Metodele de invatamant (predare-invatare) pot fi extrapolate in mod adecvat si creativ si la educatia morala, tinand seama de specificul acesteia.
Conceptul de metode de educatie morala
|
Metodele de educatie morala sunt cai (modalitati) specifice de cunoastere a principiilor (etice) si de formare a constiintei morale (cunostinte, convingeri si sentimente morale), precum si de transpunerea lor in practica, sub forma conduitei morale (priceperi, deprinderi si obisnuinte morale).
Metodele de educatie morala se fundamenteaza pe principiile de educatie morala. Ele au un specific al lor determinat de domeniul etic, dar sunt in interactiune cu metodele de instructie, cu cele didactice. Metodele de educatie morala au, in primul rand, un rol educativ-formativ, constructiv, de formare nemijlocita a unei constiinte si conduite etice demne, civilizate. Ele au, insa, un rol educativ preventiv si combativ, in sensul ca urmaresc sa preintampine aparitia si manifestarea unei conduite nedemne, necivilizate si respectiv, de combatere, de inlaturare a unei conduite nedemne, necivilizate.
Principalele metode de educatie morala sunt: a) convingerea; b) exemplul; c) aprobarea si dezaprobarea (evaluarea morala); d) exercitiul.
Convingerea are ca origine etimologica cuvantul latin: "convincere", care inseamna a dovedi clar, a arata un lucru in ultima instanta, convingere; "convincere" (lat.) - este apropiat ca semnificatie de "conscientia", care inseamna - cunoastere, notiune, parere, intelegere, convingere. Convingerea este o metoda fundamentala de educatie morala. Prin extindere este si o metoda de educatie stiintifica.
Convingerea este metoda care asigura intelegerea necesitatii cunoasterii si respectarii normelor morale. Convingerea inseamna constientizare, intelegere, acceptare, adeziune, motivatie intrinseca, atitudine pozitiva in plan cognitiv si afectiv fata de normele morale. Ea inseamna demnitate, umanism si responsabilitate etica si civica. Convingerea este stadiul libertatii, al unei libertati pozitive, constientizate, ca un reflex al unei constiinte a libertatii - stadiu superior de dezvoltare, responsabilitate si afirmare a personalitatii.
La realizarea convingerii contribuie celelalte metode de educatie morala: explicatia, convorbirea, exemplul, evaluarea etica si exercitiul.
Explicatia etica este procedeul metodologic de a asigura intelegerea si respectarea normelor morale prin clarificarea semnificatiilor, a motivelor, rolului si cerintelor acestora.
Explicatia foloseste lamuriri, argumentari logice, afective si faptice etc. privind semnificatiile, avantajele, finalitatile etc. normelor morale, pentru intelegerea si respectarea acestora, ca si a cauzelor, dezavantajelor, consecintelor necunoasterii si nerespectarii normelor etice. Explicatiile trebuie sa fie: convingatoare, argumentate, sa duca la intelegerea fireasca a normelor etice; inteligibile, mobilizatoare, bazandu-se pe motivatii si trairi afective superioare variate, luate din diverse domenii, folosind cai logice, inductive si deductive.
Convorbirea si dezbaterea etica
Convorbirea etica este un dialog intre educator si educat, cu caracter bivalent. Ea poate fi individuala - de la om la om, de un caracter apropiat si natural. Ea poate sa fie in grup, sub forma de dialog cu participarea membrilor grupului. Ea se poate transforma sub forma de discutie (dezbatere), care permite ca fiecare sa-si spuna opinia, punctul sau de vedere asupra intregii probleme. Desigur, educatorul trebuie ca, pe baza de argumente convingatoare, sa omologheze acele puncte de vedere, solutii etc. care concorda principiilor eticii. Convorbirile si dezbaterile pot fi: spontane - atat cele individuale, cat si in grup si organizate - cu o tematica (problematica) dinainte cunoscuta.
Convorbirile si dezbaterile pot fi insotite de: exemple (fapte morale); filme pe teme de etica si alte mijloace audio-vizuale; de anumite expuneri (conferinte) ale unor personalitati din domenii diferite; de referate tinute (pregatite) de elevi; de analize ale comportarii tinerilor etc.
lat. exemplum - copie, original, model, exemplu, ilustrare, demonstrare, pentru imitare.
Exemplul este o metoda de educatie morala care foloseste modele etice, ca mijloace de a ilustra (argumenta, de a fi pilda) ceva si care trezeste interesul unora de a le imita, de a le urma. Exemplul are o mare forta educativa, de convingere, datorita unor caracteristici (calitati) specifice: concretete, intuitivitate, plasticitate, afectivitate (traire emotionala, sentimente), posibilitate de imitatie. Aceste caracteristici il fac usor de inteles; el actionand in plan cognitiv, dinamizeaza, in acelasi timp, si trairile afective - emotiile, sentimentele, determinand copilul la imitatie. Quintillian (35-96 d.H.), renumit retor, avocat si pedagog sustinea: Lunga si grea este invatarea prin perceptie, scurta si eficace este prin exemple.
