Porumbei



De multe ori am spus: "daca maine m-as apuca de porumbei as face-o altfel!" Da, dar cum, nu .?! Iata un mod de a gandi debutul in columbofilie! O fi bun, o fi rau, ramane ca tu, cititorule, sa decizi.
Sa ne punem, deci, in pielea unuia care incepe acum si nu a mai avut contact niciodata cu mediul columbofil. Trebuie, insa, sa recunosc, inainte de toate, ca eu nu am fost niciodata in aceasta piele, caci practic m-am nascut printre porumbeii tatalui meu.

Pentru inceput sa incercam sa ne lamurim ce este columbofilia. Stiti ce este?! Veti spune, poate: un sport, o pasiune, pasiunea noastra. Da asa este, dar totusi eu va spun ca, pe langa toate acestea, daca vrem sa avem succes, atunci columbofilia este (trebuie vazuta ca) un sistem.
Stiti ce spune Ludwing von Bertalamffy, autorul teoriei sistemelor, ca este un sistem? Un sistem este un ansamblu de elemente aflate in interactiune si interdependenta, organizate ierarhic si care converg spre realizarea unei finalitati comune. Orice influenta suferita de un element al sistemului se rasfrange asupra intregului sistem si implicit a realizarii finalitatii. Prin urmare, pentru a atinge scopul pe care ni-l propunem trebuie sa avem in vedere toate elementele sistemului, precum si modul in care ele interactioneaza.
In aceste conditii este sau nu columbofilia un sistem? Si daca columbofilia este un sistem, care sunt elementele si care este scopul ei? In continuare am sa incerc sa demonstrez, si sper ca asta sa ajute ., ca acest sport, aceasta pasiune a noastra este cu adevarat un sistem, trebuie vazuta, gandita ca un sistem!
Sa incepem cu scopul. Fiecare dintre noi este liber sa-si stabileasca propriul scop pentru care creste porumbei, dar daca acesta este acela de a face performanta, atunci sa ducem rationamentul nostru mai departe.
Prin urmare, care sunt elementele sistemului numit columbofilie? Cred ca nu surprind pe nimeni daca in aceasta categorie voi introduce urmatoarele trei elemente, puse, cred eu, intr-o ordine ierarhica corecta, fireasca, de altfel: crescatorul, porumbelul si cotetul.
Da, in opinia mea, cel mai important element al sistemului columbofilie, este crescatorul si sper sa intelegem si de ce. De altfel, este forte simplu de observat de ce: crescatorul poate face porumbelul si cotetul, invers nu.
Asadar, incepatorule, caci pentru tine am promis sa scriu, ca sa devii campion mai intai trebuie sa fii ucenic, ca sa devii maestru trebuie sa fii prima data invatacel, ca sa devii profesor este necesar sa fi fost mai inainte elev. Si acum veti spune poate: bine, bine ., dar eu vreau sa fiu ucenic, dar cui, cine ma poate invata . si, mai presus de toate, cine vrea sa ma invete?
Poti fi ucenic multora: mediului columbofil, unui columbofil experimentat, cartilor, porumbeilor si nu in ultimul rand propriul tau ucenic.
Ucenicul mediului columbofil?!
Da, mergi la club, frecventeaza sedintele, imbarcarile, desigilarile, expozitiile, banchetele, fii atent, asculta . si mai presus de toate judeca ce auzi, cunoaste oameni. Daca faci asta, vei intelege mai intai de toate partile tehnice ale sportului, care nu sunt de neglijat, vei observa mentalitati, te vei imprieteni cu oameni, vei vedea cum gandesc cei care sunt in frunte si cei care sunt la coada. Tu unde vrei sa fii?
Ucenicul unui columbofil experimentat?!
Odata un profesor al meu mi-a spus: "Marian, nu fi rau si de la cel care nu stie ai ceva de invatat! De la el, trebuie sa inveti cum sa nu faci." Poate ca avea dreptate, dar eu am vrut totdeauna sa invat de la cei mai buni, fie ca am "furat" invatatura lor, fie ca s-au oferit ei sa ma invete.
