Concept, definitie, semnificatii
|
Lat. contineo-ere; fr. contcnu; ilal. contineto - volum, materie, sisteme de informatii si abilitati selectate si proiectate pentru nevoile invatamantului.
Continutul invatamantului (curriculumul) reprezinta ansamblul (sistemul) de valori ideatice (gnoseologice) si de abilitati practice sau ansamblul (sistemul) de cunostinte, priceperi si deprinderi selectat din tezaurul cunoasterii si practicii umane (sistem ideatic si practic), in functie de obiectivele curriculare ale fiecarei trepte, profil si forme de invatamant care se transmit si se dobandesc (invata) pentru dezvoltarea personalitatii si formarea profesionalitatii tinerelor generatii, in vederea integrarii lor socio-profesionalc.
Continutul invatamantului se exprima prin disciplinele (obiectele) de invatamant, care reprezinta selectia unui sistem de informatii si abilitati practice dintr-un anumit domeniu al cunoasterii si practicii umane: tehnica, stiinta, cultura, arta etc. Sistemul de informatii si abilitati practice poate fi exprimat la singular - continutul invatamantului sau la plural - continuturile invatamantului, atunci cand este vorba de varietatea disciplinelor de invatamant. Continutul invatamantului constituie componenta ideatica si actional-practica fundamentala si esentiala a procesului instructiv-educativ.
Continutul invatamantului preuniversitar este asigurat de un curriculum national.
Continutul invatamantului superior se elaboreaza in concordanta cu standardele curriculare nationale.
Insusirile curriculumul ui educational (continutul invatamantului) |
Curriculum-ul educational (continutul invatamantului) are doua insusiri importante: 6.2.. Cantitatea si 6.2.. Calitatea.
. Cantitatea (lat. cantitas - atis) - insusire ce exprima marimea, numarul, volumul
Cantitatea reprezinta insusirea continutului invatamantului care evidentiaza numarul, multimea, marimea si extinderea (dezvoltarea) informatiilor si abilitatilor practice, cu alte cuvinte evidentiaza volumul de cunostinte teoretice si practice ce se selecteaza pentru o disciplina de invatamant in functie de gradul, profilul si obiectivele instrucuv-educative ale acesteia. Prin cantitate, continutul invatamantului raspunde la intrebarea CAT ANUME trebuie transmis si insusit (invatat) la o anumita disciplina de invatamant si pe ansamblul invatamantului, determinand caracterul informativ al continutului.
. Calitatea
(lat. qualitas - atis - fel de a fi, insusire buna, valoroasa, calitate)
Calitatea reprezinta insusirea continutului invatamantului care evidentiaza valoarea, esentialitatea, profunzimea, nivelul, functionalitatea, performanta, valabilitatea, durabilitatea, fiabilitatea si eficienta cunostintelor in dezvoltarea personalitatii si in formarea profesionalitatii, in dezvoltarea capacitatilor intelectuale si profesionale ale tineretului. Calitatea raspunde la intrebarea CE ANUME se transmite si se invata, determinand caracterul formativ al continutului.
intre cele doua insusiri exista interactiune, in sensul ca este necesar sa se transmita un anumit volum de informatii, volum care sa fie selectat dupa notele esentiale ale calitatii, aplicandu-se, in mod suplu, maxima latina: "Non multa sed multum" (nu multe, ci mult). Aceasta necesitate este sustinuta si de intelepciunea unor proverbe ca: "Vorba multa, saracia omului", "Ce-i prea mult, strica", precum si in aprecierile pedagogilor, asa cum este J.A. Comenius, care sustin ca "Pentru ceea ce se poate realiza cu putin, sa nu se foloseasca multe" (Didactica magna, E.D.P., 1970, p. 85). Deci, nu incarcarea continutului cu foarte multe cunostinte, ci cu acele cunostinte care spun mult sub raportul semnificatiilor, valorii, viabilitatii, eficientei ideatice si practice, adica sunt de calitate.
Calitatea curriculumului este nemijlocit legata de cea a invatamantului in general. Aceasta implica in mod necesar si obiectiv elaborarea si implementarea unui curriculum armonios, elevat, de performanta, flexibil, in pas cu tot ceea ce este nou, performant, fiabil si eficient si in concordanta cu o dezvoltare durabila. De asemenea, calitatea curriculumului presupune sa se ia in considerare numai valorile general umane, stiintifice, culturale, profesionale, etico-civice, psihopedagogice etc. in stransa concordanta cu cerintele democratiei, statului de drept si ale drepturilor universale ale omului, evitand cu desavarsire ingerintele autoritarismului, dictaturii, partizanatului si discriminarilor de orice fel.
. Caracteristicile curriculumului educational (continutul invatamantului)
In functie de dezvoltarea cunoasterii umane, de progresul stiintific, tehnic, cultural etc. care pot limita sau extinde dimensiunile continutului, care pot determina uzura (perimarea) sau innoirea (reimprospatarea) cunostintelor teoretice si practice, continutul invatamantului (curriculum-ul) prezinta urmatoarele caracteristici: 6.3.. Stabilitatea; 6.3.. Mobilitatea; 6.3.. Diversificarea si specializarea; 6.3.. Amplificarea.
3:. Stabilitatea
Stabilitatea este caracteristica care asigura constanta si valabilitatea timp indelungat a anumitor cunostinte (idei, teorii, principii, formule, metode de calcul, tehnologii etc). Aceste cunostinte reprezinta "fondul de aur" al cunoasterii si practicii umane, deci si al continutului invatamantului, care nu s-au uzat moral, ori au suferit o uzura nesemnificativa, fiind transmise si insusite de la o generatie la alta. De exemplu: teorema lui Pitagora, scoaterea radacinii patrate, precum si anumite teorii, legi din fizica, mecanica, electrotehnica, chimie etc.