Conditii ale folosirii exemplului: sa fie tipice si apropiate de real, de autentic, evitandu-se banalitatile; sa fie adecvate temei (problemei) etice ce ne intereseaza; sa fie pe cat posibil pozitive; exemplele negative trebuie folosite cu atentie, maiestrie si discernamant, pentru a nu avea efect contrar - in cazul unor necorespondente cu comportamentul real, fie ca-i vorba de o persoana si cu atat mai mult de un grup; orice domeniu poate oferi exemple (modele): viata scolara si viata familiala; viata social-economica; personalitatile diverse; cinematograful si teatrul; literatura si alte arte; sportul etc.
Desigur, exemplul personal concret, fie ca este vorba de educator, parinte, conducator de scoala sau de simplul cetatean are forta cea mai puternica de modelare etica.
Elevul (cel educat) - este bine sa imite anumite modele etice, mai ales in perioada sa de formare. Este necesar sa fie constientizat faptul ca modelul etic trebuie sa fie luat, urmat cu un anumit discernamant, astfel incat sa-si spuna cuvantul si personalitatea celui care se modeleaza, ceea ce va duce, in, timp, chiar la depasirea modelului pe care l-ai luat sau urmat la un moment dat.
Aprobarea si dezaprobarea (evaluarea etica)
|
Omul adevarat, normal, ca individ si fiinta sociala, a fost, este si va fi sensibil la aprecierile celor din jur in legatura cu faptele sale, cu comportarea sa. Nimeni, fiind normal, nu ramane indiferent la aprecierile celor din jur, chiar daca, in mod ostentativ, braveaza ca nu-l intereseaza ce spun altii despre el.
Aprecierea etica (sub forma de aprobare si dezaprobare) este legata de semnificatiile normelor etice si de cerintele dezvoltarii morale a societatii si personalitatii la un moment istoric dat.
Exemple: in Comuna primitiva, ca si in viata unor populatii tribale din zilele noastre, canibalismul nu insemna un act nedemn, imoral. in conditiile educatiei medievale si mai tarziu, in care actiona proverbul "bataia este rupta din rai", bataia in scoala nu insemna un act imoral!
Privite prin conceptiile contemporane, mai ales in societatea democratica, a statului de drept, a principiilor eticii, exemplele de mai sus si multe altele asemanatoare lor sunt acte inumane, imorale, care nu trebuie sa mai fie prezente in viata oamenilor. Evaluarea etica in statul de drept presupune exigenta fata de respectarea legilor tarii si principiilor eticii demne, civilizate, dar in acelasi timp presupune intelegere si toleranta, respectarea drepturilor individuale ale omului, asa cum este vorba de libertatea constiintei asigurata de Constitutia Romaniei.
Evaluarea etica se manifesta sub doua forme: . aprobarea si . dezaprobarea.
. Aprobarea.
Aprobarea reprezinta aprecierea favorabila de catre educator a atitudinilor si faptelor morale pozitive ale tinerilor, in sensul ca ele sunt in concordanta cu principiile eticii. Aprobarea produce satisfactie si motivatie interioara.
Aprobarea este insotita de masuri stimulative ca: gesturi aprobative (un zambet, o inclinatie a capului); indemnuri, incurajari; laude, evidentieri individuale si in cadrul grupului; nota buna la purtare - pentru elevi; recompense morale - insigne, diplome, medalii, sarcini de onoare in cadrul clasei, scolii etc; recompense material-financiare - premii in carti si alte bunuri folositoare, premii in bani, bilete pentru excursii, bilete de odihna, burse etc, cand se asociaza cu rezultate bune la invatatura etc.
. Dezaprobarea.
Dezaprobarea reprezinta aprecierea etica nefavorabila de catre educator pentru atitudinile si faptele morale negative, pentru abaterile de la principiile eticii demne, civilizate.
Dezaprobarea produce insatisfactie. Daca dezaprobarea este facuta in spiritul regulamentelor, cu respectarea drepturilor individului, cu respectarea principiilor educatiei morale, cu maiestrie si tact, ea are (poate avea) un efect educativ pozitiv, mobilizator. Dezaprobarea trebuie sa aiba forta de convingere pentru ca elevul sa inteleaga faptele sale morale negative ca nefiind in concordanta cu normele moralei demne, civilizate si in acelasi timp sa se mobilizeze pentru inlaturarea sau pentru prevenirea lor in viitor. in pedagogia veche, dezaprobarea se materializa prin pedepse, ele implicand impuneri, interdictii si masuri ce afecteaza demnitatea individului. In pedagogia noua, democratica, dezaprobarea se obiectiveaza prin ceea ce denumim sanctiuni, desi unii pedagogi si azi mai intrebuinteaza termenul de pedeapsa.