Asadar, vreau sa spun ca toti iti vor da sfaturi, ramane ca tu sa vezi care sunt cele mai bune si pe cine sa cauti pe mai departe ca sa afli raspunsul la intrebarile ce te framanta. Incearca sa asculti pe cei mai buni, cei care sunt primi in clasamente, incearca sa mergi la ei acasa, sa le vezi porumbeii si cotetul, intreaba-i, cauta-le raspunsurile, "fura-le" ideile, dar nu le aplica fara a le gasi logica care le sta la baza, caci chiar si cei mai buni pot gresi.
Asculta de la toti, dar tinde sa fii doar ca cei din top. Nu te lasa selectat de "profesori", selecteaza-ti tu maestrii, mai buni si mai buni . mereu mai buni. Insa, atentie, e foarte important sa nu-ti faci chip cioplit, invata de la cei cu experienta, nu-i urma orbeste, pana la urma nimeni nu e responsabil de esecurile tale, cum de altfel nici de succese.
Ucenicul cartilor?!
Este important sa citesti. Cartile, de obicei, sunt scrise de oameni care au si vor sa spuna ceva. Cauta sa vezi ce au de spus, citeste tot mai mult, despre acelasi subiect din mai multe surse daca e posibil, dar totdeauna sa nu inchizi articolul sau cartea fara a gasi ideea care sta la baza sa.
Ucenicul porumbeilor?!
Veti spune: cum adica, ce ma poate invata un porumbel? Foarte multe! Un porumbel iti poate spune ce ii trebuie, ce nu ii trebuie, daca se simte bine sau nu . Urmareste porumbeii tai, analizeaza-i si trage concluzii, urmareste porumbeii altora, urmareste comportamentul porumbeilor unui campion inainte de ziua imbarcarii, iarna, toamna, ori de cate ori ai ocazia .
Propriul tau ucenic?!
Cineva spunea odata: "inteleptul invata din greselile altora, desteptul din greselile sale, iar prostul niciodata!" Din pacate pe lumea asta sunt prea putini intelepti si prea multi din ultima categorie, tu incearca sa fii cel putin un destept, invata din victoriile, dar si din infrangerile tale.
Am sa va povestesc ceva. Acum cativa ani, cand eram si nu prea un concurent luat in seama de adversari, am facut un concurs de fond de exceptie (era primul din anul acela, an in care desi am inceput cu 14 porumbei in lotul de concurs am dus patru in expozitia nationala la fond si fond palmares) si un cunoscut pe atunci, un bun amic acum, m-a intrebat: "dar stii de ce au venit asa porumbeii?" Ei, daca la o asemenea intrebare vei raspunde afirmativ, atunci si numai atunci. esti crescator, daca nu . esti doar un norocos. Dar cat crezi ca va tine norocul? In sportul columbofil, ca de altfel in viata, norocul vine pe nesimtite si pleaca tot la fel, daca nu stii sa ti-l construiesti prin munca vei fi mereu la coada listei.
Eu iti propun sa devii crescator, fiind simultan ucenicul celor cinci de mai sus, deci printr-o munca asidua. Cauta mai intai sa devii crescator bun si vei ajunge si un concurent bun, invers drumul poate duce numai la victorii de moment, efemere, in esenta.
Ce inseamna sa fii crescator? Hmmmmmmm . daca as stii si eu raspunsul complet ce bine ar fi .(!!), insa am sa va raspund, pe masura priceperii mele de acum.
Inseamna, mai intai de toate sa-ti iubesti pasarile, apoi sa recunosti stare de sanatate si starea de boala a pasarilor, sa stii ce trebuie sa faci ca sa le mentii sanatoase sau sa le tratezi, dupa caz si, doar mai apoi, sa stii sa le imperechezi pentru ati atinge scopul, sa stii sa le alimentezi si, mai pe urma, sa inveti sa le pregatesti pentru concurs si sa le recuperezi dupa concurs. Inseamna sa fii cumpatat in tot ce faci, caci: "ce e prea mult dauneaza, dar si ce e prea putin e degeaba" si, in alta ordine de ideii "ce e destul pentru unul, pentru altul poate fi prea mult sau pentru altul prea putin".



