Muzica usoara reprezinta un gen muzical eterogen, adeseori definit prin raportare la alte genuri de muzica. In mod nejustificat, denumirea capata, nu de putine ori, o tenta depreciativa. Muzica usoara, fiind mai veche decat multe alte genuri promovate azi ca muzici de consum, suporta mai multe grade de deschidere in privinta cronologiei, dar in sens general se vorbeste in ziua de astazi de muzica creata incepand cu a doua jumatate a secolului XX.
Echivalente in alte limbi
Sintagma nu are un corespondent precis in limbile de mare circulatie, iar acolo unde exista sintagme similare, intelesul lor poate sa difere. "Echivalarile" oferite cel mai des expresiei romanesti sunt frantuzescul musique légère si sintagma englezeasca easy listening (care s-a raspandit si in alte limbi - de exemplu, in germana). In cazul limbii engleze, atributele muzicii usoare sunt impartite intre subgenurile music-hall, light music, beautiful music s.a., astfel incat o relatie de echivalenta precisa nu poate fi stabilita. Totusi, mergand pe criteriul limbii, nu se poate conchide ca muzica usoara exista numai in Romania (cu toate ca, sintagma fiind autohtona, vom stabili muzica usoara romaneasca ca prim reper de comparatie), ci este si situatia altor culturi (de pilda, cea italiana) care se apropie intr-o masura semnificativa de stilistica data. Asemanarea muzicii usoare romanesti cu cea franceza, italiana s.a.m.d. se justifica in primul rand ca un numar de influente exercitate din afara. (De pilda, o contributie insemnata in anii saizeci au avut-o turistii straini, veniti din toata Europa pe litoralul romanesc al Marii Negre. Fie melomani care aduceau cu ei inregistrari la moda in tara lor, fie interpreti straini care sustineau concerte, astfel de surse erau de mare interes pentru artistii romani, angajati pe timpul verii la restaurantele de pe litoral.)
Semnificatii
Muzica usoara, in constiinta publicului actual, isi are radacinile situate nu mai devreme de anii 1950. In consecinta, cadrul ei este determinat prin opozitie cu alte genuri ale muzicii de consum (muzica rock, chiar si pop), in functie de context. Uneori, ea este prezentata ca insumarea tuturor acestor genuri si pusa in opozitie cu muzica de factura culta.
Istoric:Cultura europeana timpurie
Mai sus s-a aratat de ce muzica usoara romaneasca va fi folosita ca punct de pornire pentru a urmari granitele - si asa, dificil de trasat, ale - genului privit din perspectiva mondiala, pe parcursul evolutiei ei. Originile nu pot fi delimitate cu claritate, dat fiind ca Europa[1] a avut dintotdeauna un fond al muzicii maselor.[2] Grecia antica consemneaza aparitia modului lidic (lydisti, ionicul sau majorul natural), specific muzicii tinerilor si privit de invatati ca un sacrilegiu, temei al unei muzici decadente. Evul mediu european infatiseaza o muzica disciplinata, severa, de origine savanta, care se lasa treptat inspirata de practicile muzicii din popor, imprumutandu-i speciile de scurta durata, modelul de cant vocal, muzica instrumentala si orchestratia specifica. O data cu deschiderea facuta de Renastere, muzica maselor si muzica culta se apropie mai mult stilistic.
Muzica poporului si muzica "clasica" europeana
Din baroc (prima epoca a tonalitatii, desemnand cel mai "firesc" sistem sonor utilizat si astazi), creatorii culti isi aleg ca sursa pretioasa muzica si dansurile practicate de popor. Suitele de dansuri baroce pornesc de la dansuri populare, caracteristicile metrice si agogice (tempo), pastrandu-se ca atare intr-o prima etapa (amintim ciacona, giga, sarabanda, menuetul). In timp ce menuetul face deliciul secolului XVIII, secolul XIX va prelua un nou dans popular in trei timpi, valsul.
Pana in secolul XIX, muzica savanta se apropie si departeaza de publicul simplu in cateva ocazii succesive; Romantismul tarziu reprezinta desprinderea de ascultatorul neinitiat, prin continua intelectualizare a limbajului muzical (si parasirea tonalitatii pentru alte sisteme, create artificial); consonantele pierd numeric in fata disonantelor. Drept marturie actuala a procesului in cauza sta asa-numita "muzica contemporana", foarte pretentioasa cu ascultatorii ei, adesea disonanta si neatragatoare la primul nivel de lectura.