Termenul de pedeapsa a capatat un sens peiorativ, de constrangere grava si, de aceea, trebuie inlocuit neaparat cu cel de sanctiune. Termenul de pedeapsa se foloseste pentru abateri moral-civice foarte grave si este mentinut in "Codul penal".
2.. Forme de dezaprobare: gesturile dezaprobative (o incruntare discreta a fetei, o miscare negativa a capului); dezaprobari individuale sau in fata grupului; dezaprobari in fata conducerii scolii; scrisori de instiintare a parintilor; anumite interdictii: lipsirea de invoire in oras, pentru cei cu internat etc; sanctiuni: observatie, mustrare scrisa, mustrare cu avertisment, eliminare pe timp limitat din scoala; eliminare din scoala cu posibilitatea inscrierii in alta scoala; eliminare din toate scolile; propunere de trecere intr-o scoala speciala de reeducare etc, acestea din urma aplicandu-se numai in cazul in care interventiile educative n-au avut efectul scontat.
2.. Cerinte ale evaluarii etice (aprobarii si dezaprobarii):
a) corectitudinea si obiectivitatea evaluarii etice - sa corespunda caracterului pozitiv sau negativ al comportarii;
b) intelegerea de catre elev si grup a evaluarii etice - pozitive sau negative -pentru a scoate invataminte (aplicarea fenomenului de feedback);
c) aplicare gradata a formelor de evaluare etica, in functie de calitatea si respectiv gravitatea faptelor morale, lasand astfel loc pentru alte evaluari; fac exceptie faptele deosebite - pozitive sau negative;
d) sa nu fie aplicate prea des, mai ales pentru fapte morale nesemnificative -pozitive sau negative, dar si pentru a nu se obisnui elevul cu ele si a le diminua efectul educativ sau, in cazul celor pozitive, de a cere mereu aprecieri pozitive;
e) evaluarea etica sa nu preceada o fapta morala: mei pozitiva - invat daca-mi cumperi ceva sau iti voi cumpara ceva daca inveti si nici negativa -urmaresti cu orice pret ca elevul sa greseasca si sa-l sanctionezi; aceasta denatureaza conceptia educativa pozitiva a educatorului, precum si atitudinea si comportarea elevului; cand stie ca orice-ar face, tot va fi sanctionat, nu va cauta sa se indrepte;
f) evaluarea etica sa urmeze unei fapte morale pozitive, ca ceva firesc si necesar si sa previna o abatere morala;
g) se exclud cu desavarsire evaluarile morale care jignesc individualitatea (personalitatea) elevilor, cum sunt: epitetele, injuriile, pedepsele corporale -bataia etc, luarea dreptului de masa, de odihna, de igiena etc;
h) o dezaprobare aplicata nu trebuie reamintita, daca nu este cazul, daca elevul n-a mai repetat abaterea morala;
I) o dezaprobare morala nu trebuie considerata ca sentinta definitiva, pe "viata"; daca elevul s-a indreptat, sanctiunea trebuie ridicata;
j) repetarea abaterii poate duce la cumul de sanctiuni, la aplicarea sanctiunii celei mai severe (fie ca este vorba de acelasi individ, fie ca este vorba de un alt individ din grup), cu grija ca abaterea ce se repeta sa fi fost cunoscuta de catre toti membrii grupului;
k) aprobarea se poate da, daca merita, intregului grup, deoarece are efect pozitiv si nu vor aparea reactii negative;
1) dezaprobarea nu se da in principiu intregului grup, caci poate avea efect negativ - solidarizarea in rau a grupului; trebuie descoperiti vinovatii din grup; la nevoie se sanctioneaza liderii grupului scolar, grupul in intregime se sanctioneaza foarte rar - in cazuri grave se atentioneaza sau se dizolva, reconstruindu-se;
m) dezaprobarile sub forma de impuneri si interdictii, ca si sub forma de sanctiuni - trebuie sa nu constituie forme principale de educare morala, ponderea lor trebuie sa scada tot mai mult, crescand ponderea convingerii, exemplului si aprobarii; scoala cu foarte multe sanctiuni, mai ales eliminari si exmatriculari, poate dovedi mari carente educative. Desigur, numai o analiza concreta si obiectiva poate sa evidentieze adevarul. in situatiile in care metodele si mijloacele de convingere nu au efect pozitiv, atunci abaterile vor fi sanctionate in conformitate cu reglementarile in vigoare.
Exercitiul
Aplicarea repetata a normelor sub forma de fapte morale, pentru formarea priceperilor, deprinderilor si obisnuintelor morale reprezinta esenta metodei exercitiului. Exercitiul este si o metoda de educatie foarte importanta.
Este prezentata in cadrul metodelor de invatamant, de unde se pot face extrapolari la educatia morala.