Spuneam ca cel de al doilea element al sistemului numit columbofilie este porumbelul, deci sa ne ocupam si de acest aspect.
Aici cred ca ar fi cazul sa raspundem la cateva intrebari:
- Cu ce fel de porumbei sa incepem?
- De la cine sa luam porumbei?
- Ce porumbei sa cumparam?
- Ce sa facem cu porumbeii cumparati?
Sa raspundem pe rand:
Cu ce fel de porumbei sa incepem?
La aceasta intrebare am auzit destul de des doua tipuri de raspuns:
primul, mai rar intalnit la nivel declarativ, dar mai des pus in practica pentru ca este mai ieftin pe termen scurt (nu si pe termen lung, cum lesne se poate intelege): incepatorul poate debuta cu pasari de mana a doua, deci pasari fara origine si performanta, ca nu consta mult si el oricum ar strica pasarile bune, nu ar stii ce sa faca cu ele; al doilea, mai frecvent la nivel declarativ, dar mai rar pus in practica, datorita costurilor mai mari pe termen scurt: incepatorul sa debuteze cu pasari de cea mai buna calitate.
Cel care a citit cu atentie pana acum, sigur, intuieste ca eu sunt adeptul celei de a doua situatii: incepeti cu pasari bune pentru ca numai de la ele puteti invata ce nevoi au pasarile de concurs. Cel slab, porumbelul slab, daca rateaza concursul, nu rateaza ca nu l-ai pregatit tu cum se cuvine, ci rateaza pentru ca nu e in stare sa claseze. Deci, cum vei stii tu unde ai gresit, cum poti fi ucenicul unor pasari care nu sunt de calitate si sa vrei sa ajungi in top?!
Pe de alta parte, daca iti iei pasari de slaba calitate munca ta nu va fi rasplatita la justa valoare. Raspunsul pe care ele il vor da nu va fi unul pe masura asteptarilor tale si, asa, vei fi supus mai mult deceptiilor. Insa, daca ai in cotet pasari de buna calitate ele te vor ajuta, iti vor da incredere in tine, iti vor rasplati eforturile, chiar si cele pe care tu le vei pune in practica pe baze pur empirice, adica pornind de la observatiile tale concrete, fara a astepta informatia de la nu stiu cine. Incearca, experimenteaza si ai sa vezi ca acele victorii realizate pe baza analizelor tale vor fi si mai mult savurate.
De la cine sa luam porumbei?
Fireste ca de la cei mai buni. Dar cine sunt cei mai buni? Raspunsul la aceasta intrebare este delicat, caci am putea sa o gandim si asa: "Cine sunt cei mai buni de la care putem sa luam noi pasari?" sau "Cine sunt cei mai buni de la care se merita sa luam noi pasari?"
Cei mai buni de la care se merita sa iei pasari sunt cei care sunt in top la categoriile (categoria) la care vrei sa concurezi tu. Apoi, cei mai buni de la care se merita sa luam pasari sunt cei care concureaza, daca nu in zona noastra, intr-o zona care sa prezinte caracteristici fizice si de concurenta ca cele ale zonei noastre sau mai grele, in niciun caz mai usoare. Asadar, cei mai buni de la care putem lua pasari sunt cei care indeplinesc conditiile de mai sus si noi putem lua contact cu ei prin maximul de efort (necesar) de care putem dispune. Ma refer aici la efort fizic si psihic, nu numai la cel financiar. Prin urmare, mai intai studiem si apoi cumparam.
Ca sa va faceti totusi o idee despre ce inseamna a fi cel mai bun, trebuie sa va sugerez sa cititi un articol al lui Ad Scharaleckens, articol cu nume sugestiv "un invingator nu trebuie neaparat sa fie cel mai bun, deci, a cumpara este o arta", cum de altfel a citi corect un clasament este o arta, caci doar asa vei vedea cine este cel mai bun cu adevarat. Prin urmare, nu cumparam de la invingatorii de moment, ci de la cei mai buni, cei care sunt constant in fata intr-o concurenta puternica, fara a fi favorizati de conditiile fizice ale asezarii geografice.
