Logo referatecarte



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre Anatomia aparatului cardiovascular AstronomieBiologieChimieContabilitateDesenDiverse
 DreptEconomieEnglezaFilozofieFinanteFizica
 FrancezaGeografieGermanaInformaticaIstorieJurnalism
 MarketingMatematicaMedicinaMuzicaPsihologieRomana
 Literatura RomanaTehnica

Relatia dintre executiv si administratia publica



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre:

 

Relatia dintre executiv si administratia publica

 

Notiunea de administratie publica
Statul, termen care sugereaza un „nucleu central”, in realitate este o retea de organizatii si institutii centrale si locale diverse, care se ocupa cu asigurarea ordinii si securitatii sociale, politice si economice a unei comunitati nationale date.


Administratia este una din institutiile publice care compun statul si este formata, la randul ei, din alte institutii si organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrala, Politia, Administratiile Financiare, etc., adica totalitatea puterilor de guvernamant asupra unui teritoriu, fara dreptul de a dispune de acesta. Astfel ca, notiunea de „administratie publica” se poate intelege facand conexiunea intre cele mentionate anterior cu adjectivul „public, -a” care arata apartenenta unei colectivitati sau provenienta de la o colectivitate. Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localitati, s.a. sunt organe de stat competente sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu; ele sunt autoritati ale administratiei publice insa difera prin competenta teritoriala care poate fi extinsa pe intreg teritoriu national sau pe teritoriul unitatii administrative unde au fost alese.
Pentru a intelege mai bine notiunea de administratie publica si raporturile stabilite de aceasta cu celelalte puteri din stat in special raportul dintre administratia publica si exec



utiv vom analiza titlul III din Constitutie din perspectiva principiului separatiei si echilibrulul puterilor.Lui John Locke, filosof si jurist englez, ii revine meritul de a fi cercetat pentru prima data, mai metodic si intr-o lumina noua, principiul separatiei puterilor. In lucrarea sa, “Essay on civil guvernment”, Locke sustinea existenta a trei puteri : legislativa – trebuie sa apartina parlamentului si era considerata putere suprema deoarece dicta reguli de conduita general obligatorii, executiva – limitata la aplicarea legilor si la rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevazute si determinate prin lege, urma sa fie incredintata monarhului, federativa – era incredintata tot regelui si avea in competenta sa dreptul de a declara razboi, de a face pace si de a incheia tratate. Elaborarea acestei teorii apartine, insa, lui Montesquieu, care in lucrarea “Despre spiritul legilor”, afirma ca libertatea este posibila numai daca cele trei puteri ale statului sunt independente. “Atunci cand in mainile aceleiasi persoane sau aceluiasi corp de dregatori, puterea legislativa este intrunita cu puterea executiva, nu exista libertate, deoarece se poate naste teama ca acelasi monarh sau acelasi senat sa faca legi tiranice pe care sa le aplice in mod tiranic”.In Constitutia Romaniei, Titlul III este consacrat autoritatilor publice si el are o structura care determina concluzia ca, desi Constitutia nu consacra „expresis verbis” principiul separatiei puterilor in stat, aspect pe nedrept criticat uneori, din substanta reglementarilor sale deducem o consacrare implicita a acestui principiu.


