Pornind de la rezultatele obţinute deja în cadrul studiului "Libera circulaţie a persoanelor" - PAIS I, studiul şi-a propus să ofere o perspectivă complementară de abordare a fenomenului migraţionist, în care aspectele privind mecanismele, legislaţia, instituţiile, concepţiile populaţiei să se îmbine în mod coerent cu estimările de ordin cantitativ şi calitativ ale efectelor migraţiei în contextul aderării României la UE.
Analiza proceselor definitorii a scos în evidenţă următoarele trăsături:
. După anul 1990 au avut loc schimbări în mecanismele cel mai des întâlnite în România, schimbări concentrate pe următoarele direcţii: s-a modificat ponderea diferitelor tipuri de migraţie ; au apărut noi forme de migraţie ; s-au modificat principalele motivaţii pentru migraţie.
. Legislaţia cu influenţă asupra fenomenului migraţionist se regăseşte în 3 mari categorii de legi: legi privind migraţia, legi privind piaţa forţei de muncă şi legi privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi calificărilor. România, ca ţară ce se pregăteşte pentru aderarea la UE, face eforturi deosebite pentru adoptarea acquis-ului comunitar. În ultimii ani (după 2000) s-au înregistrat progrese mari în modificarea legislaţiei existente şi adoptarea unei noi legislaţii, compatibile cu legislaţia UE. Lucrarea menţionează atât progresele notabile cât şi aspectele care au înregistrat un progres mai redus.
. Politicile migraţioniste. Ţările UE se prezintă cu politici migraţioniste bine puse la punct ce sunt susţinute prin cadrul legal-instituţional naţional şi european. În România măsurile care se iau atât în privinţa legislaţiei cât şi a cadrului instituţional au mai degrabă un caracter reactiv, legat scopul de a asigura adaptarea la cerinţele europene, decât de a proiecta şi urma o politică migraţionistă naţională cu obiective clare. Pe măsură ce va finaliza constituirea cadrului legal-instituţional conform cerinţelor UE, România va gândi propria sa politică migraţionistă, bineînţeles compatibilă cu cele existente la nivel european.
. După anul 1990 în România a fost înfiinţat un sistem de instituţii având ca scop derularea unor activităţi legate de fenomenul migraţiei externe. Aceste instituţii îmbracă următoarele forme: birouri locale ale diferitelor organizaţii internaţionale cu activitate în domeniul migraţiei (OIM, UNCHR); instituţii guvernamentale precum agenţiile şi oficiile, departamentele diferitelor ministere (cum sunt cele din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului); organizaţii non-guvernamentale (Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi, Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi ş.a.).
. În viitor se aşteaptă creşterea capacităţii instituţionale a statului, astfel încât instituţiile sale să poată face faţă problemelor migraţiei la nivelul cerinţelor identificate. Faptul că România va deveni graniţa de est a UE va muta o serie de probleme actualmente europene către instituţiile române, necesitând o dezvoltare şi mai puternică a capacităţii instituţionale, care va trebui să demonstreze capacitatea de a răspunde unor solicitări cu mult mai complexe decât cele actuale.
. Experienţa internaţională în urmărirea, administrarea fenomenului migraţionist demonstrează împletirea strânsă a dimensiunii legislativ-instituţionale cu cea socioculturală.
Elaborarea şi adoptarea legilor, crearea instituţiilor, stabilirea strategiilor şi politicilor corespunzătoare reprezintă componente majore ale acestui proces, dar succesul lor nu poate fi separat de modul în care actorii implicaţi - administraţia de stat, organizaţiile non-guvernamentale, mass-media, comunităţile, indivizii - răspund aşa numitelor "provocări comportamentale", legate de participare, comunicare, mentalităţi, atitudini.
. Opinia publică românească percepe fenomenul migraţionist în primul rând ca o migraţie pentru muncă. În proporţie majoră se consideră că migranţii obţin câştigurile băneşti din muncă, numai o mică parte a opiniei publice apreciind că aceştia câştigă bani din furt şi cerşit. Rezultatele sondajelor de opinie invocate pe parcursul lucrării relevă însă şi o serie de puncte în care apare o percepţie greşită a aspectelor negative ce însoţesc migraţia românilor, dovedind dificultăţile opiniei publice de a face disjuncţia între anumite greutăţi obiective ale călătoriei în spaţiul Schengen şi nerespectarea legii, între grupurile cu activităţi ilegale şi apartenenţa la o minoritate socială, etnică sau religioasă, ceea ce conduce la stereotipuri, atitudini de natură să alimenteze delicvenţa, intoleranţa, xenofobia. Această percepţie ar putea fi corectată prin intervenţia conjugată, în spirit obiectiv a mass-media, administraţiei, a reprezentanţilor societăţii civile.