3.. Mobilitatea
Mobilitatea este proprietatea (caracteristica) continutului invatamantului de a se schimba, de a se innoi in permanenta ca urmare a progresului stiintific, tehnic, cultural etc. continuu, dar si a uzurii morale a anumitor cunostinte teoretice si practice. Aceasta caracteristica presupune receptivitatea fata de ceea ce a aparut nou si valoros, inseamna inlaturarea a ceea ce s-a uzat moral si integrarea intr-o structura noua a cunostintelor teoretice si practice noi, determinate de progresul stiintifico-tehnic, cultural etc. Aceasta ofera continutului invatamantului calitatea de a contribui la pregatirea tineretului studios in pas cu noul, pentru ziua de maine si nu pentru ziua de ieri.
Scoaterea cunostintelor uzate reprezinta si o cerinta a inlaturarii supraincarcarii continutului cu date fara valoare si ineficiente.
3.. Diversificarea si specializarea
Diviziunea sociala a muncii, insotita de varietatea profesiunilor, dar si de nevoile adaptarii acestora au dus la adancirea investigatiilor educationale, la dezvoltarea profilelor de educatie, la diversificarea stiintelor, la aparitia disciplinelor de invatamant si la diversificarea pe grupe, mentinandu-se interactiunea dintre ele dupa functiile lor ideatice sau practice, dezvoltandu-se astfel grupe de stiinte: fundamentale, de cultura generala, de specialitate generala si de specialitate. Pentru dezvoltarea personalitatii, a asigurarii unor noi calificari dinamice, receptive la nou si la schimbari stiintifico-profesionale, continutul invatamantului include discipline din toate grupele de stiinte mentionate, ale caror loc si importanta sunt determinate de gradele si profilele invatamantului. Desigur, formarea unei profesiuni creative si eficiente implica si adancirea continuturilor de specialitate. Dar, tot datorita dinamicii continue a schimbarilor produse de stiinta, tehnica etc, continuturile invatamantului de specialitate nu pot sa se restranga la o calificare ingusta, ci ele urmaresc formarea mai ales a unei pregatiri de specialitate de profil larg, o policalificare, care sa dea profesionistului posibilitatea integrarii cu randament intr-o activitate utila, dar si adaptarii, cu relativa usurinta, la nou, la schimbari, specializarea propriu-zisa dezvoltandu-se in activitatea social-utila, dupa absolvirea scolii (facultatii). in acest context, si o eventuala reconversie profesionala se va realiza mai usor si intr-un timp mai scurt.
3.. Amplificarea treptata a continutului invatamantului
Pe masura ce se trece de la un grad la altul de invatamant, de la invatamantul primar, pana la cel superior, continutul invatamantului se imbogateste, se dezvolta, adica se amplifica continuu sub raportul semnificatiilor, al extensiunii si profunzimii, al implicatiilor lui imediate cat si de perspectiva, determinand antrenarea si dezvoltarea spiritului creator, intr-un demers stiintific si didactic liniar sau in unul in spirala (concentric), dupa caz.
. Functiile curriculumului educational (continutul invatamantului)
Avand in vedere locul esential al continutului in sistemul componentelor procesului de invatamant - obiective, principii, strategii, evaluare etc.', continutul invatamantului realizeaza functii (sarcini, destinatii) importante, printre care mentionam indeosebi: 6.4.. Functia de scop (ideal) si 6.4.. Functia de mediere.
4.. Functia de scop (ideal)
Functia de scop (ideal) se refera la anticiparea, in continutul invatamantului, a obiectivelor educationale, atat a obiectivelor generale si intermediare, cand este vorba de ansamblul pregatirii sau de grupele acesteia - cultura generala si de specialitate, cat si a obiectivelor operationale, concrete, cand este vorba de continuturile diferitelor discipline de invatamant si, indeosebi, ale temelor acestora. in acest context, la formarea lui "homo cogitans", al lui "homo faber" si al lui "homo estimans". continutul invatamantului isi aduce contributia primordiala.
4.. Functia de mediere
Functia de mediere priveste participarea (interventia sau mijlocirea) continuturilor la organizarea si desfasurarea procesului de predare-invatare, asigurand furnizarea (determinarea) informatiilor necesare realizarii obiectivelor instructiv (informativ) - educative (formative), atat in plan general si intermediar, cat si in plan operational concret
Cele doua functii actioneaza in interactiune, luand in considerare atat cele doua insusiri importante ale continutului - cantitatea si calitatea cunostintelor sub raportul lor teoretic si actionai, cat si raportul dinamic, intre informativ (instructiv) si formativ (educativ). Functia de mediere determina si strategiile de comunicare a continutului, corespunzator specificului fiecarei discipline de invatamant.
. Componentele curriculumului educational (continutul invatamantului)
Continutul invatamantului are doua componente esentiale: cultura generala si cultura de specialitate (profesionala sau de profil).
5.. Delimitari conceptuale
(Cultura, cultura generala si cultura generala scolara si cultura de specialitate; locul si rolul lor.)
a) Cultura. Cultura reprezinta ansamblul valorilor create de omenire de-a lungul dezvoltarii istorice a societatii, atat in plan ideatic, cat si in plan practic, care evidentiaza nivelul si stadiul de dezvoltare al societatii la un moment dat. Cultura are atat un aspect obiectiv - care priveste ansamblul bunurilor create ca valoare materiala, existentiala pentru om - asa cum sunt constructiile arhitecturale, podurile, piramidele etc. si care alcatuiesc cultura materiala, cat si un aspect subiectiv (de pretuire si reflectare in planul constiintei) care priveste ansamblul bunurilor create ca valoare spirituala - ideile si teoriile filosofice, stiintifice, etice, juridice, estetice etc, si care alcatuiesc cultura spirituala.
b) Cultura generala. Cultura generala reprezinta ansamblul valorilor materiale si spirituale create de omenire, care este determinat (influentat) de conceptia si atitudinea fata de om si societate, si fata de conceptia (idealul) de formare a personalitatii la un moment dat al dezvoltarii social-istorice.