Astfel, Titlul III are urmatoarele capitole:
1. Parlamentul - puterea legiuitoare
2. Presedintele - puterea executiva Presedintele Romaniei
Presedintele reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii. El vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice, avand rol de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.Mandatul de presedinte expira la fiecare patru ani si poate fi reinnoit doar o data. Cat timp isi exercita mandatul, presedintele Romaniei nu poate fi membru al unui partid politic si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata.Presedintele desemneaza candidatul pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul, pe baza votului de incredere acordat de Parlament. El este comandantul fortelor armate si prezideaza Consiliul Suprem de Aparare a tarii.
3. Guvernul - puterea executiva Guvernul
Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii, potrivit programului sau, acceptat de Parlament. De asemenea, el exercita conducerea generala a administratiei publice.Guvernul are activitate executiva, interna si externa, dar si normativa, aceasta din urma doar in baza delegarii legislative acordate de Parlament sau prin exercitarea dreptului de initiativa legislativa. Guvernul adopta hotarari si ordonante. Hotararile au rolul de organizare a executarii legilor, in timp ce ordonantele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si in conditiile prevazute de aceasta.Guvernul raspunde politic pentru intreaga sa activitate numai in fata Parlamentului si poate fi demis prin retragerea increderii acordate.Fiecare membru al Guvernului - conform noii legi privind raspunderea ministeriala - raspunde politic in mod solidar cu ceillalti membri, pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia.Pe langa raspunderea politica, membrii Executivului pot raspunde si civil, contraventional, disciplinar sau penal, dupa caz, potrivit dreptului comun din aceste materii. Intra sub incidenta legii doar faptele savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor si care, potrivit dreptului penal, constituie infractiuni. Pentru infractiunile savarsite in afara exercitiului functiei lor, membrii Guvernului raspund potrivit dreptului comun.Membrii guvernului nu pot detine alte functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau senator, si nici functii de reprezentare profesionala salarizate in cadrul organizatiilor cu scop comercial.
4. Raporturile Parlamentului cu Guvernul
5. Administratia publica - puterea executiva
Administratia publica locala. Consiliul judetean
Administratia publica locala se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice. In comune si orase, activitatea este condusa de consiliile locale si de primarii alesi de cetatenii din respectivele localitati.
Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice de la nivel judetean, cu rol de coordonare a activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.
Raporturile dintre administratia publica judeteana si cea locala au la baza principiile autonomiei, legalitatii si colaborarii in rezolvarea problemelor comune. In relatia dintre administratia publica locala si cea judeteana nu exista raporturi de subordonare.
Consiliul Judetean este format din consilieri, alesi prin vot pe listele formatiunilor politice, din randul acestora alegandu-se presedintele si vicepresedintii Consiliului.
Activitatea concreta din cadrul Consiliului este asigurata de aparatul propriu, componentii acestuia avand statut de functionari publici.
Consiliul local
Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase sunt consiliile locale alese si primarii alesi. Consiliile sunt formate din consilierii alesi de cetatenii din localitate, din randul candidatilor propusi de formatiunile politice.Consiliile locale nu se afla intr-un raport de subordonare fata de vreo autoritate judeteana sau centrala.Consiliul are initiativa si hotaraste in toate probleme de interes local.
Primarul
Comunele si orasele au cate un primar, iar municipiul Bucuresti are un primar general. Primarii sunt sefii administratiei publice locale si raspund de buna functionare a acesteia in fata consiliului local. Primarul reprezinta comuna sau orasul in relatiile cu persoane fizice sau juridice din tara si strainatate, precum si din justitie. Mandatul primarului, ca si al consiliului local, este de patru ani.La nivelul unei localitati, primarul conduce institutia Primariei, ca organ executiv, in timp ce Consiliul local este organul deliberativ.
Prefectul
Guvernul numeste cate un prefect in fiecare judet. In calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul vegheaza ca activitatea consiliilor locale si judetene si cea a primarilor sa se desfasoare conform legii.Intre prefecti, pe de o parte, si consiliile judetene sau locale si primari, de cealalta parte, nu exista raporturi de subordonare.Prefectul este seful serviciilor publice ale ministerelor (si ale celorlalte autoritati ale administratiei centrale), organizate in unitatile administrativ-teritoriale.De asemenea, el este seful Comitetului Directorial Teritorial, organism ce se constituie prin participarea sefilor principalelor servicii descentralizate ale ministerelor sau ai filialelor regiilor autonome de interes national, a primarilor principalelor localitati, a altor invitati.
6. Autoritatea judecatoreasca -puterea judecatoreasca
Autoritatile judecatoresti
Justitia se realizeaza prin instantele judecatoresti, acestea cuprinzand judecatoriile, tribunalele, Curtile de apel si Curtea Suprema de Justitie. Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Numiti de Presedintele Romaniei, ei sunt inamovibili si nu pot avea alte functii decat cele de cadre didactice in invatamantul superior.Fiecare persoana acuzata are dreptul la aparare. Procuratura reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Ea isi exercita atributiile prin procurori, constituiti in parchete, functionand pe langa instantele judecatoresti.Consiliul Suprem al Magistraturii este alcatuit din magistrati alesi de Parlament pentru o durata de 4 ani. El propune presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor si indeplineste rolul de instanta de disciplina a judecatorilor.
Importanta in organizarea statala este independenta autoritatilor statale, independenta care nu poate fi totala, dar poate fi foarte larga. Organele de stat trebuie sa depinda unele de altele numai atat cat este necesar formarii sau desemnarilor si eventual exercitarii unor atributii.


Constitutia actuala nu foloseste sintagma de putere a statului in acceptiunea ei ancestrala traditionala, utilizand o varietate terminologica prin care se reflecta una si aceeasi realitate politico-juridica. Singurul text unde conceptul de putere a statului este utilizat in acceptiunea sa traditionala este art.80, care consacra functia de mediere a Presedintelui intre puterile statului si intre stat si societate. Constatam din structura Titlului III, ca regasim un capitol de sine statator intitulat “Administratia publica”. Se pune astfel problema, daca autoritatile pe care le consacra acest capitol sunt singurele care infaptuiesc administratie publica. Raspunsul este negativ, in sensul ca si alte autoritati publice care sunt plasate in alte parti ale Constitutiei au sarcini de natura administrativa. Insa, autoritatile grupate in capitolul 5 infaptuiesc exclusiv administratie publica rupta de jocul politic, cu exceptia unora care sunt supuse acestui joc prin natura lor (prefect, ministere).


In ceea ce priveste regimul politic pe care il consacra actuala Constitutie, acesta este semiprezidential parlamentarizat atenuat, in sensul ca atributiile ce ii incumba presedintelui intr-un regim semiprezidential tipic sunt transferate catre Parlament in calitatea lui de organ suprem reprezentativ al populatiei.Conform prevederilor constitutionale, atributele statului sunt realizate de cele trei puteri ale sale astfel:
a) puterea legislativa, infaptuita de catre Parlament cu cele doua camere: Senatul si Camera Deputatilor;
b) puterea executiva, exercitata de Presedinte, Guvern, ministere, organe de specialitate ale administratiei publice centrale si organele administratiei publice locale;
c) puterea judecatoreasca, realizata de catre instantele judecatoresti: judecatorii, tribunale, curti de apel, Curtea Suprema de Justitie.


