cand esti atacat de urs?
Din fericire, aceasta situatie se petrece destul de rar, iar daca iti iei cateva masuri elementare de precautie, poti reduce considerabil probabilitatea intalnirii cu Mos Martin. Intereseaza-te din timp daca pe traseul pe care ti-ai planificat excursia ar putea sa existe ursi si nu pleca niciodata singur/a, ci in grupuri de cel putin patru persoane. Faceti mult zgomot - cantati, bateti din palme, vorbiti tare - in timpul drumetiei, evitati sursele potentiale de hrana ale ursilor si feriti-va de femelele cu pui. Un spray paralizant antiurs este o arma neletala foarte eficienta: are o raza de actiune de 6 metri si contine concentrat de piper rosu, un ingredient netolerat de marele blanos. Daca va intalniti brusc cu ursul, animalul se va speria cel putin la fel de tare ca voi si va incerca imediat sa va neutralizeze. In aceasta situatie, trebuie sa va aruncati imediat la pamant, sa va strangeti genunchii la piept, sa va puneti mainile la ceafa si sa ramaneti nemiscati. Este cea mai neagresiva pozitie posibila - ursul, probabil, se va linisti si, dupa ce, eventual, va va mirosi putin, isi va vedea de treburile lui. In acelasi timp, asa va veti proteja cel mai bine organele vitale si veti avea cele mai mari sanse de supravietuire, in cazul in care ursul este cu adevarat foarte furios si musca sau loveste inainte de a pleca. Iar cele mai mari greseli pe care le puteti face atunci cand ursul se afla foarte aproape de voi este sa urlati, sa o luati la fuga sau sa incercati sa ripostati la atacul lui - cazuri in care nu faceti altceva decat sa sporiti nervozitatea omnivorului.
unei pandemii?
"28 Days Later", "Resident Evi"l sau, mai nou, "I Am Legend" sunt pelicule care v-au facut o mica idee despre cum va arata lumea (cu exceptia monstruletilor comerciali de rigoare) in cazul raspandirii unui virus devastator.
In prezent, cel mai urat scenariu pentru virusologi este acela in care o infectie transmisibila pe calea aerului ia proportii pandemice, adica se propaga rapid pe arii uriase. Cea mai buna tactica de supravietuire este izolarea sociala (sau autocarantina): fereste-te cat poti de mult sa intri in contact cu alti oameni, pentru ca nu poti sti cine e infectat si cine nu. Dezinfectanti puternici se gasesc la mai toate farmaciile sau magazinele cu produse de uz practic si nu costa mult. Organizeaza-ti un spatiu vital (o camera, subsolul etc.) curat si steril. De asemenea, iesi afara doar in cazuri de stricta necesitate, iar atunci foloseste o masca pentru a respira si spala-te bine pe maini si pe corp de fiecare data cand te intorci in refugiu. Alimentele la conserva sunt singura optiune.
daca te scufunzi cu masina?
Cand rulezi cu o masina pe sosea, presiunea aerului este aproximativ egala in habitaclu si in afara acestuia. In momentul in care deschizi usa, actionezi asupra presiunii din exteriorul masinii relativ lejer, data fiind situatia mentionata anterior. Daca te trezesti cu masina in apa, presiunea aerului ramane aceeasi, dar apa preseaza impotriva sensului de deschidere a usilor. Astfel, daca nu cumva esti Superman, iti va fi imposibil sa deschizi. Cele mai mari sanse de supravietuire le ai daca astepti linistit pana cand masina se umple cu totul cu apa, caz in care presiunea exterioara devine egala cu cea de dinauntru, iar usile pot fi deschise cu usurinta.
unui tsunami?
Marea se retrage rapid pana aproape de linia orizontului, apoi ia nastere un val care devine din ce in ce mai mare. Valul cu pricina este de fapt un "perete" de apa care, dupa ce a atins forma maxima, si-o pastreaza cale de cateva zeci de kilometri. Un tsunami este compus din mai multi astfel de pereti si, de obicei, nu primul e si cel mai mare. De la cutremurul care provoaca fenomenul si pana la formarea primului val trec intre 10 minute si o jumatate de ora, iar intregul cataclism dureaza in jur de un ceas. Singura avertizare pe care o poti sesiza este retragerea apei. In momentul in care observi asta, trebuie sa te refugiezi imediat in zona de siguranta, care incepe de la un kilometru departare de plaja in cazul unei asezari cu relief foarte plat sau de la peste 50 de metri inaltime in cazul unei asezari cu faleza sau cladiri inalte.
daca nu ti se deschide parasuta?
Toate cluburile de parasutism au o procedura-standard care cuprinde trei etape: 1. in momentul in care observi ca nu ti se deschide parasuta, iti pastrezi calmul si o desprinzi de tine; 2. ramai in cadere libera in jur de 6-7 secunde, pentru a te indeparta de parasuta stricata; 3. deschizi parasuta de rezerva. Pentru a avea o aterizare sigura, este important sa faci aceste operatiuni la o inaltime de cel putin 350 de metri. Daca nici parasuta de rezerva nu se deschide, nu prea mai ai mare lucru de facut. Exista totusi cateva cazuri in care parasutistii ghinionisti au fost salvati in aer de colegi de-ai lor, dar ele s-au petrecut la altitudini foarte mari.
De asemenea, cativa parasutisti au supravietuit prabusindu-se in mare. Insa 99% dintre parasutisti se arunca deasupra campiilor, iar in momentul impactului cu solul, viteza este
de 190 km/h.