In Antichitate, cultura generala era insusita de oamenii liberi; in etapa medievala - cultura generala era obiectivata in cele 7 arte libere; in timpul Renasterii era "cultura de tip enciclopedic" (homo universalis) etc. La noi, profesorul Stefan Barsanescu - considera cui tura generala ca fiind cultura fundamentala care ajuta ca oamenii sa se inteleaga, indiferent de profesia lor etc. Astazi, cultura generala este considerata ca fiind ansamblul de cunostinte teoretice si practice care asigura dezvoltarea integrala, multimensionala si armonioasa a personalitatii.
c) Cultura generala scolara. Cultura generala scolara, ca parte a culturii generale, reprezinta ansamblul de cunostinte teoretice si practice, selectat pentru nevoile invatamantului, ca o baza ideatica si actionata pentru formarea personalitatii integrale si armonioase, care sa dovedeasca informatii, capacitati si abilitati valoroase sub raport intelectual, moral-civic, estetic si fizic etc.
Cultura generala scolara tot mai complexa si mai diversificata, care sa formeze personalitatea, a devenit tot mai mult o necesitate obiectiva. Cultura generala scolara a avut si are un pronuntat caracter umanist, fapt ce-i atesta valoarea si eficienta sa informati v-formativa si sociala. In acest context, cultura generala inzestreaza personalitatea cu un larg si valoros orizont de cultura umanista si cu capacitati intelectuale, creand conditiile de comunicare, intelegere si solidaritate intre oameni si dezvoltand sentimentul istorico-social.
In conditiile exigentelor contemporane, determinate de progresul stiinti-fico-tehnic, formarea personalitatii necesita integrarea in continutul culturii generale scolare si a altor continuturi - cum sunt cele oferite de disciplinele fundamentale - matematica, fizica, stiintele naturii, limba materna si limbile straine, stiintele sociale - ca si a introducerii unor continuturi noi, cum sunt cele ale ciberneticii, informaticii, precum si ale tehnicii, economiei, ecologiei si tehnologiei.
in aceasta viziune, cultura generala scolara isi amplifica obiectivele, isi extinde si-si diversifica continuturile care-i sporesc valentele instructiv-formative (educative), realizand in cadrul acestora si premisele profesionalizarii, ale culturii de specialitate.
d) Cultura de specialitate (profesionala sau de profil). Cultura de specialitate reprezinta ansamblul de cunostinte teoretice si practice dintr-un domeniu, cum ar fi: stiintific, tehnic, economic, medical, pedagogic, artistic etc, care asigura pregatirea profesionala in aceste domenii.
Cultura de specialitate (profesionala) prezinta doua trepte si anume: cultura de specialitate generala (de exemplu, in domeniile tehnice, reprezentata prin discipline ca: electrotehnica, mecanica, termotehnica, organe de masini, desen tehnic etc) si cultura de specialitate (specializare), cum ar fi, de exemplu intr-un profil tehnic ca cel energetic - centrale nucleare electrice, centrale termo si hidroelectrice, energetica industriala etc. sau in profilul transporturilor - material rulant, autovehicule rutiere, tehnologia transportului feroviar, telecomenzi feroviare etc; iar in profilul automaticii: automatizari, calculatoare etc
Cultura generala si cea de specialitate pot fi amplificate si prin studiul unor discipline optionale care se coreleaza cu aptitudinile, interesele etc ale tinerilor studiosi.
Cultura generala se afla in interactiune cu cultura de specialitate, indeosebi, cea generala, constituind o baza (o premisa) necesara si eficienta pentru insusirea culturii de specialitate. Aceasta interactiune ofera posibilitatea realizarii in bune conditii a policalificarii si a pregatirii profesionale de profil larg. Mai mult, cultura de specialitate (specializare) nu este conceputa sa duca la o pregatire profesionala de profil ingust (la o specializare ingusta). Pregatirea de specialitate se face intr-un spectru larg, incluzand continuturi ale unor discipline de specialitate adiacente, care asigura o calificare de profil larg, care-i va oferi specialistului posibilitatea de a se incadra cu randament intr-o activitate utila, dar si de a se adapta cu o relativa usurinta la schimbarile si mutatiile produse de progresul stiintific si tehnic, de economia libera, in cadrul activitatii stiintifice, tehnice, economico-producti ve etc, ca si in cadrul profesiunilor, sprijinind recalificarea, reconversia fortei de munca etc. Specializarea este necesara pentru dinamizarea creatiei si eficientei activitatii social-utile, ea dezvoltandu-se, indeosebi, dupa absolvirea scolii si facultatii, in cadrul activitatilor social-utile de productie sau creatie.
. Locul, ponderea si nivelurile de performanta ale culturii generale si ale celei de specialitate, in functie de gradul si profilul invatamantului
6.1.Locul si ponderea culturii generale si ale celei de specialitate in invatamantul preuniversitar
in invatamantul preuniversitar primar, gimnazial si liceal, predomina cultura generala, in schimb in invatamantul profesional, mediu de specialitate si superior este preponderenta cultura de specialitate, aspecte care sunt oglindite corespunzator in planurile de invatamant. intre genurile de cultura trebuie asigurat un raport rational, pentru a determina o pregatire echilibrata, completa, corelata la progresul cultural si stiintifico-tehnic.
6.. Nivurile de cultura generala si cultura de specialitate
Cultura generala si cultura de specialitate cunosc trei niveluri de performanta, care se finalizeaza in calificarea profesionala a absolventilor, astfel:
a) nivelul elementar de cultura generala - realizat in scolile primare si gimnaziale si nivelul elementar de cultura de specialitate - realizat in scolile profesionale si de ucenici, inclusiv prin calificarea la locul de munca;
b) nivelul mediu de cultura generala si de cultura de specialitate - realizat in licee si scoli postliceale;
c) nivelul superior de cultura generala si cultura de specialitate - realizat in institutiile de invatamant superior si postuniversitare.