DEFINITIA SI TRASATURILE ADMINISTRATIEI PUBLICE
Dreptul administrativ este o ramura a dreptului public, alaturi de dreptul constitutional, dreptul international public si altele*.
Conceptul de baza al acestei ramuri de drept este cel de « administratie » cuvant care deriva din limba latina, respectiv prepozitia « ad » care inseamna la, catre si « minister » care inseamna supus, servitor. Potrivit etimologiei, cuvantul « administratie » a evocat o activitate in supusenie, executata la comanda, activitatea in sine aparand atunci cand societatea s-a impartit in comandanti si comandati. Administratia publica este o dimensiune a executivului, fara a fi insa singurul element al acestuia. Activitatea executiva are doua componente de baza, respectiv :


Guvernarea, trasarea deciziilor esentiale pentru prezent, dar mai ales pentru viitorul unei tari, inclusiv din perspectiva relatiilor cu alte state sau cu organizatii internationale.
Administrarea, rezolvarea nevoilor curente, cotidiene.
Administratia publica, in mod traditional, presupune doua elemente de baza:
- Executarea legii – cuvantul “lege” fiind inteles in acceptiunea “lato sensu”, de act normativ cu forta obligatorie si nu in acceptiunea “stricto sensu”, de act juridic al Parlamentului.
- Prestarea de servicii publice in limitele legii.
Conceptul de serviciu public a fost vreme indelungata notiunea cheie a dreptului administrativ, care era definit a reprezenta drepturile serviciilor publice. Prin serviciul public se intelege activitatea organizata sau desfasurata de o autoritate a administratiei publice pentru a satisface nevoi sociale in interes public. Nu orice nevoie sociala reprezinta in acelasi timp si o nevoie de interes public. Pentru a capata un asemenea statut, ea trebuie sa fie valorizata de clasa politica si transpusa intr-o norma de drept.Misiunea serviciilor publice este sa satisfaca anumite nevoi sociale, obiectiv care se poate realiza pe doua cai:
- Printr-un organ public (o universitate de stat).
- Poate fi rodul unei initiative private care se face des resimtita ca interventie in prestarea serviciilor publice (serviciul public de invatamant prestat intr-o institutie privata).
Un alt concept specific dreptului administrativ este cel de ordine publica prin care se intelege un minimum de conditii necesare pentru o viata sociala acceptabila. Ordinea publica este ansamblul regulilor care asigura siguranta societatii si a caror incalcare nu antreneaza decat ilegalitatea partiala a unui act sau fapt juridic. Expresia “in limitele legii” evoca principiul de drept potrivit caruia totul este permis, daca nu este interzis de lege. Subliniem, insa, ca activitatea administratiei este guvernata de principiul legalitatii, care este inscris in mai multe texte din Constitutie ( de exemplu : art. 16 alin. 2 “nimeni nu este mai presus de lege”; art. 51 instituie ca obligatie fundamentala respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor).
Dreptul administrativ poate fi definit ca ramura dreptului public care reglementeaza, concret sau cu valoare de principiu, relatiile sociale din sfera administratiei publice, precum si pe cele de natura conflictuala dintre autoritatile publice sau structuri private, investite cu autoritate publica, pe de o parte si cei vatamati in drepturile lor prin actele administrative ale acestor autoritati, pe de alta parte.
In obiectul de reglementare al dreptului administrativ intra astfel doua categorii de relatii sociale:
- Relatii de administrare activa administratie in lucru, care se caracterizeaza prin punerea in executare a legii sau prin prestarea de servicii publice, in limitele legii.
- Relatii de administratie conflictuala care vizeaza litigiile aparute intre administratie si administrati.
Specific administratiei publice este regimul de putere publica, acesta insemnand clauzele (prerogativele) exorbitante, derogatorii de la dreptul comun, cu care sunt investite autoritatile administrative publice si prin intermediul carora fac sa prevaleze interesul public (general), atunci cand vine in contradictie cu interesul particularilor.Administratia publica reprezinta ansamblul activitatilor desfasurate de Presedintele Romaniei, Guvern, autoritatile administrative autonome centrale, autoritatile administrative autonome locale si, dupa caz, structurile subordonate acestora, prin care, in regim de putere publica, se duc la indeplinire legile sau, in limitele legii, se presteaza servicii publice.Rezulta din definitie urmatoarele trasaturi ale administratiei publice:
Activitate prin care se realizeaza doua obiective : de executare a legii si de prestare de servicii publice, in limitele legii.Activitate desfasurata in regim de putere publica, concretizat prin investirea autoritatilor care o presteaza cu anumite prerogative, care deroga de la dreptul comun si prin intermediul carora ele reusesc sa faca sa prevaleze interesul public, atunci cand intra in contradictie cu cel particular.Activitatea desfasurata de anumite autoritati executive si administrative, denumite generic autoritati de administratie publice.Potrivit actualului sistem constitutional si legal, aceste autoritati sunt de doua categorii:
-De natura statala (etatica)
- De natura autonoma, locala alese prin sufragiu universal, egal, direct, secret, liber exprimat de colectivitatea politico-teritoriala.
Daca in regimul totalitar sintagmele de administratie publica si administratie de stat erau sinonime, in actualul sistem acest lucru nu mai este valabil, deoarece administratia insasi, inclusiv autoritatile care o realizeaza, nu sunt doar autoritati statale, ci si unele de natura autonoma care functioneaza in unitatile administrative teritoriale in care sunt alese. Exista si unele autoritati ca, de exemplu, primarul, care are un dublu statut : astfel, el este, in primul rand si cu precadere, o autoritate autonoma pentru ca este ales de cetatenii cu drept de vot dintr-o comuna (oras, municipiu) si, in al doilea rand. este o autoritate statala (atributii de stare civila, de autoritate tutelara, in domeniul alegerilor …).Din punct de vedere al izvorului care le consacra, distingem intre :
-autoritati consacrate de Constitutie : Presedinte, Guvern, consiliul judetean, local si primar
-autoritati consacrate de legea cadru, care se adauga celor consacrate de Constitutie : subprefectul, comisia administrativa a judetului, presedintele si vicepresedintele consiliului judetean etc..