Inceputul la romani
Situatia prezentata este, totusi, tipica Occidentului european; pana la formarea "Scolilor nationale" in nordul si estul Europei, lucrurile s-au desfasurat aici intr-un regim mai lent. Demarcatia muzicii create de popor de tendintele muzicii culte este cu atat mai evidenta.[3] Romanii nu resimt influentele culturii vestice intr-o prea mare masura (Transilvania traverseaza o quasi-Renastere tarzie, unde intra si elemente de baroc), iar muzica pastreaza pana la jumatatea secolului XIX sonoritati orientale, atat in muzica de cult (de rit bizantin), dar si in cultura populara. In ultimele decenii ale secolului XIX sunt importate tot mai multe elemente ale culturii muzicale vestice, dintre care cele adresate oamenilor lipsiti de pregatire muzicala au mult mai multa trecere (o scoala muzicala nationala nu exista inca, compozitorii fiind atrasi de studiile si practicile din Vest). Patrunde romanta, ca monodie acompaniata de pian ori chitara, ruda indepartata a lied-ului. Romanta s-a pastrat pana astazi, dar popularitatea ei a scazut simtitor in a doua jumatate a secolului XX.
Primii compozitori romani de romante si valsuri (D.G. Florescu, Guilelm Sorban) atesta existenta unei muzici usoare dupa 1850.[4] Cunoscand insa notatii si compozitii laice semnate de Anton Pann si alti precursori ai generatiei 1848, se pune problema de ce nu vor fi ele, de asemenea, incadrate drept muzica usoara. Explicatia vine pe calea unei traditii a jurnalistilor si criticilor de muzica, in viziunea carora nu intra compozitori romani mai timpurii decat creatorii primelor romante. Un alt aspect al acestei conventii este, insa, recunoasterea unor influente importante din Occident, foarte pregnante la acea vreme. Mai tarziu ele vor porni pe un fagas propriu, astfel incat influentele timpurii ajung irecognoscibile in deceniile sase-sapte ale secolului XX).
Perioada interbelica
Daca prima "varsta" a muzicii usoare romanesti aduce cu alte creatii din vestul Europei, iar apartenenta la genul muzical studiat este discutabila,[5] secolul XX aduce mai multa originalitate pe partea de compozitie. Totusi, ambitia de a fi mereu "in voga" obliga muzica usoara romaneasca sa parcurga, macar formal (pentru ca rezultatele sunt destul de diferite, din pricina deficientelor tehnice, banesti si, nu in ultimul rand, a concentrarii pe alte interese), unii pasi adoptati in Vest (multi, din cele doua Americi).
Astfel, se importa tangoul (in Europa) in anii douazeci; la romani, compozitorii studiaza forma, initial plagiaza (este cazul celebrului Zaraza, reprodus dupa un tango uruguayan al compozitorul Benjamin Tagle Lara) si apoi scriu tangouri noi, pe versuri in limba romana. Ii amintim pe compozitorii Ionel Fernic si Ion Vasilescu, ale caror tangouri au fost interpretate de cantaretii Cristian Vasile, Jean Moscopol, Gion s.a.
Alte noutati aparute in muzica usoara, preluate si de muzicienii romani, includ imprumuturile din muzica de jazz - incepand cu dansurile de societate (foxtrot, Charleston) si cu adoptarea instrumentatiei specifice (contrabas, slide guitar,[6] banjo - instrumentul lui Jean Moscopol). Fara a trimite la jazz, unii cantareti romani practica improvizatia, inventand pe loc melodii si versuri (renumit este cazul lui Alfred Pagoni-Fredon, grec la origine); se practica mult "fluieratul artistic". In mod obisnuit, cantaretii sunt fideli unui local pentru un numar de ani.
Daca in Occident tangoul se bucura de mai putin succes, in Romania va ramane la moda pana la inceputul celui de Al Doilea Razboi Mondial. Perioada interbelica in Occident cuprinde musical-uri, music-hall-ul, primii interpreti europeni de swing jazz (intre care, chitaristul Django Reinhardt). Viziunile mai conservatoare vor determina inflorirea noului "lied" englez, a sansonetei si a valsului la acordeon (musette), ambele frantuzesti, a cantonetei italiene - ele depasesc hotarele tarii lor si raman imortalizate prin inregistrari sonore si filme (celebrul Sous les toits de Paris, 1930, in regia lui René Clair).
