Alegerea unei rase de porumbei.
Voiajori, Kingi, Gat-golasi, Gulerati, Gusati, Rotati, Tobosari, Galateni. atatea rase elegante, pasionante, fermecatoare, captivante, incat in mod firesc, de multe ori, le gasim pe toate in aceeasi porumbarie, ingrijite de crescatorul subjugat de pasiunea sa. Nici nu este de mirare acest lucru si drept vorbind, nu are poate rost, ca cineva sa se hotarasca la una singura. Dar ma vad nevoit, la solicitarea unui tanar columbofil, sa-mi exprim gandurile cu privire la aceasta dilema: "O singura rasa sau mai multe? Pe care sa o aleg? Pe ce criterii?"
Inceputurile columbofiliei debuteaza la toate persoanele in copilarie. In copilaria biologica la majoritatea dintre noi, in copilaria sufletului la unii sau in copilaria pierduta, la altii. Furata din podul scolii sau cumparata din piata, prima pereche de porumbei isi imprima pentru totdeauna chemarea in sufletul puiului de om.si putini sunt cei care nu-i raspund apoi ecoului. Cate sacrificii, economii si compromisuri se fac din acel moment nu are rost sa amintim. Daca as mai adauga si serile in care gandurile celui atins de microbul columbofiliei, zboara cu porumbeii, catre acestia, pe buna dreptate ar trebui sa fim dati afara din casa.de sotii, iubite sau mame.
In copilarie ne este ingaduit aproape orice. De aceea nu ni se poate cere nici sa alegem, nici sa urmam un anumit plan in ceea ce priveste porumbeii. Galbeni, negri, pestriti, Capucini, Frizati, Galateni, ii strangem pe toti in adapostul nostru neincapator, o nepretuita colectie de comori vii care ne ocupa mintea tot timpul, acasa si la scoala.
In planul realizarilor nu prea sunt multe de mentionat in aceasta perioada.O achizitie mai ieftina de la un crescator renumit, un schimb avantajos (2 Gutani pe un Jucator de Botosani) si poate 2-3 pui care rezista pana in iarna sunt poate cele mai relevante aspecte ale efortului si preocuparii noastre.
Timpul insa trece si odata cu el crescatorul capata mai multe cunostinte despre ingrijirea porumbeilor care, alaturi de putina experienta pe care o are, il ajuta sa-si inmulteasca exemplarele, astfel incat se vede nevoit sa renunte la o parte din ei. Se cristalizeaza atunci, in piata de pasari, o noua fata a columbofilului: aceea de mic afacerist. Frustrarea de a-i fi refuzati porumbeii, bucuria unei tranzactii reusite, banii castigati de Nea Lefteriu, ii construiesc o conceptie columbofil - mercantilista.
In aceasta perioada se nasc de obicei primele ganduri in ceea ce priveste oportunitatea de a creste mai multe rase de porumbei si se cristalizeaza idei privind posibilele optiuni viabile. Si acestea se indreapta de regula catre rasele cele mai rare si asa cum este si firesc, mai scumpe. Chiar si cei care se hotarasc pentru voiajori sport nu sunt indiferenti la mirajul castigurilor financiare.si la celebritate.
Aceasta perioada este. de nedepasit pentru unii. Ea se finalizeaza cu selectarea catorva rase din care se reproduce si cu permanentele drumuri catre piata. La acesti columbofili toti porumbeii au un pret la care pot fi vanduti. Este frecventa renuntarea la o rasa, sau inlocuirea acesteia si de asemenea frecvent, bagajul destul de sumar de cunostinte despre porumbei si. onoare.
Capcana este eficienta mai ales in regiunile in care activitatea columbofila nu este organizata astfel incat sa-si exprime intreaga sa frumusete si substratul social si emotional de care este capabila. Lipsa posibilitatilor de informare si a contactelor intre crescatori, lipsa expozitiilor, regulilor si concursurilor contribuie la formarea unui mic bazar columbofil lipsit de orice insusiri educativ-recreative.
Nu trebuie inteles din randurile de mai sus ca activitatea columbofila trebuie despartita de aspectul sau economic, din contra sustin cauza elegantei si stilului in comportament, mai ales cand este vorba de a vinde.caci a vinde este o arta. Fara competitie (inclusiv sub aspect economic) nu exista provocari, nu exista progres.
Asadar (revenind la subiect): Care ar putea fi motivele care ne-ar putea determina sa alegem o singura rasa? Pe ce criterii o putem selecta?
La prima intrebare consider ca principalul motiv este in stransa legatura cu aspiratiile noastre si asteptarile privind sportul columbofil. Pe temelia chemarii sufletesti catre aceste mici fapturi (sa constientizam ca alaturi de noi exista o multime de pasionati de alte lucruri si vietuitoare) activitatea poate fi astfel creionata si gandita incat sa obtinem satisfactii maxime de la ea.