In actualul sistem constitutional si legal, administratia publica este infaptuita de doua mari categorii de autoritati:
1. Autoritati de natura statala:
Presedintele si Guvernul - reprezinta cei doi sefi ai executivului in actualul sistem constitutional si legal.
Ministerele si alte organe - reprezinta centrele de specialitate subordonate Guvernului.
Autoritati centrale nesubordonate Guvernului - numite generic autoritati centrale autonome.
Serviciile descentralizate si desconcentrate ale ministerelor din unitatile administrative teritoriale.
Prefectul - reprezentantul Guvernului in teritoriu.
2. Autoritati autonome locale:
Consiliul local - autoritate autonoma locala cu caracter deliberativ.
Primarul - ca autoritate autonoma executiva.
Consiliul judetean - care este autoritate administrativa publica judeteana cu caracter deliberativ.
Constitutia actuala consacra un dualism al executivului care este detinut de un organ unipersonal (Presedintele) si de un organ colegial (Guvernul). Atributiile de natura administrativa ale Guvernului sunt insa mai numeroase decat cele ale Presedintelui. Potrivit art. 101 din Constitutie, Guvernul exercita conducerea generala a administratiei publice. Potrivit art.110 din Constitutie, este calificat expres ca un organ al administratiei publice de rang central. In exercitarea rolului de conducator al administratiei publice, Guvernul intra in urmatoarele tipuri de raporturi cu celelalte autoritati administrative:
- Raporturi de subordonare in ceea ce priveste ministerele si celelalte autoritati centrale subordonate lui.
- Raporturi de colaborare si coordonare fata de autoritatile centrale autonome.
- Raporturi de tutela administrativa fata de autoritatile autonome locale. Acestea se exercita prin prefect care este reprezentantul Guvernului in teritoriu si ele evoca misiunea pe care o are Guvernul de a veghea la respectarea legalitatii activitatii autoritatilor autonome locale.


NORMELE DE DREPT ADMINISTRATIV
Norma de drept, in general, este o regula de conduita generala, abstracta, cu caracter obligatoriu a carei ducere la indeplinire se realizeaza fie in mod voluntar fie, la nevoie, prin forta coercitiva a statului.Din punct de vedere al structurii sale si norma de drept administrativ are o structura trihotomica ( trei parti), fiind formata din:
1. Ipoteza : norma de drept administrativ poate arata (cuprinde):
-imprejurarile, conditiile, situatiile in care se aplica norma juridica,
-subiectele de drept, persoane fizice sau juridice care cad sub incidenta normei;
-explicatia semnificatiei unor termeni;definitii, principii, scopul activitatii unui organ.
Dat fiind faptul ca fenomenul administrativ este un fenomen vast ce presupune o complexitate si multitudine de aspecte si ipoteza are caracter dezvoltat, ea putand sa fie absolut determinata sau relativ determinata dupa modul in care sunt reglementate imprejurarile in care ea se aplica.Ipoteza este absolut determinata cand sunt conturate cu exactitate imprejurarile in care se va aplica dispozitia, situatie in care autoritatea administratiei publice nu poate decat sa verifice si sa ateste ori sa ia act si sa confirme. Este vorba de asa numita competenta legata (autoritatea administrativa este tinuta de norma juridica).Ipoteza este relativ determinata cand legea (izvorul formal de drept) prevede, in general, imprejurarile in care se aplica norma, existenta lor concreta urmand a fi stabilita de organul care o aplica. Este vorba de compenta de apreciere.
2. Dispozitia : cuprinde actiunile si inactiunile partilor, stipulate de o maniera imperativa, categorica, determinata de regimul de putere publica specific administratiei. Un act normativ cuprinde, de regula, mai multe categorii de dispozitii.Dispozitia este, in general, categorica, imperativa, deoarece relatiile sociale care fac obiectul reglementarii dreptului administrativ se desfasoara in procesul de realizare a puterii. Astfel principalele norme de drept administrativ au o dispozitie cu un caracter onerativ, prin care subiectele de drept la care se refera norma sunt obligate la o anumita conduita, la o anumita prestatie.O mare categorie de norme de drept administrativ au o dispozitie prohibitiva, cuprinzand reguli de interzicere a unor actiuni; este cazul, in principal, al normelor cu caracter contraventional.Dispozitia normei de drept administrativ are uneori si caracter permisiv, prevazand numai facultatea de a actiona sau nu, lasand la latitudinea subiectelor de drept sa faca sau nu anumite actiuni. De cele mai multe ori, aceste dispozitii sunt evocate prin verbul ”a putea”, introdus in expresii ca “autoritatea administrativa poate…”, “cetateanul poate…”.La fel ca si ipoteza, si dispozita normei de drept administrativ poate fi absolut determinata si relativ determinata.
3. Sanctiunea : cuprinde consecintele juridice care apar in momentul in care dispozitia normei nu este respectata. Exista pareri potrivit carora norma de drept administrativ nu ar avea sanctiune in sensul existentei unor situatii in care nu sunt prevazute urmarile juridice ale nerespectarii normei. Trebuie avut in vedere faptul ca o norma de drept se duce la indeplinire nu numai datorita consecintelor negative pe care le atrage nerespectarea ei, deci nu doar din teama de represiune. Norma juridica se respecta si din convingere, dreptul in ansamblul sau avand si un caracter educativ. Trebuie de asemenea facuta distinctie intre sanctiune ca element structural al normei juridice si sanctiunea ca modalitate de concretizare a uneia din formele de raspundere specifice dreptului administrativ. Din punct de vedere al modalitatilor de exprimare pot fi identificate mai multe tipuri de sanctiuni:
Sanctiuni specifice primei forme de raspundere pe care o cunoaste dreptul administrativ: raspunderea administrativ disciplinara (ex. destituirea din functie, revocarea alegerii, mutarea disciplinara etc.)
Sanctiuni specifice raspunderii administrativ – contraventionale (ex. amenda, avertismen

tul, inchisoarea contraventionala etc.)
Sanctiuni specifice raspunderii administrativ – patrimoniale care vizeaza repararea prejudiciilor produse prin actele administrative.