Dupa razboi
La incheierea celui de Al Doilea Razboi Mondial, situatia politica a romanilor se schimba foarte mult, prin instalarea regimului socialist. Modelul de viata occidental este cenzurat si deformat in interes politic de catre noile autoritati, folosind mijloace diverse. Ca urmare, viata muzicala romaneasca se desprinde de Vest si incepe o evolutie distincta, in legatura tot mai slaba cu cele petrecute dincolo de Cortina de Fier. Prin urmare, daca inainte de razboi se putea vorbi de muzica usoara in Europa sau chiar America, dupa anii patruzeci nu vor mai exista decat suprapuneri pe termen scurt (unde calitatea produselor romanesti are de pierdut din lipsa de interes a autoritatilor, ba chiar artistii fiind uneori oprimati).[7]
In anii cincizeci, proletcultismul isi face simtita prezenta puternic in toate manifestarile de arta, inclusiv in muzica usoara. Totusi, se apeleaza la jazz-ul vocal, comercial, ocazie care introduce atat elemente demodate (acompanierea unui solist cu bigband in stil swing), dar si mult mai recentele ritmuri de jazz latin (bossa nova braziliana, dar si cele de inspiratie afro-cubana - de exemplu, rumba In Cuba a compozitorului Edmond Deda, interpretata de Roxana Matei).
Deceniul 1960 aduce in primii sai ani muzica rock, iar de la jumatatea deceniului incepe miscarea underground, asociata noii muzici. Rock-ul ajunge in opozitie cu muzica usoara, atat stilistic, dar si prin ideologia promovata. (Trebuie reamintit faptul ca muzica rock s-a numit pentru multa vreme, aproximativ pana la jumatatea anilor saptezeci, muzica a "formatiilor de chitare electrice".)
Numele catorva interpreti de muzica usoara romaneasca de dupa cel de-al doilea razboi mondial, Aurelian Andreescu, Elena Carstea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Stela Enache, Luigi Ionescu, Horia Moculescu, Margareta Paslaru, Gica Petrescu, Angela Similea, Dan Spataru, Aura Urziceanu. Pentru inceputurile anilor saizeci, un nume semnificativ este cel al trioului fratilor Grigoriu, unii dintre primii artisti romani de muzica usoara care au adoptat elemente de sintaxa rock in muzica lor (de altfel, si una dintre primele formatii de rock'n'roll din Romania). Intre compozitorii mai apreciati se pot aminti Florin Bogardo, Cornel Fugaru, George Grigoriu (unul dintre cei trei frati amintiti), Nicolae Kirculescu, Margareta Paslaru, Temistocle Popa, Radu Serban, Marius Teicu.
Muzica usoara astazi
Respectand limitarea determinata de terminologia limbii romane (fata de limbile in care s-a cantat muzica usoara: franceza, italiana s.a.), nu se poate vorbi despre dezvoltarea acestui gen peste hotarele Romaniei in ultimii ani altfel decat facand referire la muzicienii din generatia anilor 1950-1970 (deja din anii optzeci, bariera culturala impusa de regimul politic din Romania are ca efect o desincronizare intre muzica romaneasca si cea straina; prin urmare, evolutia care nu a mai putut fi imitata in Romania va fi apanajul muzicii pop). O parte din acesti interpreti si compozitori s-au retras din activitatea muzicala, in vreme ce altii s-au reorientat catre alte genuri muzicale, cel mai adesea spre muzica pop. De aceea, muzica usoara in context international este un gen practic disparut.
In Romania
In acceptiunea actuala, muzica usoara continua sa fie inregistrata si ascultata astazi; interpretii raman si aici cei reprezentativi pentru anii optzeci, saptezeci, (mai rar) saizeci. Muzicienii tineri, avand si un stil foarte diferit, considera ca apartin de muzica pop, nu usoara. Se marcheaza, in acest fel, o delimitare intre generatii.
In ce priveste muzica usoara mai veche (denumita "clasica" de postul de radio online radio3net), din anii nouazeci se manifesta un interes sporit pentru atmosfera Romaniei interbelice, in special a "Micului Paris" (porecla data in epoca Bucurestiului) - casa celor mai cunoscuti compozitori si interpreti de muzica usoara ai vremii.
Un alt punct de vedere
Unii autori, indeosebi cei cu pregatire facuta in scolile de muzica, tind sa confere notiunii de "muzica usoara" o acceptiune mult largita. Mai exact, prin ea se intelege totalitatea genurilor de muzica de consum aparute de la jumatatea secolului XX, adica: rock, pop, rap, disco, folk s.a., toate puse in contrast cu muzica de factura culta. Rationamentul respectivilor autori amplaseaza muzicile de consum in dreptul culturii populare, sustinand ca ii sunt proprii unele dintre caracteristicile ei:
. functionalitatea - muzica e scrisa pentru a acompania activitati ale societatii - muzica de dans este cel mai bun exemplu; formarea unor grupuri de opinii in jurul unui stil sau gen muzical anume (de exemplu, "rapperi", "punkeri" s.a.)