. Sursele (izvoarele) curriculurnului educational (continutul invatamantului)
Desigur, sursa (izvorul) principal-globala a continutului invatamantului este tezaurul cunoasterii si practicii omenirii, creat de-a lungul dezvoltarii social-istorice. Stabilirea si folosirea surselor trebuie sa asigure realizarea celor doua componente principale ale continutului: cultura generala si cultura de specialitate. in acest context, se pot mentiona ca surse importante si esentiale ale continutului invatamantului: stiinta si tehnica, productia, cultura si arta. La acestea se pot adauga: continuturile (semnificatiile si actiunile) lumii contemporane si ale evolutiei sociale, precum si rezultatele cercetarii stiintifice, deci si ale cercetarii pedagogice.
7.. Stiinta si tehnica in continua dezvoltare
Acumularile stiintei si tehnicii determina, conform cu diversitatea lor, gasirea si selectia atat a unei importante parti a continuturilor de cultura generala (fundamentale) - fizica, matematica, biologie, chimie, filosofie, etica, istorie etc, cat si a continutului care fundamenteaza si modernizeaza cultura generala de specialitate - cibernetica, informatica etc, precum si a tuturor continuturilor culturii de specialitate - specifice diferitelor domenii speciale -tehnice, economice, medicale, pedagogice etc.
Sursele teoretico-actionale contemporane influenteaza continutul invatamantului, in sensul ca amplifica, modifica sau inoveaza informatiile si practicile (tehnologiile lor de aplicare), eliminand, in acelasi timp, ceea ce a capatat uzura morala sau a intrat in contradicatie cu dezvoltarea contemporana a stiintei, tehnicii si culturii, artei etc. Asemenea fenomene - surse pot determina aparitia unor continuturi noi, obiectivate intr-o diversitate de discipline moderne de invatamant, pot fi cibernetica, informatica, marketingul, managementul etc. Asemenea fenomene sunt, in acelasi timp, si sursa dinamizatoare a modernizarii strategiilor didactice - metode, mijloace, forme etc, care astfel pot sa conduca la valorificarea superioara a continuturilor invatamantului in procesul de predare-invatare, in modificarea relatiilor si a altor componente ale acestui proces, asa cum sunt: obiectivele, evaluarea etc.
7.. Cultura si arta in continua dezvoltare
Acumularile culturii si artei determina constituirea acelei parti a culturii generale cu un pronuntat caracter umanist, obiectivate in disciplinele ce cuprind continuturi privind literatura, arta cu diversele ei componente, stiintele sociale, limba materna si limbile straine, ca si unele continuturi ce imbina caracterul de cultura generala umanista cu caracterul de specialitate, obiectivate in discipline ca estetica industriala - designul, arhitectura si urbanistica etc. in acest context, educatia umanista prin cultura trebuie sa se oglindeasca permanent in continutul invatamantului.
. Criteriile selectarii si organizarii curriculurnului educational (continutului invatamantului)
Selectarea si organizarea continutului au la baza un sistem de principii si criterii de natura axiologica, logica, psihologica, pedagogica si ergonomica in interactiune. Printre aceste principii si criterii mentionam urmatoarele:
a) Exigentele societatii contemporane puse in fata invatamantului, ale formarii personalitatii si pregatirii profesionale, precum si achizitiile si exigentele revolutiei stiintifico-tehnice, ale progresului social.
b) Rolul si ponderea disciplinelor si a grupelor de discipline in cadrul culturii generale si culturii de specialitate, in corelare cu gradele si profilurile invatamantului.
c) imbinarea caracterului informativ si formativ al continutului invatamantului cu accentul pe caracterul formativ al acestuia, in vederea dezvoltarii si manifestarii capacitatilor generale si profesionale.
d) Accentuarea caracterului practic-aplicativ al continutului invatamantului, in vederea sporirii eficientei acestuia pentru integrarea socio-profesionala.
e) Realizarea disciplinaritatii, adica a intrepatrunderii prin cooperare-coordonare a disciplinelor stiintifice la nivelurile interdisciplinar, pluridisciplinar si transdisciplinar ale continutului invatamantului, astfel:
- interdisciplinaritatea (lat. inter - intre) - coordonarea la un nivel superior a doua discipline, in cadrul carora semnificatiile se interactioneaza si se completeaza reciproc putand, intr-un anumit context, sa ajunga la un continut comun integrat sub forma disciplinelor de granita, cum ar fi chimia-fizica. biochimia, sociopedagogia, psihopedagogia etc;
- pluridisciplinaritatea (lat. pluris - mai multe) - cooperare fara coordonare a mai multor discipline, juxtapunerea disciplinelor se face in principiu la acelasi nivel de ierarhie, pastrandu-si specificul si realizand conlucrarea, cum ar fi cea dintre matematica, fizica, chimie, mecanica, astronomie, informatica etc;
- transdisciplinaritatea (lat. trans - dincolo, peste) - coordonarea multini-velara sau globala a unor discipline sau chiar al continutului invatamantului in diversitatea lui, pentru realizarea unor obiective si a unui ideal educativ comune, asa cum ar fi dezvoltarea integrala (multilaterala) si armonioasa a personalitatii si formarea profesionala de profil larg; aceasta este axiomatica comuna generalizata a unui grup de discipline inrudite, cum ar fi: cibernetica pedagogica, managementul educational, pedagogia invatarii etc.
f) Realizarea unor continuturi integrate care realizeaza "contopirea" conti-nuturilor a doua sau mai multe discipline intr-un sistem informational unitar, formandu-se o singura disciplina integrata - asa cum sunt: chimia-fizica, biochimia, ingineria genetica, informatica, cibernetica etc. la baza carora stau atat criteriul de interdisciplinaritate, cat si criteriul de pluridisciplinaritate, cu coordonare, interconditionare si contopire.
g) Realizarea modulara a invatamantului si continutului acestuia. Modulul, in viziunea stiintei sistemelor, este un element (componenta, parte, secventa) autonom, care indeplineste o anumita functie si care se poate integra intr-un sistem format din elemente similare (modulare). in acest context, invatamantul ca sistem este organizat pe grade si profiluri de invatamant; anul scolar este organizat pe clase, ani de studii si pe semestre; toate acestea determina anumite module de continut al invatamantului. Continutul invatamantului este organizat pe discipline (obiecte) de invatamant, care sunt module de continuturi.