RAPORTURILE DE DREPT ADMINISTRATIV

Raportul juridic in general este o relatie sociala reglementata prin norma de drept.
Raportul de drept administrativ reprezinta acea relatie sociala care a fost reglementata direct printr-o norma de drept administrativ sau indirect prin interventia unui fapt juridic. In doctrina s-au exprimat urmatoarele pareri cu privire la categoriile de rapoarte de drept administrativ:
1. Opinia potrivit careia ele nu pot imbraca decat forma raportului de subordonare fiind vorba despre subordonarea altui subiect de drept fata de un organ public, de regula unul administrativ.
2. Conceptia potrivit careia aceste rapoarte pot imbraca pe langa prima forma si forma raportului de colaborare cand ele se stabilesc intre subiecti aflati pe aceeasi pozitie juridica.
3. Recunoasterea, pe langa celelalte doua, a inca unei categorii – raportul de participare recunoscut a fi prezent in situatiile existentei unui organ colegial si privind membrii acelui organ. In realitate, aceasta forma de raport juridic nu are o identitate de sine statatoare pentru ca membrii organului colegial nu participa la formele de lucru ale acestuia ca subiecte distincte de drept, ci ca membri ai autoritatii respective.
In concluzie, in mod traditional se recunoaste existenta raportului de drept administrativ sub forma raportului de colaborare si subordonare. In afara lor, Constitutia actuala mai permite si identificarea altor forme de astfel de rapoarte (raportul de tutela administrativa care se stabileste intre Guvern si autoritatile autonome locale din unitatile administrativ teritoriale). Potrivit Art. 101 Guvernul are doua misiuni constitutionale pe care le exercita in baza programului sau de guvernare care a fost acceptat de Parlament si anume:
Aceea de a asigura realizarea politicii interne si externe a tarii.De a exercita conducerea generala a administratiei publice. In aceasta ultima calitate el vegheaza la respectarea legalitatii de catre unitatile administratiei publice alese in unitatile administrativ teritoriale. Aceasta activitate si rapoartele care se stabilesc in temeiul ei sunt denumite traditional rapoarte de tutela administrativa si ele il indrituiesc pe prefect, reprezentantul Guvernului in teritoriu, sa atace in fata instantelor de contencios actele pe care le considera ilegal emise de acestea, acte care sunt suspendate de drept.Alte tipuri de rapoarte sunt cele reglementate de Art. 121 care consacra rolul coordonator al Consiliului Judetean asupra Consiliului Local in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.


Rapoartelor de drept administrativ, indiferent de modalitatile de concretizare, le sunt caracteristice urmatoarele trasaturi:
1) Din punct de vedere al subiectelor, raporturile de drept administrativ au in mod obligatoriu un purtator al autoritatii publice, care, potrivit Constitutiei ar putea fi: statul, prin organele sale, unitatile administrativ teritoriale, un organ al administratiei publice, dar poate fi si o alta autoritate publica, potrivit art.48 din Constitutie.
2) Cel de-al doilea element, continutul, particularizeaza raporturile de drept administrativ prin aceea ca ele sunt formate din drepturile si obligatiile partilor care participa la procesul de infaptuire a administratiei, respectiv executarea legii si prestarea de servicii publice in limitele legii, precum si emiterea de acte normative cu forta juridica inferioara legii.
3) Trasatura generala a raporturilor de drept administrativ prin prisma obiectului lor este aceea ca actiunea sau inactiunea lor, in general conduita partilor, se realizeaza intr-un regim de putere publica, raporturile de drept administrativ fiind “raporturi de putere”.
Doctrina occidentala utilizeaza expresia de “executiv” pentru a evoca generic pe cei doi sefi ai “puterii executive”, pe ministri si alti demnitari, rolul constitutional al acestor autoritati publice neputand fi redus la clasica functie a executivului, adica numai la aplicarea legilor, intrucat activitatea administratiei publice este o specie a activitatii publice.

O departajare a atributiilor preponderent politice de cele preponderent administrative este imposibila fara un tablou constitutional al acestora, astfel ca atat seful statului, cat si guvernul, in calitate de “sefi” ai structurilor administratiei publice realizeaza legatura dintre politic si activitatea concreta de aplicare a legii, fie prin stabilirea unor norme subsecvente, fie prin prestarea serviciilor publice, in limitele legii.
In functie de regimul politic al unui stat, dar si de forma de guvernamant, dispozitiile constitutionale consacra diferite principii pe baza carora sunt delimitate notiunile de putere executiva si administratie publica de notiunile de autoritate publica si serviciu public.

Doctrina administrativa cu caracter juridic identifica doua mari tipuri sau sisteme de drept aplicabil administratiei: tipul anglo-saxon si tipul francez , sisteme ce prezinta particularitati specifice nationale,ca urmare a mutatiilor suferite dupa al doilea raboi mondial.

Sistemul de drept anglo-saxon se individualizeaza fata de cel francez prin doua trasaturi: normele care-l alcatuiesc sunt norme ale dreptului comun (common law), iar litigiile administrative sunt solutionate de catre instantele judiciare de drept comun si nu de catre instante speciale de contencios administrativ.

Aceste trasaturi s-au evidentiat atat in Anglia, cat si in S.U.A.,insa doar pana in a doua jumatate a sec.al XIX-lea, cand reformele administrative locale din ambele tari au marcat instituirea unor norme juridice speciale, derogatorii de la dreptul comun - normele de drept administrativ.

