Limfocitele din lapte se evidenţiază foarte bine prin oricare dintre metodele de colorare utilizate şi sunt asemănătoare morfologic cu cele sangvine, dar variază foarte mult din punct de vedere al dimensiunii şi volumului, întâlnindu-se limfocite mici, mijlocii şi mari.
Din punct de vedere morfologic, se poate constata: forma sferică sau uşor ovală, diametru de 4 - 8 μm şi un nucleu compact, mare, rotund şi indentat. Citoplasma este redusă la un inel perinuclear şi are un caracter bazofil, conţinând granule azurofile, organite celulare slab reprezentate, rare vacuole, cristale şi structuri tubulare. Tinctorial, nucleul este intens cromatic, cu citoplasma bazofilă, prezentând rare granule oxifile. De asemenea, limfocitele mari pot prezenta o distribuţie specifică cromatinei în nucleu, care este reniform, iar în citoplasma din apropierea nucleului se găsesc granulaţii azurofile (Fig. 4).
După opinia lui Ognean (1995), limfocitele, pe frotiurile efectuate din lapte, se individualizează doar prin nucleu.
Adesea se observă ataşări ale limfocitelor de alte celule (celule epiteliale, macrofage) proces numit peripolesis, prin care probabil au loc schimburi informaţionale, sau pot pătrunde temporar în macrofage, fenomen numit emperipolesis (Fig. 5).
Fig. 5. Fenomen de peripolesis (original)
Macrofagele din lapte formează o populaţie heterogenă, variind foarte mult din punct de vedere numeric, al dimensiunii şi formei. Astfel, se pot întâlni în lapte macrofage mici, mijlocii şi mici. Citoplasma macrofagelor este încărcată cu globule de grăsime, care pot acoperi parţial, uneori chiar total, nucleul şi prezintă un aspect luminos, clar, cu numeroase vacuole, granulaţii şi chiar incluziuni, în funcţie de stadiul de activare. Nucleu prezintă o formă rotundă sau ovală, uneori alungit - reniform şi chiar lobat, din cauza vacuolizărilor multiple (Fig. 6).
Consecutiv instalării infecţiilor la nivelul glandei mamare, încă din faza iniţială a răspunsului inflamator, neutrofilele migrează din sânge în lapte, reprezentând 95% din celulele care formează bariera celulară. Contribuţia macrofagelor la formarea barierei celulare împotriva instalării mamitelor este secundară, aceste celule fiind mai puţin eficiente în distrugerea bacteriilor decât neutrofilele, datorită, posibil, lipsei de mieloperoxidază.
Populaţia celulară din lapte cuprinde şi celule de origine epitelială, care persistă atât în laptele normal, cât şi în cel patologic.
Din cercetările mai vechi, realizate de Wahby şi Nasr (1957), se evidenţiază faptul că celulele epiteliale reprezintă o componentă predominantă în populaţia celulară a laptelui normal, într-un procent de 60% din totalul celulelor prezente.
În prezent, aceste date au fost revizuite, deoarece din ce în ce mai mulţi cercetători sunt de acord că multe celule considerate a fie epiteliale sunt, în realitate, componente ale sistemului monocitar - macrofagic, foarte bine reprezentate la nivelul glandei mamare sănătoase.
La ora actuală sunt tot mai frecvent avansate părerile potrivit cărora, în categoria celulelor epiteliale din lapte să se încadreze numai celulele descuamate şi devitalizate, provenite strict din ţesutul glandular şi canalicular mamar (Fig. 7).
Fig. 7. Celule epiteliale: A - coloraţie Leishmann - Romanovski, B - coloraţie Papanicolau (original)
Prin metoda May Grünwald Giemsa şi Leishmann - Romanovski, leucocitele din lapte se colorează diferenţiat în funcţie de categoria pe care o reprezintă, asemănător cu cele sangvine.
Prin metoda Dănilă Muster, nucleii celulelor se colorează în cafeniu închis, citoplasma celulelor acidofile apare roşie, iar a celulelor bazofile este verde sau albastră.
Prin metoda APT Drăgan, leucocitele şi celulele epiteliale din lapte se colorează în nuanţe variate de albastru.
Prin metoda Lison, cu verde metil pironină, nucleii celulelor se colorează în nuanţe de verde, iar citoplasma bogată în ARN se colorează în roşu strălucitor.
Metoda Papanicolau şi Harris - Shorr prezintă aplicabilitate pentru celulele epiteliale şi mai puţin pentru leucocitele din lapte.
În urma studiului efectuat pe frotiuri realizate din secreţii mamare patologice şi din cele purulente s-a constatat creşterea procentului de neutrofile începând de la 84% până la 100%.
În cazul laptelui mamitic recoltat de la vaci cu mamită subclinică, populaţia celulară se prezintă în modul următor, conform tabelului:
Conţinutul celular în laptele mamitic
Specificare Leucocite PMN
media% Limfocite
media % Macrofage
media%
Celule epiteliale media% Structuri celulare neidentificabile
media%
Ne Eo Ba
Lapte normal 34,07 39,77 19,31 6,81 0
Mamita stafilococică 33,4 0,43 0 31,52 28,07 1,96 4,58
Mamita streptococice 48,72 1,13 0 27,95 19,62 3,11 2,83
Mamita produsă de Klebsiella pneumonie 65,03 3,04 0 21,29 9,88 0,76 0
CONCLUZII
Examenul lactocitogramei la vacile depistate cu mamită stafilococică, streptococică şi klebsiellică a evidenţiat existenţa unor modificări ale procentului de leucocite comparativ cu lactocitograma efectuată din laptele normal.
În mamitele care debutează prin infecţia cu stafilococi, examenul lactocitogramei a identificat un procent mai crescut de macrofage şi celule epiteliale, datorat, probabil, afinităţii crescute ale acestor bacterii pentru epiteliul glandular.
Mamitele care debutează printr-o infecţie cu streptococi, lactocitograma a evidenţiat un procent mai crescut de neutrofile şi mai redus de macrofage, fenomen datorat probabil prezenţei proteinei M, identificată în membrana acestor bacterii, cu ajutorul căreia se sustrag identificării de către macrofage.
Toate metodele studiate sunt reprezentative pentru efectuarea şi interpretarea unei lactocitograme.
Cea mai rapidă metodă de colorare este APT Drăgan, care se execută în 30 secunde, dar prezintă dezavantajul ca nu este specifică, fiind dificil de identificat granulaţiile polimorfonuclearelor.
Cea mai bună metodă de colorare, cu afinitate specifică rămân May Grünwald Giemsa şi Leishman - Romanovski.
Deşi laptele se pretează şi pentru alte studii citologice, citoenzimologice, imunologice şi pentru microscopie electronică este totuşi mult mai dificil de manipulat, prelucrat şi studiat comparativ cu sângele.