Ce porumbei sa cumparam?
Ma refer aici la variantele pe care le are un debutant atunci cand vrea sa cumpere porumbeii, nu la tipul de porumbei (mari, mici, cu ochi asa sau asa etc.). In acest sens, eu intrevad urmatoarele situatii:
1.cumpararea de pasari care s-au dovedit bune reproducatoare;
2.achizitionarea de pasari care s-au dovedit bune concurente;
3.achizitionarea unui lot de pui de primavara;
4.cumpararea unor pui de toamna (tardivi);
5.achizitionarea unor oua.
Trebuie specificat de la inceput ca primele trei variante sunt pentru cei care dispun de un buget serios, iar celelalte pentru cei cu un buget mai modest. Acest aspect nu impiedica insa ca si un debutant cu un buget mic sa se incadreze in primele trei, dar, desigur, cu eforturi mult mai mari. In acest sens, ce spuneti de un elev de liceu care lucreaza toata vara iar, la final, in septembrie, cumpara de toti acesti bani, suma considerabila la acea vreme, un singur porumbel, un concurent deosebit, provenit si dintr-o familie consacrata?! Acea pasare, campion judetean, si in primii 25 la nivel national, a dat satisfactii mari prin urmasii pe care i-a produs. Acest caz este unul real ., insa, sa nu credeti ca este cazul meu, caci nu e asa .! Este vorba de unul din maestrii columbofili ai Romaniei, cineva al carui nume, fireste, ca nu-l voi divulga, dar voi spune ca a fost, la vremea sa, cel mai tanar maestru columbofil al tarii.
Dar sa ne intoarcem la intrebarile noastre.
Ca sa cumparam pasari ce s-au dovedit bune reproducatoare trebuie sa detinem un buget serios, altfel nu avem nicio sansa. Cred ca este limpede pentru oricine ca nimeni nu se desparte de o pasare buna reproducatoare pentru o suma modica. Uneori sumele care sunt cerute pe asemenea pasari sunt exorbitante, dar nimic nu e mai valoros decat un bun reproducator, acesta e mai valoros chiar si decat o pasare care s-a dovedit la concurs un as. Totusi, daca nu va dau banii afara din casa, orientati-va spre alte variante de debut in columbofilie.
Poate va intrebati ce inseamna un bun reproducator? Pentru mine, un bun reproducator este o pasare care a dat mai multi descendenti de top, cel putin la nivel regional, dar prin imperecherea cum mai muti parteneri sau partenere. Eu nu apreciez in mod deosebit un mascul sau o femela care doar intr-o singura imperechere, cu un anumit partener, a dat descendenti de valoare. In acest caz as aprecia cuplul, nu indivizii luati separat si asta cu o conditie: sa se fi nascut din acel cuplu mai multi descendenti de valoare, nu doar unul sau doi.
Daca vreti sa cumparati un bun concurent, sigur, aveti nevoie de un buget serios, caci un bun concurent nu se naste asa oricum .
Totusi, daca tot vreti sa dati banii pe o asemenea pasare considerati urmatoarele aspecte:
* in ce concurenta a facut pasarea rezultatele respective;
* a repetat pasarea rezultatele (e de apreciat mai mult o pasare care are norme de palmares, nu doar norma pe un singur an de zile);
* cate rude colaterale ale pasarii respective au mai facut performanta si la ce nivel;
* starea de sanatate si uzura a pasarii.
La achizitionarea unui lot de pui de primavara nu este altceva de facut decat sa mergeti si sa va alegeti numarul de pui pe care il vreti si, desigur, sa-l platiti in consecinta. De obicei, acesti pui sunt foarte scumpi pentru ca un crescator vrea sa-i tina pentru el, acestia fiind cei mai buni pentru concursurile de toamna si pentru cele din anii urmatori, practic viitorul crescatoriei.