Trasatura caracteristica a sistemului constitutional britanic este absenta unei constitutii in sens formal si nu in sens material, intrucat la ansamblul coerent de cutume se adauga texte juridice adoptate de parlament, de o importanta deosebita pentru dezvolatarea institutiilor politice din aceasta tara, ca si pentru raporturile dintre guvernanti si guvernati, cum sunt: “Magna Charta Libertatum”(1215), “Petition of Rights”(1628), “Habeas Corpus Act”(1679), “Bill of Rights”(1689), “Act of Settlement”(1701), “Reform Act”(1832), “Parliament Act”(1911), “Statutory Instruments Act”(1946), “Parliament Act”(1959) s.a. Alaturi de aceste acte se aplica si un mare numar de traditii si cutume constitutionale cu un rol functional bine stabilit, de a caror existenta si obligativitate este constienta intreaga natiune engleza, aceste simboluri constitutionale traditionale fiind respectate cu rigurozitate, fara a se simti nevoia unei codificari.

In acest sens, Prof. C. Dissescu aprecia la inceputul secolului, ca amintirea si uzul zilnic al drepturilor si libertatilor individuale consfintite de cutuma britanica sunt sapate adanc in viata poporului, atat de adanc incat nici o constitutie din lume nu a fost atat de putin nesocotita cum a fost Constitutia engleza.

In Anglia, procesul de formare a institutiilor de guvernare, in special a Monarhiei si Parlamentului a parcurs etape distincte. Mai intai, s-a format Coroana ca simbol al autoritatii publice. Parlamentul a aparut mai tarziu, ca reactie a burgheziei impotriva absolutismului regalitatii, manifestat deseori in forme violente.

Parlamentul britanic, una dintre institutiile cele mai vechi ale edificiului constitutional este compus din Regina, Camera Lorzilor si Camera Comunelor.

Originea Camerei Lorzilor, ca organism nobiliar, avand prerogativa de a-l consilia pe Rege, trebuie cautata inainte de cucerirea normanda din 1066.
Initial, Camera Lorzilor a detinut o evidenta superioritate fata de Camera Comunelor datorita pozitiei privilegiate in raporturile cu Coroana, puterea politica a Camerei Lorzilor provenind din compozitia sa sociala: marea aristocratie engleza si inaltii prelati ai Regatului, legati prin interese comune de institutia regalitatii.

Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Camera Lorzilor a reprezentat centrul real al puterii politice, dupa care rolul sau politic s-a diminuat, devenind simbolic, astfel ca , in prezent, puterea politica a parlamentului britanic este concentrata in sanul Camerei Comunelor, fiind exercitata de aceasta, in stransa legatura cu programul politic si interesele partidului de guvernamant.

Din punct de vedere al organizarii puterilor si al raporturilor dintre ele, vechile cutume constitutionale au fost inlocuite cu altele. Astfel, daca recrutarea prim-ministrilor se facea, conform vechilor cutume, din randul Camerei Lorzilor, iar ministrii raspundeau in fata acesteia, astazi raspunderea ministilor se angajeaza numai in fata Camerei Comunelor, iar premierii sunt recrutatidintre deputati.

Camera Lorzilor este condusa de Lordul Cancelar, membru al guvernului si presedinte al Curtii Supreme de Apel. Camera Lorzilor poate numi comisii speciale cu caracter temporar (selct committees) insarcinate cu solutionarea unor probleme concrete ale activitatii Camerei. De asemenea, Camera Lorzilor serveste monarhul sa-si faca cunoscuta pozitia fata de programul Guvernului prin mesajul Tronului. Camera Lorzilor, simbol al dezvoltarii constitutionale a Marii Britanii si factor decisiv al intaririi increderii natiunii engleze in institutiile sale politice,ramane o constanta a vietii politice, fiind pastrata nu numai in sistemul de guvernare, ca o institutie politica adanc inradacinata, ci si in constiinta publica.

Camera Comunelor este organismul care concentreaza intreaga putere legislativa a parlamentului.Membrii Camerei Comunelor sunt desemnati prin alegeri generale, prin vot universal.

Camera Comunelor este prezidata de “Speaker”, el insusi parlamentar ales in aceasta functie de catre membrii Camerei. El are sarcina de a conduce dezbaterile din Camera si de a veghea la respectarea regulilor de procedura parlamentara ale Camerei.

In Camera se formeaza doua grupuri parlamentare, fiecare cuprinzand deputati apartinand unuia dintre cele doua partide principale. Fiecare grup parlamentar este condus de un lider. Partidele politice britanice sunt constituite pe principii stricte de disciplina, astfel ca deputatii sprijina activ programul politic al partidului care i-a propus la candidatura. In cadrul Camerei Comunelor, opozitiei i se asigura toate conditiile pentru a critica programul guvernamental, primul-ministru ca si pe ceilalti membri ai Cabinetului. Majoritatea parlamentara este o sustinatoare a cererilor Guvernului adresate Camerei.

Dreptul de dizolvare al Camerei il detine Monarhul dar de fapt, primul-ministru este cel ce solicita acestuia dizolvarea, iar Regele se conformeaza.