. Până în prezent nu se poate afirma că mass-media şi-a adus contribuţia necesară la reflectarea adecvată a fenomenului migraţionist, sub toate aspectele sale şi la formarea unui comportament social corect atât în ceea ce priveşte procesul propriu-zis al migraţiei cât şi cel al integrării/reintegrării. Se constată că migraţia nu este prezentată, analizată în mod sistematic, în întreaga sa complexitate, accentul fiind pus mai ales pe relatarea unor fapte negative, senzaţionale şi mai puţin pe orientarea migranţilor într-un univers cu numeroase componente de risc şi incertitudine, pe prevenirea şi combaterea delicvenţei, clandestinităţii, a corupţiei în acordarea vizelor. Într-o bună măsură acoperirea doar parţială, uneori greşită a fenomenului migraţionist în mass-media este şi rezultatul lipsei de jurnalişti specializaţi în domeniu, fiind susţinută recomandarea organizării unor cursuri pentru instruirea acestora în investigarea şi analiza migraţiei.
Determinările cantitative ale fluxurilor migratorii realizate pe parcursul cercetării au condus la o serie de concluzii cu impact direct asupra strategiei şi politicilor pe care România va trebui să le adopte în domeniul migraţiei în virtutea statutului pentru care se pregăteşte, cel de ţară membră a UE.
. Analiza fluxurilor de imigraţie arată că, spre deosebire de emigraţie, care, în ciuda restricţionărilor prin mijloace de constrângere politică, s-a manifestat şi în perioada regimului anterior, pentru prima dată se poate vorbi de imigraţie în România ulterior anului 1990. Dacă în cazul imigraţiei legale definitive componenta principală au constituit-o repatrierile, motivaţia majoră a imigraţiei ilegale rămâne aceea de tranzit, având ca destinaţie una din ţările dezvoltate ale Europei Occidentale.
. Studiul a scos în evidenţă faptul că problema imigraţiei având ca destinaţie finală România nu va mai putea fi considerată multă vreme ca una colaterală, lipsită de importanţă. România va trebui să pună la punct un sistem complex de gestionare a imigraţiei, asigurând, parţial sau integral din fonduri proprii, mijloace de cazare şi de subzistenţă, servicii de integrare socială şi economică etc. Numai efortul financiar pe care îl presupune găzduirea interimară a refugiaţilor sau a solicitanţilor de azil până la finalizarea cererii depuse - care nu reprezintă decât o mică parte din totalul cheltuielilor ocazionate de gestionarea acestui proces - poate atinge valori însemnate. Astfel de situaţii trebuie pregătite din timp, mai ales întrucât, spre deosebire de cazul emigraţiei, unde pierderile/câştigurile se măsoară în termeni de costuri comparative (care ar fi câştigul/pierderea ţării în urma plecării definitive/temporare, cât pierde statul ca investiţie nerecuperată în capital uman etc.), imigraţia presupune inclusiv costuri financiare imediate, concrete, care nu suportă amânare. Dacă numai 10% din imigranţii estimaţi în calculele noastre ar intra în categoria celor care solicită asistenţă, iar cheltuielile unitare ce revin pe un asistat ar fi de 10 ori mai mici decât cele înregistrate, de exemplu, în Finlanda, efortul financiar total care ar trebui asigurat de statul Român s-ar putea ridica la 0,6-20 milioane EUR, variantei medii corespunzându-i o sumă de 6 milioane EUR anual.
Analiza potenţialului de migraţie pe tipuri de fluxuri de ieşire a evidenţiat următoarele;
- Emigraţia este mai temperată, fără schimbări semnificative ale fluxurilor şi se menţine la cote relativ joase (în jur de 10-15 mii persoane /an).
- Migraţia pentru muncă a capitalului uman din România, mai ales a generaţiilor tinere va fi forma predominantă, dar « gestionată » prin politica contigentărilor şi controlul trecerii frontierelor. Evoluţia acestor fluxuri este mai dinamică, cu creşteri calitative în plan comportamental, al relaţiilor de muncă şi inter-umane.
- Raportul migraţie legală-migraţie ilegală evoluează în favoarea primei forme, dar va fi influenţată în continuare de politicile statelor de destinaţie, în special în ceea ce priveşte accesul la sistemele de protecţie socială.