In acest caz, cel mai studiat ar trebui sa fie crescatorul de la care cumparati si nu pasarile in sine. Pentru un incepator, ca de altfel si pentru unul cu experienta e greu sa observe calitatile de bun zburator intr-un pui de 25 de zile. Observati caracterul crescatorului, ce fel de om este, precum si performantele sale, cautati sa cumparati de la cei care sunt demni de tot respectul, de la cei care zboara puternic si care scot anual un procent important de pasari cu rezultate bune, asta raportat la numarul de porumbei pe care il cresc. Ce sanse crezi ca ai cu 25 de pui de la cineva care are 300 de pasari si duce doua in expozitie an de an, dar daca duce doua in expozitie, avand un lot de 40 de pasari?!
Daca alegeti aceasta varianta, luati in jur de 25 - 30 de exemplare, dar concurati-le puternic inca de la zborurile din toamna si reproduceti numai din cei care rezista la concurs, altfel sunteti pierdut. Doar nu va imaginati ca exista intr-o crescatorie din lume un lot de 25 de pui dintr-o generatie care sa se dovedeasca toti buni reproducatori sau zburatori, daca vreti?! Chiar si marile valori dau rebuturi si noi nu avem nevoie sa cladim viitorul crescatoriei noastre pe rebuturi, fie ele si de la un mare campion.
Daca nu dispuneti de prea multi bani sau pur si simplu nu vreti sa investiti prea mult, atunci mergeti la un crescator (care indeplineste conditiile de mai sus) si cumparati un lot de pui de toamna. De obicei acestia sunt mai ieftini pentru ca datorita momentului nasterii nu sunt asa de eficienti la concurs intr-o perioada scurta de timp. In cel mai bun caz, un tardiv da primele rezultate notabile dupa doi ani, desigur sunt si exceptii. Un alt punct de vedere ar fi faptul ca, prin lumea columbofila, se vehiculeaza ca acestia sunt mai buni reproducatori, desi, eu, pe baze logice, genetice, daca vreti, nu vad de ce ar fi asa. De ce un tardiv ar fi mai bun reproducator decat o pasare nascuta primavara, doar pentru ca este nascut spre toamna sau iarna?!
In cazul acestei variante, nu cred ca ar fi indicat sa luati mai mult de cinci exemplare, maximum zece. Acesti pui nu pot fi concurati si atunci nu are sens sa va aglomerati cu prea multe pasari ce nu le puteti concura mai tarziu cu succes. Daca optati pentru aceasta varianta, cred ca ar fi bine ca aceste pasari sa fie tinute pentru reproductie doi, maximum trei ani de zile si apoi retinuti doar cei care au dat descendenti buni, ceilalti vor fi eliminati fara mila sau, eventual, introdusi in lotul de concurs. Eu, daca as alege aceasta situatie, care are dezavantajul ca implica mai mult timp, as achizitiona doua loturi de maximum zece pasari de la doi crescatori diferiti pentru a putea realiza incrucisari si a testa valoarea de reproductie a ambelor cotete.
Odata pornit pe aceasta idee, reproduceti puternic din pasarile luate, testand mai multe cupluri in acelasi an, zburati fara mila descendentii si eliminati la fel de nemilos pe cei care nu s-au dovedit buni reproducatori.
Ultima varianta, prezentata mai sus, era cea in care va sugeram achizitionarea unui lot de oua. Aceasta variata este mai ieftina, poate cea mai ieftina. Daca va indreptati spre aceasta varianta inseamna ca aveti deja un lot de pasari care vor juca rolul de doici pentru puii eclozati din ouale cumparate. In cazul acestei variante, eu as cumpara cat mai mult oua posibile, depinde de doicile de care dispun, dar numai oua care imi vor permite sa concurez chiar din anul nasterii cu puii eclozati, altfel as pierde prea mult timp. Puii rezultati din aceste oua vor fi lotul meu de concurs pentru anii care vor urma si doar dupa ce vor demonstra rezultate deosebite vor putea si reproduce. Cred ca ar fi cazul ca aceasta metoda sa fie aplicata doi, chiar trei ani la rand, cumparand oua de la mai multi crescatori, dar, desigur, numai de la crescatori buni (acum cititorul stie ce intelegem noi prin crescator bun).