. caracterul colectiv - muzicile de consum sunt scrise in unele cazuri de mai multi autori, in colaborare. Formatiile muzicale cu componenta mica (de muzica rock, pop, rap etc.) au deseori mai multi membri compozitori. Un exemplu celebru este duetul componistic Lennon-McCartney, in cadrul formatiei The Beatles.
. caracterul oral se manifesta partial - exista, totusi, unele sisteme de notare a muzicii. Liviu Danceanu reclama lipsa unui sistem precis si universal valabil. Desi s-au facut mai multe astfel de incercari, nu au reusit sa se impuna decat local (de exemplu, importanta tot mai mare a tabulaturii de chitara si nu numai, incepand cu anii saptezeci). Imposibilitatea adoptarii unui sistem de notare sinoptic (din care sa se poata deduce cea mai mare parte a informatiei muzicale), asa cum este notatia cu portative, este pricinuita de lipsa, fie a interesului, fie a cunostintelor teoretice suficiente din partea celor mai multi muzicieni.
. sincretism - din ratiuni comerciale, muzicile de consum sunt, cel mai adesea, muzici cu text, insotite de videoclipuri care sa sporeasca atractivitatea sau sa "estompeze" stangaciile din productia finala a piesei muzicale. In cazul unor melodii de mare popularitate, sunt lansate si dansuri specifice (de exemplu, piesa Macarena a formatiei Los del Río).
Referinte
Carti
. Ionescu, Doru (2005). Timpul chitarelor electrice. Jurnal de calatorie in arhiva TVR, vol. 1, Editura Humanitas Educational, Bucuresti. ISBN 973-689-064-3
Articole
. Manzatu, Ion (1975). Film bucurestean, articol publicat in "Revista Scriitorilor Romani", nr. 13/1975, München
. Artele la 1848 - pictura, arhitectura, muzica, articol publicat pe site-ul referatele.com
. Slagare nemuritoare, de ieri, de azi, dintotdeauna, articol semnat de catre Dana Andronie si Dana Cobuz in "Jurnalul National" (20 august 2007)
Cursuri
. Danceanu, Liviu (din 2006). Cursuri de istoria muzicii, sustinute la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti
. Tiberian, Mircea (din 2006). Cursuri de jazz, sustinute la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti
Note de subsol
1. ^ Nu va fi luata in considerare istoria muzicii gustate de popor pe alte continente, decat acolo unde ea a fost adusa de europeni (de exemplu, in Americi). Aceasta, pentru ca, in ciuda raspandirii largi in secolele XIX-XX pe toate continentele, modelul muzicii usoare, asa cum se face referire in mod obisnuit, este de origine europeana.
2. ^ Se face referire la muzica populara intr-un context largit (corect), incluzand genuri atractive din mai multe peisaje stilistice: din folclorul muzical se considera muzica de divertisment sau melodiile cu mare raspandire; se adauga repertoriul orasenesc, nu neaparat folcloric (deci, nu prezinta toate caracterele folclorului).
3. ^ O remarca interesanta se poate face in privinta sistemelor ritmice utilizate - Occidentul foloseste cel mai mult ritmul divizionar (numit "apusean" de unii muzicologi romani), atat in creatia populara, cat si in cea culta, in vreme ce numai folclorul atesta in alte tinuturi europene mai mult de sase sisteme ritmice diferite, in contrast cu muzica savanta.
4. ^ D.G. Florescu este primul compozitor roman de romante. A participat in Revolutia de la 1848 si s-a implicat in proiectul fondarii unui Conservator bucurestean.
5. ^ Daca romantele si valsurile romanesti de secol XIX ar fi de netagaduit muzica usoara, atunci si cele fratuzesti sau germane asemenea ar intra in aceeasi categorie. Mergand mai departe, prin inductie s-ar ajunge la concluzia ca toate muzicile "la moda" in Europa vreunei epoci trecute au fost muzica usoara, apartenenta nerecunoscuta de lumea muzicii.
6. ^ Procedeu imprumutat din blues, unde chitara se acordeaza in asa fel incat corzile libere sa formeze un acord, de regula major, iar pe deasupra mana stanga plimba pe corzi, fara sa le apese, un obiect cu suprafata neteda si rotunjit. Tehnica se mai numeste bottleneck.
7. ^ Totusi, este mai putin cazul cantaretilor de muzica usoara (vezi situatia interpretilor de rock), care erau perceputi, atat de conducere, cat si de popor, ca fiind inofensivi. Chiar si asa, au existat compozitori interzisi (de exemplu, Alexandru Mandy) si multe texte au fost modificate sau cu greu acceptate (amintim mai recentele Buna seara, iubito si Ani de liceu).