Disciplina de invatamant (lat disciplina - invatatura, stiinta, obiect de studiu). Disciplina (obiectul) de invatamant este modulul de continut al invatamantului care cuprinde sistemul de cunostinte, priceperi si deprinderi, selectate pe baza programei analitice (scolare), pentru un anumit domeniu stiintific, tehnic, ciutural-artistic, psihologie, filosofie etc, asa cum sunt disciplinele: matematica, fizica, electrotehnica, termotehnica, mecanica etc. Continutul disciplinei de invatamant este impartit si el in module - parti (de exemplu, fizica: cinetica, statica, mecanica), capitole si teme.
. Procese (operatii) ale sporirii eficientei curriculumului educational (continutului in plan didactic)
In documentele scolare, indeosebi in programele si manualele scolare (universitare), si in predarea profesorului, dar si in dobandirea prin efort personal a cunostintelor s-au dovedit valoroase si eficiente urmatoarele procese (operatii) didactice: a) ilustrarea; b) esentializarea; c) actualizarea; d) adaptarea; e) restructurarea si f) corelarea activitatilor didactice (scolare) cu cele extradidactice (extrascolare).
a) Ilustrarea presupune demonstrarea, lamurirea, explicarea cunostintelor prin exemple, prin fapte, prin imagini, desene, mijloace audio-vizuale, aplicatii etc. pentru a asigura accesibilitatea continutului, ca baza a trecerii la intelegerea a ceea ce este important, esential.
b) Esentializarea. Avand in vedere volumul mare de informatii si sporirea lor continua, ca urmare a progresului stiintific, tehnic, cultural etc, continutul invatamantului trebuie sa selecteze acele cunostinte (informatii, idei, teorii, metode, principii etc.) care exprima ceea ce este fundamental, mai important, mai valoros, stabil, mai fiabil, adica ceea ce este esential din punct de vedere ideatic si practic. Aceasta presupune eliminarea a ceea ce este secundar si cu uzura morala, pentru a nu supraincarca volumul de cunostinte (continutul invatamantului). Cunostintele esentiale au calitatea de a se intrepatrunde si de a se uni in sisteme, fapt ce sporeste capacitatea de receptare, intelegere, stocare si reproducere (folosire) a lor. Desigur, cunostintele esentiale, pentru a fi receptate si intelese necesita sa fie prezentate explicit, accesibil. Procesul de esentializare opereaza si cu unele detalii, fapte etc. pentru asigurarea intelegerii. In final, insa, trebuie realizata esentializarea.
c) Actualizarea. Atunci cand au fost elaborate, cunostintele aveau valori ideatice si practice intrinseci (proprii, launtrice) si corespundeau conceptiilor si cerintelor practicilor vremii. Pentru a le evidentia valoarea ideatica si practica, pentru a le face interesante, cunostintele trebuie aduse sub raporturile teoretice si practice la nivelul si exigentele stiintei, tehnicii si culturii contemporane, adica trebuie facute actuale (actualizate), aduse la zi. "Tot ce se preda trebuie sa fie de actualitate si de real folos", spunea I.A. Comenius (Didactica inagna, E.D.P., Bucuresti, 1970, p. 98).
d) Adaptarea. Adaptarea inseamna a transforma, a potrivi sau a extrapola (extinde) semnificatiile si aplicatiile cunostintelor de la un domeniu la altul, de la o metoda la alta etc. pentru a corespunde anumitor cerinte (utilizari, imprejurari) relativ asemanatoare (apropiate), schimbate sau chiar diferite -dupa caz. De exemplu - termenele de diagnoza si prognoza din medicina au fost extrapolate (adaptate) la diverse domenii: economie, tehnica, management, pedagogic etc.
e) Restructurarea. Restructurarea inseamna a schimba structura (sistematizarea, sinteza etc.) unor cunostinte in conditiile achizitiei unor informatii si practici noi, ca urmare a progresului stiintific, tehnic, cultural etc. sau ca urmare a parcurgerii unor noi module de informatii si aplicatii in
procesul de predare-invatare. De aceea, sunt necesare lectiile de recapitulare, de sistematizare si de sinteza. Restructurarea inseamna nu punerea cap la cap a cunostintelor noi, ci integrarea lor intr-un sistem informational coerent nou,
care trebuie sa elimine ceea ce s-a uzat moral, pentru a nu supraincarca continutul invatamantului.
f) Corelarea continuturilor activitatilor didactice (scolare) cu cele extradi-dactice (extrascolare). Continuturile activitatilor didactice (scolare) au ponderea cea mai mare in selectarea, stabilirea si vehicularea cunostintelor, a formarii personalitatii, a pregatirii profesionale si a formarii moral-civice a tinerilor. Desigur, aceste continuturi nu sunt si suficiente, ramanand loc si pentru alte continuturi instructiv-educative, cerute de activitatile extradidac-tice (extrascolare) - cercuri, cabinete, vizite si excursii, simpozioane, mese rotunde, activitati cultural-artistice, sportive, de compensare, de lectura si studiu individual etc. Factorii educativi trebuie sa asigure o corelare judicioasa intre cele doua genuri de continuturi pentru a se completa reciproc, fara insa a se ajunge la repetari (suprapuneri) inutile, neinteresante, ineficiente, care sa supraincarce continutul procesului de invatamant in stabilirea continuturilor pentru activitatile didactice si pentru activitatile extradidactice (extrascolare) este necesar un echilibru rational, realizat intre toate disciplinele, profesorii si factorii educativi.
