent; sa-i dezvolte spiritul de raspundere, de autocontrol si autoapreciere, pentru ca nu cumva libertatea sa-l plafoneze, sa-i limiteze autoinstructia; sa se evite relatiile de libertinaj, in sensul ca elevul sa faca orice, fara nici o raspundere, pentru a nu se ajunge la ineficienta educationala; sa constientizeze si sa accepte de buna voie necesitatea indrumarii profesorului, a exigentei sale, ca unul care are calitatea de a evalua daca evolutia educationala a elevului este sau nu corespunzatoare si altele.
Relatiile libere (laisser-faire), stabilite si acceptate de buna voie de profesori si studenti, mai ales interindividuale, ar fi cele care ar putea actiona eficient mai ales in invatamantul superior.
c) Relatiile democratice. Relatiile democratice pornesc de la drepturile omului, de la respectul fata de om, ca si de la necesitatea ca omul tanar sa aiba o evolutie pozitiva ascendenta, in sensul de a se dezvolta ca o personalitate complexa, integrala, ca un profesionist competent si creativ, ca un cetatean loial si demn. Acest tip de relatii presupune urmatoarele caracteristici si conditii: intelegerea necesitatii obiective a stabilirii si manifestarii de relatii interumane si educationale democratice intre profesor si elev (student) si acceptarea constienta a rolului indrumator al profesorului; imbinarea exigentei constructive, mereu sporite cu respectul fata de elev (student) ca om, cetatean, ca personalitate in devenire, care va trebui sa dovedeasca spirit de independenta, de initiativa, spirit critic si creator; colaborare si ajutor reciproc, ca parteneri si factori responsabili ai aceluiasi proces, care sa aiba ca finalitate obtinerea unei temeinice si elevate pregatiri a elevului si studentului, in vederea integrarii lui socio-profesionale eficiente si creative.
Profesorul diriginte este cadrul didactic cu o deosebita experienta si competenta profesional-didactica, caruia i s-a incredintat indrumarea unei clase (an de studiu) in invatamantul preuniversitar. El poate deveni parintele spiritual al clasei.
Atributiile dirigintelui: contributia maleabila la organizarea grupului scolar, dezvoltand spiritul de autoconducere la elevi; conceperea si organizarea orelor de dirigentie (obiective, tematica, desfasurare etc), antrenand la acestea clasa de elevi; cunoasterea atmosferei psihosociale si de studiu din clasa, urmarind ca prin antrenarea clasei sa se dezvolte o atmosfera de colegialitate, cooperare si lucru; cunoasterea fiecarui elev si intocmirea pentru fiecare elev a fisei scolare (de caracterizare psihopedagogica); cooperare cu toti profesorii clasei pentru a crea conditiile necesare unei competente si eficiente pregatiri si educatii ale elevilor; organizarea de vizite si excursii de studii etc; sprijinirea elevilor la invatatura prin organizarea de consultatii si meditatii, grupe de invatatura etc. pentru toate disciplinele de invatamant; legatura si cooperarea cu familia si comitetul de parinti, prin vizite la domiciliul elevilor, prin discutii cu parintii la scoala, prin sedinte sau conferinte cu parintii etc; contributie la orientarea scolara si profesionala a elevilor, in cooperarea cu ceilalti factori educativi - cu cabinetele de orientare scolara, cu profesorii clasei, familia, comitetul de parinti, unele societati comerciale, ONG-uri, cu mass-media etc; participarea la organizarea si realizarea activitatilor extradidactice si extrascolare ale elevilor (cercuri pe obiecte, competitii diverse - olimpiade scolare, serbari scolare, expozitii ale elevilor etc), dinamizand initiativa si spiritul creator al elevilor; acordarea notei la purtare si participarea nemijlocita la acordarea, dupa caz, de recompense sau sanctiuni elevilor, cu respectarea cerintelor pedagogice si regulamentare si altele.
Profesorul ca specialist, om de cultura, educator, cetatean si manager exercita o profesiune de o deosebita importanta, valoare si responsabilitate socioumana, fiind factorul principal al modelarii personalitatii si profesionalitatii tinerilor, al formarii fortei de munca si specialistilor, care reprezinta cel mai important "produs" al societatii, cel care isi va aduce contributia esentiala la dezvoltarea si prosperitatea ei. Obtinerea dreptului de a profesa in invatamant este conditionata de cerinta dobandirii de catre studenti si absolventi a unei pregatiri in domeniile pedagogiei, psihologiei si metodicii predarii unei discipline de specialitate, in cadrul formelor universitare de invatamant.
Aceasta cerinta este statuata de Legea invatamantului, care incredinteaza misiunea pregatirii pentru profesiunea didactica Departamentului pentru pregatirea personalului didactic (fostul Seminar pedagogic universitar). Acest departament, cu sprijinul facultatilor de profil, asigura si perfectionarea pregatirii de specialitate, psihopedagogica si metodica a cadrelor didactice, inclusiv obtinerea de catre acestea a definitivatului in invatamant si a gradelor didactice. Departamentul este constituit ca o unitate organizatorica distincta, care-si desfasoara activitatea sub conducerea Senatului Universitatii.