Camera are atat o functie legislativa, cat si functii nelegislative, cum este controlul exercitat asupra Guvernului. Cat priveste functia legislativa a Camerei Comunelor, aceasta este dirijata din umbra de catre guvern, care utilizeaza parghiile parlamentare si normele stricte ale disciplinei de partid. Exista si situatii cand Parlamentul abiliteaza expres Guvernul sa adopte norme cu putere de lege, insa Parlamentul isi rezerva dreptul de a controla activitatea normativa a Guvernului, atat prin comisiile sale, cat si prin crearea cadrului legislativ in care orice persoana, fizica sau morala, se poate plange daca prin actele Guvernului i s-au produs in mod nejustificat pagube.
Ca functii nelegislative ale Camerei se poate retine responsabilitatea ministrilor in fata Parlamentuluidar si puterea bugetara a acestuia, cu toate ca in sistemul
constitutional britanic activitatea bugetara poate fi redusa schematic la urmatoarea formula:Guvernul solicita fonduri, Camera Comunelor le acorda, iar Camera Lorzilor aproba aceasta atribuire .
Desi sistemul constitutional britanic se bazeaza pe principiul separatiei celor trei puteri: legislativa, executiva si puterea judecatoreasca, intre acestea exista mecanisme constitutionale de interferenta, de colaborare si cooperare in procesul de guvernare.
De pilda, parlamentul numeste primul-ministru si pe ministrii,guvernul exercita initiativa legislativa, comisiile parlamentare verifica activitatea guvernului, deputatii interpeleaza ministrii etc. O expresie a acestei colaborari intre puteri este si responsabilitatea ministeriala care consta in prerogativa parlamentului de a cere membrilor guvernului sa raporteze in fata acestuia in legatura cu modul in care isi indeplinesc atributiile.
Monarhul Angliei este un simbol al traditiei, doar aparent implicat in viata politica, statutul sau corespunzand maximei:”Regele domneste, dar nu guverneaza”.

El este considerat iresponsabil din punct de vedere politic si se bucura de o adevarata imunitate in materie penala si civila. Asa- numitul rol politic al monarhului este pur formal, intrucat acesta se conformeaza, fie dorintei guvernului, fie unor cutume in favoarea acestuia.

Astfel,Monarhul are urmatoarele atributii:

1 desemnarea primului-ministru (in mod obligatoriu liderul partidului invingator in alegeri);

2sanctionarea legilor (cutuma ii recunoaste dreptul de veto, dar acest drept nu a mai fost utilizat da al inceputul sec.al XVIII-lea);

3 prezinta “mesajul Tronului” la deschiderea fiecarei sesiuni parlamentare, de fapt, o pledoarie in favoarea programului guvernamental al partidului aflat la putere;

4 inmanarea ordinelor si distinctiilor;

5 dizolvarea Camerei Comunelor (initiativa apartine primului-ministru, Regina conformandu-se cererii acestuia);

6 declararea starii de razboi si incheierea pacii;

7 incheierea tratatelor;

8 recunoasterea altor state si guverne.

Regele pastreaza rolul necontestat de sef al Bisericii anglicane, fiind de asemenea, sef al Commonwealth-ului britanic.

Teza dupa care, in tarile anglo-saxone nu exista un drept administrativ, in sensul dreptului administrativ francez, este sustinuta si de autori nord-americani. Spiritul practic al americanilor a condus la indepartarea de regulile ancestrale britanice, formandu-se un drept administrativ nu numai pentru administratia activa, dar si pentru administratia contencioasa, in ultima instanta, litigiile dintre doua autoritati administrative sau dintre autoritatile administrative si persoanele private fiind solutionate dupa regulile dreptului comun.

In prezent continutul federalismului american poate fi caracterizat prin urmatoarele trasaturi:

1 autonomia constitutionala a fiecarui stat;
2 larga manifestare a initiativei populare;

3 descentalizarea administrativa.

Caracterul federal al statului american rezulta chiar din cuprinsul Constitutiei si se exprima in cele doua principii generale ale organizarii federative:principiul participarii si principiul autonomiei.

Principiul participarii, cuprins in primul articol al Constitutiei, paragraful 3, prevede ca fiecare stat al Uniunii este reprezentat in Senat de catre doi senatori.

Principiul autonomiei, consacrat in amendamentul X adoptat in 1791, prevede ca “puterile care nu sunt delegate Statelor Unite de catre Constitutie si nici nu sunt interzise de aceasta statelor, sunt rezervate statelor respective sau poporului”. Beneficiind de autonomie, statele federale au putut avea propria Constitutie, precum si reglementari de interes local aplicabile circuitului civil, in domeniul bugetar , administativ, fiscal, judecatoresc etc.Principiul autonomiei este garantat, orice lege care ar incalca autonomia unui stat putand fi atacata in fata instantelor judecatoresti pentru neconstitutionalitate.

Congresul S.U.A., forul legislativ federal, este format din doua camere legislative: Senatul si Camera Reprezentantilor si are, in principal, doua functii:

1 adoptarea legilor federale;

2 controlul asupra activitatii Executivului.

Cat priveste functia de supraveghere a Administratiei, Congresul este interesat direct sa aiba o reprezentare exacta a modului in care legile pe care le voteaza sunt puse in aplicare de Administratie si respectate, inclusiv de aceasta.Aceasta functie a Congresului este asigurata in principal de comitetele permanenete ale celor doua camere, care exercita un control de specialitate asupra unor departamente sau servicii ale Administratiei.
Notiunea centrala a dreptului administrativ american este aceea de “agency”, prin care se desemneaza un organ administrativ in general , organ ce poate fi denumit comisie, departament, autoritate, birou, functionar, administrator, organ sau chiar agentie.
Motivele pentru crearea agentiilor rezida in dorinta Congresului de a obtine o supervizare continua asupra unei probleme si de a nu impovara Curtile de justitie cu spete a caror rezolvare cere, conform unor reglementari speciale, o specializare tehnica.
Congresul are dreptul constitutional de a cere informatii de la orice agentie/ serviciu ale administratiei.In mod firesc, unele informatii sunt obtinute cu dificultate, puterea Congresului fiind contestata de Admininstratie. In astfel de situatii, ultimul cuvant il au instantele de judecata.

Presedintele Statelor Unite are urmatoarele functii tradititonale:

1 functia de sef al statului;

2 functia de sef al puterii executive;

3 functia de comandat sef al fortelor armate;

4 functia de sef al diplomatiei;

5 functia de legiuitor;

6 functia de informare a poporului american cu privire la starea Uniunii.