. Relatia (interrelatia) dintre continutul invatamantului si celelalte componente ale procesului de invatamant: surse, obiective, strategii - metode, mijloace si forme de activitate didactice si de evaluare; caracterul lor sistemic
Procesul de invatamant este conceput ca un ansamblu (sistem) de componente (continuturi, surse, obiective, strategii si evaluare) ce se intrepatrund si se conditioneaza reciproc.
a) Sursele (izvoarele) informationale, cum sunt stiinta si tehnica, cultura si arta, experienta practica pozitiva, evolutia lumii sociale contemporane si rezultatele cercetarii stiintifice, ofera continutului informatiile si practicile necesare elaborarii si organizarii lui sub forma culturii generale si de specialitate. La randul sau, continutul invatamantului, prin pregatirea si activitatea specialistilor, inclusiv cea de cercetare, poate sa contribuie la perfectionarea si restructurarea surselor din care s-a format.
b) Obiectivele generale si operationale, componente ale idealului educational, determina (influenteaza) selectia, organizarea si vehicularea continuturilor in concordanta cu indeplinirea acestora. La randul lor, continuturile influenteaza delimitarea si perfectionarea obiectivelor in conformitate cu forta lor informatio-nal-formativa, actionala si de investigatie.
c) Strategiile. Metodele, mijloacele si formele de activitate didactice sunt influentate de continuturi si invers. De exemplu, un continut cu un pronuntat caracter aplicativ va determina strategii cu caracter practic-participativ. La randul lor, strategiile au caracter aplicativ-participativ, pentru a-si indeplini obiectivele operationale specifice, determina selectarea anumitor continuturi, organizarea si vehicularea lor in corelare cu gradul, profilul si formele de invatamant, cu principiile didactice, cu tipologia metodelor didactice etc.
d) Evaluarea, ca act de control, apreciere si notare, in functie de gradul, profilul si specializarea tinerilor, va determina selectia si examinarea anumitor continuturi.
Corelarea continutului invatamantului cu celelalte componente ale procesului didactic, in contextul abordarii sistemice al acestuia, sporeste coerenta, nivelul, valoarea, performanta si eficienta continutului invatamantului si a celorlalte componente, ca si a intregului proces instructiv-educativ. De asemenea, pune in actiune fenomenul de feedback (conexiune inversa), care asigura reglajul si perfectionarea lor continua.
. Obiectivarea curriculumului educational (continutul
invatamantului). Documentele, produsele curriculare scolare si universitare
Ca orice componenta a procesului de invatamant si continutul invatamantului necesita o programare si o obiectivare (concretizare). Obiectivarea continutului invatamantului se face intr-un sistem de documente, denumite documente scolare sau universitare. Acestea sunt: 6.11.. Planul de invatamant; 6.11.. Programa analitica; 6.11.. Manualul scolar (universitar).
11.. Planul de invatamant
a) Conceptul de plan de invatamant. Este un document oficial fundamental. El asigura, in forma cea mai generala si sintetica, indeosebi cantitativ, continutul invatamantului pentru fiecare grad sau profil de scoala (invatamant). Exista planuri pentru invatamantul primar si gimnazial, pentru licee, pentru profilurile de scoli din invatamantul profesional, pentru invatamantul postliceal, pentru invatamantul superior, corespunzator profilurilor facultatilor si specializarilor. El este relativ unitar pentru acelasi grad si profil al invatamantului pentru a asigura sansa egala de dezvoltare si pregatire a tineretului studios. El este obligatoriu de aplicat pentru toate unitatile de invatamant de acelasi grad si profil.
Planurile de invatamant si programele analitice pentru invatamantul preuniversitar se elaboreaza de catre comisiile nationale de specialitate, fiind coordonate de Consiliul National pentru Curriculum si se aproba de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii in baza planului-cadru al Curriculumului national.
Planurile de invatamant pentru invatamantul superior se elaboreaza de catre facultati sau departamente, se analizeaza in consiliile acestora, se aproba de Senatele universitare si se avizeaza de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru a fi in concordanta cu standardele curriculare nationale.
b) Continutul propriu-zis al planului de invatamant. El prevede, in principiu, denumirile obiectelor de invatamant si numarul de ore afectate acestora pe total, ani de studii, saptamanal - pe discipline sau pe activitati didactice (curs, seminar, laborator, proiecte etc), precum si numarul de credite transferabile, pe discipline si semestre - in invatamantul superior. Selectarea obiectelor de invatamant si precizarea numarului de ore se fac in functie de obiectivele instructiv-informative si aplicative ale fiecarui grad si profil de scoala (invatamant). Distribuirea si ordinea (succesiunea) obiectelor de invatamant se fac pe etape scolare (ani de studiu) intr-o ordine stiintifica, logica, pedagogica, care sa asigure atat posibilitatea insusirii eficiente a cunostintelor, cat si a progresului pregatirii generale si profesionale. Sunt prevazute si disciplinele optionale, facultative sau liber alese. Astfel, intr-un liceu sau profil de scoala tehnico-profesionala, ordinea disciplinelor va fi, in principiu, grupata astfel: discipline de cultura generala, discipline de specialitate si pregatirea practica. Si in licee exista discipline optionale cu ponderi de ore diferite, care vor determina evaluari diferentiate.
in planurile de invatamant sunt prevazute: denumirea tipului de scoala sau de facultate; specialitatea si profesia obtinuta; durata studiilor; sistemul de evaluare (verificarile pe parcurs, colocviile si examenele); structura anului scolar (universitar): perioadele de activitate didactica pe semestre; perioadele de examene; perioadele de practica, vacantele, perioadele pregatirii si sustinerii examenului de licenta (diploma).