- Ocuparea în ţară a tinerilor cu performanţe deosebite, a celor « supercalificati » rămâne o problemă delicată, de tensionare a fluxurilor de migraţie, atâta timp cât economia naţională nu oferă soluţii atractive. Deşi, datorită fenomenelor demografice, contingentul populaţiei de 15-23 ani se va reduce simţitor (cu cca 1,2 milioane până în 2015-2020) apreciem că din punct de vedere al emigraţiei creierelor, România va rămâne ca o zonă de interes ridicat pentru marile firme transnaţionale sau pentru cercetarea ştiinţifică internaţională. Dar provocările ce stau în faţa economiei naţionale fac ca orice pierdere de potenţial productiv şi creativ prin migraţie să constituie un lux prea costisitor pe termen mediu şi lung pentru România.
« Modelul » emigraţiei se schimbă în continuare :
- Zonele de plecare se disipează pe măsura reducerii importanţei criteriului de etnicitate. Câştigă teren emigraţia orientată pe considerente de legături familiale -rude mai îndepărtate sau prietenie .
- Criteriul distanţei devine minor, fapt pentru care fluxurile spre continentele mai îndepărtate câştigă teren. Sunt preferate zonele cu perspective mai mari de realizare profesională şi condiţii relativ facile de integrare în noile comunităţi (politicile din ultimii ani promovate de Canada şi SUA pentru atragerea tinerilor familişti).
. În privinţa migraţiei pentru muncă cea mai mare relevanţă o vor avea următoarele aspecte :
- aceasta va fi fluctuantă, factorii ce vor defini intensitatea şi caracteristicile sale fiind determinaţi în primul rând de situaţia pieţei muncii din ţările de destinaţie şi doar în mică măsură de « opţiunea » ofertei din ţară ;
- politicile statelor primitoare fac practic imposibilă atingerea unui nivel « critic, de alarmă » al prezenţei lucrătorilor români pe piaţa UE ;
- se estimează o continuă însănătoşire/îmbunătăţire a comportamentului şi atitudinii lucrătorului român migrant, dar şi o atitudine mai ferma privind anti-discriminarea, inclusiv în ceea ce priveşte securitatea socială.
Migraţia externă prezintă deopotrivă avantaje şi dezavantaje pentru cei implicaţi, însă în proporţii diferite. Studiul prezintă o serie de efecte semnificative pentru prezent şi viitor în termenii valorii adăugate din migraţia externă dar şi ai efectelor nedorite : diminuarea semnificativă a ofertei naţionale de forţă de muncă, cantitativ şi calitativ, limitarea posibilităţilor de reducere a diferenţelor de venit faţă de ţările UE şi, implicit, încurajarea migraţiei pentru muncă, apariţia la nivel naţional a unor segmente deficitare de calificare a forţei de muncă, « ajustarea » posibilităţilor de reducere a decalajelor în ce priveşte competitivitatea produselor româneşti pe pieţele externe, acoperirea necesarului de forţă de muncă în profesii /ocupaţii de înaltă competenţă, accentuarea severă a procesului de îmbătrânire demografică cu pachetul de probleme sociale pe care-l ridică.
. În final trebuie subliniat că este nevoie nu numai să îndepărtăm ci şi să evităm riscul marginalizării în noua construcţie europeană. Iar aceasta depinde, înainte de toate, de calitatea politicii economice, educaţionale, şi sociale interne, de conservarea valorilor culturale şi etice ale naţiunii şi preluarea critică a celor occidentale, de adaptarea lor la condiţiile naţionale. Iar, condiţiile pentru o asemenea combinaţie sunt deja puse în operă prin Strategia Europeană a Ocupării, Planul Naţional de Acţiune pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Joint Assessment Paper şi alte documente ale UE .
. La un orizont mai îndepărtat, România se poate transforma într-o ţară de imigraţie, dar având un contingent important de populaţie autohtonă aflată la muncă în străinătate.
Ea va reprezenta o sursă a alimentare a emigraţiei est-vest şi un beneficiar al emigraţiei sud-nord şi est. Departe de a ne bucura de acest statut, va trebui să atenuăm, pe cât posibil efectele nefavorabile în planul pieţei muncii naţionale -destructurare a ofertei de forţă de muncă şi necorelare cu cererea pieţei naţionale, în medie un nivel mai scăzut de educaţie şi pregătire profesională a forţei de muncă prezente pe piaţa muncii comparativ cu structura absolvenţilor din sistemul de educaţie iniţială, şi, complementar un potenţial creativ mai redus, precarizare a ocupării, creşterea insecurităţii locului de muncă, performanţe productive relativ mai modeste.