Pe langa aceste functii, Presedintele are si alte prerogative: coordonator al politicii economice, aparator al politicii sociale, pivot al sistemului federal, detinator al situatiilor de amorsare a unor crize interne si externe.

Ca sef al statului, Presedintele exercita atributiile clasice ale acestei institutii, dintre care pot fi mentionate urmatoarele:

1 reprezentarea natiunii americane pe plan intern si extern;

2 acreditarea ambasadorilor;

3 primirea reprezentantilor altor state;

4 conferirea unor titluri de onoare, a unor distinctii civile si militare etc.

In ce priveste atributiile de sef al puterii executive, Legea fundamentala nu explica continutul acestei puteri. Unii analisti au apreciat pe baza textului constitutional (Art.2,Paragraf1) ca “notiunea de putere executiva” este sinonima cu cea de “Presedinte”, Presedintelui revenindu-i sarcina sa asigure executarea legilor(ca atributie generala a executivului). In acest sens, Constitutia prevede ca Presedintele “supravegheaza aplicarea corecta a legilor”(Art.2, Paragraf 3).

Sistemul constitutional francez este nu numai un sistem prezidential, ci si parlamentar, cele doua trasaturi caracteristice sistemelor constitutionale parlamentare regasindu-se in cuprinsul Constitutiei franceze:

1 raspunderea politica a guvernului in fata parlamentului;

2 dizolvarea parlamentului de catre executiv, in anumite conditii prevazute expres si limitativ in Constitutie.

Spre deosebire de sistemul de drept anglo-saxon, in Franta sistemul judiciar este divizat in trei ramuri:drept penal, drept judiciar (drept privat) si drept administrativ, fiecare din cele trei ramuri fiind organizata si functionand dupa reguli proprii.

Sistemul judiciar administrativ este constituit din tribunale administrative si Consiliul de Stat, organ consultativ al Guvernului si in acelasi timp, organ suprem al jurisdictiei administrative.

Se admite in general, ca practica jurisprudentiala a Consiliului de Stat a reprezentat “forta de propulsie” a dreptului administrativ modern francez, hotararile sale fiind unanim acceptate ca izvoare ale dreptului administrativ in vigoare.

Initiatorii actualei constitutii franceze, promulgata la 4 Octombrie 1958, au fost preocupati de doua idei fundamentale, idei ce se regasesc in cuprinsul acesteia datorita ablitatii cu care Generalul De Gaulle,aflat atunci la conducerea guvernului, a manevrat instrumentele constitutionale pe care le avea la dispozitie:

a) necesitatea intaririi puterii executive, indeosebi ale prerogativelor constitutionale ale sefului statului, caruia ii revine atat rolul de arbitru intre toate fortele politice, cetatenii francezi si organele statului,cat si misiunea de a fi “garantul independentei nationale,a integritatii teritoriale, al respectarii acordurilor Comunitatii si a tratatelor”(art.5 din Constitutie);

b) configurarea unui parlament “rationalizat” ale carui functiisa fie limitate la controlul Guvernului si votarea legilor,in anumite domenii ale vietii sociale.
Constituantul francez a avut in vedere o separare neta, cvasi absoluta a celor trei puteri si realizarea unui echilibru stabil prin arbitrajul Presedintelui Republicii. Ca mediator al fortelor politice, desi este component al puterii executive, Presedintele asigura continuitatea obiectivelor politice si economico-sociale nationale, respectarea angajamentelor luate in numele Frantei, fara a ceda in fata presiunilor grupurilor parlamentare sau ale Guvernului rezultat din confruntarea electorala a partidelor politice.

Desi Constitutia instituie o preponderenta a rolului puterii executive in ansamblul procesului de guvernamant, Parlamentul isi pastreaza functiile sale traditionale: votarea legilor si controlul asupra puterii executive, functii ce sunt insa limitate de prerogativele constitutionale ale Guvernului.
Preponderenta conferita de catre costituant puterii executive se explica atat prin ratiuni de ordin economic(in 1958 lua nastere Piata Comuna), cat si de ordin militar, dar si prin faptul ca indelungatul regim politic parlamentar anterior nu reusise sa solutioneze noile probleme economice, cu care Franta se confrunta dupa al doilea razboi mondial .

In doctrina constitutionala franceza se apreciaza ca, dupa1958 Franta a dispus de institutiile de care avea nevoie si nu de institutiile care corespundeau propriilor deprinderi de guvernare de pana atunci,fiind general admis ca, dupa 1958, locul si rolul Parlamentului in raport cu Executivul s-au diminuat mult, chiar peste pragurile constitutionale. Azi insa, exista opinii potrivit carora, doctrina parlamentului “rationalizat” nu mai prezinta actualitate intrucat, in prezent se vorbeste de o majoritate parlamentara, stabila si coerenta, care face inutila incercarea Executivului de a reduce rolul parlamentarilor.


Bibliografie:
- Tratat de drept administrativ, Iorgovan, Antonie, vol. I – II, Ed. Nemira, Bucuresti, 1996
-Curs de drept administrativ (partea generala si partea speciala), Preda, Mircea, Casa Editoriala ,,Calistrat Hogas”, Bucuresti, 1995;
-Constitutia Romaniei, revizuita prin Legea nr.429 din 18 septembrie 2003
-Drept administrative-suport de curs-lect.univ.drd.Paun Irinel Universitatea din Craiova
-Drept constitutional si institutii politice - conf.univ.dr.Valerica Dabu-editia 4 revazuta si actualizata cu actele normative intrate in vigoare pana la 3 februarie 2005