c) Cerinte ale intocmirii planului de invatamant: sa asigure o anumita stabilitate in timp (sa aiba valabilitate cel putin pentru o serie, modificandu-se numai incepand cu anul I), pentru a se putea urmari realizarea obiectivelor stabilite; sa prevada cele mai noi discipline de invatamant care sa asigure pregatirea la nivelul exigentelor progresului stiintifico-tehnic, avandu-se in vedere evolutia in perspectiva a stiintei, tehnicii si culturii; sa stabileasca o pondere cantitativa rationala, ca numar de ore pe fiecare disciplina, in functie de locul si rolul acesteia, evitandu-se exagerarile in plus sau in minus pentru anumite discipline; planul de invatamant sa aiba un caracter relativ unitar pentru un anumit grad si profil de scoala (facultate), pentru a determina sanse relativ egale de pregatire si participare la concursurile pentru ocuparea posturilor (functiilor) profesionale, cerinta care nu exclude, ci implica si realizarea unor diferentieri (diversitati) informationale; disciplinele de specialitate sa aiba o gama variata de discipline inrudite si de discipline optionale pentru a asigura pregatirea de profil larg, oferind astfel posibilitati de pregatire si in functie de aptitudini.
11.. Programa analitica (scolara sau de curs)
a) Concept Programa analitica obiectiveaza continutul de baza al invatamantului pentru fiecare disciplina (obiect) de invatamant I se spune analitica deoarece prezinta continutul disciplinei de invatamant pe capitole, subcapitole si teme, detaliate uneori pana la titlurile lectiilor sau cursurilor (prelegerilor).
Programa analitica respecta denumirea disciplinei si numarul total de ore prevazut in planul de invatamant.
Pentru scoli ele se elaboreaza de catre specialisti si se aproba de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Pentru facultati, ele se elaboreaza de titularii de descipline si se aproba de catre catedre sau departamente, in baza indrumarilor unitare ale Ministerului Educatiei si Cercetarii si ale Senatului; exceptie fac programele analitice ale disciplinelor ce se predau la mai multe facultati, care sunt aprobate de Senatul institutiei de invatamant superior. Odata aprobate, programele analitice sunt obligatorii pentru toate cadrele didactice.
b) Componentele programei analitice:
b.l) Nota introductiva in care: se prezinta locul si importanta studierii disciplinei in pregatirea tineretului; finalitatile (obiectivele) urmarite; unele indrumari metodice privind predarea disciplinei.
b.2) Repartizarea orelor pe activitati didactice: curs, laborator, recapitulari, lucrari scrise si ore la dispozitia profesorului - in sistemul scolar.
b.3) Continutul programei: denumirile capitolelor si numarul de ore afectate; denumirile temelor si subtemelor (a titlurilor de lectii) - numarul de ore pe teme si lectii il stabileste profesorul; denumirile lucrarilor practice (de laborator) la fiecare tema; alte activitati, daca este cazul.
b.4) Bibliografia.
b.5) Conditii pentru elaborarea si folosirea programei: capitolele si temele sa fie prezentate intr-o ordine logico-stiintifica si pedagogica; sa asigure realizarea obiectivelor instruirii, a finalitatilor ce trebuie sa le realizeze disciplinele respective; sa tina seama de profilul (specialitatea) in care se pregatesc elevii; sa asigure caracterul interdisciplinar, realizand legaturile cu disciplinele inrudite si fundamentale; sa asigure actualitatea si modernizarea continutului disciplinei; in acest context, programa analitica trebuie sa dovedeasca o anumita mobilitate stiintifico-practica, asigurand introducerea. in mod organic, a noutatilor stiintifico-practice determinate de progresul stiintifico-tehnic. in functie de conditiile concrete - nivel de pregatire, profil etc- profesorul poate schimba ordinea anumitor teme din programa, poate adauga unele teme noi, de mare importanta, diminuand ponderea altora; restructurarea totala a programei trebuie discutata si aprobata de forurile de decizie.
in invatamantul superior, planurile de invatamant si programele analitice pot fi elaborate si in structura modulara.
11.. Manualul scolar (universitar)
a) Conceptul de manual scolar si continutul sau
Manualul scolar (universitar) este documentul in care se obiectiveaza, in forma scrisa, principalul continut (cunostintele esentiale) ale unei discipline de invatamant, care se preda si care trebuie insusit (dobandit) de catre elevi (studenti). Manualul este o carte de studiu dactilografiata, xerografiata, litografiata sau tiparita pentru fiecare disciplina de invatamant in parte.
Manualul (in invatamantul superior i se spune si curs) este elaborat de specialisti - individual sau in echipa, avand uneori un coordonator. El se elaboreaza in conformitate cu prevederile programei analitice. Manualul trebuie sa respecte denumirile partilor, capitolelor, temelor etc. din programa analitica, precum si volumul de cunostinte care este dat de numarul de ore afectat (repartizat) fiecarui capitol. in baza unor indrumari mai vechi ale Ministerului Educatiei si Cercetarii, pentru invatamantul superior, se recomanda pentru o ora de curs sa se scrie 5-8 pagini dactilografiate la doua randuri.