Ce facem cu porumbeii cumparati?!
Partial am raspuns deja la aceasta intrebare, totusi voi specifica in mod clar: ii testam din punct de vedere al scopului propus. Prin urmare, daca achizitionam buni reproducatori, buni concurenti sau tardivi mai intai reproducem din ei si apoi ii selectam prin intermediul rezultatelor descendentilor, daca alegem celelalte doua metode de achizitionare, mai intai concuram si doar din cei care se dovedesc concurenti buni reproducem.
Fiecare este liber sa decida ce metoda sau metode de achizitie sa foloseasca, in functie de bugetul de care dispune, de scopul propus si, nu in ultimul rand, de avantajele si dezavantajele pe care le intrevede la fiecare din acestea.
Insa, indiferent de ce modalitate abordati, incercati sa eliminati pe rand cat mai multe necunoscute din ecuatia care va poate duce spre obtinerea unor clasari de varf, altfel rezultatele nu pot aparea, doar cine "muta bine, castiga in final". A face columbofilie nu e asa departe, cum s-ar putea crede la un moment dat, de jocul de sah. Nici intr-un caz, nici in celalalt nu trebuie lasate lucruri la intamplare.
Ultimul element al sistemului numit columbofilie este cotetul. Nu am sa insist asupra acestui aspect, multe carti, scrise si in limba romana, explica foarte bine cum se construieste un cotet bun. Vreau doar sa subliniez ca porumbelul nu are nevoie de palat sau de hotel de cinci stele pentru a face rezultate, el are nevoie de un cotet bine aerisit, uscat si cu un minim de mobilier care sa permita jocul asa cum ti-l doresti tu ca si crescator. Un alt aspect important este igiena pe care crescatorul o mentine in habitatul construit pentru pasarile sale.
Si acum sa va spun cum as proceda eu daca ar fi maine sa ma apuc de porumbei pentru prima data.
Inainte de orice as stabili scopul si obiectivele pe care le voi urmari si doar apoi voi trece la pasi concreti:
Pentru primul pas, as construi un cotet care sa fie corespunzator. Pentru un asemenea demers as citi cat mai multe carti si as vizita in zona unde va urma sa concurez cat mai multe crescatorii de succes, incercand sa observ ce au in comun din acest punct de vedere, cel al cotetului.
Mai apoi as alege una din variantele de achizitionare a pasarilor si as studia bine inainte sa ma decid sa cumpar, as studia persoanele, pasarile si rezultatele, precum si modul in care acestea ar putea raspunde cerintelor mele. Criteriile de analiza, avantajele si dezavantajele fiecarei situatii de achizitionare razbat limpede la o lectura atenta din randurile de mai sus.
Si ca ultim pas as incerca pe zi ce trece sa devin tot mai bun columbofil, fiind ucenicul celor cinci "maestrii": mediul columbofil, columbofilul experimentat, cartea, porumbeii si eu insumi. Acest drum nu se opreste niciodata, totdeauna vom mai avea ceva de invatat. Important este sa fim constienti de acest fapt si sa nu cadem in pacatul atotstiutorului, chiar si atunci cand rezultatele ne-ar da acest drept, caci: "a fi campion e un lucru mare, dar a te mentine e si mai mare, precum a fi, in primul rand, Om este si mai important", din pacate unii dintre noi uita asta .
Nu pot sa inchei inainte de a aminti, ca un semn de meditatie, un vechi proverb asiatic: "doar prostul e sigur de toate!" si sa parafrazez unul romanesc: "banii nu aduc rezultatele, ci, mai de graba, o minte limpede si multa munca . te duc in varful ierarhiei!"
Va doresc tuturor mult noroc si putere de munca!