Desi poate parea contradictoriu (de vreme ce sentimentul simtit este acela de a pastra toate rasele de porumbei) doar specializarea pe o singura rasa (eventual culoare) poate construi acel rafinament care permite crescatorului sa traiasca, sa simta si sa se bucure intens in/de activitatea sa, asa cum multe persoane se pot imbata cu vin, chiar si posirca fiind, insa numai degustatorii pot simti aromele unui soi de calitate.
Cresterea porumbeilor poate deveni o provocare, un teren al experimentelor si manifestarii talentului si viziunii personale, cu profunzimi nebanuite si satisfactii la fel de mari. Acest lucru nu este compatibil cu superficialitatea de nici un fel.
Un crescator se poate face apreciat in opinia mea prin 3 lucruri importante:
1.caracterul sau
2.cunostintele despre cresterea porumbeilor si in special despre rasa care o promoveaza
3.porumbeii pe care ii ofera celorlalti.
Ultimele 2 "conditii" nu pot fi indeplinite decat de cei dedicati unei singure rase. Si deoarece columbofilia este un sport, este foarte important locul pe care ne aflam in competitie.
La a 2-a intrebare (Pe ce criterii o putem selecta?) putem aminti pentru cei care cresc rase de ornament (sau intentioneaza) faptul ca, in general, cu cat o rasa are mai multe caractere ornamentale, cu atat iti permite sa-ti extinzi studiul personal si ai parte de provocari mai complexe. Aici imperecherile si selectia se vor face pe mai multe criterii (tinuta, marimea gulerului, aspectul carunculelor nazale, calitati maternale, desen, culoare etc.) La rasele care se aseamana mai mult cu porumbelul comun, de multe ori activitatea columbofila se rezuma la obtinerea unor exemplare de culoare rara.
Mai mult decat atat, cresterea porumbeilor voiajori pentru concursuri si a celor pentru zbor depaseste limita predictibilului si se inscrie intr-o alta sfera a provocarilor, avand in vedere ca rezultatele sunt animate de mai multi factori majori, incontrolabili dar decisivi: transmiterea genetica a unor insusiri, antrenament, sansa (norocul), etc.
In plan psihologic, consider ca cele mai intense trairi (atat bucurii cat si deziluzii) pot fi provocate prin cresterea voiajorilor pentru concursuri. Activitatea in acest domeniu sta destul de mult sub semnul incertitudinii si numai cei foarte devotati sportului si cu inclinatii au sanse sa ajunga la varf. Gustul provocarii este insa foarte dulce. In cresterea porumbeilor de ornament reusesc in general cei care sunt foarte bine informati si constanti.incertitudinile sunt mai rare.
Alegerea unei rase nu este si nu trebuie sa fie totdeauna o alegere constienta si bine gandita. Este suficienta o imprejurare sau un sentiment de moment caruia sa-i dam frau si apoi sa-l cultivam. Mai importanta este din punctul meu de vedere constanta, perseverenta. Totusi voi incerca in randurile de mai jos sa enumar cateva aspecte care pot fi luate in considerare atunci cand ne propunem in mod constient sa ne alegem una dintre rase:
Spatiul disponibil (dimensiune adapostului) este un criteriu destul de relevant al alegerii noastre. Desi in principiu cu orice rasa se obtin rezultate mai bune atunci cand se dispune de spatii generoase, spatiul vital difera de la rasa la rasa. Aici as putea mentiona porumbeii Gulerati care sunt de exemplu printre cei cu necesitati ridicate in aceasta privinta iar la polul opus Rollerii.
Timpul disponibil poate fi de asemenea hotarator in privinta alegerii. Daca in cazul Capucinilor se pot obtine rezultate multumitoare prin acordarea unei atentii minime, in cazul Tobosarilor de Buhara lucrurile stau exact pe dos.
Temperamentul si caracterul rasei si al crescatorului. Desi am putine cunostinte in aceasta privinta am observat de pilda ca porumbeii Tobosari de Buhara au un temperament foarte linistit, calm, care nu poate fi inteles (nici suportat cred) de persoanele mai active, energice care asteapta ca atunci cand intra in adapost sa descopere actiune. La polul opus pot mentiona Carierii, care sunt destul de agresivi si pot provoca disconfort persoanelor mai linistite, non combative.
Colegii de club care-ti impartasesc pasiunea pot reprezenta alt factor decisiv care sa te mobilizeze intr-o anumita directie. Este destul de important sa intelegi de la inceput cu cine vei putea impartasi ideile, gandurile, experientele tale si porumbeii tai. Sportul columbofil este unul "de grup". Fara adversari si coechipieri nu are sens.
Fara a avea pretentia ca am epuizat subiectul, rog cititorii sa-si aminteasca faptul ca aceste randuri exprima o opinie personala si ii astept sa si le exprime pe ale lor.