Manualul se elaboreaza la nivelul cel mai inalt al programei. El constituie principala sursa de informare si de documentare. Desigur, in conditiile contemporane ale exploziei informationale, tinerii, mai ales studentii, trebuie sa foloseasca si alte surse de informare-documentare, cum sunt: indrumarele, culegerile de probleme, tratatele, articolele si studiile publicate in revistele de specialitate etc.
in studiul manualului vor exista diferentieri de insusire, corespunzatoare nivelurilor diferite de pregatire ale elevilor (studentilor).
b) Cerinte ale manualului
Fiind o sursa de informare (de documentare si studiu), manualul trebuie sa indeplineasca anumite conditii stiintifico-metodico-pedagogice, printre care mentionam: sa prezinte continutul disciplinei intr-o forma esentializata si explicita; sa includa cele mai noi cuceriri stiintifico-tehnice; sa evite istoricismul, cunostintele cu uzura morala, descriptivismul, repetarile exagerate si paralelismele cu alte discipline si sa trezeasca curiozitatea si tensiunea epistemica (de cunoastere), necesitatea studierii si altor surse bibliografice; sa cuprinda dupa capitolele mai importante anumite intrebari, exercitii si probleme de rezolvat si recapitulative, anumite date prezentate sintetic etc. care sa sprijine studiul individual, mai ales pentru invatamantul preuniversitar, invatamantul seral, cu frecventa redusa sau pentru cel la distanta este bine sa se dea o forma estetica copertei, graficelor, desenelor etc, asigurandu-se, totodata, o scriere lizibila, aerisita, insotita de anumite sublinieri ale ideilor, datelor etc. mai importante, evidentiindu-se astfel cunostintele carora elevii (studentii) trebuie sa le dea o atentie deosebita; sa se tina seama de particularitatile de varsta, de profilul si specialitatea elevilor etc.
in ceea ce priveste relatia profesor-manual, se recomanda: profesorul sa cunoasca manualul, dar el sa se pregateasca mult peste volumul si nivelul acestuia, pentru a avea resurse suplimentare de informatie; predarea sa respecte continutul manualului, dar sa nu-l repete intocmai, pentru a-l atrage pe elev (student) la orele de predare si altele.
in invatamantul preuniversitar se pot folosi manuale alternative. Pentru a fi benefice invatamantului, ele trebuie sa reprezinte un numar redus de variante. Acceptandu-se forme, date, exemplificari diferite de prezentare, ele trebuie sa respecte curriculumul national pentru a oferi sanse egale de pregatire elevata, completa si eficienta a tineretului studios. Ele trebuie sa evite orice tenta partizanala si sa ia in considerare numai valorile general-umane, stiintifice, culturale, etico-civice, pedagogice si metodice, in pas cu progresul general, cu principiile statului de drept, democratic.
Se elaboreaza si alte produse curriculare, cum sunt: indrumarile metodice, planurile calendaristice, standarde curriculare de performante, instrumente de evaluare etc.
11.. Orarul scolar (universitar)
11.4.. Conceptul de orar
Orarul este un document organizatoric, ce izvoraste din prevederile planului de invatamant si care asigura programarea continutului si activitatilor didactice, indeosebi a celor cu caracter bilateral de predare-invatare, pe o perioada scolara determinata - semestru, avand ca modul care se repeta -saptamana. Orarul se elaboreaza de cadre didactice; se recomanda sa se elaboreze in cooperare cu elevii si studentii, respectandu-se prevederile planului de invatamant. Disciplinele de invatamant, activitatile didactice si numarul de ore afectat acestora intr-o saptamana sunt cele prevazute in planul de invatamant. Desigur, in fiecare saptamana continuturile activitatilor didactice se schimba, necesitand noi informatii, date si aplicatii, care asigura parcurgerea treptata si gradata a materiei de studiu.
11.4.. Conditiile unui orar bine intocmit si eficient
Aceste conditii sunt de natura ergonomica, psihodidactica si de igiena studiului. Printre acestea se pot mentiona:
a) Programarea rationala a disciplinelor si activitatilor didactice, respectandu-se urmatoarele: imbinarea disciplinelor de cultura generala, cu cele de specialitate generala si de specialitate, pentru a asigura varietatea studiului; imbinarea disciplinelor mai complexe si dificile studiului si intelegerii cu disciplinele mai accesibile, astfel ca disciplinele complexe si dificile sa fie puse in primele zile ale saptamanii si in primele ore ale zilei, respectandu-se curba de efort si oboseala, precum si nevoia de echilibrare a efortului psihic; imbinarea diverselor tipuri de activitati pentru a evita monotonia si stimula interesul studiului, astfel ca in toate zilele si in fiecare zi sa fie, pe cat posibil, ore de curs, seminar, lucrari practice (de laborator), proiect etc. - exceptie ar putea face orele de laborator, proiect sau practica, deoarece acestea implica actiuni de studiu variate si au nevoie de o durata mai mare spre a oferi eficienta activitatii didactice.
b) Programarea orelor numai intr-o parte a zilei - dimineata sau dupa-amiaza - pentru a oferi elevilor (studentilor) cealalta parte a zilei ca timp liber pentru studiul individual, odihna etc, evitandu-se supraincarcarea anumitor zile si asigurandu-se echilibrul efortului pe fiecare zi.
c) Eventualele ore sau zile libere sa se plaseze in orar la sfarsitul zilei si,
respectiv, la sfarsitul saptamanii, pentru a se cumula cu timpul liber al elevului (studentului).
d) Folosirea intensiva a orelor prevazute in orar, pentru ca timpul liber sa fie la dispozitia elevilor (studentilor) pentru completari, compensare, odihna etc.
e) Respectarea de catre profesori a pauzelor (recreatiilor) dupa fiecare ora, ca o necesitate a destinderii si refacerii capacitatilor de studiu.
In conditiile democratizarii societatii, descentralizarii educationale, autonomiei universitare si scolare, specificului invatamantului particular etc, Legea invatamantului si alte reglementari confera institutiilor scolare si universitare anumite drepturi si libertati in elaborarea si aplicarea documentelor scolare si universitare, desigur, cu respectarea exigentelor stiintifice, practice, pedagogice si metodice necesare stabilirii si punerii "in opera" a unui curriculum modern, elevat, de valoare si eficienta ideatica si actionala, care sa le asigure acreditarea; pe aceasta baza, realizarea unei temeinice, competente si eficiente pregatiri a tinerilor le va oferi acestora posibilitatea obtinerii si recunoasterii diplomelor de studii atat pe plan national, cat si international.
